Î

Mârza cu â din a

[brucesterling]

*Amazingly, the National Security Agency is entirely unable to see these!  At least, not without going over to Aram Bartholl’s website, and then walking over with a laptop.

http://deaddrops.com/

[urbanbricolage]

This is digital urban bricolage: Most subversive! ;-)

[sugashane-deactivated20151231]

LearnLiberty:

If we each have a boxed lunch with the same sandwich, chips, a pickle, and a cookie, why would we consider trading items? Perhaps I prefer chips and you prefer cookies. Maybe I’ll give you my cookie for your chips. Now both of us are happier with our lunches. This is one example of how exchange can make people better off even without increasing the total amount of wealth. Exchange helps correct mistakes in allocation and it makes everyone involved happier. Professor Michael C. Munger offers a few examples of how exchange can make people happier whether people have the same preferences or different preferences, the same stuff to start with or different stuff. The ability to make people better off by simple exchange may seem like magic, Munger says, but it’s just markets.

Markets are this amazing organic machine that sorts out what best fits where, how much do of what we need, how much each thing should cost and any other unknown we may have on an individual level. 

This is because a market doesn’t need leadership or guidance or any form of planning or even creation or assembly of the market. It only requires participation. So long as there are enough parties that are willing to participate in exchange, the market will filter through all the information and coordinate the rest of the details. It sounds like magic, but it’s not. It’s logic. 

This phenomenon is one of my favorite things to introduce to people who are knew to economics or free market theory. It totally blows their mind at first, almost to the point that they don’t believe it or even deny it. 

Markets!

[anaarkei-deactivated20180101]

Why Do We Exchange Things?

See Also

Philosophy

Market

[nevver]

Consumers All

[idini]

[idini]

Chiar. Ce model mă defineşte pe mine?

[idini]

Flattr împarte banii consumatorilor de internet la producătorii de conţinut. Simplu şi echitabil. Să zicem că eu vreau să dau celor ce îmi plac luna asta atâţia bani. Flattr numără de câte ori apăs eu butonul lor pe net (similar cu un Like), şi împarte bănuţii mei egal celor pe care îi aleg eu. Ei primesc o felie, eu dau cât vreau, toată lumea se simte mai bine.

[idini]

Telefonul fără fir

R15N e o manifestare artistică, o reţea socială la telefon. Ideea de bază e descentralizarea. Peer2peer, adică de la om la om, nu de la om la centru la alt om.

După ce mă înscriu pe lista R15N, când am de transmis un mesaj comunităţii, apăs pe buton, şi mă sună telefonul punîndu-mă în legătură cu altcineva din reţea. La întâmplare. Îi povestesc ce vreau să fac, spun povestea, după care el poate transmite mai departe, astfel creîndu-se un mare arbore răspânditor de informaţie.

Angajează omul pe un alt nivel decât banalul Like sau Share şi se împrăştie necontrolat. Pentru că legăturile se fac aleator. Aceste legături se întăresc odată cu mesajul transmis, ceea ce e foarte frumos.

Treaba asta s-a lansat la Johanesburg şi la Paris. Şi e gratis, pentru cei de nu plătesc apelurile primite. 

[idini]

După ce au făcut pe timpul războiului (numărul 2) campanie reparaţiilor de tot felul şi traiului cumpătat, fără risipă de nimic, americanii şi după ei restul lumii, au trecut la campaniile pentru consum. 180 de grade.

[idini]

De pus la păstrat

"Conceptul nostru este unul nou pentru România, însă pentru statele din nordul Americii, spre exemplu, acesta reprezintă o industrie de miliarde de dolari anual", a precizat Danu Temelie. via EVZ.ro

Afacerea constă în spaţii de depozitat în hale, închise bine, filmate, păzite, unde poţi să îţi duci cauciucuri de iarnă, cortul, clăparii, rolele, bicicleta cea veche, colecţia de 'ce-ai-strâns-tu' şi sezlongurile cu grătarul şi piscina gonflabilă.

Problema e că deocamdată noi nu avem atât consum cât au nord-americanii. La ei în 50 de ani s-a dublat suprafaţa medie a locuinţei în timp ce familia medie s-a înjumătăţit. Cu toate astea, au nevoie să închirieze tot mai mult spaţii de depozitare să îşi ţină diversele.

Tot de la ei, că au experienţă cu treaba asta, aflăm că la un moment dat, după mai puţin de un an, cel ce lasă lucrurile acolo plăteşte mai mult să le ţină sub cheie decât valoarea lor. Cu toate astea, sistemul funcţionează pentru că e mai uşor să plăteşti o factură decât să faci curat în dulap. Unii renunţă şi aruncă tot la gunoi.

Ce învăţăm?

O varianta mişto ar fi dacă (spre deosebire de sistemul unde domnul Temelie se laudă că doar clientul are acces la produsele depozitate) oricine ar avea acces la ce am pus eu în colivie, în aşa fel încât să nu stea degeaba acolo, să fie ca o consignaţie de închirieri, să facă bani măcar cât să plătească factura depozitului. Ar fi câteva lucruri de discutat despre asta, dar de ce nu?

[idini]

Povestea de unică folosinţă

'Moartea din paharul de apă al şcolii' titrau pe la începutul secolului XX ziarele şi revistele în Statele Unite. Pe vremea aia ca şi cu mult înainte, apa se bea din recipiente aflate pe lângă fântâni, cişmele şi lavoare. Se răspândeau tot felul de boli. Şi a fost decretat vinovat paharul sau cana legată cişmea. Întreprinzători ca domnul avocat Luellen au inventat paharul de hârtie de unică folosinţă. Afacerea merge şi azi după cum ştim foarte bine. (mai ales că între timp s-a inventat şi plasticul). Prin anii '40 s-a determinat că sterilizatul paharelor în spital costă de 1.6 ori mai mult decât folosirea paharelor de hârtie. Deci s-a deschis încă o mare piaţă. Şi tot aşa.

