Și ai să înțelegi, iubitule, poate chiar ai să înțelegi într-o zi că am fost singura care a știut să te iubească așa cum ți-ai dorit tu. Poate ai să înțelegi că eram singura care îți putea liniști furtunile din suflet și care te-a iubit și în zilele tale proaste, când nici măcar tu nu ai fi dat doi bani pe tine. Ai să înțelegi, iubitul meu, că atunci când iubești cu adevărat, iubești și briza caldă a mării, dar și uraganul distrugător ce se ivește la orizont. Ai să înțelegi, iubitule, că te-am iubit cum niciuna n-ar fi putut să o facă. Ai să înțelegi că am încercat să-ți fiu mai mult decât "punct de sprijin, puișor", am încercat să îți fiu prietenă și mai apoi iubită. Și uite-mă unde m-ai adus. În pragul prăbușirii în prăpastia primejdioasă a neantului și a iadului. Iar strigătul meu e mut când încerc să te chem să-mi vii în ajutor, iar tu ești și orb și surd. Nu vezi cum mă chinui să repar ce alte ele au stricat înaintea mea și nici nu mă auzi cum te strig cu ultima suflare. Dar, ai să înțelegi odată și odată că sărutările niciuneia nu-ți vor alina durerea așa cum o făcea vocea mea frântă. Ai să înțelegi odată și odată cât te-am iubit... Și poate ai să înțelegi și cât m-ai rănit....















