Foc şi Apă
Cald și rece. Vară şi iarnă. Cer senin şi ploaie. Alergi pe mal şi te scufunzi în ocean. Râzi şi plângi. Eşti înconjurat de lume şi singur. Iubeşti şi urăşti.
Manie şi depresie.
E dimineață. Te trezeşti. Oftezi. Razele soarelui, aurii şi jucăuşe,se strecoară printre jaluzele, însă pentru tine sunt orbitor de albe, precum luminile intimidante ale unui spital.
Părinții au plecat deja. E o linişte atât de sumbră încât te strâmbi de fiecare dată când scârție podeaua. Într-un ritm lent, îți faci treburile. Parcă eşti acolo şi nu eşti. Citeşti ultima lecție din caiet, dar nu ştii despre ce e vorba, nu ştii ce materie e. Eşti scufundat în apă, dar nu înoți. Curios, nici nu te îneci. Pluteşti. Eşti una cu abisul întunecat al linştii şi singurătāții, dar… eşti trist? Nu… de ce ai fi? Totul e bine.
Porneşti spre şcoală. Afară e înnorat şi plouă uşor. Ploaia e plăcută. Purifică pământul de otrava înabuşitoare a umanității, însă purificarea nu este permanentă, căci aceasta doar se ascunde pe sub umbrele, umbrele care la rândul lor acoperă, fără succes, priviri tăioase şi pline de ură.
Ajungi la şcoală. Din nou, eşti primul. Te duci uşor în banca ta şi aştepți. E linişte.
Apa în care te-ai adâncit nu te părăseşte, până când apare prima față cunoscută. Şi deodată, cerul s-a înseninat. Ploaia nici că a existat, ci doar ți-o închipuiai! Dintr-o dată, îți aminteşti de razele de aur şi de zambetele calde ale trecătorilor de pe drum. Cât despre colegul care tocmai a sosit, el are stele în ochi si zâmbetul precum perlele.
Te luminezi la față, zâmbeşti şi începi să povesteşti în timp ce alți colegi intră în clasă. Îi saluți, îi îmbrățişezi de parcă nu i-ai mai văzut de ani întregi şi vrei să cânți, să dansezi şi să alergi, parcă explodezi de energie şi te simți atât de… atât de… Nici nu ştii cum te simți. Bucuros? De ce ai fi bucuros? E doar o altă zi de şcoală, nimic spectaculos. Şi totuşi, parcă simți strălucirea soarelui şi jocul unei firave adieri în timp ce stai în vârful unui munte. Şi glumeşti toată ziua, şi nu eşti atent la ore, dar cui îi pasă? Colegii te bagă în seamă şi râzi cu ei. Eşti în centrul atenției şi asta e tot ce contează! Parcă ai fi una cu focul, atât de luminos şi cald, furi privirile oricui! Lumea e plină de culori vii, atât de intense şi sclipitoare, eşti înecat în lumina focului din sufletul tău. Poți face orice, eşti stăpân peste toate.
Eşti frumos! Eşti amuzant, eşti puternic, eşti deştept! Tragi o ocheadă prin caiet la oră şi dai răspunsul corect. Eşti cel mai bun! Faci o glumă pe seama profesorului şi toată clasa izbucneşte în râsete, te adoră! În pauză, colegii mai populari te invită la o țigară. O fată frumoasă îți face cu ochiul. Te bagi în vorbă cu toată lumea, râzi la orice, zâmbeşti larg şi cu sinceritate.
Şi apoi ultimul clopoțel zburdă pe la urechile tuturor şi expirați uşurați. Nimeni nu locuieşte în zona ta, aşa că te desparţi de grup.
Şi atunci te loveşte valul inevitabil şi spulberător al oceanului de întuneric, stingâdu-ți focul ce se credea a fi etern. Îl simți alene cum te acoperă, îți intră în ochi şi în urechi, în nas, în gură, îți atinge pieptul, genunchii… Te cuprinde din cap până în picioare şi nu poți face nimic să îl opreşti. Vrei să plângi, dar nu ai habar de ce. Nici nu ai puterea să o faci pentru că eşti atât de adâcit în singurătate, în abis, într-o ceațā neagra ce nu poate fi pătrunsă, parcă viața ți-a fost furată, smulsă cu cruzime, lăsându-ți corpul sa umble buimac. Cerul senin a fost doar o iluzie, o înşelăciune. Realizezi că ai greşit, că zâmbetele calde erau, aşa cum ai presupus de prima datā, doar priviri urâcioase. Dacā stai să te gândeşti, colegii erau mai degrabă enervați de simpla ta prezență. Te-ai băgat peste toți, n-ai lăsat pe nimeni să vorbeasca fără să faci un comentariu răutăcios. Săracul profesor! Cum ai îndrăznit să îi vorbeşti aşa…? Ura de sine, dezgustul pe care îl ai față de propria persoană te urmăreşte cu fiecare pas, în timp ce soarele apune, lăsând un cer de abanos şi lipsit de stele să se aşterne peste tine.Lumea îşi pierde culoarea din nou şi tu devii una cu apa.
Eşti un maniac şi un depresiv.
Nimeni nu te aude, nu te vede, dar nici tu nu vezi şi nu auzi nimic.
Toul e mort şi tu eşti la fel.
Cald şi rece. Zâmbet şi încruntare. Primăvară şi toamnă. Explorezi o pădure şi te întinzi în iarbă pe o câmpie. Viu şi mort.
Eşti foc şi apă.
Text: Adela
Grafica: Cristi