❤

[loveandeye]

Dragă fetiță,

Astăzi nu îți scrie lumea. Nu îți scriu oamenii care au venit și au plecat. Nu îți scriu cei care te-au rănit și nici cei care te-au iubit.

Îți scriu eu.

Eu, femeia în care te-ai transformat după toate furtunile pe care nici nu știai că le vei traversa.

Te văd.

Te văd alergând desculță prin visele tale, cu inima plină de povești și ochii mari, convinși că iubirea poate vindeca orice. Te văd cum încerci să fii bună cu toată lumea, cum dăruiești fără măsură și cum crezi că, dacă iubești suficient, nimeni nu te va părăsi.

Aș vrea să te strâng în brațe atât de tare încât să nu mai simți niciodată singurătatea.

Pentru că știu.

Știu de câte ori ai plâns în tăcere. Știu de câte ori ai zâmbit când sufletul tău se rupea în bucăți. Știu de câte ori te-ai întrebat ce este în neregulă cu tine atunci când alții nu au știut să te iubească așa cum aveai nevoie.

Și mă doare că nimeni nu ți-a șoptit atunci adevărul:

Nu a fost niciodată ceva greșit la tine.

Tu nu ai fost prea sensibilă. Nu ai fost prea emotivă. Nu ai fost prea mult.

Ai fost doar o fetiță care a iubit cu toată inima.

O fetiță care a învățat prea devreme să fie puternică.

O fetiță care a purtat greutăți ce nu îi aparțineau.

O fetiță care a crescut crezând că trebuie să merite iubirea, în loc să știe că s-a născut deja demnă de ea.

Dacă aș putea să mă întorc la tine pentru o singură zi, nu ți-aș vorbi despre succes. Nu ți-aș spune câți oameni vei întâlni sau câte visuri se vor împlini.

Ți-aș lua chipul între palme și ți-aș spune:

„Nu te grăbi să crești.”

Mai stai puțin acolo unde cerul pare infinit.

Mai crede în magie.

Mai râzi cu toată inima.

Mai dansează fără să te gândești cine te privește.

Mai iubește fără frică.

Sunt mândră de tine.

Nu pentru ceea ce vei deveni.

Nu pentru ceea ce vei realiza.

Ci pentru cine ești chiar acum.

Fetița cu suflet de lumină.

Fetița care a continuat să creadă.

Fetița care m-a salvat.

Te iubesc.

Te-am iubit întotdeauna.

Și te voi iubi pentru totdeauna.

Cu infinită tandrețe,

Eu, femeia care încă poartă în inimă fetița care ai fost. ❤️

O femeie care încă plânge uneori.

O femeie care încă se teme.

Dar o femeie care a învățat că frumusețea nu stă în perfecțiune, ci în curajul de a continua să iubești după ce ai fost rănită.

Și mai este ceva ce trebuie să știi.

În toate momentele în care te-ai simțit singură…

nu ai fost.

Eu eram deja aici.

În viitor.

Purtându-te în suflet.

Mulțumindu-ți pentru fiecare pas.

Pentru fiecare vis.

Pentru fiecare cădere din care te-ai ridicat.

Pentru că fără tine, fără curajul tău, fără inima ta uriașă și fragilă în același timp, eu nu aș exista.

Așa că lasă-mă să îți spun ceea ce poate ai așteptat toată viața să auzi:

Pentru că viața te va învăța destul de multe despre pierdere. Dar eu vreau să îți amintesc despre lumină.

Vor veni oameni care te vor face să te îndoiești de valoarea ta.

Vor veni despărțiri care vor părea sfârșitul lumii.

Vor veni nopți în care vei simți că nu mai poți.

Dar ascultă-mă cu atenție, iubirea mea:

Vei supraviețui tuturor.

Și nu doar că vei supraviețui.

Vei înflori.

Din toate lacrimile tale vor crește aripi.

Din toate rănile tale va crește înțelepciune.

