Laude lui Dumnezeu Atotputernic @laudeluidumnezeucelatotputer - Tumblr Blog

Cantari crestine „Lucrarea de a-l gestiona pe om este lucrarea de a-l învinge pe Satana”

Lucrarea lui Dumnezeu, judecată sau mustrare, e-mpotriva Satanei; e sã mântuie oamenii, sã-nvingã pe Satana. Lucrarea lui Dumnezeu are-un scop: să lupte cu Satana până la sfârșit. Dumnezeu nu se va odihni până la victorie. Căci lucrarea lui Dumnezeu e-mpotriva Satanei, și fiindcă cei corupți sunt sub stãpânirea Satanei, dacă Dumnezeu nu începea lupta contra Satanei sau nu-l făcea pe om să se rupă de el, ei niciodată nu puteau fi câștigaţi. Dacă omul era ținut de Satana și dacă n-ar fi fost câștigat, ar dovedi că Satana e neînvins, nu a fost biruit. Esența lucrării lui Dumnezeu, timp de 6000 de ani, e lupta-mpotriva marelui balaur roșu, iar lucrarea de-a mântui omenirea e şi lucrarea de-a-l învinge pe Satana.

#cantari crestine #lauda si inchinare #lucrarea lui dumnezeu

Întrebarea 10: Este scris clar în Biblie că Domnul Isus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și toți cei care cred în Domnul cred, de asemenea, că Domnul Isus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Și, totuși, tu mărturisești că Hristos întrupat este manifestarea lui Dumnezeu, că este Dumnezeu Însuși. Așadar, este Hristos întrupat cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, sau este Dumnezeu Însuși?

Răspuns:

Este Hristos întrupat Dumnezeu Însuși sau Fiul lui Dumnezeu? Aceasta este cu adevărat o problemă pe care cei mai mulți credincioși în Dumnezeu nu o înțeleg. Când Domnul Isus întrupat a venit să facă lucrarea de răscumpărare a omenirii, Dumnezeu a devenit Fiul omului, arătându-Se și săvârșind lucrarea printre oameni. El nu doar a deschis Epoca Harului, ci a și inițiat o epocă nouă în care Dumnezeu a venit personal în lumea oamenilor ca să trăiască alături de ei. Cu multă adorație, omul L-a numit pe Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. În acea vreme, Duhul Sfânt a fost, de asemenea, martor la faptul că Domnul Isus este Fiul preaiubit al lui Dumnezeu, iar Domnul Isus L-a numit pe Dumnezeu, Tată ceresc. Ca atare, omul a crezut că Domnul Isus era Fiul lui Dumnezeu. Astfel, a apărut noțiunea acestei relații Tată-Fiu. Și acum, să ne gândim puțin. Dumnezeu spune undeva în Geneză că are un fiu? În timpul Epocii Harului, a spus Iahve Dumnezeu vreodată că are un fiu? Acest lucru dovedește că există un singur Dumnezeu și că nu putem să ne referim la nicio relație Tată-Fiu. Unii ar putea să întrebe de ce a spus Domnul Isus, în timpul Epocii Harului, că El este Fiul lui Dumnezeu? Era Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu sau Dumnezeu Însuși? Puteți să spuneți că e o chestiune pe care noi, credincioșii am tot dezbătut-o de-a lungul veacurilor. Oamenii simt contradicția inerentă din această chestiune, dar nu știu cum s-o explice. Domnul Isus este Dumnezeu, dar este și Fiul lui Dumnezeu, așadar, există și un Dumnezeu Tatăl? Oamenii sunt și mai puțin capabili să explice această chestiune. În ultimele două milenii, foarte puțini au recunoscut că Domnul Isus Hristos este Dumnezeu Însuși, că este arătarea lui Dumnezeu. De fapt, acest lucru este consemnat clar în Biblie. În Ioan 14:8, Filip L-a întrebat pe Domnul Isus: „Doamne, arată-ni-L pe Tatăl şi ne este de ajuns!” Deci, în acea vreme, cum i-a răspuns Domnul Isus lui Filip? Își amintește cineva? Domnul Isus i-a spus lui Filip: „De atâta timp sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filip? Cel ce M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl. Cum de spui: «Arată-ni-L pe Tatăl?!» Nu crezi că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le spun de la Mine, ci Tatăl, Care locuieşte în Mine, Îşi face lucrările Lui. Credeţi-Mă că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl în Mine! Dacă nu, credeţi măcar datorită lucrărilor înseşi!” (Ioan 14:9-11). Aici, Domnul Isus a spus foarte clar: „Cel ce M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl.” După cum vedeți, Domnul Isus este arătarea lui Dumnezeu Însuși. Domnul Isus nu a spus aici că El are cu Dumnezeu o relație de Tată-Fiu. El a spus doar, „Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine” „Eu şi Tatăl una suntem” (Ioan 10:30). Deci, conform cuvintelor Domnului Isus, nu putem să confirmăm că Domnul Isus este Dumnezeu Însuși, că există un singur Dumnezeu și că nu putem vorbi despre o relație Tată-Fiu?

Să mai citim două pasaje din cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic pentru a lămuri mai bine această chestiune. Dumnezeu Atotputernic spune: „Când Isus L-a numit pe Dumnezeu din ceruri cu numele de Tată, în timp ce S-a rugat, acest lucru a fost făcut doar din perspectiva unui om creat, doar pentru că Duhul lui Dumnezeu Și-a asumat un trup obișnuit și normal și a avut acoperământul exterior al unei ființe create. Chiar dacă în El era Duhul lui Dumnezeu, aspectul Său exterior era încă acela al unui om obișnuit; cu alte cuvinte, El devenise «Fiul Omului», despre care au vorbit toți oamenii, inclusiv Isus Însuși. Dat fiind că El este numit Fiul omului, El este o persoană (fie ea bărbat sau femeie, în orice caz, una cu învelișul exterior al unei ființe umane) născută într-o familie normală de oameni obișnuiți. Prin urmare, pentru Isus să-L numească pe Dumnezeu din ceruri cu numele de Tată a fost la fel ca pentru voi când L-ați numit pe El la început Tată; El a făcut acest lucru din perspectiva unui om al creației. Vă mai amintiți rugăciunea Tatăl nostru pe care Isus v-a învățat să o memorați? «Tatăl nostru din ceruri…» El le-a cerut tuturor oamenilor să-L numească pe Dumnezeu din ceruri cu numele de Tată. Și din moment ce și El, de asemenea, L-a numit Tată, El a făcut acest lucru din perspectiva unuia care se află pe picior de egalitate cu voi toți. Din moment ce L-ați numit pe Dumnezeu din ceruri cu numele de Tată, aceasta arată că Isus S-a văzut pe Sine ca fiind pe picior de egalitate cu voi și ca un om pe pământ ales de Dumnezeu (adică Fiul lui Dumnezeu). Dacă Îl numiți pe Dumnezeu «Tată», nu este aceasta pentru că voi sunteți ființe create? Oricât de mare ar fi autoritatea lui Isus pe pământ, înainte de răstignire, El a fost numai un Fiu al omului, guvernat de Duhul Sfânt (adică Dumnezeu) și una dintre ființele create ale pământului, pentru că El încă trebuia să-Și finalizeze lucrarea Sa. Prin urmare, a-L numi pe Dumnezeu din ceruri Tată, a însemnat doar umilința și ascultarea Lui. Adresarea Sa către Dumnezeu (adică Duhul din ceruri) într-o asemenea manieră, nu dovedește totuși că El este Fiul Duhului lui Dumnezeu din ceruri. Mai degrabă, se poate spune pur și simplu că perspectiva Lui este diferită, nu că El este o persoană diferită. Existența unor persoane distincte este o aberație! Înainte de răstignirea Sa, Isus a fost un Fiu al omului legat de limitările trupului și El nu a posedat complet autoritatea Duhului. De aceea El nu putea decât să caute voia lui Dumnezeu Tatăl din perspectiva unei ființe create. Așa cum El S-a rugat de trei ori în Ghetsimani: «Nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu». Înainte de a fi pus pe cruce, El a fost doar Regele Evreilor; El a fost Hristos, Fiul Omului și nu un trup de slavă. De aceea, din punctul de vedere al unei ființe create, El L-a numit pe Dumnezeu Tată” („Oare există Treimea?” din Cuvântul Se arată în trup).

„Mai sunt încă cei care spun: «Nu a spus Dumnezeu în mod expres că Isus era Fiul Lui iubit?» Isus este Fiul iubit al lui Dumnezeu, în care Își găsește plăcerea – acest lucru a fost cu siguranță spus de Dumnezeu Însuși. Acesta a fost Dumnezeu purtându-Și mărturie Lui Însuși, dar doar dintr-o perspectivă diferită, aceea a Duhului din ceruri purtând mărturie propriei Sale întrupări. Isus este întruparea Lui, nu Fiul Său din ceruri. Înțelegi? Nu indică vorbele lui Isus, «Eu sunt în Tatăl și Tatăl în Mine», faptul că Ei sunt un singur Duh? Și oare nu din cauza întrupării au fost Ei separați între cer și pământ? În realitate, Ei sunt încă unul; indiferent de situație, este pur și simplu vorba de Dumnezeu purtându-Și mărturie Lui Însuși. Datorită schimbării veacurilor, a cerințelor lucrării și a diferitelor etape ale planului Său de gestionare, apelativul pe care omul i-L dă, de asemenea diferă. Când a venit să ducă la îndeplinire prima etapă a lucrării, El putea fi numit doar Iahve, păstor al israeliților. În a doua etapă, Dumnezeul întrupat putea fi numit doar Domn și Hristos. Dar la acel moment, Duhul din ceruri a afirmat doar că El era Fiul preaiubit al lui Dumnezeu și nu a făcut nici o mențiune despre faptul că El este singurul Fiu al lui Dumnezeu. Acest lucru pur și simplu nu s-a întâmplat. Cum ar putea Dumnezeu să aibă un singur copil? Atunci Dumnezeu nu ar fi devenit om? Pentru că El era întruparea, El a fost numit Fiul iubit al lui Dumnezeu și, din aceasta a rezultat relația dintre Tată și Fiu. Era pur și simplu din cauza separării dintre cer și pământ. Isus S-a rugat din perspectiva trupului. De vreme ce a îmbrăcat un trup al unei umanități atât de normale, El, din perspectiva trupului, a spus: «Învelișul Meu exterior este cel al unei ființe create. De vreme ce am îmbrăcat un trup pentru a veni pe acest pământ, acum sunt la o distanță foarte, foarte mare de Cer». Din acest motiv, El nu putea să Se roage lui Dumnezeu Tatăl, decât din perspectiva trupului. Era datoria Lui și cu aceasta ar fi trebuit să fie înzestrat Duhul întrupat al lui Dumnezeu. Nu se poate spune că El nu este Dumnezeu doar pentru că Se roagă Tatălui din perspectiva trupului. Deși El este numit Fiul preaiubit al lui Dumnezeu, El încă este Însuși Dumnezeu, căci El nu este decât întruparea Duhului, iar substanța Lui este, încă, Duhul” („Oare există Treimea?” din Cuvântul Se arată în trup).

Dumnezeu Atotputernic a exprimat lucrurile foarte clar. Când Domnul Isus lucra printre oameni, de fapt, Duhul lui Dumnezeu, îmbrăcat în trup, era Cel care lucra și care Se arăta omului. Indiferent cum Își exprima Domnul Isus cuvântul sau cum Se ruga la Dumnezeu Tatăl, substanța Sa era divinitatea, nu umanitatea. Dumnezeu este Duh, invizibil omului. Când Dumnezeu este îmbrăcat în trup, omul vede doar trupul, el nu vede Duhul lui Dumnezeu. Dacă Duhul Sfânt ar fi fost martor direct la faptul că Domnul Isus întrupat era Dumnezeu, omul nu ar fi acceptat asta. Deoarece, pe atunci, nimeni nu știa ce înseamnă ca Dumnezeu să fie întrupat. Ei doar au venit în contact cu întruparea lui Dumnezeu și nu înțelegeau prea multe. Nu și-au imaginat niciodată că acest Fiu al omului obișnuit ar fi întruparea Duhului lui Dumnezeu, adică, arătarea lui Dumnezeu în trup. Chiar dacă Domnul Isus a exprimat o mare parte din cuvântul Său în timpul lucrării Sale, i-a adus omului calea „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape” și a făcut multe minuni, dezvăluind pe deplin autoritatea și puterea lui Dumnezeu, omul nu a reușit să recunoască din cuvântul și lucrarea Domnului Isus că Domnul Isus era Dumnezeu Însuși, adică, arătarea lui Dumnezeu. Deci, cum Îl percepea omul pe Domnul Isus la acea vreme? Unii au spus că El era Ioan Botezătorul, alții au spus că era Ilie. Alții L-au numit chiar Învățător. Așadar, Dumnezeu a lucrat doar în conformitate cu statura oamenilor din acea vreme. Nu le-a îngreunat situația. Duhul Sfânt putea să mărturisească doar în limitele înțelegerii oamenilor din acea vreme, așa că L-a numit pe Domnul Isus preaiubitul Fiu al lui Dumnezeu, lăsându-l pe om să creadă, o vreme, că Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu. Acest lucru se potrivea mai bine concepțiilor oamenilor și era mai ușor de acceptat deoarece, în acele vremuri, Domnul Isus făcea doar lucrarea de răscumpărare. Indiferent cum Îl numeau oamenii pe Domnul Isus, cel mai important era că L-au acceptat pe Domnul Isus ca fiind Mântuitorul, li s-au iertat păcatele și au fost, astfel, învredniciți să se bucure de harul lui Dumnezeu. Așadar, Spiritul lui Dumnezeu a fost martorul Domnului Isus în acest fel, deoarece era mai potrivit cu statura oamenilor din acea vreme. Acest lucru împlinește pe deplin cuvântul Domnului Isus: „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. Însă când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul. Căci El nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi tot ceea ce va auzi şi vă va anunţa lucrurile ce urmează să vină” (Ioan 16:12-13).

În ciuda faptului că nu putem vedea Duhul lui Dumnezeu, când acesta Se îmbracă în trup, firea lui Dumnezeu, tot ceea ce Dumnezeu are și ce este, atotputernicia și înțelepciunea Lui sunt toate exprimate prin trupul Său. Din cuvintele și lucrarea Domnului Isus Hristos și din firea pe care o exprimă, putem fi foarte siguri că Domnul Isus este Dumnezeu Însuși. Cuvântul și lucrarea Domnului Isus sunt pline de autoritate și putere. Ceea ce spune El devine adevărat, ceea ce cere El se realizează. De îndată ce vorbește, cuvintele Lui devin realitate. Așa cum un singur cuvânt de la Domnul Isus a fost suficient pentru a-l ierta pe om de păcate și pentru a învia morții. Un singur cuvânt a potolit vântul și marea și așa mai departe. Din cuvântul și lucrarea Domnului Isus nu putem vedea oare autoritatea și puterea lui Dumnezeu, cele care stăpânesc toate lucrurile? Nu am văzut oare lucrările minunate ale atotputerniciei și înțelepciunii lui Dumnezeu? Domnul Isus a exprimat calea în cuvintele Sale: „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape.” El a inițiat Epoca Harului, încheind Epoca Legii, a exprimat firea milostivă și iubitoare a lui Dumnezeu și a încheiat lucrarea de răscumpărare a omenirii. Domnul Isus a făcut lucrarea lui Dumnezeu Însuși. Cuvântul și lucrarea Domnului Isus sunt exprimarea directă a Duhului lui Dumnezeu. Nu este o dovadă că Duhul lui Dumnezeu a devenit trup pentru a vorbi și a lucra pentru om, pentru a i Se arăta? Ar fi oare posibil ca, oricum ar vorbi și ar lucra în trup Duhul lui Dumnezeu, noi să fim incapabili să-L recunoaștem? Poate acest înveliș exterior trupesc să ne împiedice să recunoaștem substanța divină a lui Hristos? E oare posibil ca, atunci când Duhul lui Dumnezeu Se îmbracă în trup pentru a vorbi și a lucra, oricât am experimenta acest lucru, noi să fim în continuare incapabili să recunoaștem arătarea și lucrarea lui Dumnezeu? În acest caz, suntem prea grei de cap în credința noastră. Cum altfel să ajungem la lauda lui Dumnezeu?

#isus #hristos #întruparea #arătarea lui dumnezeu

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu | Fragment 320 | „Cum să Îl cunoașteți pe Dumnezeul de pe pământ”

Dumnezeu Atotputernic spune: „Îi apreciez foarte mult pe aceia care nu nutresc suspiciuni cu privire la alții și, de asemenea, Îmi plac foarte mult aceia care acceptă adevărul cu dragă inimă; de aceste două tipuri de oameni Eu mă îngrijesc foarte mult, căci în ochii Mei ei sunt oameni sinceri. Dacă ești foarte înșelător, atunci vei avea o inimă precaută și gânduri de suspiciune cu privire la toate lucrurile și toți oamenii. Din această cauză, credința ta în Mine este clădită pe o temelie de suspiciune. Acest tip de credință este unul pe care nu îl voi recunoaște niciodată. Din cauza lipsei credinței autentice, vei ajunge și mai departe de dragostea adevărată. Iar dacă ești capabil să te îndoiești de Dumnezeu și să faci speculații cu privire la El după bunul tău plac, atunci nu încape îndoială că ești cel mai înșelător dintre oameni. Tu faci speculații despre faptul dacă Dumnezeu poate fi asemenea omului: păcătos de neiertat, cu un caracter meschin, lipsit de corectitudine și rațiune, fără simțul dreptății, predispus la tactici răutăcioase, necinstite și viclene, precum și încântat de rău și de întuneric și așa mai departe. Nu este motivul pentru care omul are astfel de gânduri acela că omul nu-L cunoaște câtuși de puțin pe Dumnezeu? Acest fel de credință este pur și simplu păcat! Mai mult, unii chiar cred că cei care sunt pe placul Meu nu sunt nimeni alții decât lingușitorii și slugarnicii, iar cei cărora le lipsesc aceste abilități nu vor fi bineveniți și își vor pierde locul în casa lui Dumnezeu. Aceasta este întreaga cunoștință pe care ați acumulat-o de-a lungul atâtor ani? Aceasta este ceea ce ați câștigat? Iar cunoștința voastră despre Mine nu se oprește la aceste înțelegeri greșite; chiar mai rea este blasfemia voastră împotriva Duhului lui Dumnezeu și denigrarea Cerului. De aceea spun că acest fel de credință ca a voastră vă va face doar să vă îndepărtați și mai tare de Mine și să vă împotriviți Mie și mai mult. De-a lungul multor ani de lucrare, voi ați văzut multe adevăruri, dar știți ce au auzit urechile Mele? Câți dintre voi sunteți dispuși să acceptați adevărul? Voi credeți cu toții că sunteți dispuși să plătiți prețul pentru adevăr, dar câți ați suferit cu adevărat pentru adevăr? În inimile voastre nu există decât nedreptate, drept urmare, credeți că orice om, indiferent cine ar fi el, este un om înșelător și necinstit. Ba chiar credeți că Dumnezeu întrupat, asemenea unui om obișnuit, n-ar avea o inimă bună sau o dragoste binevoitoare. Mai mult, credeți că un caracter nobil și o natură miloasă și binevoitoare se găsesc numai la Dumnezeul din cer. Și credeți că un asemenea sfânt nu există și că pe pământ domnesc doar întunericul și răul, în timp ce Dumnezeu este ceva în care omul își pune tânjirea după bine și frumos, o imagine de legendă născocită de om. În mințile voastre, Dumnezeul din cer este foarte corect, drept și măreț, vrednic de închinare și admirație, dar acest Dumnezeu de pe pământ este un simplu înlocuitor și un instrument al Dumnezeului din cer. Voi credeți că acest Dumnezeu nu poate fi echivalentul Dumnezeului din cer, nici măcar menționat alături de El. Când vine vorba de măreția și onoarea lui Dumnezeu, ele aparțin slavei Dumnezeului din cer, dar când vine vorba de natura și stricăciunea omului, ele sunt atributele în care Dumnezeul de pe pământ are o parte. Dumnezeul din cer este veșnic elevat, în timp ce Dumnezeul de pe pământ este veșnic neînsemnat, slab și incompetent. Dumnezeul din cer nu este predispus la emoții, doar la dreptate, pe când Dumnezeul de pe pământ are motive egoiste și este lipsit de corectitudine și rațiune. Dumnezeul din cer n-are nici cea mai mică înșelăciune și este mereu credincios, pe când Dumnezeul de pe pământ are mereu o latură necinstită. Dumnezeul din cer iubește omul nespus de mult, pe când Dumnezeul de pe pământ nu se îngrijește suficient de om, ba chiar îl neglijează complet. Această cunoștință eronată și-a făcut loc demult în inimile voastre și se poate perpetua și în viitor. Voi priviți toate faptele lui Hristos din punct de vedere al celor nedrepți și Îi evaluați toată lucrarea, precum și identitatea și esența Sa, din perspectiva celor răi. Ați făcut o greșeală gravă și ați făcut ceva ce nimeni din cei care au venit înaintea voastră nu a mai făcut vreodată. Și anume, voi Îl slujiți doar pe Dumnezeul elevat din cer, cu coroană pe cap și nu țineți cont niciodată de Dumnezeul pe care Îl considerați atât de neînsemnat încât pentru voi este invizibil. Nu este acesta păcatul vostru? Nu este acesta un exemplu clasic al ofensei voastre la adresa firii lui Dumnezeu? Voi vă închinați Dumnezeului din cer. Adorați imaginile elevate și îi stimați pe cei renumiți pentru elocvența lor. Primești cu bucurie poruncile Dumnezeului care îți umple mâinile de bogății și tânjești enorm după Dumnezeul care îți poate împlini orice dorință. Singurul Căruia nu I te închini este acest Dumnezeu care nu e elevat; singurul lucru pe care-l urăști este asocierea cu acest Dumnezeu pentru care nimeni nu are o stimă deosebită. Singurul lucru pe care nu ești dispus să-l faci este să-L slujești pe acest Dumnezeu care nu ți-a dat niciun ban vreodată, iar Singurul care nu te poate face să tânjești după El este acest Dumnezeu neatrăgător. Acest fel de Dumnezeu nu te poate ajuta să-ți lărgești orizontul, să simți de parcă ai găsit o comoară, cu atât mai puțin să îndeplinească ce-ți dorești. De ce Îl urmezi atunci? Ai reflectat la asemenea întrebări? Ceea ce faci nu-L ofensează doar pe Hristos; mai important, Îl ofensează pe Dumnezeul din cer. Eu cred că nu acesta este scopul credinței voastre în Dumnezeu!”

