#un text random

[un-suflet-anonim]

Crezi că dacă azi ierți, mâine va fi altfel?

Crezi că dacă ierți, totul va continua să fie cum era înainte?

Crezi că dacă ierți, inima ta va mai fi la fel ca înainte?

Crezi că dacă ierți, o să fii mai bun(ă)? O să pari mai bun(ă)?

Crezi că dacă ierți, tu, la rândul tău, când vei avea nevoie de iertare, o să o și primești?

Crezi că dacă tu ierți, va ierta toată lumea?

@un-suflet-anonim

[un-suflet-anonim]

Nu-ți mai forța inima să simtă!

@un-suflet-anonim

[un-suflet-anonim]

Nu iubi mâine ce nu poți iubi azi.

@un-suflet-anonim

[un-suflet-anonim]

Într-o fugă nebună după supraviețuire, într-un joc fără sfârșit al destinului, eu simt cum pierd bucăți din mine. Mă scufund într-o lume incoloră și insipidă, înotând într-o mare de parfum cu mirosuri diferite. Îmi pierd propriul parfum și accept în schimb, forțat, parfumul acestei lumi perfide.

Aspir și am idealuri mascate de decepțiile ce mă lovesc neîncetat, și doar visele mai sunt cele care-mi țin sufletu-n viață uneori.

Sunt moment când ajung la o răscruce de drum, unde apusul și răsăritul duc o bătălie infinită. Întorc capul în urma mea zâmbind amar la trecutul ce încă îmi bântuie prezentul și de care încerc din răsputeri să mă desprind. Îmi întorc apoi privirea către orizont și privesc neputincios spre viitorul pe care încă nu-l pot vedea, și necunoscutul care mă așteaptă în față. Și cu toate astea, prezentul continuă să mă sperie.

Neputincios, îmi târăsc picioarele și sufletul greoi, și mă întreb oare cine sunt eu? 

@un-suflet-anonim

[un-suflet-anonim]

Dor de dor, dar mai bine-i fără dor!

@un-suflet-anonim

[un-suflet-anonim]

Mă întreb oare când tatăl meu mi-a decis destinul?! Sau poate să fi fost propria mea lașitate, frica mea de a lupta pentru o viață mai bună?

Știu doar că undeva, de-a lungul drumului meu prin viață, tatăl meu mi-a spus mereu că n-o să reușesc, că nu o să fiu să fiu în stare să fac nimic, că sunt o persoană ce nu se poate descurca singură nicăieri, iar cei cărora le-am cerut ajutorul doar și-au bătut joc de mine, mi-au râs în față, mi-au cerut socoteala și m-au tras la răspundere pentru ajutorul cerut, și n-au dorit a încerca câtuși de puțin să întindă o mână de ajutor.

Azi, acum și aici, ca o persoana patetică și ratată, blocată în același loc jalnic, și făra sorți de izbândă, mă întreb oare cine a fost de vină pentru prezentul meu mediocru și mizerabil? Oare propriul meu destin mi-a decis drumul prin viață? Sau a fost, pur și simplu, doar lașitatea mea? Când a devenit totul așa de întunecat și fără de speranță? De când oamenii au început să strivească viața altor oameni fără urmă de remușcări? Cine le-a dat voie sa facă acest lucru? De ce să-ți înjosești și să-ți îngrădești propriul copil în detrimentul altora?

Regretele mele continuă să devină din ce în ce mai grele, mai sufocante, iar Dumnezeul tuturor pare că nu mă aude niciodată!

@un-suflet-anonim

[un-suflet-anonim]

Nu mi-a fost niciodată rușine să cer ajutor, nu mi-a fost niciodata rușine să îmi cer scuze dacă și atunci când am greșit.

Nu mi-a fost niciodată rușine cu trecutul meu.

Singurul lucru rușinos din viața mea și din jurul meu au fost oamenii.

@un-suflet-anonim