New Post has been published on JurnalulBucurestiului.Ro
New Post has been published on http://bit.ly/2gQQrRP
Corespondenta din SUA : În ringul închisorii
Filmul Undisputed / Nedisputat (2002) a circulat la noi cu tiltlul Runda finală, total nepotrivit, fiindcă nu e vorba de nici o rundă finală, confruntarea dintre foştii campioni mondiali, Monroe şi Iceman, se continuă cu alte înfruntări, Monroe va continua să lupte în închisoare, iar Iceman în afara ei.
Dar filmul merită văzut pentru rolul genial pe care îl face Peter Falk, pe care toată lumea îl cunoaşte din serialul în care joacă celebrul detectiv Colombo. El joacă aici personajul Mendy Ripstein, un aranjor de meciuri în închisori. Pentru el poate fi runda finală, fiindcă după meciul pe care îl vedem în film, care se constituie în filmul propriu-zis, el moare, dar se ţine de cuvânt, adică Monroe, învingătorul, va primi suma cerută, să-şi ajute familia, iar Iceman, eliberarea.
În parte, filmul este inspirat din povestea campionului mondial Mike Tyson, care a făcut închisoare pentru viol. Iceman este şi el închis pentru acelaşi motiv şi în general pentru duritatea lui din viaţa de fiecare zi, pe care a transformat-o în ring de box, considerând că în lumea asta nu poţi să-şi faci dreptate decât cu pumnul.
În închisoare însă, o închisoare de maximă siguranţă, descoperă că regele închisorii, la care toţi se prosternează, este Monroe Hutchen (Wesley Snipes), un fost boxer care în urmã cu zece ani era un boxeur din California aflat în plină ascensiune. Dar într-o noapte, într-un acces de furie, comite o crimă, fapt pentru care este condamnat la închisoare pe viaţă, fără posibilitatea eliberării condiţionate. El îşi ispăşeşte pedeapsa în nou construita închisoare Sweetwater din Deşertul Mojave, o instituţie corecţionalã de maximã securitate pentru cei ce au comis crime, jafuri armate, violuri, precum şi pentru cei care au avut legătură cu crima organizată. Hutchen continuă să boxeze în cadrul Campionatului de Box dintre închisori, cu un record de 67 de victorii şi nici o înfrângere. Prizonierii îl consideră un erou, campionul lor fără egal. Resemnat să-şi petreacă restul vieţii în închisoare, Hutchen este bântuit de o gânduri ciudate, unde duce gloria din puşcărie, de ce nu s-a realizat ca boxeur în afara zidurilor închisorii? Acum, celui mai dur prizonier de la Sweetwater i se oferă o şansă neaşteptatã: să-l înfrunte pe Campionul Mondial la categorie super-grea George “Iceman” Chambers (Ving Rhames), care tocmai fusese trimis la închisoare, considerat unul dintre cei mai mari boxeuri ofensivi din istoria boxului. În lumea boxului, un singur premiu contează: titlul campionului absolut!
Titlul „Undisputed” se referă la faptul că nimeni din afara închisorii nu a spus că acolo s-ar fi disputat vreodată acest meci, duelul dintre Monroe şi Iceman. Iceman pierde, dar rămâne cu aceeaşi reputaţie că nu a pierdut nici un meci, niciodată. Aşa a putut să-şi continuie cariera în afară, sub legenda de neînvins.
Filmul merită văzut pentru regia lui Walter Hill, un regizor remarcabil, specializat în filme western sau cu bandiţi, care a reînviat aceste genuri prin abordări inedite ale unor poveşti clasice. Este acreditat cu câteva capodopere ale genului precum The Long Riders (1980), Wariors (1979), Febra roşie (1988), Johnny Handsome (1989), Geronimo (1993), Wild Bill (1995), Bullet to the Head (2012). A regizat 25 de filme şi toate sunt demne de atenţie, pentru arta de a crea dramatism, conflict şi personaje memorabile, jucate de mari actori, pe care îi alege perfect, precum sunt fraţii Caradine. Aproape tot ce a făcut acest regizor este de pus în ramă.
Şi pregătirea meciului de box, ca şi desfăşurarea partidei, au tensiunea disputelor dintre cowboys. Suspansul e excelent urmărit. Şi un moment antologic este secvenţa în care Ripstein îl convinge pe directorul închisorii, care anunţase oprirea meciului, să nu-l suspende şi îi spune o anecdotă cu un primar care a vrut să închidă un restaurant. Dacă îl închidea, risca să ajungă într-un portbagaj de maşină, dacă nu, putea să se îmbogăţească. Trebuia să aleagă. Şi ce-a ales?, întreabă directorul. A fost găsit mort într-un portbagaj. De aceea, el dă verde desfăşurării partidei.
Grid Modorcea















