#intuitie

[spiritual123]

Un alt exemplu de exersare pentru imaginație și inspirație: Te cufunzi în reprezentarea unei plante care ia naștere și care trece. Lași să se dezvolte în suflet imaginea unei plante care crește treptat, așa cum încolțește, din sămânță, cum se desfășoară de la frunză la frunză până la floare și la fruct. Apoi din nou cum începe veștejirea, până la descompunerea totală. Prin cufundarea într-o astfel de imagine se ajunge treptat la un sentiment al creșterii și al pieirii pentru care planta nu mai este decât o imagine. Dacă acest exercițiu se continuă pe o perioadă mai lungă, din acest sentiment se poate dezvolta imaginațiunea acelei transformări care se află la baza creșterii și pieirii. Dacă vrei să ajungi și la inspirația corespunzătoare, trebuie să faci acest exercițiu și altfel: Trebuie să reflectezi la propria ta activitate sufletească prin care ai obținut, din imaginea plantei, reprezentarea creșterii și trecerii. Trebuie să lași să dispară în întregime din conștiință planta și să te cufunzi numai în ceea ce ai făcut singur în interior, la procesul interiorizat, la sensul care însoțește reprezentarea. (RS)

[spiritual123]

Prin inspirație, noi ajungem să cunoaștem relațiile dintre entitățile lumii superioare. Prin atingerea unei alte trepte a cunoașterii devine posibilă cunoașterea acestor entități în interioritatea lor. Aceasta poate fi numită treapta cunoașterii intuitive. A cunoaște o ființă-spirit prin intuiție înseamnă să te fi contopit integral cu ea, să te fi unit cu interiorul ei. Discipolul spiritului urcă treptat la o asemenea cunoaștere. Imaginația îl conduce la a nu mai simți percepțiile ca pe niște calități exterioare ale unor ființe, să recunoască în ele efluvii sufletești spirituale; inspirația îl conduce mai departe în interiorul ființelor: prin ele el învață să înțeleagă ce sunt aceste entități unele pentru celelalte; în cazul intuiției, el pătrunde chiar în ființe. Celui care ar vrea să-l cunoască pe om numai cu ajutorul imaginației și al inspirației i s-ar sustrage tocmai procesele ființei sale celei mai interioare, care se desfășoară de la o încarnare la alta. Iar dacă omul însuși vrea să se cunoască după entitatea sa interioară, el nu poate face aceasta decât prin intuiție. Prin ea, el conștientizează ce se continuă de la o viață pământeană la alta. (RS)

[spiritual123]

intuitie si luciditate

Un spirit care vrea să înţeleagă prin gândurile sale evoluţia lumii şi a omului are nevoie, pe lângă darul fanteziei, care-l face să aibă aceste gânduri, şi de autodisciplină, de simţ autocritic, prin care gândurilor li se indică sensul lor, importanţa lor, legătura dintre ele. La Nietzsche, această autodisciplină nu există într-o măsură prea mare. La el gândurile năvălesc furtunos, fără a fi ţinute de un simţ autocritic între anumite limite. Între creativitate şi logică nu există, în cazul lui Nietzsche, nici un raport de interacţiune. Intuiţiei nu-i stă alături o măsură corespunzătoare de luciditate critică.

[spiritual123]

transformarea omului

În obiectul de percepţie om se află posibilitatea de a se transforma, aşa după cum în sămânţă se află posibilitatea ca ea să devină o întreagă plantă. Planta se va transforma datorită legităţii obiective ce se găseşte în ea. Omul rămâne în starea sa nedesăvârşită, dacă nu pune stăpânire pe substanţa de transformat din sine însuşi, şi nu se transformă prin propria sa forţă. Natura face din om numai o fiinţă naturală; societatea face din el o fiinţă care acţionează potrivit legilor ei; numai omul însuşi poate face din sine o fiinţă liberă. Natura eliberează pe om din cătuşele sale, la un anumit stadiu al evoluţiei lui; societatea continuă această evoluţie până la un anumit punct; ultima şlefuire şi-o poate da numai el însuşi. ... Spiritul liber, însă, se ridică deasupra normelor, în sensul că el nu simte numai poruncile drept motive, ci acţiunile şi le orientează conform impulsurilor sale (intuiţiilor).

