NewLife4Lumi

[motivationquotesworld]

[thereadmind]

[thereadmind]

[ptimepoet]

[ptimepoet]

[totul-duce-la-tine]

Stau în fața mării și privesc cerul albastru pătat cu nuanțe de alb și roz, cerul plin de păsări. Nici el nu știa ce își dorește, așa că a ales ambele nuanțe.

Totul e tăcut şi mă simt singură, poate prea singură. Privesc în jurul meu, şi văd trecând pe lângă mine pasaje din amintiri, amintiri ce fac parte din mine și se regăsesc în mintea și inima mea, amintiri ce și-au pus amprenta asupra ființei care sunt acum. Văd persoane care nu mai fac parte din prezentul meu, persoane pe care le-am pierdut și care m-au pierdut la rândul lor, persoane care altădată însemnau totul pentru mine și pentru care însemnam totul. Le privesc și mă privesc lung, cu ochii goi, parcă vrând să îmi spună ceva, dar nu o fac, ci continuă să treacă pe langă mine, continuă să mă privească. Mă privesc, mă privesc și atât. Sunt atât de multe şi atât de grăbite, atât de indiferente și reci. Privirea lor mă doare, taie în carne vie și face ca golul din inima mea să doară. Altădată nu aș fi crezut că un gol poate să doară, dar simt.. Simt golul rămas în inima mea după plecarea lor și după ce amintirile au devenit tot ce mai am.

Îmi iau privirea de la ele și privesc din nou cerul, oare pe el îl doare când îl părăsesc păsările?  Deşi nu le mai privesc acum, le simt trecând pe lângă mine, la fel de reci și de indiferente. Prezența lor mă face să îmi fie dor de mine, de cea care eram, mă face să îmi fie dor de momentele în care eram fericită și știam asta. E ciudat cum unii oameni sunt lângă tine, dar totuși sunt atât de departe..

Închid ochii si renunț. Renunț la tot ce am însemnat “ eu ” și renunț la persoanele cu privirea rece și la amintiri. Trecutul nu ar trebui să mai facă parte din mine, nu ar trebui să îmi afecteze prezentul, așa că le las să plece. În definitiv, nimic nu rezistă decât o vreme. E ciudat cât de repede se pot schimba lucrurile, chiar și persoanele și oricât ai vrea, nu o să mai fie niciodată cum a fost. Aud doar sunetul valurilor care se sparg de mal și mă liniștesc.

Întunericul nopții începe să mi se aștearnă în suflet, iar o senzație de cădere in gol mă cuprinde.. Oare asta simt cu adevărat? Oare ar trebui să mai aștept? Pentru ce? Pentru cine? Așteptarea doare și este cumplită atunci când nu mai are niciun sens. Nu sunt speriată. Nu îmi e frică. Aştept să treacă toate, aștept ca liniștea cu care m-au obișnuit să mi se aștearnă în suflet. Aştept să plece pentru a mă regăsi, din nou.

( @totul-duce-la-tine )

[optstelecazatoare]

Vreau să mă vezi când reușesc, vreau să mă vezi când sunt fericită, puternică, împlinită. Dar vreau să mă vezi și când sunt slabă, când sunt la pământ, când îți permit să vezi cine sunt cu adevărat dincolo de aparențe. Vreau să-mi intri în suflet, să mă cunoști, să mă asculți, să-mi fii aproape. Și vreau să rămâi lângă mine, și să mă iubești cu toate momentele astea. Vreau ca tu să nu pleci, tu să rămâi. Pentru totdeauna.

[giulia-andreea3]

„Fiecare persoană care a poposit în viața noastră ne-a lăsat un parfum, o muzică, o băutură sau un gust amar. De obicei ni-i amintim pe aceia care le lasă pe toate și nu se mai întorc.”

[vuruncaherseycalisir]

[a-hssmn]

[heavenly-lowkey]

,,Jurnalul unui Adam’’ de Bogdan Marcu

[a-hssmn]

—“mi-a luat 18 ani (pe primii 14 nu îi pun)

să înțeleg că trenul, metroul și trotineta te duc în același loc ca și un Audi;

să înțeleg că ora este aceeași și dacă ai la mână un Fossil, și dacă ai la mână un Longines, că nu firma ceasului face minutele prețioase, ci cum și cu cine aleg să le petrec;

să înțeleg că un apartament mare nu face altceva decât să-mi accentueze starea de singurătate dacă nu am cu cine să împart spațiul ăla și dacă nu aud râsete care să-l umple;

să înțeleg că viața nu se petrece la birou, între patru pereți reci la fel ca oamenii care lucrează acolo, ci afară, în zăpadă, ploaie, vânt sau sub soare. o știam când eram copil, dar am uitat-o odată ce-am devenit adult, lăsându-mă manipulat de societate, de tipare, de oameni la fel de goi precum vorbele pe care le rostesc;

