Jun 1, 2018
Ｃａｍｅｒａ ６４９.
În camera ce zac
E un roșu mult prea întunecat,
Panicat de moment și stins
Cad în genunchi parcă zdrobit,
Cad într-un neant mult prea subit
Aprind lumânarea în grabă
S-a stins din start,
O umbră în spate, mă întorc treptat
Ritmul scade, liniștea în haos așezată,
La depărtare e o figură
O capă, mult prea desfigurată
Vocea urcă-n ton, asurzesc
Marcajele din piept se-arată,
„Aud voci ce mă întreabă”
Vrei să pleci așa în grabă ?
Imposibil să reziști tentației,
Un răspuns aruncat, costisitor, foarte...
Ard încet, odată cu durerile moarte
Mă topesc încet, zbat aiurea,
În ultim ceas, pulsul dispare,
Ochii peste cap, ultima strigare.