#devotional zilnic #cuvântul lui dumnezeu #credința În dumnezeu #cunoașterea lui dumnezeu

În întâmpinarea Domnului, nu ne putem bizui pe ceea ce vedem cu ochii noștri, căci ascultarea glasului lui Dumnezeu este cheia

Acum sunt zilele de pe urma și Domnul Isus s-a întors. După ce mulți oameni care cred cu adevărat în Domnul aud Biserica Atotputernicului Dumnezeu mărturisesc că Domnul s-a întors, ei caută în mod activ și cercetează adevăratul drum și astfel îl întâmpină pe Domnul. Cu toate acestea, unii oameni așteaptă nechibzuit ca Domnul să vină pe un nor și nu ascultă sau nu crede cuvintele Domnului care s-au întors, astfel încât vor pierde ocazia de a-L întâlni pe Domnul și vor fi abandonați de Domnul.

#zilele de pe urmă #revenirea lui isus #glasul lui dumnezeu

Numai dragostea lui Dumnezeu este adevărată

de Xiaodong, provincia Sichuan

Dumnezeu a spus: „Poporul chinez care a fost corupt timp de mii de ani a continuat până în ziua de azi. Tot felul de «viruși» continuă să se extindă și să se răspândească peste tot ca o năpastă; numai uitându-ne la relațiile oamenilor este de ajuns să vedem câți viruși există în oameni. Este extrem de dificil pentru Dumnezeu să Își desfășoare lucrarea într-un loc atât de închis și infestat de viruși. Personalitățile oamenilor, obiceiurile, felul în care fac lucrurile, tot ceea ce exprimă în viața lor și în relațiile lor interpersonale, toate sunt incredibil de stricate […]” („Calea … (6)” din Cuvântul Se arată în trup). Revelația din cuvintele lui Dumnezeu m-a făcut să văd modul în care corupția Satanei face ca toate relațiile dintre oameni să fie anormale, deoarece sunt toate bazate pe filosofia de viață a Satanei, fără să conțină vreun dram de adevăr. Fără mântuirea lui Dumnezeu, ochii mei încă ar fi acoperiți, iar eu aș fi încă în cursa emoțiilor mele, însă experimentarea lucrării lui Dumnezeu m-a făcut să înțeleg esența a ceea ce înseamnă „a ne ajuta unii pe alții” și mi-a arătat adevărul prieteniei, iubirii și afecțiunii familiale. Am înțeles că numai cuvintele lui Dumnezeu reprezintă adevărul și că numai trăind conform cuvintelor lui Dumnezeu putem scăpa de influența Satanei și că cineva poate să trăiască o viață plină de sens doar comportându-se în conformitate cu adevărul.

După ce am renunțat la afacere, părinții mei au reparat casa și au avut de plătit pentru educația mea și a surorii mele, astfel încât economiile familiei aproape se terminaseră în câțiva ani. Întocmai cum spune proverbul, „Pârâurile seacă atunci când nivelul râului scade.” Pentru că veniturile mele depindeau de ei, cheltuielile mele personale s-au redus. Am evitat nunțile și reuniunile, mari sau mici, ori de câte ori am putut, astfel încât cercul meu de prieteni a început să se micșoreze, iar statutul meu în ochii prietenilor și rudelor mele devenise din ce în ce mai scăzut. Pe măsură ce averile prietenilor mei mai săraci și ale rudelor au crescut, aceștia s-au asociat din ce în ce mai puțin cu noi. Această perioadă era una de rafinare pentru mine, deoarece simțeam că nu am nici un statut în inima celorlalți. Acest lucru s-a văzut mai ales la prietena mea, care a devenit mai distantă deoarece nu mai cheltuiam cu ea sume la fel de generoase ca în trecut, iar într-un final m-a părăsit pentru altcineva în anul 2001. Când am aflat aceasta, nu puteam accepta faptul că este adevărat. Nu am lăsat să se vadă în afară, dar vestea era ca un cuțit în inima mea. Eu i-am fost fidel, eforturile mele față de ea fuseseră sincere, așadar de ce am obținut trădare de la ea în schimb? Astfel s-a încheiat relația noastră de cinci ani. Nu știam cum să o uit, astfel încât tot ceea ce am putut face a fost să îngrop durerea adânc în inima mea. După aceasta, uram când ceilalți aminteau despre acest fapt. Nu puteam înțelege cum era posibil să mi se întâmple un astfel de lucru. Apoi, într-o zi, am văzut acest pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Majoritatea oamenilor trăiesc în locul murdar al Satanei și suferă batjocura lui; el îi tachinează într-un fel și în altul până când ei sunt pe jumătate vii, îndurând tot felul de vicisitudini, tot felul de greutăți în lumea umană. După ce se joacă cu ei, Satana pune capăt destinului lor. Și, astfel, oamenii trăiesc întreaga lor viață într-o uluială haotică și nu se bucură, măcar o dată, de lucrurile bune pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru ei, dar, în schimb, sunt vătămați de Satana și lăsați în zdrențe. Astăzi, ei au devenit atât de moleșiți și apatici, încât, pur și simplu, nu au nicio aplecare de a lua cunoștință de lucrarea lui Dumnezeu” („Lucrarea și intrarea (1)” din Cuvântul Se arată în trup). Revelația din cuvintele lui Dumnezeu reprezintă un adevărat portret al vieții umane. Gândindu-mă la trecut, cum mi-am petrecut zilele înecându-mă în necazurile din dragoste, trăind într-o lume imaginară a „iubirii romantice”. Eram închis, fără nici o posibilitate de ieșire și nu aveam nici cea mai mică idee că aceste lucruri erau trucurile Satanei pentru a păcăli oamenii, vicleșuguri proiectate pentru a întinde curse oamenilor și pentru a-i face să trăiască fără nici un scop și fără nici o înclinație spre cunoașterea lucrării lui Dumnezeu. Deși mă consideram un credincios în Dumnezeu, mi-am petrecut zilele îngrijorându-mă și preocupându-mă de prietenie și iubire, iar dacă nu mi s-ar fi schimbat circumstanțele, încă aș crede în „promisiunile de iubire veșnică” și în „prieteni fideli”, și nu aș fi scăpat niciodată. Din cauza despărțirii de prietena mea, am întrerupt orice relație cu colegii mei de clasă; fără un astfel de ambient gălăgios am putut să îmi potolesc inima și să mă dedic credinței mele în Dumnezeu. La întâlniri, prin părtășia cu frații și surorile mele despre cuvintele lui Dumnezeu, am ajuns să înțeleg ceva din adevăr, am dobândit o oarecare pătrundere despre dragoste și prietenie și am înțeles că, doar urmărind adevărul și înțelegându-l, punctele de vedere ale unei persoane asupra lucrurilor se pot schimba și aceasta nu va mai fi vreodată păcălită de Satana. Încet-încet, inima mea rănită a început să se vindece. Am simțit bucuria de mult uitată, nu mai eram pierdut și nu mai trăiam în suferință. Întrucât nu existau întreruperi din lumea exterioară, eram capabil să îmi potolesc mintea și să mă concentrez pe întâlniri. Am devenit din ce în ce mai interesat de credința în Dumnezeu și din acel moment am început să îmi îndeplinesc datoriile.

Când rudele mele au aflat că eu credeam în Dumnezeu, tulburările din partea lor nu se mai terminau. Ei considerau că nu aveam nici un motiv să cred în Dumnezeu la o vârstă atât de tânără. Mătușa mea din partea mamei mi-a cerut deseori favoruri, mătușa mea din partea tatălui mi-a cerut să fac afaceri cu ea, chiar și mama mea adoptivă m-a împins să mă căsătoresc, spunând că ar fi avut ea grijă de copilul meu după ce s-ar fi născut (pentru că ea nu avea nici un fiu al ei), iar bunica mea a plâns, spunând: „Nu am absolut nici o obiecție despre faptul că părinții tăi cred în Dumnezeu, deoarece ei au muncit jumătate din viața lor și au dat tot ceea ce au avut pentru a-ți netezi ție calea, așa că este timpul să îi lași să se odihnească. Ar trebui să te concentrezi pe formarea unei familii și a unei cariere.” Atunci ea mi-a povestit cum tatăl meu trăise în sărăcie, cum a început de la zero, cât de mult a suferit, cât de mult a muncit, și a spus că eram într-un ambient atât de bun și că nu aveam nici un ideal. „Grija” lor subită față de mine era foarte măgulitoare. Eram confuz, deoarece mi se părea că tot ceea ce spuneau era corect, cu toții voiau ceea ce era mai bun pentru mine și, de vreme ce ei îmi erau cele mai apropiate rude, cu siguranță că nu m–ar răni. Trăiam în rafinare și, deși știam că aceasta era o luptă spirituală, nu mai aveam puterea de a lupta. La o întâlnire, un lider mi-a arătat acest pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „De mii de ani, chinezii au dus viața sclavilor, fapt ce le-a constrâns atât de mult gândurile, conceptele, viața, limbajul, comportamentul și acțiunile astfel încât au fost lăsați fără cea mai mică libertate. Câteva mii de ani de istorie au schimbat oameni vitali înzestrați cu spirit și i-au transformat în ceva asemănător unor cadavre lipsite de spirit. Mulți sunt cei care trăiesc sub cuțitul de măcelar al Satanei […]. În exterior, ființele umane par să fie «animale» superioare; de fapt, ei trăiesc și locuiesc cu demoni murdari. Fără ca nimeni să-i supravegheze, oamenii trăiesc în interiorul ambuscadei Satanei, prinși în muncile sale, fără niciun fel de scăpare. Mai degrabă decât să spunem că se adună cu cei dragi în case confortabile, trăind vieți fericite și împlinite, ar trebui să spunem că oamenii trăiesc în Infern, relaționând cu demonii și asociindu-se cu diavolii” („Lucrarea și intrarea (5)” din Cuvântul Se arată în trup). Prin revelația din cuvintele lui Dumnezeu și părtășia cu frații și surorile mele am realizat că, în timp ce ei par să fie rudele mele din exterior și cuvintele lor sunt în concordanță cu necesitățile trupului meu, gândurile, conceptele, viața, limbajul, comportamentul și acțiunile lor sunt limitate din cauza corupției Satanei. Ei sunt cu toții necredincioși, toate punctele lor de vedere și tot ceea ce discută vin de la Satana, iar ceea ce caută ei să realizeze reprezintă doar dorințele rele ale trupului, din care nici una nu este în conformitate cu adevărul. Dacă i-aș asculta, aș cădea pradă uneltirilor Satanei. Eu nu dețin deloc adevărul și nu am discernământ, iar continuarea legăturii cu ei m-ar face doar să devin mai neînfrânat. Nu aș câștiga nimic aceasta, ei nu ar putea decât să mă conducă spre ruinare. În acea vreme, înțelegeam puțin cuvintele lui Dumnezeu „Toți aceia care nu cred, împreună cu aceia care nu practică adevărul, sunt demoni”, însă nu le pricepusem încă în mod complet. Mai târziu, Dumnezeu a orânduit circumstanțele care mi-au arătat adevărata esență a legăturilor de familie.

Familia noastră a fost dintotdeauna o familie gazdă și, într-o zi a anului 2005, din cauza raportului unui răufăcător, părinții mei și câțiva frați și surori au fost arestați de poliția PCC. Sora mea de sânge aproape s-a înecat în timp ce fugea, din fericire scăpând cu viață numai pentru că Dumnezeu a ocrotit-o. Părinții mei, precum și frații și surorile din casa familiei mele au fost reținuți și amendați, și au fost cu toții torturați, fiind răniți toți. Când am aflat veștile, nu mi-am putut controla emoțiile. Inima nu mă mai lăsa să îmi îndeplinesc datoriile. M-am gândit: „Într-o vreme ca aceasta ar trebui să merg acasă, orice ar fi. Părinții mei m-au crescut, iar acum, când au probleme, chiar dacă nu pot face nimic, ar trebui măcar să fiu acolo să văd cum sunt și să îi consolez.” Astfel, am luat trenul spre casă și am mers direct la casa mătușii mele din partea tatălui (care, de asemenea, crede în Dumnezeu), ca să îi văd pe părinții mei. Atunci am văzut că rănile lor nu se vindecaseră, m-am simțit oribil în interior și lacrimile au izbucnit din ochii mei. Simțeam că părinții mei fuseseră umiliți. În acel moment, părinții mei mi-au zis: În timp ce scăpam de poliție, sora mea de sânge a căzut în râu (aceasta s-a întâmplat în decembrie, după căderea întunericului). Apa îi ajungea până la gât, iar curenții râului erau puternici, de pantalonii ei se agățaseră plante sălbatice, pantofii ei erau afundați în mâl, iar ea nu știa să înoate, astfel că era un mister de neînchipuit cum ajuns pe celălalt mal. Cu siguranță că Dumnezeu a ocrotit-o în mod miraculos, altfel sfârșitul ar fi fost mult prea cumplit de contemplat (apa adâncă și curenții puternici uciseseră un om de 40 de ani cu doar câteva zile înainte). După aceasta, sora mea de sânge s-a ascuns în casa unei surori mai în vârstă, care i-a dat surorii mele care plângea un rând de haine, în timp ce își usca hainele ude deasupra focului, și care, de altfel, a avut mare grijă de ea. După câteva zile, a aflat că locuința acestei surori mai în vârstă nu mai era sigură, așa că sora mea de sânge s-a ascuns în casa mătușii mele din partea mamei. A ieșit în timpul zilei să ducă o scrisoare la biserică, prin care îl informa pe conducătorul bisericii de situația familiei mele, dar când s-a întors, fiica mai tânără a mătușii mele din partea mamei i-a spus: „Hei, verișoara mea, de ce te-ai întors? Credeam că ai plecat. Deja am făcut patul.” Sora mea și-a dat seama că mătușii din partea mamei îi era teamă să se implice și că nu voia să o lase să stea acolo, așa că, plângând, a plecat din casa lor și a riscat să fie arestată venind acasă, întrucât nu mai avea unde să meargă. După eliberarea părinților mei, când au auzit că sora mea aproape se înecase și că fusese alungată de mătușa mea din partea mamei, au fost foarte mânioși, însă mătușa mea din partea mamei, într-un ton convins că avea dreptate, a răspuns cu: „Așa e, ne este frică să ne implicăm. Singuri v-ați obținut aceste arestări. Ați avut o viață perfectă, dar ați vrut neapărat să o dați în bară, iar acum aproape că ați ucis pe cineva!” Nu mi-am imaginat niciodată că rudele mele cele mai apropiate, oamenii cei mai apropiați mie în trecut, în momentul în care poliția îmi aresta familia, iar viețile lor erau în pericol, în momentul în care alinarea era cea mai mare necesitate, ar fi spus asemenea cuvinte inumane sau ar fi făcut lucruri de o asemenea cruzime. Să aflu că au putut face aceasta m-a întristat foarte mult. Nimeni din persoanele pe care le-am ajutat cel mai mult în trecut nu a venit să se intereseze de noi sau să ne consoleze. Cei care aveau cele mai bune relații cu noi nu doar că nu au vorbit cu părinții mei când se întâlneau pe stradă, ba chiar au schimbat și direcția. Unii care obișnuiau să facă plecăciune și să ne salute, ne-au întors spatele acum și au bârfit. Numai frații și surorile noastre au venit să ne viziteze și să facă părtășie cu noi seara. Nu am crezut vreodată că familia noastră ar putea să treacă printr-o astfel de stare cumplită. Eram iarăși pradă durerii, iar în inima mea se conturau gânduri de trădare a lui Dumnezeu. Mai târziu, după ce am primit o revelație din partea lui Dumnezeu, am experimentat ceea ce împărtășiseră frații și surorile mele: „Relațiile dintre oameni sunt bazate pe nimic altceva decât interes reciproc, familia și prietenii abia dacă se ajută unii pe alții pe temeiul folosirii reciproce.” De asemenea, mi-am amintit de vorbele părinților mei despre ceea ce au dobândit ei din experiența arestării lor, cum ar fi: Atunci când poliția a folosit un bici de piele pentru a-l lovi pe tatăl meu, el a spus că nu a simțit prea multă durere, iar cureaua s-a rupt în trei bucăți pe măsură ce îl loveau. Sora mea a spus că nu i-a fost deloc frică în timpul experienței sale și, chiar dacă era decembrie, a spus că nu a simțit deloc frigul când a ieșit din apă. Dumnezeu i-a dat un surplus de tărie și de încredere. Arestul de către PCC, de fapt, a făcut credința lor mai neclintită. I-a făcut mai puternici. Tatăl meu a spus că, în trecut, nu a crezut în cuvintele lui Dumnezeu privitoare la felul în care Dumnezeu demască răutatea și ura față de adevăr a PCC-ului și că era un admirator al regelui diavolilor, însă acest incident i-a arătat că PCC-ul era doar o bandă de golani, bandiți care ar fi luat orice are valoare din casa noastră și ar fi arestat credincioși ai lui Dumnezeu supuși legii în locul criminalilor și al incendiatorilor. M-am simțit rușinat atunci când am aflat că trăim cu toții sub conducerea lui Dumnezeu, tot ceea ce experimentăm face parte din aranjamentul și suveranitatea lui Dumnezeu, nici o persoană nu are puterea de a-l ajuta pe celălalt, afecțiunea familială nu va face altceva decât să ne conducă departe de Dumnezeu, iar lucrurile cu care oamenii îi pot ajuta pe ceilalți sunt în conformitate doar cu trupul, nu și cu adevărul. Gândurile precum „nu vreau ca trupul părinților mei să sufere” nu doar că nu aduc nici un beneficiu vieții lor, dar nu aduc nici un beneficiu mântuirii lor. Numai Dumnezeu știe ceea ce are nevoie omul, iar Dumnezeu îl iubește pe om cel mai mult. Am văzut un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu care spunea: „De când a creat lumea, Dumnezeu a săvârșit multă lucrare care implică vitalitatea vieții, a săvârșit multă lucrare care îi aduce viață omului și a plătit un preț mare pentru ca omul să poată câștiga viață, deoarece Dumnezeu Însuși este viața veșnică și Dumnezeu Însuși este calea prin care omul este reînviat. Dumnezeu nu este niciodată absent din inima omului și trăiește printre oameni tot timpul. El a fost motorul vieții omului, fundamentul existenței omului și o sursă bogată pentru existența omului după naștere. El a provocat renașterea omului și îi permite să trăiască cu perseverență fiecare rol. Datorită puterii Lui și forței Sale vitale de nestins, omul a trăit generație după generație, de-a lungul cărora puterea vieții lui Dumnezeu a fost stâlpul existenței omului și pentru care Dumnezeu a plătit un preț pe care niciun alt om obișnuit nu l-a mai plătit. Forța vieții lui Dumnezeu poate triumfa în fața oricărei puteri, mai mult decât atât, depășește orice putere. Viața Lui este veșnică, puterea Lui este extraordinară, iar forța vieții Lui nu poate fi întrecută ușor de nicio ființă creată sau forță inamică. Forța vieții lui Dumnezeu există și emană strălucirea sa uimitoare, indiferent de timp sau loc. Viața lui Dumnezeu rămâne mereu neschimbată, în ciuda răsturnărilor cerului și pământului. Toate lucrurile sunt trecătoare, dar viața lui Dumnezeu încă rămâne, deoarece Dumnezeu este sursa existenței tuturor lucrurilor și baza existenței lor. Viața omului provine de la Dumnezeu, existența cerului se datorează lui Dumnezeu, iar existența pământului apare din puterea vieții lui Dumnezeu. Niciun obiect însuflețit nu poate depăși suveranitatea lui Dumnezeu și nimic viu nu poate să se desprindă de sub sfera autorității lui Dumnezeu. Astfel, indiferent cine sunt, toți oamenii trebuie să se supună stăpânirii lui Dumnezeu, toată lumea trebuie să trăiască sub porunca lui Dumnezeu și nimeni nu poate să scape de sub controlul Lui” („Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice” din Cuvântul Se arată în trup). Prin intermediul cuvintelor și realității lui Dumnezeu, am văzut caracterul extraordinar și măreția forței de viață a lui Dumnezeu, faptul că el locuiește printre oameni în toate timpurile, călăuzește omenirea și Își arată puterea în orice timp și că fiecare persoană trăiește în aranjamentele plănuite de Dumnezeu. Stând în fața cuvântului lui Dumnezeu, am înțeles cât de mic eram și cât de nesemnificative sunt legăturile emoționale. Ce aș fi putut face în fața dificultăților cu care s-a confruntat familia mea? Oare nu era Dumnezeu cel care îi proteja, care le purta de grijă și care îi conducea în timpul crizei? Oare poate fi dragostea unui om față de un alt om mai mare decât dragostea lui Dumnezeu față de om? În același timp, cuvintele lui Dumnezeu m-au judecat, „Care dintre voi se poate sacrifica cu adevărat pentru Mine și Mi se poate oferi cu totul? Sunteți cu toții ezitanți, gândurile vi se învârtesc, vă gândiți la casă, la lumea exterioară, la mâncare și îmbrăcăminte. În ciuda faptului că te afli înaintea Mea, făcând lucruri pentru Mine, în inima ta încă te mai gândești la soția ta, la copiii tăi și la părinții tăi de acasă. Sunt toți aceștia proprietatea ta? De ce nu îi încredințezi mâinilor Mele? Nu crezi suficient de mult în Mine? Sau e vorba că te temi că voi face aranjamente nepotrivite pentru tine? De ce ți-e dor mereu de casă? Și ți-e dor de alți oameni! Ocup Eu o anumită poziție în inima ta? Și încă mai vorbești despre a Mă lăsa să am stăpânire în interiorul tău și să-ți ocup întreaga ființă – toate acestea sunt minciuni înșelătoare! Câți dintre voi sunteți pentru biserică din toată inima? Și care dintre voi nu vă gândiți la voi înșivă, ci sunteți pentru împărăția de astăzi? Gândiți-vă cu mare atenție la acest lucru” („Capitolul 59” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Am înțeles că, în inima mea, ceea ce prețuiam era încă familia mea; întrucât nu aveam credință adevărată în Dumnezeu, încă nu puteam să îi încredințez complet în mâinile lui Dumnezeu; am înțeles că nu trăiam în adevăr, și chiar dacă îmi îndeplineam datoriile în casa lui Dumnezeu, deseori mă îngrijoram despre familia mea și nu îl lăsam pe Dumnezeu să umple inima mea. Nu puteam să îl respect pe Dumnezeu mai presus de toate celelalte și să îmi îndeplinesc cu fidelitate datoriile mele. Fusesem păcălit și chinuit de Satana. Dacă nu ar fi fost aceste „ghinioane” care mi s-au întâmplat, nu aș fi văzut niciodată lucrurile cu atâta claritate. Este exact așa cum spune acest imn al cuvintelor lui Dumnezeu: „Când vine vorba de starea vieții omului, omul încă trebuie să găsească viața reală, el încă nu a înţeles nedreptatea, dezolarea și condițiile mizerabile ale lumii – și, astfel, dacă nu ar fi fost vorba de sosirea dezastrului, cei mai mulţi oameni încă ar îmbrățișa Mama Natură și ar fi în continuare absorbiți de aroma «vieții». Nu este aceasta realitatea lumii? Nu este aceasta vocea mântuirii pe care o grăiesc omului? De ce, din rândul omenirii, nimeni nu M-a iubit vreodată cu adevărat? De ce Mă iubește omul doar în toiul mustrării și al încercărilor, dar nimeni nu Mă iubește sub protecția Mea?” („Omenirea nu cunoaște mântuirea lui Dumnezeu” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). În lipsa a ceea ce mi-au revelat aceste circumstanțe, nu aș fi înțeles niciodată relațiile dintre oameni și încă aș fi controlat de legăturile de familie, de iubire și prietenie, blocat fără nici o cale de ieșire în urmarea acestor lucruri, amăgit și făcut să sufăr din pricina lor, fericit în ignoranța mea: în plus, nu aș fi primit niciodată adevărul, nu aș fi parcurs niciodată calea corectă în viață, iar mântuirea lui Dumnezeu a fost aceea care mi-a permis să nu mai gust niciodată aroma „vieții”. Când am înțeles toate acestea, am hotărât că voi crede din toată inima în Dumnezeu și că voi urma adevărul pentru a răsplăti iubirea lui Dumnezeu față de mine.

