Las aici cuvinte adresate mie. Ce să îi spun copilului din mine? Că totul o să fie bine? Că o să se rezolve? Când e clar că simt că nu o să fie așa. Să îl mint? L-am mințit și a simțit. S-a supărat pe mine. Acum plânge și mai tare, mă lovește și mai mult. Zbiară, mă dor urechile să îl mai aud. Vreau să tacă. Vreau să se liniștească. Cum să îl liniștesc? Cum pot liniști un copil? Cum? Că nu știu, nu am copii, dar am totuși unul în mine. Nu ascultă deloc. Nu am ce îi face, îl las să zbiere de câte ori simte nevoia, crezând că ulterior o să se liniștească, dar nu. Doar sper, doar sper că...o să fie bine, doar sper că... nu o să mai zbiere. Se zice că speranța moare ultima, dar îmi este să nu mor eu înaintea ei. În ciuda acestui fapt, lupt, și mă lupt să fiu lângă acest copil frumos, inocent, care dorește binele lumii. O să reușesc să îl ajut. Poate reuși!!! Pentru că are toate atuu-rile să facă asta!!