[spiritual123]

intuiţia conceptuală

Maxima binelui general şi cea a progresului cultural se întemeiază pe reprezentarea, respectiv pe raportul, ce se stabileşte între conţinutul ideilor morale şi anumite experienţe (percepţii). Cel mai înalt principiu moral pe care ni-l putem imagina este însă acela care nu conţine în sine, dinainte, asemenea raporturi, ci care țâșneşte din izvorul intuiţiei pure şi caută să stabilească un raport cu percepţia (cu viaţa) abia ulterior. Aici, determinarea voinţei provine dintr-o altă instanţă. ... Dintre treptele predispoziţiilor caracterologice, cea mai înaltă este aceea care acţionează drept gândire pură, drept raţiune practică. Dintre motive, cel mai înalt este intuiţia conceptuală. ... Pe această treaptă a moralităţii mobilul şi motivul coincid, adică asupra acţiunilor noastre nu mai acţionează nici predispoziţii caracterologice dinainte determinate şi nici un principiu moral exterior, acceptat ca normă. Prin urmare, nu este vorba despre o acţiune stereotip săvârşită după o regulă oarecare şi nici despre una pe care omul o îndeplineşte automat, în urma unui impuls exterior, ci este o acţiune determinată, pur şi simplu, de conţinutul ei conceptual. Premiza unei astfel de acţiuni este facultatea intuiţiilor morale. Omul căruia îi lipseşte facultatea de a trăi pentru fiecare caz în parte maxima morală deosebită, nu va putea ajunge niciodată la o adevărată voinţă individuală. ... Nu cum ar acţiona toţioamenii poate fi hotărâtor pentru mine, ci ceea ce am eu de făcut într-un caz individual.

[spiritual123]

raţiune practică

Cea mai înaltă treaptă a vieţii individuale este acea gândire conceptuală, care nu ţine seama de conţinutul unei percepţii determinate. Pe această treaptă, conţinutul noţiunilor este determinat din sfera conceptuală cu ajutorul intuiţiei pure. O astfel de noţiune nu are la început nici o legătură cu o percepţie determinată. ... Când acţionăm sub influenţa unei intuiţii, mobilul acţiunii noastre este gândirea pură. Fiindcă în filosofie facultatea gândirii pure este numită, de obicei, raţiune, mobilul moral pe această treaptă poate fi numit raţiune practică. ... Kreyenbühl numeşte mobilul în discuţie apriorism practic, i.e. un impuls spre acţiune ce izvorăşte direct din intuiţia mea.

[spiritual123]

intuitia

Cel care îşi dă seama de realitatea pe care o întâlnim în gândire, acela va recunoaşte că în percepţie ne este dată numai o parte a realităţii şi că cealaltă parte, care îi aparţine, care o face să apară drept realitate deplină, este trăită atunci când pătrundem percepţia cu gândirea. ... În ceea ce trăim în conştiinţă ca gândire nu vedem umbra, copia unei realităţi, ci o realitate spirituală de sine stătătoare. Iar despre ea se poate spune că intră în conştiinţa omului prin intuiţie. Intuiţia este trăirea conştientă a unui conţinut pur spiritual, care se desfăşoară într-o sferă pur spirituală. Natura gândirii poate fi înţeleasă numai prin intuiţie.

[spiritual123]

Despre posibilitățile de cunoaștere

Capacitatea cunoașterii nu se limitează doar cu cea a lumii simțurilor, a lumii fizice, materiale. Așa afirmă antroposofia. E cunoaștere suprasensibilă, nesenzorială. Constatările ei devin astfel cunoștințe de ordin extra-material, adică știință spirituală. Spirituală, deci, nematerială. Domeniul nesenzorial poartă în atroposofie și categorisiri mai detaliate decât generalul Spiritual. Aici se vorbește despre domenii, lumi, un fel de stări sau forme de agregare a existenței: fizic, eteric, astral, sufletesc, spiritual. Capacitatea de cunoaștere dincolo de material poartă, de obicei, denumirea de cunoaștere superioară. Ea, de asemenea, poate fi nuanțată în diferite categorii. E-n funcție de domeniul supus cunoașterii sau profunzimii cunoașterii. Acestor categorii, dincolo de obișnuita cunoaștere senzorială, le sunt atribuite denumiri distincte, precum: Cunoaşterea imaginativă, Cunoaşterea inspirată, Cunoaşterea intuitivă. În context descriptiv, ele pot fi întâlnite și sub alte denumiri. Cunoașterea imaginativă, de pildă, e numită și clarvedere; Cunoașterea inspirată – cunoaștere volitivă sau volițională; etc.

Purtătorii cunoașterii nesenzoriale sunt numiți de obicei clarvăzători și inițiați. Clarvăzători – cu precădere cei cu capacități de cunoaștere imaginativă, iar inițiați – cei cu capacități de cunoaștere inspirată și intuitivă. În același timp, aceeași persoană poate poseda capacități din toate categoriile cunoașterii.

Dacă, de principiu, existența posibilitatea cunoașterii și dincolo de material, există, deci, și posibilitatea de a căpăta, dezvolta capacitățile cunoașterii respective – prin exersare, instruire. Procedurile exersării fundamentale de acest gen sunt și ele descrise în antroposofie. Accent principial este pus pe luciditatea gândirii pentru a asigura abordarea științifică. Progresul este neobservabil de lent. Cu atât mai mult, constatările celor care au izbutit să ”spargă gheața” devin sursă de adevărată inspirație și înțelegere tot mai complexă a lumii. Aceste cunoștințe tot mai mult ies din cercurile închise, ezoterice.