Experiențele mele din acești ani m-au ajutat și să ajung să înțeleg în mod treptat voința lui Dumnezeu, precum și să înțeleg că lucrarea pe care Dumnezeu a înfăptuit-o în mine este lucrarea de mântuire și de iubire, cuvintele exprimate de Dumnezeu reprezintă adevărul, dar cu atât mai mult, ele sunt cuvintele care ne mântuiesc viețile. Aceste adevăruri au devenit grija și ocrotirea cea mai bună a lui Dumnezeu față de mine. Dacă m-aș îndepărta de aceste cuvinte sau nu aș vedea lucrurile prin prisma celor oferite de aceste cuvinte, m-aș ruina pe mine însumi. Am fost profund corupt de Satana și am fost incapabil să pătrund direct înțelesul cuvintelor lui Dumnezeu, așa că Dumnezeu a aranjat mai multe circumstanțe diferite, oameni, situații și lucruri, proiectate pentru nevoile mele, pentru a mă ajuta și a mă desăvârși, pentru a mă ajuta să înțeleg cuvintele Sale. Pe fondul dificultăților și al încercărilor mele, fără să-mi dau seama, am ajuns să înțeleg că aceste cuvinte exprimate de Dumnezeu sunt adevărate toate, că ele reprezintă lucrurile de care are nevoie omenirea. Nu doar că ele pot să asigure viața omenirii și permit omului să trăiască viața unui om normal, ci indică și calea corectă în viață, deoarece Dumnezeu este adevărul, calea și viața. Sunt cuvintele lui Dumnezeu cele care m-au adus până în ziua de azi. Sunt dornică să-I păstrez cuvintele ca pe motto-ul meu, indicatorul pentru calea pe care să merg înainte și ghidul după care să acționez. Chiar dacă există mult adevăr pe care nu îl înțeleg, prin urmarea continuă a adevărului și îndeplinindu-mi datoriile, Dumnezeu îmi va oferi luminare și iluminare, astfel încât să înțeleg cuvintele Sale. Încă există multă corupție în mine care trebuie purificată și am nevoie să experimentez mai mult din lucrarea lui Dumnezeu, precum și judecata și mustrarea lui Dumnezeu, ca și greutățile și rafinările care le însoțesc. Mă voi strădui din greu să urmăresc adevărul. Orice necazuri sau greutăți se abat asupra mea în viitor, Îl voi urma pe Dumnezeu până la capăt!

#marturii crestine #dragostea lui dumnezeu #mântuirea lui dumnezeu

Cântec creștin „Dumnezeu a stabilit soarta omului cu mult timp în urmă”

În ceea ce privește soarta, fiecare e independent. În ceea ce privește soarta, fiecare are propria-i soartă. Niciun părinte nu poate condiționa soarta cuiva, nici exercita vreo influență asupra rolului cuiva.

#cântec creștin #soarta omului #lauda si inchinare

Video de mărturie creștină „Scăpând din ghearele morții” Adevărata experiență a unui creștin

Gen: Mărturii de viață bisericească

Durată: 26 minute 47

An: 25 iulie 2020

Sinopsis:

În China continentală, mii și mii de creștini sunt arestați, persecutați de PCC și trec prin torturi nespus de brutale. Protagonistul acestui film a fost, și el, la un pas de moarte. După ce a fost arestat de PCC pentru că a participat la tipărirea cărților pentru biserică, polițiști demenți l-au torturat legându-l în lanțuri, asmuțind câini polițiști asupra lui, suspendându-l în cătușe timp de patru zile și patru nopți, electrocutându-l pe un "scaun tigru" și alte asemenea torturi. De fiecare dată când viața lui atârnă de un fir de ață, el vede faptele minunate ale lui Dumnezeu: câinii polițiști nu-l atacă, cătușele în care e atârnat se deschid singure, iar curentul electric din "scaunul tigru" nu-l atinge... Acest film povestește în amănunt experiența acestui om de a se întoarce din pragul morții în acea închisoare a demonilor.

#marturii crestine noi #Biruitori

Cuvântul lui Dumnezeu„Aceia care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu sunt cei care se pot supune în mod absolut practicității Luiˮ

Să dobândești cunoașterea practicității și o înțelegere profundă a lucrării lui Dumnezeu – ambele sunt văzute în cuvintele Lui și doar prin aceste cuvântări poți obține luminarea. Așadar, ar trebui să faci mai mult pentru a te înzestra cu cuvintele lui Dumnezeu. Comunică în părtășie înțelegerea ta privind cuvintele lui Dumnezeu și astfel, îi poți lumina pe ceilalți și le poți oferi o cale de ieșire – aceasta este o cale practică. Înainte ca Dumnezeu să rânduiască un mediu pentru voi, fiecare dintre voi trebuie să se înzestreze mai întâi cu cuvintele Lui. Acesta este un lucru pe care ar trebui să-l facă fiecare; este o prioritate urgentă. Mai întâi, să atingi un punct în care știi să mănânci și să bei cuvintele lui Dumnezeu. Pentru orice lucru pe care nu ești capabil să-l faci, caută în cuvintele Lui o cale de practică și scrutează aceste cuvântări pentru orice chestiune pe care nu o înțelegi și orice dificultate pe care ai putea să o ai. Fă din cuvintele lui Dumnezeu provizia ta și permite-le să te ajute să-ți rezolvi dificultățile și problemele practice; de asemenea, permite cuvintelor Lui să devină ajutorul tău în viață. Aceste lucruri vor necesita efort din partea ta. Când mănânci și bei cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să dobândești rezultate; trebuie să fii capabil să-ți liniștești inima înaintea Lui și să practici conform cuvântărilor Lui atunci când întâmpini vreo problemă. Dacă nu ai întâmpinat niciun fel de probleme, ar trebui doar să ai grijă să mănânci și să bei cuvintele Lui. Uneori poți să te rogi și să contempli iubirea lui Dumnezeu, să împărtășești înțelegerea ta asupra cuvintelor Lui și comunici despre luminarea și iluminarea pe care le experimentezi lăuntric și despre reacțiile pe care le-ai avut când ai citit aceste cuvântări. Mai mult, le poți oferi oamenilor o cale de ieșire. Doar acest lucru este practic. Scopul înfăptuirii acestui lucru este să permiți cuvintelor lui Dumnezeu să devină provizia ta practică.

În cursul unei zile, câte ore petreci cu adevărat în fața lui Dumnezeu? Cât de mult din ziua ta Îi este efectiv dat lui Dumnezeu? Cât de mult îi este dat trupului? A avea propria inimă orientată mereu spre Dumnezeu este primul pas pentru a fi pe calea cea bună a desăvârșirii de către El. Dacă poți să-I dedici lui Dumnezeu inima și trupul și toată iubirea ta autentică, să le așezi în fața Lui, să fii complet ascultător față de El și să fii absolut atent la voia Lui – nu pentru trup, nu pentru familie și nu pentru dorințele tale personale, ci pentru interesele căminului lui Dumnezeu, luând cuvântul lui Dumnezeu ca principiu și fundament în toate – atunci, făcând astfel, intențiile și perspectivele tale vor fi toate în locul potrivit, iar tu vei fi în acel moment o persoană înaintea lui Dumnezeu care primește lauda Lui. Cei pe care Dumnezeu îi place sunt oamenii în totalitate îndreptați spre El; sunt cei care pot să Îi fie devotați doar Lui. Cei pe care Dumnezeu îi urăște sunt cei fără tragere de inimă în privința Lui și care se răzvrătesc împotriva Lui. El îi urăște pe aceia care cred în El și vor mereu să se bucure de El, dar nu sunt capabili să se sacrifice complet de dragul Lui. El îi urăște pe aceia care spun că Îl iubesc, dar care se răzvrătesc împotriva Lui în inimile lor; îi urăște pe aceia care folosesc cuvinte elocvente, înflorite în scopul înșelăciunii. Cei care nu Îi sunt dedicați lui Dumnezeu în mod autentic sau care nu s-au supus cu adevărat înaintea Lui sunt trădători și peste măsură de aroganți de la natură. Aceia care nu se pot supune în mod autentic în fața Dumnezeului normal, practic, sunt chiar mai aroganți, și, mai ales, sunt progenitura devotată a arhanghelului. Oamenii care se sacrifică într-adevăr pentru Dumnezeu își așază întreaga ființă înaintea Lui; ei se supun sincer tuturor cuvântărilor Lui și sunt capabili să-I pună cuvintele în practică. Ei fac din cuvintele lui Dumnezeu fundamentul existenței lor și sunt capabili să caute cu seriozitate în cuvintele lui Dumnezeu părțile de practicat. Aceștia sunt oameni care trăiesc cu adevărat în fața lui Dumnezeu. Dacă ceea ce faci este benefic pentru viața ta, iar prin mâncatul și băutul cuvintelor Lui îți poți îndeplini nevoile și insuficiențele interioare, astfel încât firea vieții tale să se schimbe, atunci acest lucru va mulțumi voia lui Dumnezeu. Dacă te porți conform cerințelor lui Dumnezeu, dacă nu îți mulțumești trupul, ci în schimb mulțumești voia Lui, atunci prin asta vei fi pătruns în realitatea cuvintelor Lui. Când vorbim despre a pătrunde în mod mai realist în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu, înseamnă că-ți poți îndeplini datoria și îndeplini cerințele lui Dumnezeu. Numai aceste feluri de acțiuni practice pot fi numite pătrundere în realitatea cuvintelor Lui. Dacă ești capabil să pătrunzi în această realitate, atunci vei avea adevărul. Acesta este începutul pătrunderii în realitate; trebuie, mai întâi, să efectuezi acest antrenament și numai după aceea vei fi capabil să pătrunzi în realități mai profunde. Gândește-te cum să respecți poruncile și cum să fii loial în fața lui Dumnezeu; nu te gândi mereu la când vei fi capabil să pătrunzi în Împărăție. Dacă firea ta nu se schimbă, atunci orice gândești va fi inutil! Ca să pătrunzi în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să ajungi ca toate ideile și gândurile tale să fie pentru Dumnezeu – acesta este strictul necesar.

În prezent, există mulți oameni care se află în toiul încercărilor și nu înțeleg lucrarea lui Dumnezeu, însă Eu îți spun: dacă nu o înțelegi, ai face bine să nu emiți judecăți despre ea. Poate că va veni o zi când adevărul va ieși în întregime la lumină și atunci vei înțelege. Să nu emiți judecăți va fi benefic pentru tine, totuși nu poți doar să aștepți pasiv. Trebuie să cauți să pătrunzi în mod activ; numai atunci vei fi cineva care intră cu adevărat. Din cauza răzvrătirii lor, oamenii dezvoltă mereu noțiuni despre Dumnezeul practic. Din acest motiv este necesar ca toți oamenii să învețe cum să fie supuși, pentru că Dumnezeul cel practic este o încercare enormă pentru omenire. Dacă nu poți rămâne neclintit, atunci totul s-a terminat; dacă nu ai o înțelegere a practicității efective a Dumnezeului practic, atunci nu vei putea să fii desăvârșit de către Dumnezeu. Un pas critic în chestiunea dacă oamenii pot sau nu să fie desăvârșiți este înțelegerea practicității lui Dumnezeu. Practicitatea lui Dumnezeu întrupat venit pe pământ este o încercare pentru fiecare persoană în parte; dacă ești capabil să rămâi neclintit în acest aspect, vei fi cineva care Îl cunoaște pe Dumnezeu și vei fi cineva care Îl iubește cu adevărat. Dacă nu poți rămâne neclintit în acest aspect, dacă nu crezi decât în Duh și ești incapabil să crezi în practicitatea lui Dumnezeu, atunci, indiferent cât de mare este credința ta în Dumnezeu, va fi inutilă. Dacă nu poți crede în Dumnezeul vizibil, atunci poți crede în Duhul lui Dumnezeu? Nu cumva doar încerci să-L păcălești pe Dumnezeu? Nu ești supus înaintea Dumnezeului vizibil și tangibil, deci ești în stare să te supui înaintea Duhului? Duhul este invizibil și intangibil, așadar, când spui că te supui Duhului lui Dumnezeu, nu spui pur și simplu aberații? Cheia pentru respectarea poruncilor este să ai o înțelegere a Dumnezeului practic. Odată ce ai o înțelegere a realității Dumnezeului practic, vei fi capabil să respecți poruncile. Respectarea acestora cuprinde două componente: una este să te agăți strâns de esența Duhului Său și să fii capabil să accepți examinarea Duhului în fața Lui; cealaltă este să fii capabil să ai o înțelegere autentică a trupului întrupat și să obții supunerea autentică. Indiferent dacă este înaintea trupului sau înaintea Duhului, o persoană trebuie să simtă tot timpul supunere și venerație față de Dumnezeu. Numai o astfel de persoană este calificată pentru a fi desăvârșită. Dacă ai o înțelegere a practicității Dumnezeului practic – adică, dacă ai rămas neclintit în această încercare – atunci nimic nu va fi prea mult pentru tine.

Unii oameni spun: „Poruncile sunt ușor de respectat; nu trebuie decât să vorbești franc și cu evlavie înaintea lui Dumnezeu, fără a gesticula; asta înseamnă să respecți poruncile.” Așa să fie? Așadar, dacă faci unele lucruri care I se împotrivesc pe la spatele lui Dumnezeu, se poate considera că respecți poruncile? Trebuie să ai o înțelegere deplină a ceea ce presupune respectarea poruncilor. Acest lucru este legat de faptul dacă ai sau nu o înțelegere reală a practicității lui Dumnezeu; dacă ai o înțelegere a practicității și nu te împiedici și cazi în timpul acestei încercări, atunci se poate considera că ai o mărturie puternică. Să fii mărturie răsunătoare pentru Dumnezeu are, în principal, legătură cu a avea sau nu o înțelegere a Dumnezeului practic și cu a fi sau nu capabil să te supui în fața acestei persoane, care nu este numai obișnuită, ci și normală, și chiar să te supui până la moarte. Dacă, prin această supunere, ești cu adevărat martor pentru Dumnezeu, înseamnă că ai fost câștigat de către Dumnezeu. Dacă poți să te supui până la moarte și, înaintea Lui, să te eliberezi de plângeri, să nu emiți judecăți, să nu defăimezi, să nu ai nicio noțiune și să nu ai motive ascunse, atunci, în acest fel, Dumnezeu va câștiga glorie. A te supune în fața unei persoane obișnuite care este privită de sus de către om și a fi capabil să te supui până la moarte fără niciun fel de noțiuni – aceasta este adevărata mărturie. Realitatea în care Dumnezeu le cere oamenilor să pătrundă este aceea de a fi capabili să asculte de cuvintele Lui, să le pună în practică, să se închine în fața Dumnezeului practic și să-și cunoască propria corupție, să-și deschidă inimile în fața Lui și, în final, să fie câștigați de El prin aceste cuvinte ale Lui. Dumnezeu dobândește glorie atunci când aceste cuvântări te cuceresc și te fac complet ascultător față de El; prin aceasta, El îl rușinează pe Satana și Își completează lucrarea. Când nu ai niciun fel de noțiuni despre practicitatea lui Dumnezeu întrupat – adică, atunci când ai rămas ferm în această încercare – atunci ai fost o bună mărturie. Dacă vine o zi în care ai înțelegere deplină a Dumnezeului practic și te poți supune până la moarte, cum a făcut Petru, vei fi câștigat și desăvârșit de către Dumnezeu. Orice face Dumnezeu și nu este în conformitate cu noțiunile tale reprezintă o încercare pentru tine. Dacă lucrarea lui Dumnezeu ar fi în conformitate cu noțiunile tale, nu ar fi necesar ca tu să suferi sau să fii rafinat. Din cauza faptului că lucrarea Lui este atât de practică și nu este în conformitate cu noțiunile tale, este nevoie să renunți la asemenea noțiuni. De aceea este o încercare pentru tine. Din cauza practicității lui Dumnezeu, toți oamenii se află în mijlocul încercărilor; lucrarea lui este practică, nu supranaturală. Înțelegându-I pe deplin cuvintele practice și cuvântările practice, fără niciun fel de noțiuni și fiind capabil să Îl iubești sincer pe măsură ce lucrarea Lui devine tot mai practică, vei fi câștigat de către El. Grupul de oameni pe care îl va câștiga Dumnezeu este format din cei care Îl cunosc pe Dumnezeu; adică, cei care Îi cunosc practicitatea. Mai mult, ei sunt aceia care sunt capabili să se supună lucrării practice a lui Dumnezeu.