să înțeleg că nimeni nu te angajează ca să fii liber, că dacă nu lupți pentru visul tău, vei fi doar un sclav pe o plantație;

să-mi dau seama că mediocrii vor bârfi indiferent de ce ai face și că există răutate gratuită în lume;

să învăț să nu mai pun la suflet părerile oamenilor „mici”, a celor care n-au fost și nici nu vor ajunge vreodată la nivelul meu;

să înțeleg că din „bani, femei și băutură” primii sunt doar un mijloc, și nu un scop, ultima are rol de afrodiziac, iar penultimul cuvânt, dacă nu e la singular, ai trăit degeaba;

să înțeleg că, în viață, tot ce contează e să găsești iubirea și să trăiești fiecare moment ca și cum ar fi ultimul;

să înțeleg că, atunci când voi avea 80 de ani, nu-mi voi mai aminti mașinile sau ceasurile pe care le-am avut, ci persoanele pe care le-am întâlnit și locurile pe care le-am vizitat;

să înțeleg că importante sunt acele lucruri ce-ți creează amintiri de neuitat, imagini care îți rămân până la final și, cine știe, poate și dincolo.

mie mi-a luat 18 ani să înțeleg. alții nu vor înțelege niciodată. sper ca unii să înțeleagă mai repede.”

[justwritethoughts-deactivated20]

O prietena buna poate fi un suflet pereche pe care daca-l pierzi evident te doare si evident ca multi nu au sa inteleaga pentru ca ei nu au avut nevoie sau nu au intalnit o persoana care sa le vindece ranile si sa le atinga sufletul cu o imbratisare,cu o vorba buna,care poate ti-au lipsit!Poate au sa te numeasca exagerat,dar nu e asa,tu stii clar ce ai simtit si cata nevoie ai de persoana respectiva.Indiferent de situatii persoanele ce au reusit sa iti intre in suflet,raman acolo!

[justwritethoughts-deactivated20]

Când mă lua în brațe, eram fericită. Când m-am luat în brațe, am devenit împlinită

Câți dintre noi nu am simțit măcar o singură dată că avem lumea la picioare? Doar prin simplu fapt că aveam două brațe în jurul nostru care

[justwritethoughts-deactivated20]

Am clipit de cateva ori și am devenit mare ,am devenit din copil ,adolescent și din adolescent ,om matur ...și tot nu am învățat cum să mânuiesc durerea ,sunt nopți în care mă mistuie pe interior...singurul lucru pe care l-am învățat a fost să o ignor ,să mă prefac că nu este acolo...deși este ...o simt ,dar o ignor ,deși nici asta nu reușesc mereu ,în totalitate.

[justwritethoughts-deactivated20]

Te caut dimineața în oglindă, lângă mine, te caut în soarele care îmi pătrunde în ochi, te caut în ploaia care îmi atinge fața, te caut în vântul care îmi poartă părul pe umerii săi, te caut noaptea prin cerul înstelat, te caut prin luna care-mi lumineză calea, te caut în omul care trece prin fața mea.

Te caut peste tot, dar nu reușesc să te găsesc decât într-un singur loc, iar acel loc este sufletul meu, pentru că de acolo ai uitat să pleci, iar eu nu te pot alunga pentru că doare prea tare.

Uneori mă întreb daca eu mai exist pentru tine, daca sufletul tău a păstrat puțin din mine sau dacă a decis să mă scoată afară și să șteargă toate urmele aflării mele acolo.

Totuși îmi place să cred că departe de ochii lumii, departe de curioși, noi încă suntem, noi încă ne avem, noi încă ne iubim.

#caut #suflet #iubire #speranță

[justwritethoughts-deactivated20]

O simplă strângere de mână, un pupic, o îmbrățișare, o plimbare sau poate o scrisoare sunt doar câteva gesturi simple și sensibile, dar care pentru o simplă persoană pot însemna totul. Oferă gesturi simple oricând ai ocazia, oferă mângâiere oricând ai ocazia, o să fii adorat/ă datorită acestora și imposibil de uitat. Da, oamenii se pot preface ca au uitat, însă nu tot timpul sufletul va fi în acord cu ei, în sufletul lor aceste gesturi rămân vii, ba chiar pot să tânjească după ele, doar că nu lasă să se vadă acest lucru, pentru că mulți consideră că dau dovadă de slăbiciune, însă când au să realizeze că nu este deloc așa, își vor întoarce fața spre tine, din noi!

Gesturile simple sunt cele mai frumoase și ajung cel mai ușor la suflet.