Titi a lu Tigaie

Fictional character. I will inspire some and annoy others. I will do it anyway.

[titialutigaie]

M-a informat că-și deschide o afacere, și că de acum mă roagă frumos să mă adresez la persoana sa numai cu apelativul de patron sau boss, după preferință, ceea ce e mi se pare just, din moment ce la vară are de gând să vândă porumb fiert, pe plajă la Năvodari.

[titialutigaie]

Dimineață am urcat pe dealul din spatele casei să caut urzici din alea care urzică și fac bine la suflet cu un ou prăjit pe deasupra., dar nu am găsit decât o vechitură de potcoavă ruginită pe care am agățat-o în același cui în care mi-am pus și pofta.

A trebuit să îmi reprofilez papilele gustative pe alta nișă decât cea tradițională, și am preparat creveți în cremă de ciuperci.

Creveții și ciupercile le-am găsit la Lidl, tigaia la mine în bucătărie.

Urmează să urmeze întrebarea întrebătoare a Dorinei: De ce nu ai luat urzici de la Lidl!?

[titialutigaie]

Me desperté con nostalgia. Stăteam pe scaunul ăsta, și mă uitam la avioane... Mă întrebam întrebător și plin de curiozitate, care dintre ele zboară spre Spania, pentru că în mintea mea lipsită de repere și puncte cardinale, indiferent de direcție sau distanță, toate gândurile mele mă duceau către Costa del Sol... Universul meu se contopise cu totul într-un singur punct, ascuns sub o umbrelă pe o plajă din Andaluzia, eventual Garrucha de Almeria. Sau Mojacar. Sau Carboneras. Todos los vuelos me llevaban de regreso a mi soleada España. Por cierto, mi s-a făcut poftă de tortilla de patatas, boquerones, măsline și bere Estrella Galicia, San Miguel sau Mahou, hombre!

(gânduri înghețate, împietrite, înlemnite, înmărmurite, înțepenite, paralizate și congelate la sfârșit de februarie) 

[titialutigaie]

Cum stăteam la masă cu amicii mei Flocea și Charles Bukowski, dezbătând rolul și beneficiile carbitului în țuica de electrozi, am primit un sms de la Dorina, în care mă poftea pofticioasă jos, în beci, să o ajut să desfacă un borcan de castraveciori puși la murat în noiembrie. Sincer, da, recunosc, admit și rmărturisesc că am strâns capacele cam tare, dar numai pentru ca ea să-mi ceară ajutorul și să nu uite că de asta sunt bărbat în casă, nu numai să spăl vasele și să dau cu aspiratorul. May the force be with me!

[titialutigaie]

Departe de oameni nu e o distanță, ci o stare ce nu se calculează în metri. Poți fi în mijlocul mulțimii de siluete, dar să te simți singurul human being din tot Universul. Și e okay dacă asta e tot ce-ți dorești de fapt, to be only you and yourself. Untouchable like a stone wall. Doar tu și-o porție mare de mici cu muștar. Și-un Borsec ca să se alinieze planetele.

[titialutigaie]

La radio se anunță ploi și rețete cu varză călită, de te lingi pe umbrelă. Miroase a acetonă. Dorina își face manechiura lânga geam, în așteptarea unui colet comandat săptămâna trecută pe Temu. Mă apuc să curăț rățoiul, și revin cu rețetă nouă imediat ce o pun în practică. Mă simt ca în 1987, când, după golul lui Lăcătuș, credeam c-o s-o batem pe Benfica chiar la Lisabona, adică în vână. În cazul acesta, rățoiul ar fi chiar Romario, și-o să-l răzbun pe Lăcătuș în numele fotbalului și al gastronomiei care mi-au călăuzit destinul.

[titialutigaie]

Direcția Buzău. Soare cu dinți. Colți. Din ăia de rechin alb. Alb ca zăpada care bate în retragere la Mărăcineni ca Steaua la Middlesbrough în 2006, 3-4 la general. E prea devreme pentru ghiocei, lăcrămioare, narcise, lalele și alte semne prevestitoare de hashtaguri pentru spring, dar am ieșit să gustăm o porție sănătoasă de plimbare matinală cu noroi și garnitură de dor de primăvară. Dorina rezistă și ea. În total, doi matinali cu poftă de ducă să aducă. Ciuperci, orice, numai Lidl să fie deschis. Pe seară, am în minte niște rețete cu scorțișoară.

[titialutigaie]

-Aici spune clar: ori țuică de electrozi, ori carbit în țuică. Nu spune nicăieri de carbit în țuica de electrozi, viața mea!

[titialutigaie]

-Și după ce mâncăm, mergem la mine. Am Netflix, am plasmă de 163 cm, Smart, 4K Ultra HD, 100Hz, Clasa G. Desfacem o sticlă de vin bun, am în beci un Plaisir du France Rouge din 1967... Ce zici?

[titialutigaie]

Stelu a lu Pătrunjel, antreprenorul din Gara Bobocu, responsabil cu planificarea și organizarea curselor de melci buzoieni, din aceia cu cochilia în 6 viteze și cu semnal 5G. A nu se confunda, eventual încurca, melcul buzoian cu cel de livadă, care are o morfologie asemănătoare, dar care e dezoltat în numai 4 trepte de turație și fără semnal GPS. Deontologic vorbind, melcul buzoian se târește cu până la 100 de mucuși pe oră, față de cei numai 65-68 ai melcului de livadă.