În timpul în care Dumnezeu este întrupat, supunerea pe care El o cere oamenilor nu presupune să te abții de la a emite judecăți sau de la a te împotrivi, așa cum își închipuie aceștia; mai degrabă, El cere ca oamenii să-I întrebuințeze cuvintele ca principiu după care să trăiască și ca fundament al supraviețuirii lor, să pună în practică în mod absolut esența cuvintelor Lui și să-I mulțumească voia pe deplin. Un aspect al faptului de a cere oamenilor să se supună Dumnezeului întrupat se referă la a-I pune cuvintele în practică, pe când celălalt aspect se referă la a fi capabili să se supună normalității și practicității Lui. Ambele trebuie să fie absolute. Aceia care pot obține ambele aspecte sunt toți aceia care simt iubire autentică pentru Dumnezeu în inimile lor. Ei sunt cu toții oameni care au fost câștigați de către Dumnezeu și cu toții Îl iubesc pe Dumnezeu așa cum își iubesc propria viață. Dumnezeul întrupat poartă umanitate normală și practică în lucrarea Lui. Astfel, învelișul Lui exterior de umanitate atât normală, cât și practică devine o încercare enormă pentru oameni; devine cea mai mare dificultate a lor. Totuși, normalitatea și practicitatea lui Dumnezeu nu pot fi evitate. El a încercat orice pentru a găsi o soluție, dar, în cele din urmă, nu S-a putut descotorosi de învelișul exterior al umanității Sale normale. Asta a fost pentru că, până la urmă, El este Dumnezeu devenit trup, nu Dumnezeul Duhului din ceruri. El nu este Dumnezeul pe care oamenii nu-L pot vedea, ci Dumnezeul care poartă învelișul unei membru al creației. Așadar, nu I-ar fi în niciun caz ușor să Se descotorosească de învelișul umanității Sale normale. Prin urmare, orice ar fi, El tot face lucrarea pe care vrea să o facă din perspectiva trupului. Această lucrare este expresia Dumnezeului normal și practic, așadar, cum ar putea fi în regulă ca oamenii să nu se supună? Ce pot face vreodată oamenii cu privire la acțiunile lui Dumnezeu? El face orice vrea El să facă; ceea ce Îl face fericit este tocmai așa cum este. Dacă oamenii nu se supun, ce alte planuri temeinice pot avea? Până în acest moment, numai supunerea a fost capabilă să mântuiască oamenii; nimeni nu a avut vreo altă idee mai deșteaptă. Dacă Dumnezeu vrea să îi testeze pe oameni, ce pot face ei în această privință? Însă toate acestea nu au fost concepute de Dumnezeul din ceruri; au fost concepute de Dumnezeu întrupat. El vrea să facă acest lucru, așa că nicio persoană nu poate schimba asta. Dumnezeu din ceruri nu Se amestecă în ceea ce face Dumnezeu întrupat, așadar nu este acesta un motiv în plus pentru care oamenii ar trebui să I se supună? Deși El este atât practic, cât și normal, El este în întregime Dumnezeul devenit trup. Pe baza propriilor Sale idei, El face orice vrea El să facă. Dumnezeul din ceruri I-a încredințat toate sarcinile; tu trebuie să te supui oricărui lucru pe care îl face El. Cu toate că are umanitate și este foarte normal, El a rânduit toate acestea în mod deliberat, așadar cum se pot uita oamenii la El cu ochi măriți dezaprobator? El vrea să fie normal, așa că este normal. El vrea să trăiască în cadrul umanității, așa că trăiește în cadrul umanității. El vrea să trăiască în interiorul divinității, așa că trăiește în interiorul divinității. Oamenii pot vedea asta oricum doresc, dar Dumnezeu va fi mereu Dumnezeu și oamenii vor fi mereu oameni. Esența Lui nu poate fi negată din cauza vreunui detaliu minor, nici nu poate fi El împins în afara „persoanei” lui Dumnezeu din cauza unui lucru mărunt. Oamenii au libertatea ființelor umane, iar Dumnezeu are demnitatea lui Dumnezeu; acestea nu interferează una cu cealaltă. Pot oamenii să nu-I dea lui Dumnezeu un pic de libertate? Nu pot tolera ei ca Dumnezeu să fie un pic mai degajat? Nu fi atât de strict cu Dumnezeu! Fiecare ar trebui să aibă toleranță față de ceilalți; nu ar fi totul pus la punct atunci? Ar mai exista vreo înstrăinare? Dacă o persoană nu poate tolera o chestiune atât de banală, cum se poate gândi măcar că este o persoană mărinimoasă sau un om adevărat? Nu Dumnezeu este Cel care creează greutăți omenirii, ci omenirea este cea care Îi creează greutăți lui Dumnezeu. Întotdeauna se ocupă de lucruri făcând din țânțar armăsar. Chiar fac mare caz din nimic și este atât de nenecesar! Când Dumnezeu lucrează în umanitate normală și practică, ceea ce face El nu este lucrarea omenirii, ci lucrarea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, oamenii nu văd esența lucrării Lui; ei văd întotdeauna doar învelișul exterior al umanității Lui. Nu au mai văzut o lucrare atât de măreață, totuși insistă să vadă umanitatea Lui obișnuită și normală și nu renunță la ea. Cum se poate numi acest lucru supunere față de Dumnezeu? Dumnezeul din ceruri S-a „transformat” acum în Dumnezeul de pe pământ, iar Dumnezeul de pe pământ este acum Dumnezeul din ceruri. Nu contează dacă aspectul Lor exterior este același, nici nu contează cum anume lucrează Ei. În cele din urmă, Cel care face lucrarea lui Dumnezeu este Dumnezeu Însuși. Trebuie să te supui indiferent dacă vrei sau nu – nu este o chestiune în care ai de ales! Dumnezeu trebuie să fie ascultat de oameni, iar oamenii trebuie să I se supună lui Dumnezeu în mod absolut, fără cea mai mică urmă de prefăcătorie.

Grupul de oameni pe care Dumnezeu întrupat dorește să îl câștige astăzi este alcătuit din cei care se conformează voii Lui. Ei trebuie numai să se supună lucrării Lui și să înceteze să se preocupe necontenit de ideile despre Dumnezeul din ceruri, trăind în incertitudine și făcând lucrurile dificile pentru Dumnezeul întrupat. Cei care sunt capabili să I se supună sunt aceia care Îi ascultă cuvintele și se supun rânduielilor Lui în mod absolut. Acești oameni nu se gândesc absolut deloc la cum ar putea fi cu adevărat Dumnezeul din ceruri sau ce fel de lucrare ar putea face în prezent Dumnezeul din ceruri în mijlocul omenirii; ei își dau cu totul inimile Dumnezeului de pe pământ și își așază întreaga ființă înaintea Lui. Nu se gândesc niciodată la propria siguranță, nici nu fac mare caz de normalitatea și practicitatea Dumnezeului întrupat. Cei care se supun Dumnezeului întrupat pot fi desăvârșiți de către El. Cei care cred în Dumnezeul din ceruri nu vor câștiga nimic. Asta pentru că nu Dumnezeul din ceruri, ci Dumnezeul de pe pământ este Cel care acordă oamenilor promisiuni și binecuvântări. Oamenii nu ar trebui să-L amplifice mereu pe Dumnezeul din ceruri și să-L vadă pe Dumnezeul de pe pământ ca pe o simplă persoană de rând; acest lucru este nedrept. Dumnezeul din ceruri este măreț și minunat, cu înțelepciune extraordinară, dar nu există deloc. Dumnezeul de pe pământ este foarte obișnuit și nesemnificativ și este și foarte normal. El nu are o minte extraordinară și nu îndeplinește fapte cutremurătoare; El doar lucrează și vorbește într-o manieră foarte normală și practică. Deși nu vorbește prin tunet și nu invocă vântul și ploaia, El este cu adevărat întruparea Dumnezeului din ceruri și este cu adevărat Dumnezeu trăind printre oameni. Oamenii nu trebuie să-L amplifice pe Cel pe care sunt capabili să-L înțeleagă și care corespunde propriilor lor închipuiri ca pe Dumnezeu, văzându-L între timp pe Cel pe care nu-L pot accepta și nu și-L pot închipui defel, ca fiind mai prejos. Toate acestea vin din răzvrătirea oamenilor; toate sunt sursa împotrivirii omenirii față de Dumnezeu.

#devotional zilnic #lucrarea lui dumnezeu #cuvântul lui dumnezeu

Întrebarea 9: În Epoca Harului, Dumnezeu S-a întrupat pentru a servi ca jertfă de păcat pentru omenire, răscumpărându-i pe oameni din păcat. În zilele de pe urmă, Dumnezeu S-a întrupat din nou pentru a exprima adevărul și pentru a-Și îndeplini lucrarea de judecată pentru a purifica și mântui complet omul. Așadar, de ce are nevoie Dumnezeu să se întrupeze de două ori pentru a face lucrarea mântuirii omenirii? Și care este adevărata semnificație a faptului că Dumnezeu S-a întrupat de două ori?

Răspuns:

De ce trebuie să Se întrupeze Dumnezeu de două ori pentru a face lucrarea de mântuire a omenirii? Mai întâi, trebuie să înțelegem că, referitor la mântuirea omenirii, cele două întrupări ale lui Dumnezeu au o semnificație complicată și profundă. Deoarece lucrarea de mântuire, fie că vorbim despre răscumpărare sau de judecată și purificare în zilele de pe urmă, nu poate fi înfăptuită de către om. Trebuie ca Dumnezeu să Se întrupeze și să înfăptuiască lucrarea El Însuși. În Epoca Harului, Dumnezeu S-a întrupat în Domnul Isus, adică, Duhul lui Dumnezeu S-a îmbrăcat într-un trup sfânt și fără de păcat și a fost țintuit pe cruce pentru a sluji drept jertfă de păcat, răscumpărându-l pe om din păcat. Cu toții înțelegem asta. Dar în ce privește întoarcerea Domnului Isus în zilele de pe urmă, de ce S-a întrupat în Fiul omului pentru a Se arăta și a lucra? Mulți nu reușesc să îneleagă acest lucru. Dacă Dumnezeu Atotputernic nu ar fi explicat acest aspect al adevărului și nu ar fi dezvăluit această taină, nimeni nu ar fi înțeles acest adevăr. Și acum, să vedem ce anume a spus Dumnezeu Atotputernic.

Dumnezeu Atotputernic spune: „Prima întrupare a fost pentru a răscumpăra omul din păcat, de a-l răscumpăra cu ajutorul trupului material al lui Isus, adică, El l-a mântuit pe om de pe cruce, dar firea satanică pervertită tot a rămas în om. A doua întrupare nu mai este pentru a sluji ca o jertfă de păcat, ci, mai degrabă, pentru a mântui pe deplin pe cei care au fost răscumpărați din păcat. Acest lucru este făcut astfel încât cei care au fost iertați să poată fi eliberați de păcatele lor și făcuți pe deplin neprihăniţi și, prin dobândirea unei firi schimbate, să se elibereze de influența întunericului Satanei și să se întoarcă înaintea tronului lui Dumnezeu. Doar în acest fel omul poate fi pe deplin sfânt. După ce Epoca Legii a ajuns la sfârșit și, începând cu Epoca Harului, Dumnezeu a inițiat lucrarea de mântuire, care va continua până în zilele de pe urmă când, în judecarea și mustrarea rasei umane pentru răzvrătirea sa, El va purifica omenirea complet. Doar atunci Își va încheia Dumnezeu lucrarea de mântuire și Se va odihni. Prin urmare, în cele trei etape ale lucrării, doar de două ori Dumnezeu S-a întrupat pentru a-Și îndeplini lucrarea printre oameni. Acest lucru se datorează faptului că doar una dintre cele trei etape ale lucrării este pentru a-i ghida pe oameni în a-şi conduce viaţa, în timp ce, celelalte două constă în lucrarea mântuirii. Doar întrupându-se poate Dumnezeu să trăiască alături de om, să experimenteze suferința lumii și să trăiască într-un trup material obișnuit. Doar în acest fel El poate să le dea oamenilor cuvântul concret de care ei, ca ființe create, au nevoie. Prin întruparea lui Dumnezeu omul primește mântuirea deplină de la Dumnezeu, și nu direct din Cer, ca răspuns la rugăciunile sale. Căci omul, fiind din trup, nu are cum să vadă Duhul lui Dumnezeu, cu atât mai puțin să se apropie de Duhul Său. Omul poate intra în contact doar cu trupul omenesc al lui Dumnezeu și, doar cu ajutorul acestuia, omul este capabil să înțeleagă toate cuvintele și toate adevărurile și să primească mântuirea deplină. A doua întrupare va fi suficientă pentru a înlătura păcatele omului și pentru a-l purifica pe deplin. Prin urmare, cu a doua întrupare, întreaga lucrare a lui Dumnezeu în trup va fi finalizată, iar semnificația întrupării lui Dumnezeu va fi făcută completă. După aceea, lucrarea lui Dumnezeu în trup va fi ajuns în întregime la sfârșit. După a doua întrupare, El nu va deveni trup, a treia oară, pentru lucrarea Sa. Căci întreaga Sa gestionare va fi ajuns la sfârșit. Întruparea zilelor de pe urmă va fi câștigat pe deplin poporul Său ales, iar umanitatea din zilele de pe urmă va fi fost, în totalitate, împărțită potrivit felului acesteia. El nu va mai face lucrarea de mântuire și nici nu Se va întoarce la trup pentru a îndeplini orice altă lucrare” („Taina Întrupării (4)” din Cuvântul Se arată în trup).

„La vremea în care Isus Își făcea lucrarea, cunoașterea omului despre El era încă nedeslușită și neclară. Omul a crezut întotdeauna că El este fiul lui David și L-a proclamat ca fiind un mare profet, Domnul binevoitor care a răscumpărat păcatele omului. Unii, prin puterea credinței lor, au fost vindecați doar prin atingerea marginii hainei Lui; cei orbi puteau să vadă și chiar și morții puteau să fie readuși la viață. Totuși, omul nu a fost capabil să descopere firea satanică pervertită, adânc înrădăcinată în el însuși și nici nu a știut cum să se descotorosească de aceasta. Omul a primit mult har, cum ar fi pacea și fericirea trupului, credința unui membru care aduce binecuvântare asupra unei întregi familii, vindecarea bolii și așa mai departe. Restul au fost faptele bune ale omului și arătarea lui evlavioasă; dacă omul ar putea trăi pe baza acestor lucruri, ar fi considerat un credincios acceptabil. Doar astfel de credincioși ar putea intra în Rai după moarte, ceea ce înseamnă că ei au fost mântuiți. Dar, în timpul vieții lor, acești oameni nu au înţeles deloc calea vieții. Tot ceea ce au făcut a fost să comită păcate și apoi să și le mărturisească, într-un ciclu constant, fără a se îndrepta deloc spre schimbarea firii lor: astfel a fost natura omului în Epoca Harului. A primit omul mântuirea completă? Nu! Prin urmare, după terminarea acelei etape de lucru, a rămas încă lucrarea judecății și a mustrării. Această etapă este pentru a-l purifica pe om cu ajutorul cuvântului și, prin aceasta, de a-i da o cale de urmat. Această etapă nu ar fi rodnică sau semnificativă dacă ar continua cu alungarea demonilor, pentru că nu ar reuși să distrugă natura păcătoasă a omului, iar omul ar ajunge la o stagnare în iertarea păcatelor sale. Prin jertfa de păcat, omului i s-au iertat păcatele, căci lucrarea răstignirii a ajuns deja la sfârșit, iar Dumnezeu l-a biruit pe Satana. Dar, de vreme ce firea pervertită a omului încă rămâne în el, omul poate încă să păcătuiască și să se împotrivească lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu câștigă omenirea. De aceea, în această etapă a lucrării, Dumnezeu folosește cuvântul pentru a expune firea pervertită a omului, determinându-l să practice potrivit căii celei drepte. Această etapă este mai semnificativă decât cea anterioară, dar și mai rodnică, pentru că acum cuvântul este cel care furnizează, în mod direct, viață omului și permite ca firea omului să fie pe deplin reînnoită; este o etapă a lucrării mult mai profundă. Prin urmare, întruparea din zilele de pe urmă a completat semnificația întrupării lui Dumnezeu și a încheiat complet planul lui Dumnezeu de gestionare pentru mântuirea omului” („Taina Întrupării (4)” din Cuvântul Se arată în trup).

Din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic vedem că, în Epoca Harului, Dumnezeu S-a întrupat prima dată doar pentru a face lucrarea de răscumpărare, folosind răstignirea drept jertfă de păcat pentru a-l răscumpăra pe om din păcat, pentru a-l elibera pe om de blestemele și de osândirea legii. Trebuia doar să ne mărturisim păcatele și să ne căim, iar păcatele noastre ni se iertau. Apoi, puteam să ne bucurăm din belșug de har și de adevăr. Aceasta este lucrarea de răscumpărare pe care a făcut-o Domnul Isus și este adevărata semnificație a mântuirii prin credință în Domnul. Deși Domnul Isus ne-a iertat păcatele, mai trebuie să ne smulgem din lanțurile păcatului, căci încă suntem sub stăpânirea naturii noastre păcătoase și a firii noastre satanice. Deși ne-am recunoscut păcatele în fața Domnului și am obținut iertarea Lui, nu suntem conștienți de natura noastră păcătoasă, și suntem și mai puțin conștienți de firea noastră coruptă, o premisă și mai gravă decât păcatul. Doar suntem capabili să recunoaștem acel păcat în sinea noastră, care constă în nelegiuire și care duce la mustrări de conștiință. Dar nu reușim să recunoaștem păcatele profunde, păcatul de împotrivire față de Dumnezeu. De pildă, nu cunoaștem originea împotrivirii noastre față de Dumnezeu, cum se manifestă firea noastră satanică sau cum a apărut natura noastră satanică, ce otravă a Satanei există în natura noastră, de unde izvorăsc filozofia satanică a omului și logica și legile satanice. Așadar, de ce nu cunoaște omul aceste lucruri satanice? Având în vedere că omul a fost iertat de păcate de către Domnul Isus, de ce nu se poate smulge el din lanțurile păcatului și de ce chiar continuă să comită aceleași păcate? Este omul, cu adevărat, pur după ce a fost iertat de păcate? Aceasta este, într-adevăr, o chestiune practică pe care nimeni din Epoca Harului nu pare să o înțeleagă. Deși în credința noastră în Domnul, suntem iertați de păcate, fără să ne dăm seama încă mai comitem păcate, ne împotrivim și Îl trădăm pe Dumnezeu. Noi, credincioșii, știm asta din proprie experiență. De pildă, chiar după ce ne punem credința în Domnul, continuăm să mințim, să fim vanitoși, să disprețuim adevărul și să susținem răul. Încă suntem aroganți, perfizi, egoiști și lacomi; suntem captivi, fără ajutor, în firea coruptă a Satanei. Mulți oameni lucrează neostenit pentru Domnul, dar ei fac asta în speranța că vor fi răsplătiți și că vor intra în Împărăția cerurilor. Când se bucură de harul Domnului, sunt fericiți și sunt neclintiți în credința lor în Domnul; dar, de îndată ce se confruntă cu o năpastă sau are loc o tragedie în familie, ei Îl înțeleg greșit, Îl acuză, ba chiar Îl neagă și Îl trădează pe Domnul. De îndată ce lucrarea lui Dumnezeu nu mai corespunde concepțiilor și închipuirilor lor, ei se poartă ca fariseii ipocriți, împotrivindu-se și osândindu-L pe Dumnezeu. Voi aveți astfel de experiențe proprii? Ce dovedesc toate acestea? Acest lucru ne arată că, deși am acceptat mântuirea Domnului Isus și ni s-au iertat păcatele, asta nu înseamnă că am scăpat în totalitate de păcat, iar acum suntem purificați, și nici măcar nu înseamnă că am devenit ai lui Dumnezeu și am fost câștigați de Dumnezeu. Așadar, când Domnul Isus Se întoarce să facă lucrarea de judecată în zilele de pe urmă, mulți din lumea religioasă vor veni să-L judece, să-L osândească și să-L hulească pe Dumnezeu, declarându-L public drept adversarul lor și țintuindu-L pe cruce din nou. Ar putea cei care Îl osândesc public și I se împotrivesc lui Dumnezeu să fie răpiți în Împărăția cerurilor doar pentru că păcatele lor au fost iertate? Le-ar permite Dumnezeu acestor forțe ale răului, care I se împotrivesc, să intre în Împărăția cerurilor? I-ar răpi Dumnezeu pe acești antihriști, pe acești dușmani ai adevărului, să intre în Împărăția cerurilor? După cum vedeți, deși ni se iartă păcatele prin credința noastră în Domnul, nu am scăpat în totalitate de păcat, nu am scăpat de influențele satanice, și nici măcar nu am fost câștigați de Dumnezeu și nu am devenit ai lui Dumnezeu. Deci, dacă noi, oamenii, vrem să scăpăm de păcat și să atingem purificarea, să fim câștigați în întregime de Dumnezeu, trebuie să fim purificați și mântuiți pe deplin de lucrarea celei de-a doua întrupări a lui Dumnezeu.

Avem o viziune mult prea simplă asupra lucrării de mântuire a lui Dumnezeu, ca și cum, de îndată ce păcatele omului au fost iertate, nu ar mai fi existat alte probleme, și nu a mai rămas decât să așteptăm să fim răpiți de către Domnul în Împărăția cerurilor. Cât de naiv și de copilăresc este omul corupt! Cât de ridicole sunt concepțiile și închipuirile omenirii corupte! A fost păcatul singura problemă care a năpăstuit omenirea după ce a fost coruptă de Satana? Care este originea păcatului omului? Ce este păcatul? De ce îl detestă Dumnezeu? Nici în ziua de azi, nimeni nu înțelege bine aceste lucruri. Omul a fost corupt în întregime de Satana. Până unde merge coruperea lui? Realitatea coruperii în întregime a omului a devenit evidentă în timpul răstignirii Domnului Isus. Faptul că oamenii au putut să-L răstignească pe Domnul Isus cel milostiv, care exprimase atât de mult adevăr, a demonstrat, cu adevărat, că omul devenise urmaș al Satanei, progenitura Satanei își pierduse în întregime umanitatea și nu avea nici cea mai mică urmă de rațiune sau de conștiință. Cine dintre oameni mai are umanitate normală? Împotrivirea și animozitatea omului față de Dumnezeu nu ne arată că omul a ajuns într-un punct unde e care pe care, unde a devenit ireconciliabil cu Dumnezeu? Această problemă poate fi soluționată prin iertarea păcatelor? Cine poate garanta că, prin iertarea păcatelor, omul nu I se va împotrivi lui Dumnezeu sau nu Îl va considera dușman? Nimeni nu poate garanta! Păcatele omului pot fi iertate, dar poate Dumnezeu să ierte natura omului? O natură care este potrivnică lui Dumnezeu? Poate Dumnezeu să ierte firea satanică a omului care îl copleșește? Atunci, cum rezolvă Dumnezeu aceste lucruri care țin de Satana? Fără îndoială, Dumnezeu folosește judecata și mustrarea. Putem spune că, fără judecata dreaptă și fără mustrarea lui Dumnezeu, omul corupt nu poate fi cucerit, și cu atât mai puțin se va prăbuși la pământ, cuprins de smerenie. Acesta este principalul motiv pentru care Dumnezeu trebuie să Se întrupeze pentru a face lucrarea de judecată. Mulți pun la îndoială și au concepții referitor la întruparea lui Dumnezeu pentru a face lucrarea de judecată în zilele de pe urmă. De ce se întâmplă asta? Pentru că ei nu reușesc să vadă realitatea coruperii absolute a omului. Deci, în consecință, ei nu înțeleg câtuși de puțin ce înseamnă lucrarea de judecată a lui Dumnezeu în zilele de pe urmă. Ei țin cu dinții de noțiunile lor, fără să caute și să cerceteze calea cea adevărată. În acest fel, cum ar putea ei să accepte și să asculte de lucrarea lui Dumnezeu?

Cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic a dezvăluit semnificația și taina întrupării. Din lectura cuvântului lui Dumnezeu Atotputernic, știm că întruparea se referă la Duhul lui Dumnezeu care Se îmbracă în trup și devine o persoană obișnuită și normală pentru a face lucrarea lui Dumnezeu Însuși. Dumnezeu întrupat trebuie să aibă umanitate normală, trebuie să lucreze și să vorbească în umanitate normală. Chiar și când face minuni, acestea trebuie să fie făcute în umanitate normală. După înfățișarea exterioară, Dumnezeu întrupat pare normal. Pare să-Și facă lucrarea asemeni unui om normal și obișnuit. Dacă nu ar avea umanitate normală și nu ar lucra în umanitate normală, nu ar fi întruparea lui Dumnezeu. Întruparea înseamnă că Duhul lui Dumnezeu este înfăptuit în trup. În cadrul umanității normale, El exprimă adevărul și face lucrarea lui Dumnezeu Însuși, răscumpărând și mântuind omenirea. Aceasta este semnificația întrupării. Și acum, care e semnificația celor două întrupări ale lui Dumnezeu? În primul rând, se referă la faptul că aceste două întrupări ale lui Dumnezeu au desăvârșit semnificația întrupării, au înfăptuit lucrarea Cuvântului care Se arată în trup și au încheiat planul de gestionare al lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii. Aceasta este semnificația celor două întrupări ale lui Dumnezeu. Cu toții trebuie să înțelegem că scopul primei întrupări a lui Dumnezeu Atotputernic a fost să facă lucrarea de răscumpărare și să pregătească drumul pentru lucrarea de judecată în zilele de pe urmă. Așadar, prima întrupare a lui Dumnezeu nu a desăvârșit semnificația întrupării. Scopul celei de-a doua întrupări a lui Dumnezeu este să facă lucrarea de judecată în zilele de pe urmă și să smulgă în totalitate omenirea din ghearele Satanei, să elibereze omenirea de firea ei satanică, să-i elibereze pe oameni de sub influența Satanei, astfel încât aceștia să se poată întoarce la Dumnezeu și să fie câștigați de El. Dumnezeu Atotputernic, Hristos al zilelor de pe urmă, a exprimat în întregime adevărul pentru a purifica și mântui omenirea, a încheiat toată lucrarea lui Dumnezeu întrupat și a exprimat tot ceea ce Dumnezeu trebuie să exprime în întruparea Sa. Doar prin acestea a desăvârșit El lucrarea Cuvântului care Se arată în trup. Să mai citim încă două pasaje din Dumnezeu Atotputernic. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dumnezeu va folosi cuvinte pentru a cuceri universul. El va face aceasta nu prin întruparea Sa, ci prin folosirea cuvântărilor din gura Dumnezeului devenit trup, pentru a cuceri toți oamenii din întregul univers; numai acesta este Cuvântul devenit trup și numai aceasta este arătarea Cuvântului în trup. Poate pentru oameni pare ca și cum Dumnezeu nu a făcut o lucrare mare – dar Dumnezeu trebuie doar să-Și rostească cuvintele, pentru ca oamenii să fie convinși cu adevărat și profund uluiți. Fără fapte, oamenii strigă și țipă; având cuvintele lui Dumnezeu, ei tac. Dumnezeu va realiza, cu siguranță, acest lucru, pentru că acesta este planul de demult stabilit al lui Dumnezeu: îndeplinirea sosirii Cuvântului pe pământ” („Împărăția Milenară a sosit” din Cuvântul Se arată în trup). „Această etapă de lucru a împlinit înțelesul interior al «Cuvântului devine trup», și a împrumutat un înțeles mai profund cuvintelor: «Cuvântul era cu Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul» și îți permite să crezi cu fermitate cuvintele «La început era Cuvântul». Adică, la momentul creației, Dumnezeu era posedat de cuvinte, cuvintele Lui erau cu El și inseparabile de El și era finală face chiar mai clară puterea și autoritatea cuvintelor Sale și permite omului să vadă toate cuvintele Sale – să audă toate cuvintele Lui. Aceasta este lucrarea erei finale. Trebuie să ajungi să cunoști aceste lucruri pe deplin. Nu este vorba despre cunoașterea trupului, ci despre cunoașterea trupului și a Cuvântului. Aceasta este ceea ce trebuie să dai mărturie, ceea ce trebuie să știe toată lumea. Pentru că aceasta este lucrarea celei de-a doua întrupări – și ultima dată când Dumnezeu devine trup – completează pe deplin semnificația întrupării, îndeplinește cu atenție și emite toate lucrările lui Dumnezeu în trup și încheie era întrupării lui Dumnezeu” („Practica (4)” din Cuvântul Se arată în trup). Cele două întrupări ale lui Dumnezeu încheie lucrarea lui Dumnezeu întrupat, adică, lucrarea lui Dumnezeu de mântuire totală a omului. Așadar, pe viitor, Dumnezeu nu Se va mai întrupa. Nu va mai fi o a treia sau a patra oară. Deoarece lucrarea lui Dumnezeu întrupat a fost deja pe deplin înfăptuită. Asta se înțelege prin afirmația că Dumnezeu S-a întrupat deja de două ori pentru a desăvârși semnificația întrupării.

Cu privire la cele două întrupări ale lui Dumnezeu pentru desăvârșirea semnificației întrupării, există unii care nu înțeleg, pur și simplu, deoarece le lipsește experiența. Când aud despre asta, pur și simplu, nu înțeleg. Și acum, să trecem la detaliile lucrării înfăptuite în timpul celor două întrupări ale lui Dumnezeu. În timpul primei întrupări a lui Dumnezeu, El a săvârșit lucrarea de răscumpărare, făcând multe minuni. A hrănit cinci mii de oameni doar cu cinci pâini și doi pești. A potolit vântul și marea cu un singur cuvânt. L-a înviat pe Lazăr. De asemenea, Domnul Isus a postit și a fost ispitit în pustiu vreme de 40 de zile. A mers pe apă etc. Deoarece trupul Domnului Isus a făcut minuni, iar El S-a schimbat la față pe un munte înalt, în ochii noștri, ai oamenilor, deși Domnul Isus era întrupat, El tot era înzestrat cu elemente supranaturale. Era diferit de omul obișnuit, minunile apăreau oriunde Se arăta El. De asemenea, Domnul Isus a făcut doar o etapă a lucrării, lucrarea de răscumpărare. El a exprimat doar adevărul despre lucrarea de răscumpărare, manifestând, în principal, firea milostivă și iubitoare a lui Dumnezeu. Nu a exprimat toate adevărurile despre lucrarea de judecată și de mântuire, și nu a exprimat în fața omului firea dreaptă, sfântă și de neofensat a lui Dumnezeu. Deci, nu se poate spune că prima întrupare a desăvârșit semnificația întrupării. Așa cum spune Dumnezeu Atotputernic: „Isus a făcut o etapă a lucrării care numai a împlinit substanța «Cuvântului era cu Dumnezeu»: Adevărul lui Dumnezeu era cu Dumnezeu, iar Duhul lui Dumnezeu era cu trupul și era inseparabil de El, adică trupul lui Dumnezeu întrupat a fost cu Duhul lui Dumnezeu, ceea ce este o dovadă mai mare că Isus întrupat era prima întrupare a lui Dumnezeu” („Practica (4)” din Cuvântul Se arată în trup). Întruparea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă este diferită de prima întrupare. În a doua întrupare, Dumnezeu nu a făcut minuni, El nu este deloc supranatural. După înfățișarea exterioară, El arată ca un om normal și obișnuit, care lucrează și Își spune cuvântul concret și aievea printre oameni. El a exprimat adevărul pentru a-l judeca, purifica și mântui pe om. Dumnezeu Atotputernic a dezvăluit toate misterele planului de gestionare al lui Dumnezeu și a prezentat firea dreaptă și sfântă a lui Dumnezeu, tot ceea ce Dumnezeu este și ce are, voia lui Dumnezeu și cerințele Lui de la oameni. De asemenea, El a judecat și expus natura satanică a omului și firile corupte care I se împotrivesc lui Dumnezeu, iar astfel, i-a cucerit, desăvârșit, expus și eliminat pe oameni, pe fiecare după propria seminție. Tot adevărul cu care îl înzestrează Dumnezeu pe om în zilele de pe urmă este exprimat în umanitatea normală a trupului Său. Nu e nimic supranatural la el. Nu vedem decât un om normal spunându-Și cuvântul și făcându-Și lucrarea, dar cuvântul pe care îl rostește Hristos este adevărul în întregime. Are autoritate și putere, poate să-l purifice și să-l mântuiască pe om. Din cuvântul lui Hristos, care judecă și expune adevărul și substanța coruperii omului, vedem cum Dumnezeu pătrunde chiar în profunzimea omului, observându-l, vedem cum Dumnezeu îl înțelege în întregime pe om. Omul ajunge și el să cunoască firea dreaptă, sfântă și de neofensat a lui Dumnezeu. Din dojenile și povețele lui Hristos, observăm mila și grija lui Dumnezeu pentru om. Din multele feluri în care vorbește și lucrează Hristos, ajungem să apreciem atotputernicia și înțelepciunea lui Dumnezeu, intențiile onorabile cu care lucrează Dumnezeu pentru a mântui omenirea și adevărata Lui dragoste și mântuire pentru om. Din modul în care îi tratează Hristos pe toți oamenii, toate chestiunile și toate lucrurile, ajungem să înțelegem că plăcerea, furia, întristarea și fericirea lui Dumnezeu sunt toate realitățile lucrurilor pozitive și că toate sunt expresia firii lui Dumnezeu și a manifestării naturale a substanței vieții Lui. Din cuvântul și lucrarea lui Hristos, înțelegem că Dumnezeu este suprem și mare și că El este smerit și ascuns, obținem o adevărată înțelegere și cunoaștere a firii originare a lui Dumnezeu și a adevăratului Său chip, provocându-ne o sete de adevăr și de respect pentru Dumnezeu în inimile noastre, pentru a-L iubi și a-L asculta cu adevărat pe Dumnezeu. Acesta este efectul cuvântului și lucrării celei de-a doua întrupări a lui Dumnezeu asupra noastră. Cuvântul și lucrarea celei de-a doua întrupări a lui Dumnezeu nu doar îi permite omului să-L vadă pe Dumnezeu întrupat, ci îi permite și să vadă cuvântul lui Dumnezeu, care Se arată în trup. Cuvântul lui Dumnezeu înfăptuiește toate lucrurile. Acest trup normal și obișnuit este personificarea Duhului adevărului. Dumnezeu întrupat este adevărul, calea și viața! El este arătarea singurului Dumnezeu adevărat! Doar prin arătarea și lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic s-a desăvârșit semnificația întrupării.

Să mai citim încă două pasaje din cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic ca să înțelegem și mai clar acest adevăr și taină. Dumnezeu Atotputernic spune: „Această etapă de lucru a împlinit înțelesul interior al «Cuvântului devine trup», și a împrumutat un înțeles mai profund cuvintelor: «Cuvântul era cu Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul» și îți permite să crezi cu fermitate cuvintele «La început era Cuvântul»” („Practica (4)” din Cuvântul Se arată în trup) „În timpul Epocii Împărăției, Dumnezeu întrupat rostește cuvinte pentru a cuceri pe toți cei care cred în El. Acesta este «Cuvântul se arată în trup»; Dumnezeu a venit în zilele de pe urmă pentru a săvârși această lucrare, adică a venit pentru a îndeplini semnificația reală a Cuvântului care se arată în trup. El doar rostește cuvinte și, rareori, există apariția faptelor. Aceasta este însăși substanța Cuvântului care se arată în trup, și atunci când Dumnezeu întrupat Își rostește cuvintele, aceasta este apariția Cuvântului în trup și este Cuvântul care vine în trup. «La început a fost Cuvântul, iar Cuvântul a fost cu Dumnezeu, și Cuvântul a fost Dumnezeu, iar Cuvântul S-a întrupat». Aceasta (lucrarea arătării Cuvântului în trup) este lucrarea pe care Dumnezeu o va săvârși în zilele de pe urmă și este ultimul capitol al întregului Său plan de gestionare (planul mântuirii) și, astfel, Dumnezeu trebuie să vină pe pământ pentru a-Și manifesta cuvintele în trup. Ceea ce este făcut astăzi, ceea ce va fi făcut în viitor, ceea ce va fi săvârșit de Dumnezeu, destinația finală a omului, cei care vor fi mântuiți, cei care vor fi nimiciți, și așa mai departe – această lucrare ce trebuie realizată în final a fost clar menționată și totul este pentru a îndeplini semnificația reală a Cuvântului care Se arată în trup. Hotărârile administrative și constituția care au fost emise anterior, cei care vor fi nimiciți, cei care vor intra în odihnă – toate aceste cuvinte trebuie să fie împlinite. Aceasta este lucrarea realizată în principal de Dumnezeu întrupat în zilele de pe urmă. El îi face pe oameni să înțeleagă unde aparțin cei predestinați de Dumnezeu și unde aparțin cei care nu sunt predestinați de Dumnezeu, cum vor fi împărțiți poporul și fiii Săi, ce se va întâmpla cu Israelul, ce se va întâmpla cu Egiptul – în viitor, fiecare dintre aceste cuvinte vor fi îndeplinite. Etapele lucrării lui Dumnezeu se accelerează. Dumnezeu folosește cuvântul ca pe o cale pentru a dezvălui omului ce se va realiza în fiecare epocă, ce trebuie săvârșit de Dumnezeu întrupat din zilele de pe urmă și lucrarea Lui de slujire care trebuie să fie săvârșită, iar toate aceste cuvinte sunt pentru a îndeplini semnificația reală a Cuvântului care se arată în trup” („Totul se împlinește prin cuvântul lui Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup).

#zilele de pe urmă #revenirea lui isus #întruparea

Cantari crestine „Nimeni nu e conștient de sosirea lui Dumnezeu”

Cantari crestine noi „Nimeni nu e conștient de sosirea lui Dumnezeu”

Nimeni nu e conștient de sosirea lui Dumnezeu, nimeni nu-L întâmpină. Chiar mai mult, nimeni nu știe tot ce va face El. Chiar mai mult, nimeni nu știe tot ce va face El. Viața omului rămâne neschimbată; aceeași inimă, zile obișnuite. Dumnezeu trăiește printre noi ca o persoană obișnuită, precum cel mai neînsemnat dintre adepți, ca un credincios oarecare. El are propriile preocupări și propriile Lui scopuri. Și are divinitatea pe care oamenii n-o posedă. Nimeni n-a observat existența divinității Lui sau diferența dintre esența Lui și cea a omului.

#cantari crestine #lauda si inchinare #revenirea lui isus

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu | Fragment 319 | „Cum să Îl cunoașteți pe Dumnezeul de pe pământ”

Dumnezeu Atotputernic spune: „Cu toții sunteți bucuroși să primiți răsplăți de la Dumnezeu și să deveniți obiectul favorii lui Dumnezeu în ochii Lui. Aceasta este dorința fiecăruia după ce începe să aibă credință în Dumnezeu, căci omul se străduie din toată inima să ajungă la lucruri mai înalte și nimeni nu este dispus să rămână în urma celorlalți. Aceasta este calea omului. Tocmai din acest motiv, mulți dintre voi încercați constant să intrați în grațiile Dumnezeului din cer, când de fapt, loialitatea și candoarea voastră față de Dumnezeu sunt cu mult mai prejos decât loialitatea și candoarea voastră față de voi înșivă. De ce spun aceasta? Deoarece eu nu recunosc deloc loialitatea voastră față de Dumnezeu și, mai mult, neg existența Dumnezeului care există în inimile voastre. Cu alte cuvinte, Dumnezeul căruia vă închinați, Dumnezeul nedeslușit pe care Îl admirați, nu există deloc. Motivul pentru care pot spune acest lucru atât de categoric este că sunteți prea departe de Dumnezeul adevărat. Motivul pentru care aveți loialitate se datorează prezenței unui idol în inimile voastre, cât despre Mine, Dumnezeul care pare nici mare nici mic în ochii voștri, tot ce faceți voi este că Mă recunoașteți cu cuvintele voastre. Când vorbesc despre distanța voastră mare față de Dumnezeu, mă refer la cât de departe sunteți de Dumnezeul adevărat, în timp ce Dumnezeul nedeslușit pare a vă fi la îndemână. Când spun „nici mare”, are legătură cu faptul că Dumnezeul în care credeți în ziua de azi pare a fi doar un om fără abilități mărețe; un om nu foarte elevat. Iar când spun „nici mic”, aceasta înseamnă că, deși acest om nu poate invoca vântul sau porunci ploii, El poate totuși chema Duhul lui Dumnezeu să facă o lucrare ce zguduie cerurile și pământul, lăsând omul de-a dreptul buimac. Din afară, păreți cu toții foarte ascultători de Hristosul de pe pământ, dar în esență, nici nu aveți credință în El, nici nu-L iubiți. Ce vreau să spun este că cel în care aveți credință cu adevărat este acel Dumnezeu nedeslușit din sentimentele voastre, iar cel pe care Îl iubiți cu adevărat este Dumnezeul după care tânjiți zi și noapte, dar pe care nu L-ați văzut niciodată în persoană. Cât despre acest Hristos, credința voastră este doar parțială, iar dragostea voastră pentru El este zero. Credința înseamnă convingere și încredere; dragostea înseamnă adorare și admirație în inimă, iar ele nu se separă niciodată. Cu toate acestea, credința voastră în Hristosul de azi și dragostea față de El nu se ridică la acest nivel. Când este vorba de credință, cum aveți credință în El? Când este vorba de dragoste, în ce mod Îl iubiți? Pur și simplu nu-I cunoașteți firea, cu atât mai puțin esența Lui, așadar cum aveți credință în El? Unde este realitatea credinței voastre în El? Cum Îl iubiți? Unde este realitatea dragostei voastre pentru El? Mulți M-ați urmat fără ezitare până în ziua de azi, iar în decursul acestor puțini ani, ați suferit cu toții o epuizare puternică. Eu v-am surprins în detalii caracterul înnăscut și obiceiurile fiecăruia dintre voi și a fost extrem de anevoios să interacționez cu voi. Partea tristă e că, deși Eu am cules multe informații despre voi, voi nu aveți nici cea mai mică înțelegere despre Mine. Nu-i de mirare că oamenii spun că ați fost trași pe sfoară de un om, într-un moment de confuzie. Într-adevăr, nu înțelegeți nimic despre firea Mea și nu pricepeți nici atât ce este în mintea Mea. Acum înțelegerile voastre greșite vizavi de Mine fac situația și mai dureroasă, iar credința voastră în Mine rămâne o credință confuză. În loc să spunem că aveți credință în Mine, ar fi mai potrivit să spunem că încercați cu toții să intrați în grațiile Mele și să vă lingușiți pe lângă Mine. Motivele voastre sunt foarte simple – voi urma pe oricine mă poate răsplăti și voi crede în oricine mă poate ajuta să scap de marile nenorociri, fie că acel cineva este Dumnezeu fie că este orice alt Dumnezeu. Nu mă interesează niciunul din aceste lucruri. Sunt mulți astfel de oameni printre voi, iar această stare este una foarte gravă. Dacă, într-o zi, se va da un test care să arate câți dintre voi aveți credință în Hristos deoarece I-ați înțeles esența, atunci Mă tem că niciunul din voi nu se va descurca așa cum Îmi doresc. Prin urmare, n-ar strica ca fiecare dintre voi să ia această întrebare în considerare: dat fiind că Dumnezeul în care aveți credință este extrem de diferit de Mine, care este atunci esența credinței voastre în Dumnezeu? Cu cât credeți mai mult în așa-zisul vostru Dumnezeu, cu atât vă îndepărtați de Mine mai mult. Ce stă, așadar, la baza acestei chestiuni? Sunt sigur că niciunul din voi nu a luat această chestiune în considerare, dar v-a trecut vreodată prin minte gravitatea ei? Ați stat să meditați la consecințele stăruirii în acest tip de credință?”

#cuvântul lui dumnezeu #lucrarea lui dumnezeu #cunoașterea lui dumnezeu

Transformarea unui om căzut

de Tong Xin, provincia Fujian

M-am născut la țară. Provin dintr-o linie de fermieri cinstiți și, pe deasupra, familia noastră era redusă la număr, astfel că eram adesea agresați. Când aveam 13 ani, un copil a fost bătut de cineva din afara satului nostru. Sătenii l-au acuzat pe nedrept pe tatăl meu că a provocat acest lucru și au spus că ne vor cerceta casa și ne vor confisca proprietatea, ne vor lua porcii și îl vor bate pe tata. A fost, de asemenea, o vreme când un alt sătean ne-a luat plasa de pescuit și a păstrat-o ca fiind a lui. Când tatăl meu s-a dus să o ia înapoi, săteanul chiar l-a lovit pe tata, bazându-se pe propria putere și influență. Tatăl meu a trebuit să se umilească deoarece știa că nu avea nici bani, nici putere. Mama ne-a spus fraților mei și mie că trebuie să luptăm pentru noi înșine în viitor și să nu trăim niciodată o viață de asuprire ca aceasta. Fiind tânăr și detestând nedreptatea din societate, eram hotărât ca în viitor să ies în evidență din mulțime și să câștig respectul oamenilor și să nu fiu niciodată asuprit. Deci, am studiat foarte mult, dar nu eram destul de inteligent și nu am putut intra la nicio universitate, astfel că am ales să caut șanse bune de reușită în armată și am intrat cu ușurință prin relații.

