cuVântul - prologue
să nu crezi că nu mi-a trecut de multe ori prin minte să scriu o carte, ba da, dar mă consider incapabil de a scoate ceva memorabil. nu am o poveste cu început și nici finalul nu l-am găsit încă. am crezut întotdeauna că sunt făcut să scriu doar atunci când mă las copleșit de emoție, de moment, de eveniment, aș putea spune. totul se petrece atât de puternic încât nu-s bun de nimic câteva zeci de minute. nu știu să scriu despre altceva, nu știu să fiu altfel. am spus de nenumărate ori c-am să scriu o carte care să vorbească despre mine, care să să zguduie suflete din temelii, care să doară când o lecturezi. o carte care să se citească-n tăcere sau în compania unui pahar de băutură ș-o eventuală țigară, într-o noapte în care solitudinea îți devine tovarășă, iar fundalul, cununat de un pian (de preferat, o nocturnă a lui Chopin, pentru că multe stări mi-au fost accentuate de capodoperele regretatului maestru). - răbdare, blocaje ai tot întâmpinat. știi cum să scapi de ele, nu? - așa cred acum, dar când dau piept cu foaia, altfel aștern lucrurile. e și un soi de blestem, dar și o binecuvântare faptul că sunt înzestrat să simt atâtea și c-am exersat îndestul încât să știu cum să le transpun în cuvinte. cu toate astea, nu știu să le leg. la mine-n cap totul devine segmentat la un moment dat.
”să nu te schimbi, îmi doresc mereu să te regăsesc același aici, să-ți admir bătăliile interioare de la distanță.”, mi-a spus. pentru tine, oricum, vreau să rămân același, chiar dacă vremea o să mă schimbe. nu vreau să mă știi altfel, decât așa cum m-ai lăsat aici, ș-așa o să mă găsești mereu, ori de câte ori ți se face dor. ”suntem suma tuturor persoanelor din viața noastră”. aprob. sunt suma tuturor trăirilor, emoțiior, dezastrelor, introspecțiilor mele de până acum, iar ceva îmi spune că am să mor tânăr de la atâta zbucium ce-l port în mine, încât simt că nu pot să plec fără să nu las ceva în urma mea.
www.cuvantul.eu