"Ascultă tot ce am de zis, tot ce ea nu a putut să-ți spună, tot ce a ascuns atâtea luni de teamă de a nu te supăra. Dac-ai ști numai cât te-a putut ea iubi Tu știi deja că ea a fost cel mai bun lucru din viața ta. Îți aduci aminte de nopțile în care nu dormeai de fericire fiindcă știai că a doua zi urma să o vezi? Doamne, cât te iubea femeia asta! Era un înger, toți ți-o spuneau. Și te-a făcut fericit. Ce ironie a sorții! Ea te-a făcut fericit și tu ai distrus-o! Nu te amăgi și nu spune că nu te-a iubit. Fiindcă știi clar că nu e așa. Știi că ai fost pe loc fruntaș în viața ei. Toți cei care o cunosc știu. Ea se preface că a uitat, obosită de atâtea nopți nedormite și sătulă de întrebări. Ce nu știi nici tu, nici alții este că pe ea o doare nespus că a trebuit să plece. Este curajoasă și o admir sincer! A plecat fiindcă știa că deși era cel mai bun lucru din viața ta, tu nu o puteai iubi așa cum era, fără să o schimbi. I-ai spus la început că este lumina ochilor tăi și că te-a salvat dintr-o viață plină de suferință. A fost prima ta femeie, iubită, prietenă. Dar tu nu ai înțeles-o niciodată. Te-ai prefăcut că o faci, te-ai prefăcut că ești fericit pentru ea, dar erai totdeauna ros de neliniște și neîncredere. Știai că era un înger și i-o spuneai de atâtea ori, dar te încăpățânai să-i tai aripile și s-o faci dependentă de tine. N-ai știut, demonule, că ea n-ar fi putut supraviețui în lumea ta? Ai fi vrut s-o faci să te vadă doar pe tine, nemulțumit că ea dorea să țintească atât de sus. Tu ai fost pentru ea cel mai bun prieten și spera să o ții de mână în cele mai importante momente ale vieții. Îți dorea inima și îți dorea trupul. Te iubea cum poate că nu ai știut. Și ai pierdut-o. Fiindcă o voiai închisă într-o colivie, neștiind că nu poți sili un înger să-și părăsească Cerul. Știi cât a plâns când ai plecat? Am fost acolo și am văzut-o. Mi-a plâns pe umăr, netrebnicule! Mă întreba cu ce a greșit, de ce ai vrut să pleci când ea îți oferea totul. Se săturase să-i ceri mereu mai mult și mai mult, dar te voia fericit. Știi de câte ori mi-a spus că de mâine pleacă, dar de fiecare dată s-a întors la tine? Nu ți-a spus multe. Ți-a ascuns nopțile albe și lacrimile de dezamăgire. Spuneai că mândria ei o va ucide, dar, de fapt, mândria a salvat-o din ghearele tale! Tu ai fi ucis-o! Fiindcă nu fi știut să-i oferi libertate și ea ar fi tăcut. Te-ar fi urât dacă rămânea cu tine! De asta a ales să plece. Nu din orgoliu, prostule! Orgoliul a fost doar o mască, iar toate argumentele pe care ți le-a înșirat minciuni sfidătoare. Niciodată n-ai reușit să o cunoști, fiindcă n-ai vrut niciodată să o privești ca pe o ființă reală, ci doar ca pe o fantasmă a închipuirii tale. O voiai o păpușă fără personalitate, captivă în lumea ta, văzându-te doar pe tine. Nu ea a ucis iubirea. Tu ai ucis-o! Sau poate, poate că nici măcar nu ai iubit-o cu adevărat. Ea doar ți-a părut perfectă pentru tine și ți-a făcut viața mai ușoară. Ea doar te-a făcut să nu mai vezi viața atât de mizerabilă. Dar tu nu ai iubit-o. Fiindcă nu distrugi oamenii pe care-i iubești…"