Când m-am alăturat pentru prima oară armatei, m-am precipitat să-mi asum toată munca dificilă și murdară și să-mi arăt atitudinea proactivă pentru a-mi impresiona liderii, astfel încât să pot fi promovat în viitor. Cu toate acestea, după câțiva ani, nu am putut obține nici măcar o poziție de lider al echipei, indiferent cât de mult am încercat. De asemenea, se râdea mereu de mine și eram agresat de camarazii mei din cauza hainelor ponosite și a reținerii mele, care doar mi-au sporit dorința de a ieși în evidență. Mai târziu, pe baza sfaturilor consăteanului meu, am aflat că evaluările și promovarea în armată nu depindeau de munca grea, ci, mai degrabă, de darurile pe care le făceai. Chiar de consideram că un astfel de lucru era dezgustător, a trebuit să apuc singura cale spre promovare. Prin urmare, m-am hotărât să-mi iau toate economiile pentru a oferi daruri liderilor mei și pentru a-mi face relații; după aceea am reușit în cele din urmă să mă înscriu la academia militară. Dar, când m-am întors în armată după absolvire, am fost însărcinat să gătesc la cantină, pentru că nu aveam destui bani pentru a face daruri și, mai târziu, am devenit un ofițer de intendență, dar numai cu numele. După câțiva ani de viață în armată, am înțeles unele zicale ca: „Funcționarii nu fac lucrurile grele pentru cei care aduc daruri” și „Nu poți realiza nimic fără să le lingi cizmele”. Dacă vrei să păstrezi o poziție sigură, trebuie să încerci toate mijloacele de a face bani și să oferi daruri, altfel nu vei obține nimic, indiferent cât de mari sunt abilitățile tale. Pentru a-mi realiza ambiția, am început să câștig bani prin mijloace necinstite: supraestimam prețul și exageram intenționat cantitatea când cumpăram mâncare, obținând niște bani murdari în plus; văzându-i și pe ceilalți ofițeri intendenți care vindeau orez, am vândut în secret un camion de orez din armată și am făcut câteva mii de yuani și așa mai departe. Deși crezusem în Isus încă din copilărie și știam în mod clar că acele lucruri pe care le făceam erau infracțiuni, eram, de asemenea, mereu îngrijorat de faptul de a fi descoperit și condamnat într-o zi, dorința de a fi promovat mă conducea încă să fac acele lucruri împotriva conștiinței mele. Odată ce am economisit niște bani, am început să-i lingușesc pe liderii mei și să le dau daruri care să le fie pe plac. De fiecare dată când liderii veneau să efectueze inspecții, mă ocupam să merg să beau cu ei, să cânt, să contactez prostituate… Am făcut toate lucrurile posibile pentru a mă pune bine cu ei. Ori de câte ori liderii aveau nevoie de vreun ajutor, eram fericit să-mi ofer serviciile. Încercam să mă apropii de oricine avea o relație bună cu liderii, pentru a primi o recomandare pozitivă. În timpul acelor ani, m-am ridicat repede la poziția de comandant al batalionului, apelând la acest fel de filosofie lumească. În cele din urmă m-am remarcat și m-am putut întoarce acasă glorios! După aceea, de fiecare dată când mă întorceam acasă, sătenii obișnuiau să se adune în jurul meu, măgulindu-mă și complimentându-mă, ceea ce-mi satisfăcea foarte mult vanitatea. Atunci, ambițiile și dorințele mele au crescut. După cum spun oamenii: „Funcționarii sunt atenți doar la cel mai de succes, nu la public”, „Folosește puterea atunci când o ai, pentru că după ce a dispărut, n-o poți folosi” și „Nu există un funcționar care să nu fie corupt”. Deci, am început să mă bucur de privilegiile unui funcționar. Obișnuiam să primesc lucruri gratuit oriunde mergeam, iar de cineva îmi cerea ajutorul, îi ceream daruri și nu îl ajutam dacă darurile erau nepotrivite. Am început să urmăresc mâncarea și îmbrăcămintea de lux și să mă răsfăț în extravaganță. Bazându-mă pe faptul că eram ca un „copil de aur” al liderilor importanți, cum ar fi comandantul și comisarul politic, am devenit chiar într-atât de arogant încât obișnuiam să agresez oamenii, fălindu-mă cu relațiile mele puternice, cerând daruri de la subordonații mei în numele acestor lideri. Acesta a fost modul în care am degenerat dintr-un simplu băiat creștin de la țară într-un om lacom, abil, înșelător și arogant.

Datorită vieții în biserică, am înțeles că Dumnezeu este sfânt și drept și că El urăște cel mai mult întinăciunea și corupția oamenilor. M-am gândit la căile întinate pe care le-am conceput în armată și că nu aș putea fi mântuit de Dumnezeu dacă nu mi-aș schimba vechea fire, astfel că am început să citesc avid cuvintele lui Dumnezeu, sperând că aș putea găsi o soluție în ele. Într-o zi, am citit aceste cuvinte de la Dumnezeu: „Născut pe un pământ atât de murdar, omul a fost grav afectat de societate, a fost influențat de etici feudale și educat la «instituții de învățământ superior». Gândirea înapoiată, moralitatea coruptă, perspectiva plină de răutate asupra vieții, filozofia josnică, existența aceasta fără nicio valoare, stilul de viață și obiceiurile depravate – toate aceste lucruri au pătruns adânc în inima omului și i-au subminat și atacat grav conștiința. Drept rezultat, omul este și mai departe de Dumnezeu și I se împotrivește Lui mai mult ca niciodată” („A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu au expus secretele din adâncul inimii mele; eram foarte marcat. De-a lungul acelor ani de slujire în armată, urmasem regulile nerostite ale lumii, de dragul de a ieși în evidență. Făcusem multe lucruri care mi-au împovărat conștiința. Devenisem bogat din câștiguri ilicite și trăisem o viață întunecată și coruptă – m-am răsfățat mereu în păcat, dar nu am simțit nicio rușine. Apoi, cuvintele lui Dumnezeu nu numai că mi-au permis să deosebesc binele de rău, dar, de asemenea, m-au făcut să văd în mod clar originea căderii și a corupției mele. S-a dovedit că aceste nenorociri au venit de la Satana. Satana era cel care a transformat această țară într-o mocirlă a răului și a viciilor, în care oameni neputincioși și cinstiți erau oprimați și se luptau să supraviețuiască, în timp ce aceia influenți, puternici și tiranici prosperau. În această societate, era plin de erezii și de credințe false precum: „Fiecare pentru sine, iar ceilalți cum le e norocul”, „Funcționarii nu fac lucrurile grele pentru cei care aduc daruri”, „Nu poți realiza nimic fără să le lingi cizmele”, „Funcționarii sunt atenți doar la cel mai de succes, nu la public”, „Folosește puterea atunci când o ai, pentru că după ce a dispărut, n-o poți folosi”, și așa mai departe. Am fost prins de aceste cuvinte groaznice și, din cauza opresiunii din jurul meu, mi-am pierdut calea, am abandonat principiile umane, am căutat, fără scrupule, poziții înalte, și am început să fiu înrădăcinat într-o mlaștină a păcatului. Am devenit în cele din urmă o persoană rea, care nu căuta altceva decât avere, care a abuzat de putere pentru câștig personal și a delapidat fonduri publice. Din judecata cuvintelor lui Dumnezeu, am văzut furia și sfințenia extreme ale lui Dumnezeu și am înțeles că nu era permisă ofensarea firii Sale drepte. Mi-am regretat acțiunile rele și inima mi-a fost plină de teamă. Am simțit că, dacă nu ar fi fost ca Dumnezeu să mă mântuiască la timp și să mă tragă din mocirla răului, aș fi fost blestemat și pedepsit de Dumnezeu pentru ceea ce făcusem. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a lăsat să văd lumina din nou și să înțeleg principiile umane. De atunci, nu am mai făcut din nou acele lucruri care au adus rușine numelui lui Dumnezeu.

Pe măsură ce am înțeles din ce în ce mai mult din adevăr, am experimentat o mântuire mai mare și mai profundă de la Dumnezeu. În 2009, aveam 20 de ani de slujire în armată. Conform reglementărilor naționale, mi s-a îngăduit să plec și să caut de lucru de unul singur. M-am hotărât să mă feresc de rău și să fac bine, astfel că am părăsit armata și am ales să fiu transferat la munca civilă și mi-am pus inima și sufletul în lucrarea pentru Dumnezeu. Cu toate acestea, liderul meu a încercat să mă convingă să rămân și mi-a cerut să reflectez profund, iar un alt lider mai în vârstă, într-o poziție înaltă, mi-a făcut o promisiune: „Vei fi promovat în funcția de comandant adjunct de regiment dacă vei continua să lucrezi din greu”. Am ezitat puțin – aceasta era ocazia la care tânjisem zi și noapte! Nu am putut renunța la ideea acelei poziții, astfel că am căutat ajutor de la Dumnezeu și m-am rugat: „O, Dumnezeule, a fost visul meu dintotdeauna să fiu într-o poziție înaltă. Acum am acea ocazie și nu știu cum să aleg. Fie ca Tu să mă luminezi și să mă conduci!” Mai târziu m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă ești de rang înalt, ai o reputație onorabilă, deții foarte multe cunoștințe, ești proprietarul multor bunuri și ești susținut de multe persoane și totuși toate aceste lucruri nu te împiedică să vii în fața lui Dumnezeu, să accepți chemarea Lui și însărcinarea Lui, să faci ceea ce îți cere Dumnezeu, atunci tot ceea ce vei face va fi de cea mai mare importanță pe pământ și de cea mai mare neprihănire pentru omenire. Dacă respingi chemarea lui Dumnezeu de dragul statutului și a propriilor tale obiective, tot ceea ce vei face va fi blestemat și chiar urât de Dumnezeu” („Dumnezeu conduce destinul întregii omeniri” din Cuvântul Se arată în trup). „Oamenii vin pe pământ și Mă întâlneasc destul de rar și, de asemenea, rar au oportunitatea de a căuta și dobândi adevărul. De ce nu ați aprecia acest moment frumos ca fiind calea corectă de urmat în această viață?” („Cuvinte pentru cei tineri și cei vârstnici” din Cuvântul Se arată în trup). Fiecare cuvânt al lui Dumnezeu mi-a lovit conștiința și am fost trezit din ezitare. Am avut privilegiul să întâlnesc lucrarea pe pământul lui Dumnezeu întrupat și ocazia prețioasă de a urmări adevărul și de a lucra pentru Dumnezeu. Ce exaltare și har de la Dumnezeu! Ce carieră din lume ar putea fi mai semnificativă decât să lucrezi pentru Creator? Chiar dacă ai fi în cea mai înaltă poziție și ai fi cel mai înalt funcționar, dacă nu L-ai cunoaște pe Dumnezeu și nu ai fi făcut nicio schimbare în firea ta, ai fi pedepsit de Dumnezeu în cele din urmă. Atât de mulți oameni în poziții de prestigiu căzuseră în dezastru și muriseră prematur și atât de mulți oficiali de rang înalt avuseseră o cădere înjositoare și un sfârșit groaznic. În ceea ce mă privește, mă luptasem și încercasem cu disperare să ies în evidență în calitate de funcționar, ceea ce a dus la ruinarea mea într-o asemenea măsură încât am fost pătat și întinat și am trăit viața cuiva care cu greu era uman. Atunci, Dumnezeu mă condusese înapoi de pe calea greșită și îmi arătase în mod clar calea pentru o viață umană. Cum puteam să aleg să-mi asum acele riscuri și să mă întorc la vechile mele căi? Prima jumătate a vieții mele fusese supusă la suferința și înșelăciunea Satanei și mi-au adus mare durere. Nu puteam fi înrobit, exploatat și corupt de Satana în cea de-a doua jumătate. A trebuit să-mi schimb modul de viață, să-L urmez pe Dumnezeu din toată inima, să umblu pe calea urmăririi adevărului și să trăiesc o viață plină de sens. Astfel că am hotărât cu îndârjire să găsesc un loc de muncă pe cont propriu și să părăsesc complet armata. Totuși, întrucât corupția mea de la Satana era atât de profundă, ideea lui otrăvitoare de a ieși în evidență și de a fi o persoană importantă mi-au fost profund înrădăcinate în inimă și, de multe ori, m-au împiedicat să apuc pe calea cea bună a vieții.

După ce am îndeplinit pentru un timp datoria în biserică, am văzut că unii dintre liderii bisericii erau destul de tineri, iar unul dintre ei îmi fusese prieten, ceea ce m-a făcut să mă simt inconfortabil. M-am gândit: Niciuna dintre pozițiile voastre în lumea pământească nu a fost la fel de înaltă ca a mea, dar pozițiile voastre actuale în biserică sunt mai înalte decât a mea. Dacă sunteți capabili de a fi lideri, atunci eu sunt și mai capabil! Deci, am lucrat din greu în această căutare; m-am trezit la cinci în fiecare dimineață pentru a citi cuvintele lui Dumnezeu și a-mi stabili scopuri – ascultând predici, cel puțin două ore în fiecare zi, despre intrarea în viață, învățând trei cântece în fiecare săptămână și planificând să învăț toate cântecele cuvântului lui Dumnezeu. Eram chiar mai proactiv și muncitor la îndeplinirea datoriei mele. Atâta timp cât era ceva ce eram capabil să tratez în biserică, mă grăbeam să o fac, indiferent cât de greu sau obositor era. Între timp, m-am fălit cu experiența și abilitățile mele din armată în fața surorilor mele și a fraților mei, mi-am întors spatele la părtășia liderilor bisericii sau am diminuat în mod subtil modul în care ei au abordat sau au tratat problemele. Așadar, m-am ocupat tot înainte, luptând să caut faimă și statut, sperând să obțin o poziție în biserică cât mai curând posibil. În 2011, am fost selectat în cele din urmă pentru a fi lider în biserică așa cum mă așteptasem. Am fost foarte entuziasmat și am vrut să mă disting și să realizez o mulțime de lucruri pentru a-i impresiona pe ceilalți. Pe vremea aceea, din diferite motive, nu am avut de ales decât să demisionez și am recomandat o soră ca lider. Cu toate acestea, nu mă împăcasem cu acest lucru în inima mea. După ceva timp, am aflat că liderul avusese unele neajunsuri în modul în care a tratat problemele, iar ambiția mea s-a ivit încă o dată. I-am sugerat în mod indirect să-și asume vina și să demisioneze, ceea ce îmi oferea șansa de a fi selectat la următoarele alegeri. Cu toate acestea, surorile și frații care au auzit de acest lucru m-au analizat, spunând că eram prea înșelător și ambițios și că mereu voiam să preiau controlul asupra bisericii, astfel că m-au dat afară din funcția de lider al grupului. Pur și simplu nu am putut accepta acest lucru. Eram o persoană atât de capabilă; cum se putea să nu fiu măcar potrivit ca lider al grupului! Timp de luni de zile, am fost foarte nemulțumit în inima mea și nu eram mulțumit de surorile mele și de frații mei, astfel că n-am vorbit mult la întâlniri. Duhul meu era plin de întuneric și nu-L puteam găsi pe Dumnezeu. În mijlocul acestei dureri, L-am rugat pe Dumnezeu să mă scoată din întuneric. Și, într-o zi, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Astăzi, în experiența omului, fiecare pas al lucrării lui Dumnezeu lovește în concepțiile omului, și totul depășește intelectul omului și este peste așteptările lui. Dumnezeu oferă tot ce îi trebuie omului și, în toate privințele, acest fapt este în dezacord cu concepțiile omului. […] Lovind în concepțiile tale, El te face să accepți tratarea de către Dumnezeu; numai așa poți să te dezbari de stricăciunea ta” („Numai cei care-L cunosc pe Dumnezeu pot să fie martori pentru El” din Cuvântul Se arată în trup). „Dacă nu te supui acum, în cele din urmă, vei fi blestemată – vei fi fericită atunci? Nu acorzi atenție modului de viață, ci te concentrezi doar asupra statutului și titlului tău; cum este viața ta? […] Tu nu te concentrezi asupra urmării transformării personale și a intrării; tu întotdeauna te concentrezi asupra acelor dorințe extravagante și a lucrurilor care îți îngrădesc dragostea față de Dumnezeu și te împiedică să te apropii de El. Te pot transforma acele lucruri? Te pot aduce în împărăție?” („De ce nu sunteţi dispuşi să fiți un contrast?” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu au fost ca o sabie cu două tăișuri care îmi despica inima, făcându-l pe răzvrătitul de mine să se simtă rușinat și jenat. Până atunci nu mi-am dat seama că toate lucrurile care mi se întâmplaseră în ultima vreme, deși nu erau ceea ce am vrut eu, nu au însemnat că oamenii îmi făceau pur și simplu viața grea. Mai degrabă, acestea au fost judecata mea corectă de la Dumnezeu și mântuirea mea la timp de către El. De data aceasta, lucrarea lui Dumnezeu a fost menită să schimbe gândurile și perspectivele vechi ale oamenilor, să-i mântuiască de influența Satanei și pentru ca ei să câștige adevărul și viața de la Dumnezeu ca să trăiască o viață strălucitoare. Eu nu am apucat pe calea corectă și nu am căutat să câștig adevărul ca viață a mea, ci am urmărit statutul și faima și chiar am jucat feste și am ticluit planuri, cu nimic diferite de căutarea de a deveni funcționar și cineva important. Acest lucru nu era împotriva lucrării lui Dumnezeu și a voii Lui de a mântui omenirea? Cum aș putea să câștig adevărul și să trăiesc o viață plină de sens dacă aș continua să urmăresc aceste lucruri? Dacă nu m-aș fi întors, oare acest lucru nu m-ar fi ruinat și nu m-ar fi făcut o țintă pentru pedeapsa lui Dumnezeu atunci când El Își îndeplinește lucrarea? Pentru a mă împiedica să apuc pe calea greșită și pentru a-mi corecta ideile greșite de urmărire, Dumnezeu m-a emondat și m-a tratat „fără milă”, prin acele persoane și evenimente din jurul meu, mi-a luat statutul și mi-a zdrobit ambițiile și dorințele, astfel încât eu să pot reflecta asupra mea și să mă întorc. Apoi am înțeles firea dreaptă și sfântă a lui Dumnezeu și faptul că intențiile, motivațiile mele și chiar fiecare gând al meu și acțiune a mea au fost sub observația Lui. Dumnezeu a realizat cea mai sinceră mântuire a mea în același timp în care Și-a demonstrat măreția. După ce am recunoscut harul mântuirii lui Dumnezeu, nu mi-am mai permis să mă încurc în pierderea unei poziții și am avut voința de a urmări adevărul. Dumnezeu m-a iubit atât de mult încât a încercat să mă mântuiască, astfel că eu nu L-am putut dezamăgi. A trebuit să ascult de aranjamentele lui Dumnezeu și, indiferent dacă eram lider sau doar un credincios obișnuit, ar trebui să urmăresc adevărul și să-mi îndeplinesc datoria cât mai bine posibil.

