Întâmplarea care duce spre coaliție
Nu are rost să vă spun numele orașului în care s-a petrecut întâmplarea (dacă o pot numi așa), și voi încerca să o povestesc în cele câteva rânduri de mai jos. Important este că a avut loc în România, în urmă cu 20 de ani, într-o societate dominată de hoți, valutiști, bișnițari, șmecheri, incultură și violență. Într-o perioadă a băieților de cartier, a sărăciei, jegului, a șomajului ridicat sau a fabricilor care nu produceau nimic decât găuri în bugetul de stat. O perioadă a bestiilor cu chip de om, profesori falși și indivizi siniștri fără discernământ, oameni fără pic de caracter și fără simț al răspunderii.
Trei băieți, foști colegi de generală. Copii naivi care încă calcau vii prin lumea care stă și zace pe marginea prăpastiei.
Plimbare de seară, vorbe și vise despre viitorul care se așează lung și misterios în față. După terminarea școlii cu toate examenele luate cu brio, urmează alegerea liceului și eventualul examen de admitere. Zâmbete, glume, seară de vară caldă într-un oraș prăfuit și parcă uitat de lume. Stradă lungă, găurită, cu tramvai zgomotos și vechi, gară infectă plină de aurolaci. Drumul îi poartă prin zona rău famată a marelui oraș, printre blocurile comuniste, gri și pline ochi de oamenii "clasei muncitoare". Clădiri imense, înghesuite, multă lume dar puțini oameni. Animale cu două picioare care merg pe pământ, foștii și noii comuniști ai vremii.
Niciunul dintre cei trei prieteni nu s-a gândit nici măcar o secundă că o simplă privire înspre grupul adunat la chioșcul de lângă gară, le va aduce probleme. Ei aveau visurile pe care și le împărtășeau, bidonul de suc pe care-l plimbau de la unu' la altu', și fetele la care se gândeau în seara aia de vară rece.
Un perete murdar, plin de afișe învechite și rupte, întuneric absurd și liniște prevestitoare. Din bezna urât mirositoare a gangului ce ducea către o scară infectă de bloc, luminate slab de către singurul bec din parcarea goală, apar pe neașteptate patru umbre din care se zărea ,probabil, o țigară aprinsă. Cei trei grăbesc pasul, conștienți de un eventual pericol. Nu schimbă o vorbă despre asta, dar în pieptul fiecăruia dintre ei inima bătea cumplit. Doi pași, aproape de gang, și piciorul uneia dintre umbre îl lovi brusc și violent în cap, ca un voleu aplicat unei mingi, pe unul dintre cei trei care căzu departe de lume, pe cimentul crăpat. Ceilalți doi s-au oprit, adrenalina era undeva la cotele maxime pe care le poate suporta corpul uman. În câteva secunde, atât cât s-au uitat la cel căzut, 12 umbre odioase au făcut cerc în jurul lor. "Ia zi mă, ce pula mea te uitai așea?! Tu-ți morții mă-tii!". Fața celui care a rostit cuvintele emana scârbă față de orice e uman pe lumea asta, frustrare, cicatrici ale unor lupte mai vechi și un rictus de hienă flămândă. "Vă bat de vă căcați pe voi. După ce vă bat, vă fut în gât pe fiecare în parte. Sunteți șmecheri, ă? Voi știți cine-s io?!" Răspuns greu de dat. Tremuratul corpului dat de frică le blochează cuvintele pe gât. Mâinile care-i pipăie peste tot, pumnii încasați ușor în zona ficatului, amenințările "știu unde stai", portofelele goale aruncate pe jos și pumnii luați în plină figură nu au fost destul pentru a le satisface plăcerea.
