Here we have some nostalgia...
Nu mai țin minte ultima dată când am intrat pe tumblr sau măcar perioada in care încă îl mai aveam instalat pe telefon, dar cert este că în această minunată seară mi-a venit de nicăieri ideea de a instala aplicația doar așa ca să văd ce mai există aici.
Probabil eram in liceu și credeam că viața mea va fi un proces continuu de tristețe, dar iată ca timpul trece, vindecă, te învață și te pune să treci prin cele mai aiurea provocări.
Nici măcar nu știu ce m-a determinat mai exact să scriu o postare aici după atâția ani...probabil e vorba despre cum aș mai vrea să mai fiu doar o copilă care merge la liceu și nu are mari bătălii de dat decât cele cu relațiile nereușite sau toxice, neînțelegerile cu părinții și efortul depus pentru școală.
Now, in the real life...mă zbat pentru prezent, dar mai ales pentru viitor pe care vreau cu atâta ardoare să-l fac să arate măcar așa cum merit.
Am găsit și iubire, dar nu pe cea care mă făcea să dorm seară de seară cu lacrimi pe față, ci pe cea care îmi dă speranță, fericire și mă ambiționează să merg mai departe. Iubirea aceea liniștită care nu urlă, nu țipă, nu trebuie să dovedească nimic nimănui.
În fine, momentul meu literar se va încheia aici, dar cred că am să mai revin aici când o să simt că m-am pierdut pe traseu și poate chiar am să păstrez acest loc drept un mic jurnal virtual.
— my thoughts after one eternity later
