Elena, 22 @be-yourself--5 - Tumblr Blog

Lucrurile pot fi mult mai profunde decât le percepem noi.

O pereche de ochi triști care privesc în zare cerul pot părea banali la prima vedere. In realitate, însă, acel om contemplează trist peisajul selenar din fața sa, animat de lumina lunii.

Nu am nevoie de nimeni în viața asta, decât de părinții care m-au făcut. Și voi incerca să le fiu cât mai mult alături, atât timp cât îi voi mai avea. Fix așa cum sunt ei, cu defecte sau nu, ei m-au creat, ei îmi sunt alături.Familia extinsă, nu. Verii mei mă sună sau îmi dau un simplu mesaj doar de ziua mea de naștere. Mătușile mele dintotdeauna m-au criticat. Unchii au fost absenți. Bunicul îl va prefera mereu pe nepotul lui preferat, indiferent de ce a făcut sau va face. Bunica nu mai e aici pe pământ. Dar mai e in inima mea. Nu am prieteni. Și dacă am avut, s-au evaporat. A apărut altcineva mai bun în viața lor, iar eu nu am mai existat. Ori nu am mai contat. Acum, când mi-e greu și simt că duc cea mai grea perioada din viața mea, nu e nimeni. Sau ar fi fost părinții mei, dacă le-aș fi spus. Dar nu vreau sa ii mai amărăsc. În viața trebuie sa fi mereu pregătit să pleci dincolo. Să deții cat mai puține lucruri și de care sa nu te atașezi, sa nu ai mulți oameni în jurul tau care or să te jelească, sa fi fericit cu ambele variante, și că mori și că trăiești. Să nu îți fie teama de moarte și să nu regreți că vei pierde definitiv ceva ce ai avut aici și nu vei mai avea dincolo. Cu părinții și bunica oricum mă voi întâlni pe cealaltă lume, când va fi timpul. In rest, sunt detalii. Și să nu ajungi sa regreți că nu ai făcut ceva anume. Tot ce nu îți mai e de folos, arunca, șterge, arde. Ce mai e bun, donează-l sau foloseste-te de el cu măsură. Ce crezi că ai făcut bun, conserva. Ce crezi că ai putea face bun și ar ajuta și pe alții, fă, materializează, lasă undeva sa fie găsit și văzut. Nu mai investi ori cheltui in lucruri sau situații pe care ști că nu le poți duce mult timp. La propriu și la figurat. Economisește bani. Pune bani de-o parte chiar și pentru propriul sicriu, loc de veci. Oricum se va ajunge acolo, mai devreme sau mai târziu. Cât încă ești pe pământ, dă de pomană pentru sufletul tau, in avans. Nu e nimic greșit în asta. Pune lumânări pentru tine, in avans. E atât de simplu. Și avem nevoie de atât de multă simplitate în viață. E atât de bine sa știi că nu lași pe nimeni în urma ta, soț, copii, nepoți, strănepoți. E atât de bine sa știi că s-a rupt legătura la tine și din tine și traumele tale nu se mai nasc alte generații. E atât de bine sa știi că nu vei avea un soț care sa nu își dorească să vina niciodată la mormântul tău ori sa se bucure că a scăpat de tine ori sa îi faci viața un calvar. E atât de bine sa știi că nu enervezi si superi pe nimeni. E atât de bine sa știi că nu ai avut o contribuție în viața nimănui. Să respiri aerul rece de afara și să mergi înainte. Să ajungi sa nu te mai afecteze nimic și să nu mai ai nicio așteptare de la nimeni. Să știi când sa te oprești și când să te retragi. Să nu porți pică și să nu insiști. Să nu tragi cu dinții de ceva ce oricum ști că nu se va schimba, că nu-l poți controla sau că nu-ți va găsi loc și pentru tine. Sa ai mereu calmitate și să nu forțezi lucrurile. Daca nu trebuie sa se întâmple, nu se va întâmpla niciodată, oricât de mult ai vrea sau ai incerca.