O jumătate de an mai târziu, liderul bisericii mele mi-a aranjat să-mi continuu viața bisericească la o altă biserică. Liderii acelei biserici erau aleși în acel moment. Când am aflat că eu crezusem în Dumnezeu mai mult decât toate surorile și toți frații de acolo, am fost foarte fericit și m-am gândit: „Acum vine șansa mea. Îmi pot arăta în cele din urmă abilitățile mele ca lider. La urma urmei, am mai multă experiență de viață și am crezut în Dumnezeu mai devreme decât au făcut-o ei. Sunt cea mai bună persoană pentru această poziție”. Pe când eram pe cale să mă prezint bine în fața lor, o soră din fosta mea biserică a fost transferată pentru a se alătura alegerilor. Mi-a fost teamă că ar dezvălui scandalul anterior al îmbrâncelii pentru poziție, care ar fi o rușine pentru mine, astfel că a trebuit să renunț la planul meu inițial. Am hotărât să încerc să fiu ales ca lider al grupului, iar, după aceea, să-mi croiesc calea pas cu pas. Nu-mi imaginasem că nu voi fi ales ca lider al grupului, ci, în schimb, se va stabili ca eu să le livrez surorilor și fraților cărți ale cuvintelor lui Dumnezeu. Chiar nu mă așteptasem ca eu, un comandant de batalion demn, să alerg peste tot făcând mici comisioane. Asta mi s-a părut greu de acceptat. Cu toate acestea, după ce am îndurat judecata și mustrarea lui Dumnezeu, am înțeles că acestea erau hotărârea lui Dumnezeu și aranjamentele Sale. Dumnezeu trata dorința mea de a căuta statut, astfel că m-am lepădat de mine însumi și am ascultat. Cu toate acestea, curând, locul unde eu am participat la întâlniri a fost urmărit de poliție, astfel că biserica mi-a aranjat să mă întâlnesc cu alte două surori mai în vârstă în altă parte. În ceea ce o privește pe liderul bisericii, ea nu putea veni foarte des pentru a-și îndeplini datoria de udare pentru noi, deoarece era persecutată de Partidul Comunist al Chinei. În acel moment, nu am mai putut suporta: „Pe lângă faptul că m-ați pus să fac lucrări mărunte, trebuie să mă întâlnesc cu acele bătrâne cu calibru sărac. Cum am ajuns eu în această situație?” Cu cât mă gândeam mai mult la aceasta, cu atât mă simțeam mai rău. Am simțit chiar că viața nu merita trăită. Îndurerat, m-am rugat sincer la Dumnezeu și am cerut luminarea de la El. Într-o zi, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Care este cea mai potrivită metodă de căutare pe calea din ziua de azi? Ca ce fel de făptură ar trebui să te vezi în căutarea ta? Ar trebui să știi cum să te descurci cu tot ce ți se întâmplă acum, fie că sunt încercări sau suferințe, mustrări sau blesteme nemiloase – ar trebui să le acorzi o atenție deosebită tuturor acestora” („Cei care nu învață și nu cunosc nimic: nu sunt ei bestii?” din Cuvântul Se arată în trup). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că am fost condus de natura mea satanică arogantă, deviată de la voia lui Dumnezeu, și am umblat pe calea greșită a urmăririi faimei și a poziției. Ca rezultat, am considerat doar acele îndatoriri cu „titluri oficiale” ca fiind importante și le-am disprețuit pe celelalte și chiar am detestat pe acele surori și pe acei frați de calibru mic în sensul că am simțit că statutul meu era redus prin faptul că eram cu ei. Statutul și faima mi se urcaseră la cap. Cu toate acestea, nu știam că, în casa lui Dumnezeu, toate îndatoririle erau egale, iar surorile mele și frații mei, la fel ca și mine, eram cu toții făpturi create cu statut egal. Gândindu-mă la aceasta, m-am simțit foarte ușurat. Cu toate acestea, știam că faima și statutul erau slăbiciunile mele fatale și nu puteam să mă eliberez cu ușurință de ele, astfel că m-am rugat la Dumnezeu să caut mai mult adevăr pentru a rezolva această problemă. Mai târziu, am auzit o predică, spunând: „În opinia voastră, este important ca oamenii să dețină poziții și să le prețuiască? Ar trebui să vedeți în mod clar statutul și faima și să fiți indiferenți față de ele. Ele sunt goale și lipsite de sens. O poziție înaltă nu garantează binecuvântări. Dacă nu aveți o fire bună, o poziție înaltă vă poate aduce nenorocire. Dacă nu urmăriți adevărul, acea poziție va fi o sursă de mare nenorocire pentru voi. Fără adevăr, nu puteți vedea lucrurile în mod clar și ați putea fi ușor distruși de poziții. […] Nu puteți fi lideri fără a urmări adevărul; vă poate distruge doar. Dacă urmăriți adevărul, calitatea de lider vă poate face desăvârșiți” („Diferențierile și soluțiile pentru falșii conducători, antihriști și cei răi” din Predici și părtășie despre intrarea în viață II). „Oamenii par să fie buni atunci când nu au putere, dar, imediat ce o au, își vor arăta adevăratul caracter. Cum poate puterea să expună oamenii? Când cineva este o persoană obișnuită, ea pare decentă și se arată a fi demnă și verticală. Odată ce are oarecare putere, devine perversă. Ce fel de problemă este aceasta? Oamenii care au fost corupți de Satana sunt de aceeași natură” („Cum ar trebui să coopereze oamenii cu lucrarea lui Dumnezeu de perfecționare a omului” din Părtășie și predică despre intrarea în viață III). Aceste cuvinte mi-au deschis brusc ochii și am văzut inutilitatea și lipsa de sens a urmăririi statutului. Evaluarea statutului și eșecul în urmărirea adevărului pot conduce doar la ruina oamenilor. Să luăm ca exemplu experiența mea din armată – i-am urât pe acei funcționari corupți când eram soldat. Cu toate acestea, pe măsură ce statutul meu a continuat să crească, am început să devin pervers și, în final, am devenit un funcționar cu adevărat corupt. Cei care erau în poziții înalte păreau să fie buni și cinstiți atunci când nu aveau statut înalt. Cu toate acestea, de îndată ce dețineau puterea, ei începeau să se comporte în mod tiranic și să săvârșească nenumărate infracțiuni. Aceste fapte erau suficiente pentru a ilustra faptul că, după ce oamenii fuseseră corupți de Satana, ei, fără excepție, erau supuși nenorocirilor și înșelătoriei lui; dacă nu ar urmări adevărul și nu ar avea o schimbare în fire, ar putea deveni doar perverși și ar face rău odată ce ar deține putere și statut, fie în lumea pământească, fie în casa lui Dumnezeu, cu rezultatul final de a fi pedepsiți pe drept de Dumnezeu. Gândindu-mă la aceasta, am simțit atât frică cât și recunoștință. S-a dovedit că frustrările mele repetate au fost mântuirea mea, făcute din dragoste pentru mine! Pentru că m-am zbătut să urc în lumea oficialității timp de mulți ani, fusesem mânjit cu otrăvurile Satanei. S-ar putea spune că eram o combinație de aroganță, înșelăciune, egoism și lăcomie. După ce am crezut în Dumnezeu, am apreciat prea mult statutul și nu am urmărit în mod serios adevărul. Drept urmare, chiar și până atunci eu câștigasem puțin din adevăr și aveam puțină frică de Dumnezeu. De fapt, dacă aș fi fost într-o poziție înaltă, aș fi devenit doar ambițios și m-aș fi comportat în mod tiranic, așa cum am făcut în armată, și aș ajunge să fiu pedepsit pentru ofensarea firii lui Dumnezeu. Mulțumită luminării lui Dumnezeu, am putut vedea în mod clar esența și rezultatul urmăririi faimei și a statutului și, mai mult decât atât, am putut vedea importanța urmăririi adevărului.

După aceea, am început să-mi concentrez eforturile asupra cuvintelor lui Dumnezeu. Am tânjit intens pentru ca vorbele lui Dumnezeu să fie viața mea și nu am acordat nicio atenție îndatoririlor cu „titluri oficiale” și niciodată nu am redus alte îndatoriri. Am simțit că fiecare îndatorire avea înțelesul său, că totul era condus și poruncit dinainte de Dumnezeu și că datoria mea era responsabilitatea pe care ar trebui să o rabd. Când am tânjit din toată inima după cuvintele lui Dumnezeu și am încercat să-mi îndeplinesc îndatoririle, nu numai că am înțeles multe adevăruri pe care nu le înțelesesem înainte, dar m-am bucurat și de prezența lui Dumnezeu destul de des. Am primit luminarea și conducerea de la Duhul Sfânt, ceea ce m-a făcut să mă simt adus cu picioarele pe pământ și nespus de bucuros. După o perioadă de timp, m-am trezit că mă ascundeam atunci când interacționam cu ceilalți și nu mă mai lăudam în legătură cu vechile mele poziții în armată sau nu le foloseam ca să mă dau mare. Indiferent cine îmi arăta defectele, eu mai întâi ascultam de acea persoană, iar mai târziu reflectam asupra lor. Puteam aborda surorile și frații mai puțin școliți și cu calibru redus din biserică în mod egal și nu m-am mai privit ca fiindu-le superior. Înainte de a ști, părerile mele despre urmărire s-au schimbat mult, iar eu am devenit indiferent față de statut și faimă și nu am fost atât de constrâns și controlat de acestea. Când am văzut surori și frați care crezuseră în Dumnezeu pentru mai puțin timp decât mine, fiind aleși ca lideri ai bisericii, am simțit un pic de gelozie. Cu toate acestea, am fost capabil să mă resemnez prin rugăciune. M-am simțit stânjenit gândindu-mă la faptul că mă luptasem pentru faimă și câștig; am simțit că era urât și inuman. Acum, soția mea și cu mine ne îndeplinim împreună îndatoririle casnice. Deși nu sunt semnificative, mă simt foarte mulțumit și experimentez bucurie. Acum, fiul meu crede și el în Dumnezeu Atotputernic, ceea ce face ca familia noastră să fie o adevărată familie creștină, în care cuvintele lui Dumnezeu guvernează în viața noastră de zi cu zi. Indiferent cine vorbește în conformitate cu adevărul, noi vom asculta pe acea persoană. Chiar dacă există revelarea firilor corupte, putem să avem răbdare, să ne iertăm unul pe celălalt și să ne cunoaștem pe noi înșine în conformitate cu vorbele lui Dumnezeu, ceea ce a făcut familia noastră tot mai fericită. Cred cu tărie că Dumnezeu Atotputernic este cel care m-a schimbat pe mine și pe soția mea, care mi-a salvat căsnicia și familia și, în plus, m-a mântuit de corupția extremă și m-a transformat dintr-un căutător de faimă arogant, rău și întinat, într-o persoană care urmărește lumina și dreptatea, care are obiective reale de viață. Când am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, au izvorât în mine tot felul de sentimente: „De la facerea lumii şi până acum, tot ce a făcut Dumnezeu este iubire, fără ură faţă de om. Chiar şi mustrarea şi judecata pe care le-aţi văzut sunt iubire, o iubire mai adevărată şi mai reală; această iubire îi conduce pe oameni pe calea dreaptă a vieţii omeneşti. […] Toată lucrarea pe care a făcut-o El are ca scop îndrumarea oamenilor pe calea dreaptă a vieţii omeneşti, astfel încât ei să poată avea viaţa normală a omenirii, pentru că omul nu ştie cum să ducă o viaţă. Fără o astfel de îndrumare, ai putea doar să trăieşti o viaţă goală, ai putea doar să duci o viaţă lipsită de valoare şi de sens, şi nu ai şti deloc cum să fii o persoană normală” („Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (4)” din Cuvântul Se arată în trup). Da, fără mântuirea lui Dumnezeu, n-aș fi apucat pe calea cea dreaptă în viață; aș fi devenit doar din ce în ce mai degenerat și aș fi devenit o lepădătură întinată care ar fi blestemată de Dumnezeu în cele din urmă. Judecata dreaptă a lui Dumnezeu este cea care m-a mântuit, iar rafinarea nemiloasă cea care m-a schimbat. Acest lucru îmi permite să înțeleg ce este urât și ce este sfânt, precum și măreția, frumusețea, bunătatea lui Dumnezeu și josnicia și răutatea Satanei. Nu-l voi mai urma niciodată pe Satana și voi urma doar adevărul din toată inima, voi scăpa de corupția Satanei și voi trăi o asemănare umană reală. Deși am experimentat suferințele multor mustrări și rafinări, am câștigat cel mai prețios mod de viață, permițându-mi să fiu reînviat și să intru pe o cale adevărată în viață.

#marturii crestine #judecata din zilele de pe urmă #Biruitori

Când dezastrele lovesc, este posibil să doriți să vă pocăiți, dar știți cum să vă pocăiți cu adevărat înaintea lui Dumnezeu?

Dezastrele se petrec acum în întreaga lume și mulți oameni mor în dezastre în fiecare zi. Unii oameni își dau seama că trebuie să se pocăiască înaintea lui Dumnezeu pentru că numai așa pot fi protejați de Dumnezeu în dezastre. Astfel, mulți oameni fac mai multe rugăciuni și există chiar mulțimi de oameni care fac rugăciuni de pocăință îngenunchind pe străzi. Cu toate acestea, pocăința lor în acest fel înseamnă pocăință adevărată? Pot fi cu adevărat lăudați de Dumnezeu și să supraviețuiască dezastrelor? Citiți acest articol pentru a afla ce este pocăința adevărată pentru a găsi singura modalitate de a vă pocăi cu adevărat și de a obține mila și protecția lui Dumnezeu.

#zilele de pe urmă #pocainta adevarata #Împărăţia cerurilor

Cantari crestine noi „Cum să trăiești o viață supusă”

Staturile voastre sunt testate pentru a vedea dacă se poate construi biserica și de vă puteți supune unul altuia. Privită așa, supunerea ta e genul pe care-l alegi. Vă supuneţi unuia, dar poate fi greu să vă supuneţi altuia.

#Muzică creștină #lauda si inchinare

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu | Fragment 318 | „Doar cei care Îl cunosc pe Dumnezeu și lucrarea Sa Îl pot mulțumi”

Dumnezeu Atotputernic spune: „Credința ta în Dumnezeu, urmărirea adevărului de către tine și chiar și comportamentul tău ar trebui să se bazeze toate pe realitate: tot ceea ce faci ar trebui să fie practic și nu ar trebui să urmărești lucruri atât de iluzorii, fanteziste. Nu există nicio valoare în a te purta astfel și, mai mult, nicio semnificație a unei astfel de vieți. Deoarece căutarea și viața ta sunt consumate doar pentru neadevăruri și înșelăciuni și nu urmărești lucrurile care au valoare și semnificație, singurele lucruri pe care le câștigi sunt raționamentul și doctrina absurde, care nu reprezintă adevărul. Astfel de lucruri nu au nicio legătură cu semnificația și valoarea existenței tale și pot doar să te aducă pe un tărâm pustiu. În acest fel, toată viața ta va fi lipsită de orice valoare sau semnificație – iar dacă nu urmărești o viață plină de semnificație, atunci ai putea trăi o sută de ani și tot ar fi degeaba. Cum ar putea fi aceea numită viață umană? Nu este de fapt viața unui animal? La fel, dacă voi încercați să urmați cărarea credinței în Dumnezeu, dar nu faceți nicio încercare de a-L urma pe Dumnezeu care poate fi văzut și, în schimb, venerați un Dumnezeu invizibil și intangibil, atunci nu este această căutare și mai zadarnică? În cele din urmă, căutarea ta va deveni o grămadă de ruine. Ce beneficii îți aduce o astfel de căutare? Cea mai mare problemă a omului este că el iubește doar lucrurile pe care nu le poate vedea sau atinge, lucruri care sunt misterioase și nemaipomenite în mod suprem și care nu pot fi imaginate de către om sau atinse de către muritorii de rând. Cu cât sunt mai nerealiste aceste lucruri, cu atât sunt analizate mai mult de către om, care le urmărește chiar nepăsător față de orice altceva și se amăgește că le poate obține. Cu cât sunt mai nerealiste, cu atât le examinează și le analizează mai îndeaproape omul, mergând chiar până acolo încât își concepe propriile idei complete despre ele. Din contră, cu cât sunt mai realiste lucrurile, cu atât este mai indiferent omul față de ele; pur și simplu le privește de sus și este chiar disprețuitor la adresa lor. Nu este aceasta exact atitudinea voastră față de lucrarea realistă pe care o săvârșesc Eu astăzi? Cu cât sunt mai realiste astfel de lucruri, cu atât aveți mai multe prejudecăți față de ele. Nu petreceți deloc timp examinându-le, pur și simplu le ignorați; vă uitați de sus la aceste cerințe realiste, directe și chiar păstrați numeroase concepții despre acest Dumnezeu, care este Cel mai real și sunteți pur și simplu incapabili să acceptați realitatea și normalitatea Lui. Astfel, nu credeți în lucruri nedeslușite? Aveți o credință nezdruncinată în Dumnezeul nedeslușit al timpurilor trecute și niciun interes față de Dumnezeul real din prezent. Nu este acest lucru din cauză că Dumnezeu de ieri și Dumnezeu de astăzi fac parte din două epoci diferite? Nu este acest lucru și din cauză că Dumnezeul de ieri este Dumnezeul preamărit din Ceruri, în timp ce Dumnezeul de azi este un om mic pe pământ? Nu este mai ales din cauză că Dumnezeul venerat de om este Cel produs de concepțiile lui, în timp ce Dumnezeul de azi este un trup real produs pe pământ? Când totul e spus și săvârșit, oare nu datorită faptului că Dumnezeul de astăzi este prea real, omul nu Îl urmează? Căci ceea ce Dumnezeul de astăzi cere de la om, este exact ceea ce omul este cel mai puțin dispus să facă, ceea ce-l rușinează. Nu îngreunează aceste lucruri situația omului? Nu îi dezgolesc rănile? Astfel, mulți dintre cei care nu urmăresc realitatea, devin dușmanii lui Dumnezeu întrupat, devin antihriști. Nu este acesta un adevăr evident? În trecut, când Dumnezeu urma să Se întrupeze, poate că ai fost o figură religioasă sau un credincios devotat. După ce Dumnezeu a devenit trup, mulți astfel de credincioși devotați au devenit antihriști, fără să știe. Știi ce se întâmplă aici? În credința ta față de Dumnezeu, nu te concentrezi pe realitate sau pe urmărirea adevărului, în schimb, te preocupi de neadevăruri – nu este aceasta cea mai clară sursă a dușmăniei tale față de Dumnezeu întrupat? Dumnezeu întrupat este numit Hristos, deci nu sunt toți cei care nu cred în Dumnezeu întrupat antihriști? Și este Cel în care crezi și pe care Îl iubești cu adevărat acest Dumnezeu întrupat? Este cu adevărat acest Dumnezeu viu, care respiră, cel mai realist și extraordinar de normal? Care este, mai exact, obiectivul căutării tale? Se află în cer sau pe pământ? Este o concepție sau este adevărul? Este Dumnezeu sau este o ființă supranaturală? De fapt, adevărul este cel mai real aforism al vieții și cel mai înalt dintre aforismele omenirii. Deoarece este cerința pe care o are Dumnezeu de la om și este lucrarea săvârșită personal de Dumnezeu, motiv pentru care este numit aforismul vieții. Nu este un aforism alcătuit din nimic, nici nu este un citat celebru al unei persoane importante; în schimb, este cuvântarea către omenire a Stăpânului Cerului și al pământului și al tuturor lucrurilor, nu niște cuvinte adunate de om, ci viața inerentă a lui Dumnezeu. De aceea este numit cel mai înalt dintre aforismele vieții. Căutarea omului de a pune adevărul în practică reprezintă îndeplinirea datoriei lui, cu alte cuvinte, încercarea de a răspunde cerințelor lui Dumnezeu. Esența acestei cerințe este cel mai real dintre toate adevărurile, mai degrabă decât doctrina goală, care nu poate fi obținută de niciun om. Dacă urmărirea ta nu este altceva decât doctrină și nu conține realitate, nu te răzvrătești împotriva adevărului? Nu ești cineva care atacă adevărul? Cum ar putea o astfel de persoană să urmărească să-L iubească pe Dumnezeu? Oamenii care nu au realitate sunt cei care trădează adevărul și toți sunt răzvrătiți din fire!”

#devotional zilnic #cunoașterea lui dumnezeu #Credința În Dumnezeu

Domnul a profețit clar: „Iată, Eu stau la uşă şi bat! Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el şi voi mânca cu el, şi el cu Mine” (Apocalipsa 3:20). Este evident că, atunci când Domnul Se întoarce, El va vorbi și Își va rosti cuvintele, iar toți cei care aud glasul lui Dumnezeu și Îl întâmpină pe Domnul vor fi răpiți înaintea lui Dumnezeu și vor lua parte la ospăț împreună cu Domnul înainte de nenorocire

Versete din Biblie pentru referințe:

„Deci, fiţi pregătiţi şi voi, pentru că Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă aşteptaţi!” (Luca 12:40).

„Eu vin ca un hoţ” (Apocalipsa 16:15).

„Iată, Eu stau la uşă şi bat! Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el şi voi mânca cu el, şi el cu Mine” (Apocalipsa 3:20).

„Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul!” (Apocalipsa 2–3).

„Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, iar ele Mă urmează” (Ioan 10:27).

Cuvinte clasice ale lui Dumnezeu:

Fiecare dintre cuvintele lui Dumnezeu ne lovește în punctul nostru letal și ne lasă triști și înfricoșați. El ne dezvăluie noțiunile noastre, ne revelează imaginațiile noastre și ne revelează firile corupte. Prin tot ceea ce spunem și facem și prin fiecare dintre gândurile și ideile noastre, natura și esența noastră sunt dezvăluite de cuvintele Sale, lăsându-ne umiliți și tremurând de frică. El ne spune nouă despre toate acțiunile noastre, scopurile și intențiile noastre și chiar firea coruptă pe care nu am descoperit-o niciodată, făcându-ne să simțim că suntem complet expuși și chiar mai mult, ne simțim complet convinși. El ne judecă pentru opunerea noastră față de El, ne mustră pentru blasfemia noastră și condamnarea Lui de către noi și ne face să simțim că în ochii Lui suntem lipsiți de valoare și că suntem Satana în viață. Speranțele noastre sunt năruite, nu mai îndrăznim să emitem nicio pretenție și încercare nerezonabilă față de El și chiar și visele noastre dispar peste noapte. Acesta este un fapt pe care nimeni dintre noi nu și-l poate imagina și pe care niciunul dintre noi nu îl poate accepta. Pentru un moment, mințile noastre devin dezechilibrate și nu știm cum să continuăm pe calea aflată în fața noastră, nu știm cum să continuăm în credințele noastre. Ni se pare că credința noastră a revenit la zero și că nu L-am cunoscut și nu ne-am familiarizat niciodată cu Domnul Isus. Totul din fața ochilor noștri ne derutează și ne face să simțim de parcă am fi fost aruncați în derivă. Suntem consternați, suntem dezamăgiți și adânc în inimile noastre există mânie și rușine de neînăbușit. Încercăm să ne descărcăm, să găsim o cale de scăpare și, mai mult, încercăm să continuăm să Îl așteptăm pe Mântuitorul nostru Isus și să Îi spunem ce avem pe suflet. Deși există momente când nu suntem nici încrezuți, nici umili în exterior, în inimile noastre suntem afectați de un sentiment de pierdere nemaiîntâlnit. Deși uneori putem părea neobișnuit de calmi pe dinafară, înăuntru îndurăm valuri înspumate de chin. Judecata și mustrarea Lui ne-au dezbrăcat de speranțele și visele noastre, ne-au lăsat fără dorințele noastre extravagante și refractari în a crede că El este Mântuitorul și capabil de a ne mântui. Judecata și mustrarea Lui au deschis o prăpastie adâncă între noi și El și nimeni nu este nici măcar dispus să treacă. Judecata și mustrarea Lui sunt prima dată când suferim un astfel de mare regres și o astfel de mare umilință. Judecata și mustrarea Lui ne-au permis să apreciem cu adevărat onoarea și intoleranța lui Dumnezeu față de ofensa omului, comparativ cu care suntem atât de josnici și impuri. Judecata și mustrarea Lui ne-au făcut să realizăm pentru prima dată cât de aroganți și pompoși suntem și cum omul nu va fi niciodată egalul lui Dumnezeu sau la același nivel cu Dumnezeu. Judecata și mustrarea Lui ne-au făcut să tânjim să nu mai trăim cu o astfel de fire coruptă și ne-au făcut să tânjim să ne eliberăm pe noi înșine de o astfel de natură și esență pe cât de curând posibil și să nu mai fim detestați de El și dezgustători pentru El. Judecata și mustrarea Lui ne-au făcut fericiți să ne supunem cuvintelor Sale și ne-au făcut să nu mai fim dispuși să ne răzvrătim împotriva orchestrațiilor și aranjamentelor Lui. Judecata și mustrarea Lui ne-au dat încă o dată dorința de a căuta viața și ne-au făcut fericiți să-L acceptăm ca Mântuitorul nostru... Am ieșit din lucrarea de cucerire, am ieșit din iad, am ieșit din valea umbrei morții... Dumnezeu Atotputernicul ne-a câștigat, acest grup de oameni! El a triumfat asupra Satanei și Și-a învins toți dușmanii!