Produsul ideal pentru cine face profit din aşa ceva. E cerere constantă, mereu, întotdeauna, la nesfârşit.

Serveţele, pungi, farfurii, tacâmuri, paie, scutece, ambalaje, cataloage, aceeaşi poveste. Au apărut toate la scară largă după al doilea război mondial. O metaforă a libertăţii. Coperta LIFE (1955) preamărea stilul ăsta de viaţă, în care ne putem permite să nu mai avem griji. Throwaway Living.

[idini]

Victor Lebow zicea chestia asta în 1955. Era în contextul, 'ce facem să ne meargă retailul mai departe'. Nu se dorea un manifest sau o profeţie deşi acum o putem lua aşa. El se pare că nu era un critic al capitalismului modern. Şi ce dacă? Putem să interpretăm, dă bine scos din context.

'Economia noastră superproductivă... cere să transformăm consumul într-un stil de viaţă, cumpărăturile să devină ritualuri, să ne căutăm satisfacţia spirituală în consum... Trebuie să consumăm, să înlocuim şi să aruncăm lucrurile într-un ritm accelerat.' - Victor Lebow

[idini]

'Sharing is clean, crisp, urbane, postmodern; owning is dull, selfish, timid, backward'

Mark Levine - New York Times

[ghiduc-deactivated20160121]

Dreptul la share

Copying Is Not Theft from Nina Paley on Vimeo.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că sharing-ul poate fi asimilat dreptului universal la liberă exprimare, aflu dintr-un articol mişto de pe Falkvinge&co. Până acum, multă lume se grăbea să asocieze copyright-ul cu dreptul la proprietate și nu cu faptul că e un monopol, acordat pe termen limitat de către stat. 

Ce înseamnă de fapt asta. Că dacă dai share la ceva, acest lucru nu mai este, automat, pasibil de pedeapsă. Probabil că situaţii cum ar fi că faci un DVD cu muzică pentru o tipă sau trimiţi un e-book pe email se încadrează aici. de acum încolo, curţile trebuie să arate că o condamnare într-un proces de încălcare a copyright-ului trebuie să fie “necesar într-o societate democratică”. Presupun că aici ar intra, de exemplu, o dispută întru un site de tip vPlay şi un eventual site care oferă aceleaşi servicii cu licenţă. 

Eu cred că linia va tinde din ce în ce mai mult spre dleimitarea comercial vs. noncomercial, chiar dacă nu e clară acum, din această decizie. E şi cea mai logică situaţie - dacă dau un e-book unui prieten, e ok, dacă-l vând, eventual în masă, e o problemă.

Lucrurile ar fi şi mai simpatice dacă perioada de protecţie ar fi limitată şi dacă s-ar stabili compensaţii realiste pentru situaţiile în care copyright-ul e evident încălcat. Încet, încet, ajungem şi acolo.

[idini]

Rachel Botsman la TEDxSydney în 2010. Pentru că ea e din Australia. Dar nu mai contează. 

[idini]

What's mine is (y)ours

E o carte scrisă de Rachel Botsman şi Roo Rogers. Se zice că e de bază pentru o introducere limpede în lumea aşa zisului 'consum în colaborare'.

Pe scurt, ei împart manifestările de genul ăsta în trei categorii:

Sisteme de furnizare de produse

Pieţe de redistribuţie

Stiluri de viaţă în colaborare.

Principiile de bază comune tuturor acestora sunt

masă critică (nu bicicliştii, ci sensul sociodinamic)

capacitatea de a sta degeaba a unor produse

încrederea în sisteme de cooperare

încrederea între necunoscuţi.

Cei implicaţi au posibilitatea de a deveni 'microantreprenori'. Nu e o soluţie 'de criză', deşi conjunctura a făcut ca acum să ajungă în atenţia unui public mai larg. Secolul hiperconsumului a fost caracterizat prin credite, publicitate şi proprietate, iar secolul consumului în colaborare va fi marcat de reputaţie, comunităţi, acces facil, modul în care împărţim între noi şi în care dăruim. Cu toate astea, nu poate fi sfârşitul erei consumerismului, nici nu trebuie să fie. E o alternativă ce poate exista paralel, poate chiar în simbioză cu sistemul în care trăim acum.

Ideea e să existe moduri în care oamenii să împartă resurse fără a renunţa la libertăţi personale sau a-şi sacrifica stilul de viaţă.

[idini]

peer-2-peer

Cu ajutorul tehnologiei redescoperim încrederea între noi.

Aşa zisul sistem peer-2-peer, adică de la om la om, nemijlocit sau din mână în mână, a fost norma pentru schimburi de-a lungul istoriei omenirii. A fost întrerupt de marea industrializare şi consumerismul secolului XX, dar revine în forţă.

Consumerismul a însemnat izolare în jurul proprietăţii individuale, iar peer-2-peer e apropierea prin colaborare.

[ghiduc-deactivated20160121]

The Pirate Bay - Away From Keyboard

Un documentar (integral, findcă are licenţă CC) despre suspecţii de serviciu, atunci când vine vorba de încălcarea copyright-ului. Şi un interviu cu regizorul Simon Klose, pe Vice.