Confesiune: 15/4/19
E seara, ceasul indica 9:25, iar eu, la lumina veiozei, privesc lung pe geam de la etajul 8, blestemat fie liftul ala uneori, si simt o presiune puternica in pieptul gol, probabil de la tristetea asta teribil de insistenta..
Muzica mi-e perfuzia ce ma tine viu, de fapt era.. Castile s-au stricat si pana sa cumpar altele descopar ca mufa telefonului era, bineinteles, defecta..
Inainte sa inceapa sa se adune gramada pe gramada toate nefericirile astea, aveam obiceiul de a vorbi cu o stea, cam bizar la prima vedere insa daca ti-as impartasi din momentele noastre te-as putea face sa plangi ca un copil mic.. Ea ma ajuta sa stau drept in fata furtunii de parc-ar fi fost o simpla briza si chiar daca nu puteam sa ma apropii ca sa o tin de mana, puteam sa ii vorbesc iar ea singura care ma intelegea.. A fost ceva ce nu am putut explica chiar cu ratiunea mea imbatabila cu care sfidam divinitatile din orice carte religioasa iar acum am inceput sa cred ca, desi sunt in continuare un necredincios plin de pacate, exista o oarecare forta acolo sus ce lucreaza pentru ca un tanar si o stea sa se intalneasca armonios, chiar si pentru doar sapte saptamani si inca 24 de zile decalate in timp si spatiu..
Intre timp ceasu se mai stramba de cateva ori si se facu 9:35 iar eu am mintea plina de intrebari: Unde esti? Oare vezi asta? Daca da, esti bine? Cum am putut sa fim primi oameni in Gradina Edenului si sa sfarsim atat de repede? Cum pot sa traiesc atat de linistit in lipsa ta si totusi la cel mai scurt gand sa fiu atras spre Gradina ale carei porti sunt ferecate? A mai simtit cineva cum e cand iti plange inima si arde in timp ce obrazu-i uscat ca desertul? Daca nu erai tu, visul asta nenorocit m-ar fi motivat la fel de tare sa continui sa lupt cu viata? Ce-ti mai ramane cand ramai fara iubire si fara visuri?(o voce in coltul mintii: “moartea, hahh”) Pe tine ce te leaga de acest trup, suflete? Oare ce titlu ii voi pune acestei creatii, sa-i spunem confesiune? Ai simtit vreodata ca ti se rupe inima la propriu din cauza unor simple ganduri? Ai simtit vreodata ca ai putea ceda intr-o criza de plans daca ai continua cu acele ganduri si daca da, ai reusit sa castigi luptele alea sau ai sfarsit cu capu pe banca si sufletu pe podea?
Te-ai gandit vreodata ca vrei sa plangi cu asa o pofta incat ai putea stinge orice zambet din juru tau, chiar daca stii ca nu e o rezolvare, ca trebuie sa gasesti o solutie valida, ca ai calea ta si nimeni nu o poate urma in locul tau?Astea sunt doar cateva, foarte putine, intrebari din milioanele ce-mi vin zi de zi alaturi de multe alte scenarii, afirmatii si emotii..
Foarte bizar, desi pot sa evit acest labirint al gandurilor o zi intreaga, poate chiar zile la rand, vin momente cand te prinde in capcana lui si ajungi... Ei, bine, sa te afunzi in melancolia asta dulce-amara si sa te contopesti cu ea..
Sfarsit.
