02.04.2026 ora ceva dimineața
Cred ca am nevoie sa ma scuturi puțin și sa ma sfătuiești. Nu treci. Nu treci deloc.. Ma inspaimanta gândul ca familie cu altcineva. Ma inspaimanta gândul ca bebe. Ma inspaimanta gândul de moto, de bucuresti, de viata de noapte, de probleme, de tine.. mi-e teribil de dor de tine! N-am fost inspirat in ultima vreme, dar cum vine primavara m-am apucat de curățenie recent si-am trecut implicit în poze/video. Am crezut ca e bine doar ca m-am convins de contrariul dand nas in nas cu tine. Sunt în aer, sunt plutitor, paralel, neînțelegator de realitate.
Nu cred ca se postează curând. M-am saturat sa te tot împung dar nu pot accepta lucrurile ca fiind asa cum sunt.
Sunt agitat tare și îmi zumzai tare în ganduri.
Sunt pe balconul lui 2020, savurând burgeri la etajul 4, împotriva vântului și a pandemiei, iluminat de cel mai arzator suflet pe care l-am simțit vreodată în jurul meu.
E haos. În continuare. Mereu. Eu sunt un haos, iar haosul ma defineste. Uneori pozitiv, alteori negativ, deseori suprapus. Ma gândeam la "nenea" care ti-a scris ca "dacă n-ar fi fost pe punctul sa se însoare, te-ar fi ales", și nu reușeai sa accepti/înțelegi comportamentele astea și cum funcționează regretele și...
Sunt rastalmacit tare. Mi-e frica ca nu-mi vei scrie la mulți ani. Nu vreau sa cred asta.
Sunt un intrus și jumătate și pare ca n-am pic de rușine sau autoprezervare.
După ce m-ai readus în viata ta, n-am mai vrut o secunda sa stau afara din ea și am inceput sa ma reinventez după propria imagine, nu după pseudo-mine autoproclamat.
Si totusi, continuarea e acolo. Nesimtita și crancena, cu multa lipsa de control din partea mea. Un geaman absolut care știe ce vrea dar nu știe cum sa ajunga acolo.
Anul asta, alt balcon. Sec. Cu mine. Timpuriu, alt mai, alta iunie. L-am scos pe Vacuta din dulap, mi-am scufundat nasul in el și am stat sa bocesc.
Ma tulbura. Nu ma simt împăcat. Nu ma simt "bine". Nu reușesc sa inchid usa fara sa ma uit prin gaura cheii și ca un realist mi-e greu sa ma dezic de ce "stiu" și ce "cred ca stiu".
Ma analizez și ma gândesc. Mesajele astea de "descarcat" simt ca ma incarca mai tare. In loc sa îmi golesc mintea, pare ca doar rascolesc mai multe.
Nu-mi pot imagina cat de greu a fost sa pleci.
Nu-mi pot imagina cum te-ai simțit încât sa te întorci. Nu-mi pot imagina cum te-ai simțit renuntand din nou la mine.
Ce pot sa-ti spun e cum am murit putin in 2023. Pot sa-ti spun cum aceeași bucatica din mine a reinviat din cenusa in momentul în care "m-ai deranjat egoist" la 1 noaptea. Pot sa-ti spun cum am vrut sa ma materializez in fata ochilor tai și sa te ascult. Sa te iau in brate. Sa ma holbez la tine. Sa-ti petrec "hihic"-urile și somatiile de " 'Soooi". Sa pregatesc ceai și sa facem la o plimbarica. Sa povestim și sa ne cunoaștem din nou. Sa rătăcim pana dimineața și cu greu sa ne dezlipim cu inceput de zi..
Si acolo am rămas. Intr-o stază visatoare, care tanjeste sa te vadă și sa te cuprinda in cea mai calda imbratisare.
In retrospectiva as fi vrut sa te ascult decât sa ma pierd cu firea și sa dispar, dar astea sunt lectii pe termen lung învățate din ore însumate din retrait conversatii. Ajuta cu ceva parerile de rău? Inafara de a cumula vina și scenarii fantastice, nu. Ajuta cu ceva mesajele trimise in univers? Puțin probabil.
Nu vreau sa inchid usa și sa schimb yala pentru ca asta ar însemna sa accept ca nu mai faci parte din viata mea, nici acum, nici peste câțiva ani și mi-e imposibil sa vad asta ca pe o realitate.
Nu pot sa plec cu conștiința impacata fără sa ne mai întâlnim inca o data.