Din toate bucățile pe care le-ai crezut pierdute se va naște femeia care îți scrie.

[loveandeye]

Ce e dorul?

Știi că doare?

Uneori ustură tare.

Și te-apăsa ușurel ..

Și e cam rău nițel.

Ce e viața, fără el?

Dorul trece, se-nvață?

Pleacă oare câteodată?

Nu s-au scris rețete,

Cum să-l faci să plece.

Poate doar să-l domolești,

Nu complet, nu-i omenesc.

[loveandeye]

Și-am

Și-am aflat,

Că tot cei viu, e-n mine,

Eu sunt viața, eu dau șansa.

Și-am căutat,

O viață-ntreagă,

Liniște, ce sufletu-mi dorea.

Și-am găsit,

Doar haos și ruine,

Le-am vindecat..of ea, iubirea.

Și-am alergat,

După stele căzătoare,

Crezând că-s vii și cu folos.

Și-am căzut,

Căci doar furtună,

Te pune, la pământ.

Și-am existat,

În lumea mea,

Tot ce-i mai bun e-n mine.

Și-am dat,

Un pic din mine,

Că doar să dai, e rai.

Și-am tot,

Eu și cu mine,

Că nimeni, n ar iubi așa.

[remanence-of-love]

[loveandeye]

[loveandeye]

Mă simt asemenea unui pui.. la rotisor

A început ușor.. mi-am atins pielea, apoi focul a ajuns la carne.. a mistuit tot..a fost mai rapid decât a început.. cu fiecare vorbă, cu fiecare lipsă de iubire…cu fiecare vis spulberat.. și cu o droaie de amintiri, promisiuni, dorințe.. m-a cuprins focul tot mai tare, dar totusi mă ardea încet, de parcă ar fi cineva care mai toarnă și apă din când în când, fiecare minut, totul mocnea mai tare, număr secundele în care respir și nu doare .. dar nu ajung niciodată la minute.

Apoi mi a intrat în vene, în oase… și-atunci doar am putut să țip.. vreme de câteva secunde..apoi nici glasul nu mi s-a mai auzit… ușor.. bucățică..cu bucățică, a ars tot.. și-apoi.. au mai rămas doar oase.. aici durerea deja e cumplită..dar totuși a devenit obișnuință.. aici arde mai lent.. s-a dus din putere..sau poate că nu mai simt eu.

#soul#neverback

[loveandeye]

A rupt-o de mai multe ori decât a putut să numere, și ea l-a tot ales pe el.

Ea a rezistat, sperând că dragostea ar putea repara ceea ce durerea a deteriorat. Ea a ridicat bucățile pe care le-a spulberat, doar pentru ca el să se întoarcă cu aceleași mâini care au rupt-o. Nu doar a rănit-o, ci a văzut-o cum se lupta, știind că el era motivul.

Și partea cea mai proastă? A continuat să o facă. Nu pentru că nu știa mai bine... ci pentru că știa că ea va rămâne.

Asta nu e dragoste. Asta înseamnă să folosești loialitatea cuiva pentru a-l frânge în continuare.

[loveandeye]

Când părăsim viața unei persoane, ar trebui să ne asigurăm că am lăsat totul în ordine, înainte de a închide ușa în urma noastră. Ar trebui să avem aceeași grijă pe care am avut-o când am intrat.

Și de aceea, ar fi bine să o privim în ochi și să-i spunem despre noi, ce nu înțelegem, ce ne trage departe de ea.

Despre ceea ce nu găsim.

Sau, pur și simplu, despre ceea ce credeam că am găsit.

Ar trebui să-i spunem despre ea.

Ce am iubit, ce s-a schimbat, ce nu a înțeles ea despre noi. Ar trebui să o întrebăm cum este, ce crede, cât de mult o doare.

... cât de mult rău îi provocăm.

Și apoi îmbrățișează-o și fă-o să simtă că dragostea ei nu a fost irosită, nu a fost aruncată.