[titialutigaie]

Am primit o invitație la o nuntă, la Ghergheasa, se mărită baiatul cel mare a lu Crocodilu, ăla de o ține într-un parteneriat domestic pe Cici a lu Balauru, dar am refuzat să onorez solicitarea pentru că altfel mă vedeam obligat să mă prind în Dansul Pinguinului, și m-as fi încurcat în pași și în prințipii. Aș fi mers mai mult pentru sarmale anyway, dar dă-o încolo de nuntă, că o să mănânc destule sarmale la a mea. By the way am omis să vă las la cunoștință faptul că Dorina a spus DA! Da, și ei ii plac sarmalele, și NU, încă nu vrea să facem nuntă mare, să ofticăm mahalaua!

Îmi pare așa de bine că ne potrivim... și că ne potrivim!

[titialutigaie]

Mi-ar plăcea să îmi beau cafeaua în Dacia ascunsă sub umbra viței de vie din spatele curții, cât plouă. Nu a mai pornit de vreo 6-7 ani, de când am transformat-o în mini-cafenea. Mașina, nu vița de vie. Aici mă ascund de ploaie, cu Dorina, să ne simțim ca Jack și Rose în Titanic. Filmul. A început să cadă vopseaua de pe ea, de pe mașină, nu după Dorina, mai ales pe la colțuri, pe la oglinzi, dar înăuntru a rămas la fel ca acum 12 ani, când o împingeam diminețile să plec la Buzău, unde lucram ca bucătar în căutare de stele Michelin.

Numai că nu plouă, nu are niciun farmec să mă ascund în mini-cafenea, că frige tabla pe ea. E cald. Vreau ploaie! Vreau să mă joc cu Dorina de-a Jack și Rose în mașină!

[titialutigaie]

În sfârșit, plouă! Răcoare, briză, oxigen, de toate necesare suflletului meu uscat, secat, arid, consumat și uzat de atâta caniculă. Plănuiesc ca vara viitoare să hibernez în beci. Nu ies de acolo trei luni. 92 de zile fără să nădușesc. 2208 ore fără să transpir. Mă încui în beci și mă prefac că înghit cheia. Și-o să consum numai gheață. Cât mai multă gheață. Supă de gheață, tocăniță de gheață cu garnitură de gheață, salată de gheață, gheață umplută cu cuburi de gheață, etc. O să devin dependent de gheață. Un fel de gheațolcolic. Și atenție, nu orice gheață din aia carbonică, ci din aia rece ca sufletele fostelor mele iubite! Îmi fac bazin olimpic în care să mă scufund ca Popovici la Paris până mă transform în pinguin din ăla Imperial. Și așa nu mă mai satur de fructe de mare, iar pinguinul mănâncă o grămadă de fructe de mare. Creveți și languste. Stridii și homari. Scoici. Multe scoici. Caracatițe... Chiar tare să fi pinguin! Să mănânci pe gratis fructe de mare, fără să te calci în picioare la Pescobar. Să nu te bronzezi ca tractoristul, pentru că pinguinii nu conduc tractoare. Să clocești liniștit pe plajă în timp ce soția e plecată la vănătoare. Transportul gratuit între ghețare...

[titialutigaie]

S-a terminat Insula Iubirii, Dorina! Nu te mai gândi dragă, n-are rost. Mai lasă mintea să se odihnească, că de când cu asteniile astea... Nu suspina cu lacrimi de crocodil care vede o geantă de la Lacoste. Ne uităm la Astă Seară Dansăm În Familie. Pentru a 17-a oară. Sau 18, câte seri au fost în care nu am reușit să îl vedem până la final? Nici acum nu știu dacă a scăpat cu viață Alecu A. Alecu. Fă cum îți spun eu, că eu te învăț de bine.

[titialutigaie]

Și cum stateam eu pe prispă, așteptând ploaia, trece pe drum Marioara a lu Săpăligă, care mă întreabă dacă Dorina e acasă. Zic, nu, dar ce treabă are cu muierea mea. La care ea îmi spune că vrea să o întrebe de niște cursuri de Call Center care se țin la Buzău, vizavi de covrigărie, că mai exact ce sunt alea. I-am spus să treacă mai târziu, când se întoarce Dorina, că nici eu nu știu ce să zic, sunt la fel de confuz cum am fost atunci când m-am dus la cursurile alea de Grafician în Cărămidă, fără să-mi dau seama că învățam zidărie nevinovat.

[titialutigaie]

Să-i dai lui Flocea să bea un Cheval Blanc din 1947 sau un Chateau Lafite din 1945, e ca și cum ai pune muzică simfonică la urechea unui manelist.

[titialutigaie]

Și cum ședeam eu pe prispă, pierdut în mireasma ierbii de după ploaie, I was wandering cum ar fi viața mea fără feisbuc... I was trying să-mi amintesc cum era Titi before the internet, și când a devenit el captiv în lumea asta a rețelelor de "socializare." Pe mine nu trebuie să mă știe lumea, it`s enough că mă cunosc 47-48 de oameni din Mărăcineni. Nu am nevoie să îmi hrănesc orgoliul cu laicuri și inimioare, ci doar cu omletă dinaia cu șuncă și cârnați. Și mici. Mari. Și ciorbă de perișoare. Și chiftele. Cu piure. Și șorici. Și tochitură. Și ficăciori de pui. Și de porc. Îmi e de ajuns iubirea Dorinei. Îmi e de ajuns satul meu, nu vreau să umblu bezmetic like a blind man prin lumea asta mare a feisbucului în căutare de laicuri și ciuperci, când am totul at home. O viață to live și atâtea rețete culinare de pus în practică. Plus grija lui Flocea, să-l culeg din șanțuri, să-l îmbarc în roabă, la economy class cu direcția acasă via cârciumă. Iar pentru tot ce am, I don't need reacții, sunt apreciat pentru ceea ce sunt in reality, atăta timp cât nu mai confundăm the real world cu the fake world of feisbuc. Nu numai viața, dar și oamenii trebuie trăiți la timpul lor.

Laic și distribuire, vă rog!