"Ține-mi geaca, să-i fut!". Liderul grupului care trebuie să-și demonstreze supremația câștigată în stradă. Lovituri de pumni și de picioare care vin din toate părțile, fără milă, cu sete și ritmul unei piese hardcore. Cei doi încearcă, imposibil de greu, să se ferească rezumându-se de zidul pe care stătea îmbătrânit de vreme portretul unui prea iubit conducător de țară. Râsete combinate cu scuipatul adunat în gură "lasă-mă să-i dau și eu", lovituri aplicate așa cum au văzut în filmele cu van damme. Poate fi un miracol că cel de jos a reușit să fugă lăsând în urmă pe cei doi, care încercau cu puținele puteri rămase să se smulgă din ghearele băieților de stradă. Cine mai ține cont de prietenie acum? Antrenamentele de la rugby l-au purtat din fericire către casă, și din nefericire nu l-au ajutat să treacă prin ei, să-i pună la pământ. Cel puțin nu atunci.
În bezna cumplită, mașina care a claxonat lung și vocea groasă "chem poliția!", au venit ca o binecuvântare. Ca un ultim răspuns, ca o semnătură, ultimul rămas peste cei doi care gemeau pe asfaltul rece, înainte să o rupă la fugă victorios, înainte să plece cu frații lui de cartier, a mai aplicat o lovitură de pedeapsă, un șut în capul celui care se văita mai tare.
Cei doi bătuți s-au ridicat greoi cu un țiuit în urechi, cu mașina stând acolo în fața lor. Farurile aprinse de la Oltcit si șoferul ieșit jumate pe geam " Chem poliția! Plecați acasă, golanilor!". Și s-a dus. A dispărut ca un vis frumos în noaptea aia de căcat.
Și cei trei nu și-au mai vorbit, cel puțin despre asta mai deloc. Astăzi, unul este antreprenor pe undeva prin capitală, altul este plecat în Germania și stabilit acolo. Al treilea stă acum la o terasă, în centrul istoric al aceluiași oraș, mai mult sau mai puțin schimbat după cei 20 de ani.
În fața lui este el, care cu aceeași privire plină de ură plus zâmbetul de animal de pradă, se răstește la telefonul pe care-l ține doar în două degete. Și parcă îl vede și acum, cum se deschide la prohab, iar cu o ultimă încercare înainte să vină mașina, a vrut să se pișe de plăcere pe ei. El, liderul grupului și băiatul de cartier care acum pozează în familist convins, în exponent al familiei tradiționale. Cu o cruce mare și aurită la gât, simbol al creștinătății și al iubirii față de aproape. Nevasta pare că se uită la copil, dar nu. A fixat un punct, acolo unde s-au adunat toate visele si locurile unde ar fi putut fi în acel moment. Copilul, băiatul de vreo 10 ani, care nu-și găsește locul, umblă dintr-o parte în alta a mesei pentru a capta atenție de la tatăl său ocupat cu nu știu ce "mă doare-n pulă, Jane.". Moment în care berea-i cade în brațe, îl udă pe pantaloni și-i se scurge pe picioare, făcându-l să urle ca o fiară sălbatică "ia-l fă pe ăsta d-aici!". Femeia îi aplică copilului fără niciun fel de ezitare tactica telefonul cu jocuri pentru a-l calma din râsete. În liniștea momentului stânjenitor, sub privirile fixate ale celor din jur, bărbatul închide telefonul de ultimă generatie, îl pune pe masa murdară de bere "Bă, hai cu ceva să ștergi în pula mea!" și o lovește bărbătește și creștinește pe femeia care a îndrăznit să nu aibă grijă de cel mic. Nevasta supusă, pe a cărei față se poate citi abuzul și violența atât fizică cât și verbală, se așează mai aproape de el. Probabil să mascheze bătaia, sau probabil...
Mă ridic și plec. Pe străzile orașului gândurile îmi zboară spre el. Monstrul cu chip de om. El care ne-a decis viitorul atâta timp. La el, la bipedul care ar fi trebuit marginalizat în locul celui care a plecat în Germania. Marginalizat pentru că nu vrea să trăiască într-o lume a noastră, a celor care au avut și încă le-a mai rămas un gram din visurile alea mai mici sau mai mari pe care le vedeau înșirate odată în față, atunci când erau copii și naivi și proști. Și el, da el, a decis și va decide pentru noi mult timp de acum încolo.
de Kubrick
Read the full article
stormborns
ellievsbear
origamiaround
yousharknotpass
turnnoffyourmind
kianamaiart
blakekathryn