Când părăsim viața unei persoane, ar trebui să avem mâinile curate. Ar trebui să ne cerem scuze, ca în ziua în care am intrat și ar fi trebuit să cerem permisiunea.

[loveandeye]

OAMENII SE ÎNTÂLNESC CÂND TREBUIE, NU CÂND VOR.

Uneori, două suflete se regăsesc în această lume, de parcă o forță nevăzută le-a trasat drumurile să se încrucișeze exact la momentul potrivit. Aparent, este întâmplare. Aparent, este coincidență. Aparent, totul pare perfect.

Dar uneori, oamenii se pierd. Nu pentru că și-au dorit asta, nu pentru că nu s-au iubit suficient, ci pentru că viața își are propriile căi. Aparent, e vina unuia. Aparent, e vina celuilalt. Dar, în realitate, nimic nu e greșit. Nimic nu e întâmplător.

Undeva, cândva, înainte ca lumea să fi prins formă, două fărâme de stea s-au recunoscut printre galaxii și s-au iubit fără margini. S-au alergat prin univers, și-au șoptit promisiuni și și-au promis că se vor regăsi. Și nu s-au uitat.

Apoi a venit viața și i-a așezat în lumi diferite. Pe unul l-a trimis departe, peste oceane și orizonturi. Pe celălalt, l-a lăsat printre ruinele sufletului său, să se caute printre cioburi.

Și da, doare să fii departe de ceea ce știi că îți aparține. Doare să simți că ai pierdut ceva ce era menit să fie al tău. Dar adevărul e că iubirea adevărată nu se pierde. Se reîntoarce. Când e timpul. Când suntem pregătiți să o trăim.

Uneori, oamenii se întâlnesc și nu se mai lasă. Uneori, iubirea chiar e îndrăgostită. Uneori, două suflete își aparțin în tăcere, dincolo de ani, distanțe și vieți.

Și, aparent, totul pare întâmplător.

Dar, în realitate, e doar povestea pe care am scris-o cu mult înainte ca viața să ne fi adus aici. O poveste veche, care ne așteaptă, răbdătoare, să ne amintim că ne aparținem...

[loveandeye]

Ti-se poate intampla in viata sa simti ca oricum ti ar sta corpul, sufletul ti-e in genunchi? Ei bine al meu nu mai e nici macar in genunchi, a stat prea mult acolo in timp ce baia era sigurul loc in care ma puteam ascunde, sa mi inghet lacrimile.

Tot ce stiu e ca nimic nu mi poate aduce fericirea inapoi, nu acea fericire.

Oricat de mult iubesc haosul, fericirea aia mi a adus liniștea care potolea tot.

Am stat atat de mult în genunchi, dar n ai vrut sa ma ridici macar odata. Ba chiar de multe ori, am simtit ca ma apesi mai tare, sa pierd orice urma de forta as mai putea gasii sa ma ridic de acolo.

Am urlat, am tipat si am implorat, sa ma ajuti sa ies de aici. Sa am ajuti sau poate doar sa ma ridic un pic..sau daca nu poti asta, macar sa te asezi langa mine, sa nu ma lasi singura cu asta.

Dar daca nu esti cu mine la greu? De ce sa sper sa fii la bine? Cum sa fac asta?

Te ai folosit de toate lucrurile care candva nu-ti au placut, sa ma invinovatesti pentru ce traim. Eu iti tipam cat de tare te iubesc si cat de multe indur ca noi totusi sa fim, iar tu ma loveai mai tare.

Ma intreb doar, e posibil sa i faci rau unui om pe care spui ca l iubesti atat? E posibil sa l lasi sa zaca, asa si sa nu-ti pese? Doar ma intreb…

Tu nu ma mai vezi de mult.. sau eu nu vad ca mai contez de mult.. daca poti fii linistit cand in mine e razboi.. nu stiu cum pot sa cred ca ma vezi..

Put si simplu.. tu imi ceri sa accept ca mereu voi fii pe locul doi. Si e cam greu atata timp cat tu ai fost mereu pe locul 1.

