Copiilor noştri – de limbă şi independenţă
Neni şi tante zile’ntregi tot vorbeeeesc întortocheat,
Încercînd să lămurească ce atunci s-a întîmplat,
De ce’n anul ’89 moldovenii toţi ca unul
Au ieşti în străzi şi pieţe inspiraţi d’idei comune.
Obosiţi de vorbăraia a acestor vii perdanţi,
Cari se cred ei n’altceva, ci ai neamului atlanţi,
Voi, ca doctorul lui Goethe, după ce atîte-aţi vrut,
Vă gîndiţi cu dezolare: „Am rămas cu ce-am avut.”
Timpul, banii, îngîmfarea, alcoolul şi puterea,
Ruperea de realitate – au făcut ale lor rele,
Aruncînd înceţoşare peste-aceşti atlanţi sleiţi,
De le-e greu să nască vorbă – simplă şi pe înţeles.
Care este, deci, motivul? Ce-am vrut noi cu toţii oare?
Am vrut limba să ne-o scoatem din bucătării, căsoaie,
S’o putem vorbi deschis, liber şi fără ruşine,
Fără ca să auzim: „Говори по-человечески!”
Asta-i totul. Da, atît. E motivul cel de bază;
Ce pe urmă s-a’ntîmplat – au fost nişte derivate;
N’am vrut, sigur, copilandri, să ştiţi fără de tăgad,
Îmbădărănirea ţării, nepăsare de la stat;
N-am vrut multe alte lucruri, ce oricum s-au întîmplat;
Dar şi pentru-aceste daruri, ce Pandora ni le-a dat
Este cale de scăpare, ce implică’n mod etern
Dragoste, înţelepciune, curaj, optimism şi zel.
Andrei Onea
30 August 2011