Era calm, rezervat, poate chiar ușor tăcut. Avea un aer nobil chiar și când îngrijea păsările sau își aducea acasă copiii de la școală. Era demn, inteligent și orientat mereu spre binele celor din jur. De nenumărate ori s-a lăsat mai prejos pe sine pentru a le fi altora mai bine. A luptat…cât a putut de mult. A fost privat de copilărie, punându-i-se pe umeri povara conducerii unei țări, la nici 6 ani. I-a fost sfâșiat sufletul de către tatăl sau, ce și-a părăsit soția pentru o femeie cu moravuri ușoare. A știut ce înseamnă să iubești și să nu fii dorit. A suferit, a fost alungat, dat afară mișelește din propria lui țară adorată. A acceptat să plece, deși atât de mult și-ar fi dorit să poată rămâne. S-a jertfit pentru poporul sau. A lăsat totul în urmă, călătorind “cu moartea în suflet” spre o destinație necunoscută. A acceptat, fără să cârtească, cuvintele grele ce i-au fost puse pe nedrept în spate de-a lungul anilor. A pornit de la 0, într-o lume străină. S-a îndrăgostit și și-a dorit să se însoare, dar conducătorii tirani ce i-au furat țară, nu i-au dat voie. A vrut să se întoarcă, să își viziteze mormântul părinților săi, dar nici acest lucru nu i-a fost permis de către cei de sus și l-au obligat, și de dată asta, să plece cât mai repede. Dar ura nu și-a făcut sălaș în inima să. A continuat să iubească, să aștepte, să spere că, într-o bună zi, se va putea întoarce în locurile copilăriei sale. A trăit și a muncit că un om de rând. A iertat. A fost un Rege fără țară. Un om cât o întreagă istorie. Despre Majestatea să s-au spus multe, însă un singur lucru va dăinui peste veacuri: înțelepciunea sa rămasă pildă generațiilor viitoare. Rămas bun, Majestate!
Mihaela C. // Despre Regele Mihai
