Sunt dimineți în care te trezește radioul uitat pornit cu o seară înainte. Asculți melodiile care cândva îți făceau pielea de găină. Melodii care de obicei te duceau cu gândul la cineva sau la o perioadă importantă din viața ta. Melodii încărcate cu atâta iubire și dor și emoții încât te făceau să te îndrăgostești pe loc. Asculți piesă după piesă și realizezi că nu schițezi niciun zâmbet, nu îți amintești de nimeni și de nimic și pentru prima dată îți par niște simple melodii. Nu îți este cald, dar nici frig. Nu ești obosită, dar nici nu te poți ridica din pat. Telefonul îți sună într-una. Te uiți pierdută la el. Ști cine e. Nu știi ce vrea, dar nici nu vrei sa afli. Nimic nu îți poate aduce zâmbetul pe față și nimic nu te poate enerva. Acel moment în care ești pur și simplu lipsită de emoții, ești imună la tot ceea ce se întâmplă în jurul tău, în care bate vântul în loc de sentimente. Acel moment în care ai da orice să simți ceva, chiar și durere.