Moartea va apărea într-o zi atât de obișnuită, posibil in toiul unor activități pe care nici nu le-ai fi finalizat. Va lăsa în urmă o cană de cafea aburindă și o felie de pâine începută și neterminată, va lăsa in urma un corp care a tânjit atât de mult sa fie langa al tău o viață întreagă.

Nu am să pot înțelege vreodată de ce tu, tocmai tu, ai ajuns să mă urăști atât de tare, să mă disprețuiești și să mă tratezi așa, de parcă ți-aș fi dușman. Și în definitiv, pentru ce? Ce ți-am făcut eu? Ai crezut toate acele lucruri dintotdeauna și acum ai zis că e momentul sa mi le destăinui sau cum? Nu înțeleg.

Pentru tot ce am trăit împreună și pentru tot ce am fost, tu asta ajungi sa îmi spui? Nu te-a durut măcar un pic spunându-mi că nu ai fi rezistat cu mine in relație nici 7 zile că ai fi ajuns sa îmi dai in cap? Că singura parte bună la mine e conversaționalul, sa mă faci mereu să mă simt grasa, urâtă, proasta, incapabilă de orice pe fața pământului? Chiar și când scăpam din mână ceva sa mă tratezi de parcă aș fi cea mai tâmpită ființă? Dar oare nu i se poate întâmpla oricui să scape ceva din mână sau sa se împiedice? Dar oare nu e uman? Dar oare nu le-ai făcut și tu? Dar oare de ce trebuie sa te porți așa cu mine?

Cândva, ai fost singurul om din lumea asta in care am avut încredere. Ai fost soarele meu. Și tu m-ai avertizat ca nici măcar în glumă sa nu îți spun că te iubesc. Cat de tare poate durea asta?

Am plâns trei zile la rând in fața ta. M-ai văzut. Ce ai făcut tu a fost să mă faci copil de 5 ani, sa pufai, sa mă întrebi ce naiba mai am și să te duci in alta cameră, ca și când nimic nu s-a întâmplat.

Și acum, după aproape două săptămâni în care am plâns aproape zilnic, tu tot nu vrei să discutăm să lămurim situația. Nu te interesează că eu sufăr. Mă pui pe hold mereu și mereu și mereu și mereu. E mai important acum altceva. De aproape două săptămâni e mai important altceva. Și tu știi că eu inca plâng. Cât de tare să mă urăști încât să îmi faci asta?

Repet. Ce ți-am făcut?

#denerecunoscut

Îmi simt sulfetul pustiit. Mi-am lăsat toată energia undeva, acolo, într-un loc în care astăzi nu mai sunt și de la care nu am primit altceva decât jigniri și indiferențe.

Și încă și astăzi mă gândesc la acele clipe și simt cum nu pot merge mai departe.

Și nu, nu e vorba de vreo relație de iubire. E vorba de ceva pentru care, m-am sacrificat. Suna clișeic, nu? Sună a ceva ce doar un om imbecil ar face. Hai, spune și tu, cum a spus distinsul Liviu C., magnificul! Să îți permiți să mă faci in față inconștienta și cu probleme reale pentru că mi-am permis sa evadez din acel loc? Și cu ce preț? Oare mi-ai auzit vreodată povestea? Nu. Atunci ar fi trebuit să te abtii. Cuvintele și gesturile tale mi-au provocat dureri. Și la fel, minunata Mădălina de la N.C. Să îți bați joc de mine in acel hal?

Cert e că ați tras atât de mult de mine sa va spun ,,motivele reale", încât ați ajuns să mă faceți să mă simt îngrozitor, ca și când eu as fi fost problema pentru toate. Sentimentul acela când ești prins la mijloc, când vrei sa ramai diplomat și să nu arunci vina pe cel care ți-a făcut rău și în același timp, să te faci înțeles și să fi crezut.

...Și în definitiv, să te simți un nimic în ochii lor, un om care nu a valorat și nu valorează nimic...