#zilele de pe urmă #revenirea lui isus #glasul lui dumnezeu

Cuvântul lui Dumnezeu „Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeuˮ

Cât de mult Îl iubești pe Dumnezeu astăzi? Și cât de mult știi din tot ceea ce Dumnezeu a făcut în tine? Acestea sunt lucrurile pe care ar trebui să le înveți. Când Dumnezeu ajunge pe pământ, tot ceea ce El a făcut în om și l-a lăsat pe om să vadă este astfel încât omul să-L iubească și să-L cunoască cu adevărat. Faptul că omul e capabil să sufere pentru Dumnezeu și a reușit să ajungă atât de departe este, pe de-o parte, datorită dragostei lui Dumnezeu și, pe de altă parte, datorită mântuirii lui Dumnezeu; mai mult, este datorită judecății și lucrării de mustrare pe care Dumnezeu a îndeplinit-o în om. Dacă sunteți fără judecata, mustrarea și încercările lui Dumnezeu și dacă Dumnezeu nu v-a făcut să suferiți, atunci, să fim cinstiți, voi nu-L iubiți cu adevărat pe Dumnezeu. Cu cât este mai mare lucrarea lui Dumnezeu în om și cu cât este mai mare suferința omului, cu atât este mai evident cât de importantă este lucrarea lui Dumnezeu și cu atât mai mult inima omului este capabilă să-L iubească cu adevărat pe Dumnezeu. Cum înveți cum să-L iubești pe Dumnezeu? Fără chin și rafinare, fără încercări dureroase – și dacă, în plus, tot ceea ce Dumnezeu i-a dat omului era har, iubire și milă – ai fi tu capabil să atingi punctul în care Îl iubești cu adevărat pe Dumnezeu? Pe de o parte, în timpul încercărilor de la Dumnezeu, omul ajunge să-și cunoască lipsurile și să vadă că este neînsemnat, vrednic de dispreț și umil, că nu are nimic și nu este nimic; pe de altă parte, în timpul încercărilor Sale, Dumnezeu creează medii diferite pentru om, care fac omul mai capabil să experimenteze frumusețea lui Dumnezeu. Deși durerea este mare și, uneori, insurmontabilă – ajungând chiar la nivelul suferinței devastatoare – după ce a experimentat-o, omul vede cât de încântătoare este lucrarea lui Dumnezeu în el și numai pe această fundație se naște în om dragostea adevărată pentru Dumnezeu. Astăzi omul vede că, doar cu harul, dragostea și mila lui Dumnezeu, el este incapabil să se cunoască cu adevărat pe sine însuși și e cu atât mai puțin capabil să cunoască esența omului. Doar prin rafinarea și, deopotrivă, judecata lui Dumnezeu și în timpul procesului de rafinare omul poate să-și cunoască lipsurile și să știe că nu are nimic. Astfel, dragostea omului față de Dumnezeu este construită pe fundația rafinării și judecății lui Dumnezeu. Dacă doar te bucuri de harul lui Dumnezeu, având o viață de familie liniștită sau binecuvântări materiale, atunci nu L-ai câștigat pe Dumnezeu, iar credința ta în Dumnezeu nu poate fi considerată de succes. Dumnezeu a desfășurat deja o fază a lucrării harului în trup și a revărsat deja binecuvântări materiale asupra omului, dar omul nu poate fi desăvârșit numai cu har, dragoste și îndurare. În experiențele sale, omul întâlnește o parte din dragostea lui Dumnezeu și vede dragostea și mila lui Dumnezeu, însă, după ce a experimentat pentru o perioadă, el vede că harul lui Dumnezeu și dragostea și mila Lui sunt incapabile de a-l desăvârși pe om, incapabile de a dezvălui ceea ce e corupt în om și incapabile de a-l scăpa pe om de firea sa coruptă sau a-i desăvârși dragostea și credința. Lucrarea harului lui Dumnezeu a fost lucrarea unei perioade, iar omul nu se poate baza pe faptul de a se bucura de harul lui Dumnezeu pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu.

Din cuvintele rostite de Dumnezeu, se poate vedea că El a condamnat deja trupul omului. Nu sunt aceste cuvinte, atunci, cuvinte de blestemare? Cuvintele rostite de Dumnezeu dezvăluie caracterul adevărat al omului și, printr-o astfel de revelație, el este judecat, iar când vede că este incapabil să împlinească voia lui Dumnezeu, simte mâhnire și remușcare înăuntrul său, simte că este atât de îndatorat față de Dumnezeu și nu poate împlini voia lui Dumnezeu. Există momente când Duhul Sfânt te disciplinează din interior, iar această disciplinare vine de la judecata lui Dumnezeu; există momente când Dumnezeu îți face reproșuri și Își ascunde chipul de tine, când nu-ți dă nicio atenție și nu lucrează în tine, mustrându-te fără o vorbă pentru a te rafina. Lucrarea lui Dumnezeu în om este în primul rând pentru a face clară firea Sa dreaptă. Ce mărturie este omul în cele din urmă pentru Dumnezeu? Omul mărturisește că Dumnezeu este Dumnezeul drept, că firea Lui este dreptate, mânie, mustrare și judecată; omul mărturisește pentru firea dreaptă a lui Dumnezeu. Dumnezeu Își folosește judecata pentru a-l desăvârși pe om, El l-a iubit pe om și l-a mântuit – dar cât de multe există în dragostea Lui? Există judecată, măreție, mânie și blestem. Deși Dumnezeu a blestemat omul în trecut, El nu l-a aruncat complet în groapa fără fund, ci a folosit acele mijloace pentru a rafina credința omului; El nu l-a omorât pe om, ci a acționat pentru a-l desăvârși. Esența trupului este aceea a Satanei – Dumnezeu a spus asta perfect corect – dar faptele îndeplinite de Dumnezeu nu sunt săvârșite conform cuvintelor Sale. El te blestemă pentru ca tu să poți să-L iubești și să poți cunoaște esența trupului; El te mustră pentru ca tu să poți fi trezit, pentru a-ți permite să cunoști lipsurile din tine și să cunoști nevrednicia completă a omului. Astfel, blestemele lui Dumnezeu, judecata Lui și măreția și mânia Lui – toate sunt pentru a-l desăvârși pe om. Tot ceea ce face Dumnezeu astăzi și firea dreaptă pe care El o face clară în voi – totul este pentru a-l desăvârși pe om. Astfel este dragostea lui Dumnezeu.

În noțiunile tradiționale ale omului, el crede că dragostea lui Dumnezeu este harul, mila și compasiunea Lui față de slăbiciunea omului. Deși aceste lucruri sunt și ele dragostea lui Dumnezeu, sunt prea unilaterale și nu sunt mijloacele principale prin care Dumnezeu desăvârșește omul. Unii oameni încep să creadă în Dumnezeu din cauza bolii. Această boală este harul lui Dumnezeu pentru tine; fără ea, nu ai crede în Dumnezeu și, dacă nu ai fi crezut în Dumnezeu, atunci nu ai fi ajuns atât de departe – și, astfel, chiar acest har este dragostea lui Dumnezeu. În timpul credinței în Isus, oamenii au făcut multe lucruri neplăcute lui Dumnezeu pentru că ei nu au înțeles adevărul, totuși Dumnezeu are dragoste și milă și l-a adus pe om atât de departe și, cu toate că omul nu înțelege nimic, Dumnezeu tot îi permite să-L urmeze și, mai mult, El l-a condus pe om până astăzi. Nu este aceasta dragostea lui Dumnezeu? Ceea ce se manifestă în firea lui Dumnezeu este dragostea lui Dumnezeu – asta e absolut corect! Când construirea bisericii a ajuns la apogeu, Dumnezeu a făcut pasul lucrării făcătorilor de servicii și l-a aruncat pe om în groapa fără fund. Cuvintele din vremea făcătorilor de servicii au fost toate blesteme: blestemele trupului tău, blestemele firii tale satanice corupte și blestemele lucrurilor despre tine care nu mulțumesc voia lui Dumnezeu. Lucrarea făcută de Dumnezeu în acel pas s-a manifestat ca măreție, după care, la scurt timp, Dumnezeu a îndeplinit pasul lucrării de mustrare și acolo a venit încercarea morții. În astfel de lucrare, omul a văzut mânia, măreția, judecata și mustrarea lui Dumnezeu, dar el a văzut și harul lui Dumnezeu și dragostea și mila Lui. Tot ceea ce a făcut Dumnezeu și tot ceea ce s-a manifestat ca fire a Lui era dragostea lui Dumnezeu pentru om, și tot ceea ce a făcut Dumnezeu a putut să satisfacă nevoile omului. El a făcut-o pentru a desăvârși omul și l-a furnizat pe om în conformitate cu statura sa. Dacă Dumnezeu nu ar fi făcut asta, omul ar fi incapabil să vină înaintea lui Dumnezeu și nu ar avea nicio cale de a cunoaște adevăratul chip al lui Dumnezeu. De pe vremea când omul a început să creadă în Dumnezeu până astăzi, Dumnezeu l-a aprovizionat treptat pe om în conformitate cu statura lui, astfel încât, lăuntric, omul a ajuns treptat să-L cunoască. Doar ajungând până astăzi, omul realizează cât de minunată este judecata lui Dumnezeu. Pasul lucrării făcătorilor de servicii a fost prima incidență a lucrării de blestemare de la momentul creației până astăzi. Omul a fost blestemat în groapa fără fund. Dacă Dumnezeu nu ar fi făcut asta, astăzi omul nu ar avea o adevărată cunoaștere a lui Dumnezeu; doar prin blestemul lui Dumnezeu omul a întâlnit oficial firea Lui. Omul a fost dezvăluit prin încercarea făcătorilor de servicii. El a văzut că loialitatea omului era inacceptabilă, că statura lui era prea mică, că era incapabil să mulțumească voia lui Dumnezeu și că pretențiile lui de a-L mulțumi pe Dumnezeu în orice moment nu erau nimic altceva decât cuvinte. Deși Dumnezeu l-a blestemat pe om în pasul lucrării făcătorilor de servicii, privind acum în urmă, acel pas al lucrării lui Dumnezeu a fost minunat: a adus un important punct de cotitură pentru om și a provocat o mare schimbare în firea vieții sale. Înainte de vremea făcătorilor de servicii, omul nu a înțeles nimic despre căutarea vieții, despre ce înseamnă să crezi în Dumnezeu sau despre înțelepciunea lucrării lui Dumnezeu, și nici nu a înțeles că lucrarea lui Dumnezeu poate testa omul. Din timpul făcătorilor de servicii până în ziua de astăzi, omul vede cât de extraordinară este lucrarea lui Dumnezeu – e de neînțeles pentru om. Omul nu e în stare să-și imagineze cum lucrează Dumnezeu folosindu-și creierul și vede, de asemenea, cât de mică este statura lui și că prea mult în legătură cu el este neascultător. Când Dumnezeu l-a blestemat pe om, a fost pentru a obține un efect, El nu l-a trimis pe om la moarte. Deși El a blestemat omul, a făcut aceasta prin cuvinte, iar blestemele Lui nu s-au abătut de fapt asupra omului, căci ceea ce Dumnezeu a blestemat era neascultarea omului, iar astfel, și cuvintele blestemelor Lui erau rostite ca să-l desăvârșească pe om. Fie că Dumnezeu judecă omul, fie că îl blestemă, ambele îl fac pe om desăvârșit: ambele sunt făcute pentru a desăvârși ceea ce este impur în om. Prin aceste mijloace, omul este rafinat, iar ceea ce lipsește în om este desăvârșit prin cuvintele și lucrarea Lui. Fiecare pas al lucrării lui Dumnezeu – fie că sunt cuvinte dure ori judecată sau mustrare – îl face pe om desăvârșit și este absolut potrivit. Niciodată de-a lungul veacurilor Dumnezeu nu a făcut lucrare ca aceasta; astăzi, El lucrează în voi astfel încât să-I apreciați înțelepciunea. Deși ați îndurat ceva suferință în voi, inimile voastre se simt statornice și în pace; este o binecuvântare pentru voi să vă puteți bucura de această etapă a lucrării lui Dumnezeu. Indiferent de ceea ce sunteți capabili să dobândiți în viitor, tot ceea ce vedeți astăzi în voi din lucrarea lui Dumnezeu este dragoste. Dacă omul nu experimentează judecata și rafinarea lui Dumnezeu, acțiunile și ardoarea lui vor rămâne întotdeauna la un nivel de suprafață, iar firea lui va rămâne întotdeauna neschimbată. Înseamnă aceasta că ați fost câștigați de Dumnezeu? Astăzi, deși există încă multă aroganță și îngâmfare în om, firea omului este mult mai stabilă decât înainte. Dumnezeu Se ocupă de tine pentru a te mântui și, deși ai putea simți o oarecare durere la acel moment, va veni ziua când se produce o schimbare în firea ta. În acel moment, te vei uita înapoi și vei vedea cât de înțeleaptă este lucrarea lui Dumnezeu și, în acel moment, vei putea înțelege cu adevărat voia lui Dumnezeu. Astăzi, există unii oameni care spun că înțeleg voia lui Dumnezeu, dar nu este niciunul prea realist. De fapt ei spun falsități, pentru că, în prezent, încă au nevoie să înțeleagă dacă voia lui Dumnezeu este de a mântui omul sau de a-l blestema. Poate că acum nu reușești să vezi asta clar, dar va veni ziua când vei vedea că a sosit ziua adorării lui Dumnezeu și vei vedea cât de semnificativ este să-L iubești pe Dumnezeu, astfel încât vei ajunge să cunoști viața omenească, iar trupul tău va trăi în lumea iubirii de Dumnezeu, astfel că sufletul tău va fi eliberat, viața ta va fi plină de bucurie și tu vei fi mereu aproape de Dumnezeu și vei privi mereu la El. În acel moment, vei cunoaște cu adevărat cât de valoroasă este lucrarea lui Dumnezeu astăzi.

Astăzi, majoritatea oamenilor nu au această cunoaștere. Ei cred că suferința este fără valoare, ei sunt lepădați de lume, viața lor de familie este tulburată, ei nu sunt îndrăgiți de către Dumnezeu, iar perspectivele lor sunt sumbre. Suferința unor oameni ajunge la extrem, iar gândurile lor se îndreaptă spre moarte. Aceasta nu este dragoste adevărată pentru Dumnezeu; astfel de oameni sunt lași, nu au perseverență, sunt slabi și neputincioși! Dumnezeu este nerăbdător ca omul să-L iubească, dar cu cât omul Îl iubește mai mult, cu atât este mai mare suferința omului și, cu cât omul Îl iubește mai mult, cu atât sunt mai mari încercările omului. Dacă Îl iubești, atunci tot felul de suferințe se vor abate asupra ta – iar dacă nu, atunci poate că totul va merge ca pe roate pentru tine și totul va fi pașnic în jurul tău. Când Îl iubești pe Dumnezeu, vei simți că multe lucruri din jurul tău sunt insurmontabile și, pentru că statura ta este prea mică, vei fi rafinat; în plus, vei fi incapabil de a-L mulțumi pe Dumnezeu și vei simți întotdeauna că voia lui Dumnezeu este prea exigentă, că este de neatins de către om. Din cauza tuturor acestor lucruri, vei fi rafinat – pentru că există multă slăbiciune în tine și multe lucruri care nu pot împlini voia lui Dumnezeu, tu vei fi rafinat în interior. Totuși, trebuie să vedeți clar că purificarea este realizată doar prin rafinare. Astfel, în timpul acestor zile de pe urmă, voi trebuie să fiți mărturie lui Dumnezeu. Indiferent cât de mare este suferința voastră, ar trebui să mergeți chiar până la capăt și, chiar și la ultima suflare, tot trebuie să fiți credincioși lui Dumnezeu și la mila lui Dumnezeu; numai asta înseamnă a-L iubi cu adevărat pe Dumnezeu și doar aceasta e mărturie puternică și răsunătoare. Când ești ispitit de Satana, ar trebui să spui: „Inima mea Îi aparține lui Dumnezeu, iar Dumnezeu m-a câștigat deja. Eu nu te pot mulțumi – trebuie să dedic totul pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu”. Cu cât Îl mulțumești mai mult pe Dumnezeu, cu atât Dumnezeu te binecuvântează mai mult și cu atât este mai mare puterea iubirii tale pentru Dumnezeu; de asemenea, vei avea credință și fermitate și vei simți că nimic nu este mai valoros sau mai semnificativ decât o viață petrecută iubindu-L pe Dumnezeu. Se poate spune că, pentru a fi fără tristețe, omul trebuie doar să-L iubească pe Dumnezeu. Deși există momente în care trupul tău este slab și ți se întâmplă multe necazuri reale, în aceste clipe te vei baza cu adevărat pe Dumnezeu, vei fi consolat în spiritul tău și vei simți certitudine și că ai ceva pe care să te bazezi. În felul acesta, vei fi capabil să depășești multe medii și astfel nu te vei plânge de Dumnezeu din cauza chinului pe care îl suferi. În schimb, vei vrea să cânți, să dansezi și să te rogi, să ai întruniri și comuniuni, să te gândești la Dumnezeu, și vei simți că toți oamenii, chestiunile și lucrurile din jurul tău care sunt organizate de Dumnezeu sunt potrivite. Dacă nu-L iubești pe Dumnezeu, tot ceea ce apreciezi va fi plictisitor pentru tine, nimic nu va fi plăcut ochilor tăi; nu vei fi liber în spirit, ci asuprit, inima ta se va plânge mereu de Dumnezeu, iar tu vei simți mereu că suferi atât de mult chin și că e atât de nedrept. Dacă nu cauți de dragul fericirii, ci pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu și pentru a nu fi acuzat de Satana, atunci această căutare îți va da o mare putere de a-L iubi pe Dumnezeu. Omul este capabil să îndeplinească tot ceea ce este rostit de Dumnezeu, și tot ceea ce face el poate să-L mulțumească pe Dumnezeu – asta e ceea ce înseamnă a avea realitate. A căuta să-L mulțumești pe Dumnezeu înseamnă a-ți folosi dragostea pentru Dumnezeu ca să-I pui cuvintele în practică; indiferent de moment – chiar și atunci când ceilalți sunt fără putere – înăuntrul tău există încă o inimă care-L iubește pe Dumnezeu, care tânjește profund după Dumnezeu și căreia îi e dor de El. Aceasta este statura reală. Cât de mare este statura ta depinde de cât de mare e dragostea ta pentru Dumnezeu, de faptul dacă ești capabil să stai neclintit când ești testat, dacă ești slab când o anumită împrejurare vine asupra ta și dacă poți să rămâi pe poziție când frații și surorile tale te resping; sosirea faptelor va arăta cum anume este dragostea ta pentru Dumnezeu. Dintr-o mare parte a lucrării lui Dumnezeu se poate vedea că Dumnezeu îl iubește într-adevăr pe om, cu toate că ochii spiritului omului încă trebuie să fie deschiși complet, iar el nu e capabil să vadă clar mult din lucrarea lui Dumnezeu și din voia Lui, nici multele lucruri despre Dumnezeu care sunt încântătoare; omul are prea puțină iubire adevărată pentru Dumnezeu. Ai crezut în Dumnezeu tot acest timp, iar astăzi Dumnezeu a retezat toate mijloacele de scăpare. Realist vorbind, nu ai de ales decât să o iei pe calea cea dreaptă, calea cea dreaptă pe care ai fost condus prin judecata aspră și mântuirea supremă a lui Dumnezeu. Doar după ce experimentează greutăți și rafinare, omul știe că Dumnezeu este încântător. După ce a experimentat până astăzi, se poate spune că omul a ajuns să cunoască o parte din frumusețea lui Dumnezeu, dar încă nu e suficient, pentru că omul este atât de deficitar. El trebuie să experimenteze mai mult din lucrarea extraordinară a lui Dumnezeu și mai mult din întreaga rafinare a suferințelor rânduite de Dumnezeu. Doar atunci poate fi schimbată firea vieții omului.

#cuvântului lui dumnezeu #devotional zilnic #judecata din zilele de pe urmă

Trending Blogs

Recently Viewed Blogs

Laude lui Dumnezeu Atotputernic