Mi-s stranii oamenii care nu înjură, nu mănâncă dulce, nu au încercat să fumeze, nu pierd, din când în când, o noapte sau un avion.
Deși, nu. Nu mi-s stranii. Mi-s străini. Nu-s oamenii mei. Oamenii mei au încercat aproape de toate. Și au greșit destul. Cred că și pentru ceilalți. Și au trăit. Trăiesc. Ba intens, ba în liniște. Caută gustul perfect, caută gustul preferat, caută gusturi noi. Încearcă marea cu degetul, poziții de yoga în care să poată să stea și feluri de mâncare noi și ciudate. Riscă. Iubesc. Caută. Oamenii mei, ca mine.
Nu pot la pilates.
Nu îmi place paella.
Nu înțeleg curlingul.
Nu m-am hotărât cu tatuajele.
Nu-mi place să calc.
Scriu mesaje pe telefon numai dacă îmi place omul. Tare.
Nu îmi place Peter Gabriel.
Ador elefanții.
Beau ceai numai când sunt bolnavă. Din acest motiv, încerc să nu răcesc deloc.
Nu port căciulă.
Îmi spăl părul aproape zilnic. Și da, ies cu el ud :). Și da, iarna se întâmplă să ies cu părul ușor umed, fără căciulă și tot nu ajung să beau ceai.
Dacă ar trebui să mă mut undeva, m-aș muta într-un hanorac negru.
Am secrete.
Nu port ceas.
Îmi plac oamenii roșcați. Harbujii. Nucile verzi. Toamna. Șampania.
Învăț să nu mă tem.
Am riduri. Nu pentru că am aproape 40 de ani, ci pentru că râd mult, cu oamenii mei. Și pentru că strâng strâns ochii când fulgeră. Mă tem de fulgere.
Iubesc marea. Pentru că e reciproc.
Ca și oamenii mei, înjur, mănânc dulce, greșesc, și mai pierd, din când în când, câte-o noapte. Nu și avioane :).
Îmi place că oamenii mei îmi trimit poze cu „zen”, copii roșcați, lebede și elefanți.
Cred în alte vieți. Și trecute, și viitoare. Dar cel mai mult, mă-ncred în viața de acum, în azi.
Do you feel?
