Cum se ceartă femeile cu bărbaţii!
B: Ce ai, draga mea? F: … B: Iubito, ce ai? F: … B: Iubitoooo! F: NU MAI ŢIPA AŞA!!!!!! B: Nu ţip. Tu ţipi. F: ŢIP PE DRACU EU!! Ce vrei? B: Să-mi spui ce ai. De ce eşti supărată? F: Nu am nimic. B: De 4 ore taci. F: De 4 ore şi 10 minute. B: De 4 ore şi 10 minute. F: Ce faci, mă îngâni? B: Nu te îngân. F: Ba mă îngâni. Nu vezi că repeţi tot ce zic? B: Nu repet… Bine, repet, scuze. Acuma îmi spui ce ai? F: Nu am nimic, te rog să mă laşi în pace. B: Bine, dar… F: Nici un „dar“, nu mai vreau să aud niciun cuvânt, OK? Lasă-mă!
După încă cinci minute de tăcere:
F: - Tu îţi baţi joc de mine, nu-i aşa? B: Poftim? De ce îmi bat joc de tine? F: Pur şi simplu nu-ţi pasă că sunt supărată. B: Păi, nu te-am întrebat ce ai şi ai zis să tac? F: Şi tu atâta ai aşteptat, nu? B: … F: După ce că eşti nesimţit şi îmi distrugi viaţa, nici măcar nu-ţi pasă… B: Dar ce-am făcut? F: Ce-ai făcut? B: Da. F: Chiar vrei să ştii ce-ai făcut? B: Da. F: Păi aia e, că problema nu e ce-ai făcut, ci ce n-ai făcut… B: OK, zi ce n-am făcut. F: Te faci că nu ştii, da? B: Nu, chiar nu ştiu, jur.
Ea începe să plângă cu sughiţuri. Şi printre sughiţuri vorbeşte:
F: - Şi când te gândeşti că erau şi alţii de faţă şi au văzut că mă tratezi ca pe o proastă. B: Când te-am tratat eu ca pe-o… despre ce naiba vorbeşti? F: Ţii minte, acum trei luni, la ziua ta, când te-am rugat să duci gunoiul, de faţă cu mama şi cu tata, şi ai zis că n-ai chef, că o să-l duci mai târziu şi că mai bine să aduc eu desertul ăla, ce întârzii atâta cu el?… B: Aşa am zis? F: Cuvânt cu cuvânt. Adică, vezi Doamne, eu eram proasta pe care o ţineai tu numai la cratiţă, să-ţi facă deserturi, şi tu nici măcar gunoiul nu te deranjai să-l duci. M-am simţit oribil, să ştii, ca ultimul om…
Din nou hohote. El încearcă s-o ia în braţe.:
F: Ia mâna de pe mine! Sunt doar o bucătăreasă care nu merită respect. B: Iubito, dar ai înţeles greşit. F: Da, sigur, adică nici nu mă duce capul, asta vrei să zici, nu? Sunt o bucătăreasă fără creier. B: Eşti cea mai deşteaptă femeie pe care-o cunosc. F: Mai faci şi mişto de mine, ca un nesimţit… B: Doamne fereşte! Chiar nu fac. F: Cum poţi să-mi zici că sunt cea mai deşteaptă femeie pe care-o cunoşti? Ne-ai dat cumva la toate teste de inteligenţă? B: Nu v-am dat, dar, na… aşa mi se pare. F: Adică nici măcar nu eşti sigur. B: Ba sunt sigur. F: Eşti sigur pe dracu. B: Pe cuvânt că eşti foarte deşteaptă, iubito! F: Tu chiar vrei să mă umileşti în continuare, nu-i aşa? B: De ce te umilesc? Pentru că am zis că eşti deşteaptă?
Noi hohote.
B: Iubito, ce-i cu tine? De ce plângi aşa? F: Mă faci urâtă, aşa, pe faţă, nu? B: Poftim? Când te-am făcut eu urâtă? F: Îmi repeţi că sunt deşteaptă, de parcă eu n-aş şti că aşa sunt consolate toate urâtele? B: … F: Taci, vezi? Te-ai blocat. B: Păi, m-am blocat, da, că nu ştiu ce să răspund la astfel de tâmpenii. F: Acuma mă faci şi tâmpită, nu? B: Nu. F: Cum, nu? Insinuezi că sunt surdă? B: Băi, încetează, exagerezi îngrozitor. F: Am înţeles. Sunt urâtă, tâmpită, surdă şi exagerez. Şi locul meu e la bucătărie. Şi mai sunt şi curvă, o ştim de mult. B: POFTIIIM? De unde-ai scos-o? F: Mai ţii minte ce mi-ai zis, acum opt ani, când m-ai invitat prima oară la un suc? B: Ce ţi-am zis? F: „Unde stoarcem portocalele, la mine sau la tine?“. B: Aşa, şi? F: Adică, vezi Doamne, eu eram din aia care se culca cu bărbaţii de la prima întâlnire… B: EŞTI NEBUNĂ, ERA O GLUMĂ! F: A, da, acuma sunt şi nebună? B: Nu am vrut să zic „nebună“ în sensul ăla. Pe bune, hai să ne calmăm un pic şi să… F: DIVORŢEZ!