Si poate ca o sa accept asta, dar n o sa mai vezi in vezi o urma de fericire in ochii mei. Nu atata timp cat tot ce simt e ca eu nu insemn nimic.

Iti mai spun doar ca atunci cand iubești, chiar asa mult cum ziceai tu ca o faci, lupti pentru asta. Eu am luptat, chiar daca mereu imi zici ca n as iubii.

Imi mai fuge gandul uneori, ma gandesc cum ar fii fost daca n as fii acceptat de la inceput situatia asta, desi ce mi promisesei ca va fii n are nici macar o legatura cu ce e de fapt…. Iar atunci imi vin in minte toate lucrurile grele si dureroase pe care mi le ai aruncat la fiecare discutie.. si ma gandesc ca poate daca ziceam nu de atunci, am fii ramas doi oameni care se iubesc dar nu pot fii impreuna.. nu doi oameni care acum se ataca cu ce doare mai tare…

[loveandeye]

Dificultatea în cuplu nu e incompatibilitate. Incompatibilitatea este mai mult decât o dificultate.

Dificultatea se referă la o problemă temporară, care, prin eforturi comune, poate fi depășită și chiar mai târziu folosită drept element de conexiune relațională. În urma dificultăților devenim mai puternici împreună, depășirea lor ne sudează mai mult relația.

Incompatibilitatea se referă la o problemă permanentă, care, prin niciun efort comun, nu va putea fi depășită, ci doar amplificată, odată cu trecerea timpului. În urma incompatibilității, devenim mai izolați, frustrați, răniți emoțional, iar relația noastră se degradează până ajunge la un punct de criză majoră, delimitat de restul relației prin violență fie de tip emoțional, verbal, fizic sau mental.

Dificultăți în relație putem avea pentru că trecem printr-o problemă financiară, printr-o boală, avem în familie un om toxic pe care nu știm cum să îl tratăm astfel încât să nu ne mai saboteze relația. Pot apărea dificultăți pentru că am ajuns într-o rutină de unde nu mai știm cum să fim tandri, afectuoși, empatici. Sau, poate, relația noastră minunată până la venirea pe lume a primului copil este pusă acum la încercare de lipsa conexiunii intime, în favoarea nopților petrecute cu nou-născutul. Dificultățile pot apărea și pentru că unul dintre parteneri trece printr-o criză existențială, întregul lui sistem de valori personale este redefinit de o conștientizare, o dramă, moartea cuiva din familie.

În schimb, incompatibilitatea nu are legătură cu niciuna dintre aceste dificultăți. De ce? Pentru că ea se referă la o incapacitate nativă a sufletului celuilalt de a se amesteca cu emoția, trăirea, gândirea mea. Nu mergem în aceeași direcție ca emoție, acțiunile noastre sunt în sens opus. Nu mergem pe același sistem de gândire, limbajul iubirii în cuplu este defectuos sau absent. Nu putem avea empatie pentru stilul de viață al celuilalt, ne autosabotăm permanent, pentru că ne simțim ignorați.

Incompatibilitatea este refuzul sufletului tău de a sta lângă celălalt suflet, de a-l cuprinde în emoția sa și de a construi un spațiu emoțional comun unde celălalt poate să stea și de unde amândoi vă puteți hrăni, emoțional și spiritual.

Doi oameni incompatibili pot fi căsătoriți, pot avea copii, dar nu se vor putea iubi. Pot avea o casă sau mai multe, reputație, bunuri materiale și chiar prietenie, dar nu iubire. Iubirea vine în primul rând din compatibilitatea la nivel de structură emoțională, unde, fără cuvinte, starea celuilalt conviețuiește armonios cu toate durerile, bucuriile, emoțiile tale.

Când există compatibilitate, putem vorbi de „echipă”, de cuplu, de viață în doi. Când nu există compatibilitate, apar infidelitatea, conflictul, egoismul, frustrarea, cicăleala, furia: tot ce lipsește pe plan emoțional între doi oameni se va vedea în viața de cuplu. Incompatibilitatea este un scrâșnit cu creta neiubirii pe tabla sufletului tău, pe care îl asculți toată relația așteptând să înceapă muzica: doar că sufletul nu cântă dacă nu poate iubi și nu se simte iubit.

Compatibilitatea nu se gândește, nu se programează, nu se fabrică la comandă: ea este un dans emoțional în doi, simțit la unison, și vine dintr-o chemare a unui suflet către celălalt și viceversa. Adevărata compatibilitate înseamnă nu doar conexiune fizică, ci și emoțională și spirituală. Eşti acasă în inima ta când celălalt este sau nu lângă tine fizic, eşti în siguranță în mintea ta, creşti, evoluezi, te vindeci, într-o relație cu un compatibil.

Pentru toate relațiile unde stăm lângă un om incompatibil cu sufletul nostru, plătim cu sănătatea fizică, emoțională şi mentală, ajungând să distrugem nu doar relația cu acea persoană, ci, mai ales, relația cu noi înşine.

[loveandeye]

Când sunt tristă, găsesc ca și mod de a trece peste și a zâmbii, faptul că oricând mă pot duce la el în cer… și atunci zâmbesc. Ciudat nu?

[loveandeye]

Când, în sfârșit, pierzi legătura emoțională cu cineva, e ca și cum ai ridica un voal și ai începe să-l vezi așa cum este cu adevărat: pur și simplu normal.

Scânteia pe care ai văzut-o cândva în el, magia pe care i-ai atribuit-o prezenței, se estompează și apare dintr-o dată așa cum a fost mereu: umană, cu defecte și imperfectă.

Este un moment profund când realizezi că nu el a fost extraordinar, ci dragostea și energia pe care le-ai revărsat în conexiunea care l-au făcut să se simtă atât de special.

Dragostea are un mod de a face oamenii să se simtă mai bine.

Atunci când ești implicat emoțional, nu vezi doar o persoană, ci vezi o reflexie a sentimentelor, speranțelor și viselor tale în ea.

Afecțiunea ta îi mărește calitățile bune, mascând adesea sau minimizând aspectele care ar putea să nu fie aliniate cu tine.

E ca și cum ai ilumina acea persoană și cu acea lumină strălucește.

Dar odată ce lumina se estompează, odată ce legătura ta emoțională slăbește, începi să observi umbrele, lucrurile pe care poate le-ai trecut cu vederea înainte.

Asta nu înseamnă că persoana nu a fost valoroasă sau semnificativă în viața ta.

Doar că, fără lentila atașamentului, în sfârșit vezi clar, fără emoțiile intense care cândva îți întunecau perspectiva.

Este dragostea ta, energia ta și capacitatea ta de a avea grijă de ceea ce a pictat-o în culori pe care nu le poseda neapărat de ea însăși.

Ce zici de această înțelegere?

Este eliberator.

Pentru că îți redă puterea. Înțelegi că niciodată nu a fost vorba despre persoana care este specială de una singură, ci despre tine și de profunzimea iubirii pe care o ai de oferit.

Ai puterea de a crea frumusețe și sens în relațiile tale cu energia pe care alegi să o investești.

Și dacă ai putea face asta o dată, poți s-o faci din nou, cu cineva care prețuiește și se potrivește cu acea energie.

Acest lucru deschide și o înțelegere mai profundă a valorii de sine.

Este un memento că dragostea pe care o dăruiești are o valoare imensă.

Este o forță care poate transforma chiar și cea mai obișnuită conexiune în ceva extraordinar. Deci, dacă o relație s-a încheiat sau o legătură s-a estompat, nu te obseda să pierzi acea persoană.

Reflectează asupra capacității incredibile pe care o ai de a aduce lumină în viețile oamenilor și de a fi mândru de asta.

Acum, în fața viitorului, ai ocazia să fii mai conștient de unde direcționezi acea energie.

Poți alege să investești în oameni care îți văd și apreciază cu adevărat individualitatea, în loc să se bazeze pe tine pentru a o ridica pe a lor.

Recunoaște că tu ești cel care are puterea de a face orice relație vibrantă și semnificativă.

Dragostea ta, energia ta, este un dar și trebuie dăruite celor care o onorează și reflectă.

Prin urmare, când cineva nu mai ți se pare la fel de important ca altădată, ia-o ca pe un semn că evoluezi.

Vezi lucrurile cu claritate și înțelepciune.

Nu este vorba despre valoarea ta, ci despre creșterea ta.

Lasă acea claritate să te ghideze spre conexiuni unde magia curge în ambele direcții, unde lumina ta este primită cu o strălucire egală.

Până la urmă, cel mai special lucru nu a fost niciodată acea persoană.

Întotdeauna ai fost tu.

Sursă necunoscută

[feelingsoftheday]

Affection hits different when you don’t have to ask for it.

[loveandeye]

As vrea sa nu simt asa, dar trebuie s-o spun, tu esti exemplu pentru care oamenii n-ar trebuii sa creada in iubire …

[loveandeye]

"Să mă iubești era ușor.

Cred în promisiuni, în cuvinte.

Am justificat totul, chiar și răul pe care l-am simțit și nu l-am recunoscut.

Mi-am asumat vina, chiar dacă nu am înțeles.

Pentru a nu pierde persoana pe care am iubit-o, am îndurat orice lipsă chiar și atunci când îmi era dor de mine și nu mă mai regăseam.

M-am îmbrățișat fără să cer nimic în schimb.

Am fost neajutorată.

Pentru a fi protejată.

Pentru a fi distrusă.

Azi e greu să mă iubești, să rămâi lângă mine.

Respectându-mi spațiile, înțelegându-mi tăcerile, independența, nevoia de a trăi și de a construi folosind doar puterea mea.

Eu, care din echilibrul meu am căutat, am suferit și am găsit, lăudându-mă cu asta să strig în prezent în fiecare zi.

Cred în dragoste mult mai mult decât ieri.

Dragoste care nu are nimic de-a face cu firimiturile, aroganța, absența, infidelitatea.

E greu azi să iubesc femeia care am devenit. După vise stinse, aripi frânte, buze crăpate.

Sigur de mâinile pe care aș vrea să le țin și de ochii pe care nu voi mai vrea să îi încrucișez vreodată.

Asta e una grea.

Poate nu se poate.

Cu siguranță rar întâlnești un suflet care să ne iubească mai mult decât pe noi înșine, unde să ne prefacem că suntem puternici cerșind îmbrățișările celor care ne pot iubi știind că suntem fragili și imperfecți.

Nu știu prea multe despre dragoste, poate.

Nu pot să o predau.

Dar știu că are de-a face cu respectul.

Și cu alegerile care nu se impun, ci se construiesc.

Împreună.

Când devii singura alegere și niciodată o opțiune printre mulți.

Fetei care am fost îi datorez multe, mai ales scuze.

Pentru femeia care sunt, o reamintire:

amintește-ți aripile, amintește-ți de tine"

[loveandeye]

Când ai dubii în ceea ce privește o relație, amintește-ți în prezența cui se naște zâmbetul tău și în prezența cui moare. Atunci vei ști ce alegere să faci! 🙂

Fericirea este o alegere. Zilnic îmi repet asta, ca să nu uit. 😁

Uneori, trebuie să treci prin haosul emoțiilor ca să-ți dai seama cine merită locul în inima ta. Dar adevărul e simplu: cine te face să râzi, să crezi în tine și să vezi frumosul din viață, acela e omul tău. Restul sunt lecții – unele mai grele, altele mai ușoare, dar toate necesare.

Așa că alege oamenii care îți luminează zilele, chiar și cele mai întunecate, și fă din fericire un obicei, nu o întâmplare. 😊