Poezii cu Punct

[poeziipunct01-blog]

Latră câine

Latră câine, mai tare latră! Să te audă și vecini din alt sat, Că iar ți s-a urcat la cap, Dar nu mă faceți handicapat, Latră câine, latră! Hulește-i câine, hulește-i pe derbedei! Nu-i crede când îți vorbesc, câine, Că te-ar vine chiar și mâine, Nu le da nici-o bucată de pâine, Hulește-i câine, hulește-i! Scuipă-i câine, scuipă-i! Cu toții mint, chiar și între ei, Asea nu sunt prietenii, Refuză-i când încearcă a te ademeni, Scuipăi câine, scuipăi! Latră câine cât poți de tare! Dă-le doar vorbe amare, Dă-le și zahăr și sare, Latră cât poți tu de tare!

[poeziipunct01-blog]

Pictată ciudat

Am într-o ceşcuţă, cafea, şi ceşcuţa este pictată cu galben şi alb. Nu disting formele, dar sunt nişte romburi ciudate pe ea. Cu o absolută indiferenţă gust cu plăcere şi mă bucur că am apucat să mai iau o gură de cafea.

Vai, dar ce încurcat mai sunt, încă-mi este somn şi sper să nu mă îndrăgostesc în timp ce dorm.

[poeziipunct01-blog]

Liniște

Liniștea mă cuprinde ușor, Ea intră-n dormitor, În întuneric îi văd ochii, Și-i simt căldura inimii, Mă ridic...o privesc, Dar nu reușesc, Oare să fie ea? Da, e dragostea mea, Îmi spune ce ea este, Așa-i...dar pare o poveste, Și-mi spune să o sărut, Cu pofta, ca mai de mult, Ne așezăm unul lângă altul, Ce plin pare acuma patul, Are un chip angelic, Când zâmbește, mă face puternic, Se pune peste mine, Și-mi spune să scriu rime, Ne iubim toată noaptea, Ce frumoasă este fata, Îmi soptește că mă iubește, Eu îi spun că v-a fi mereu a mea, Îmi spune că mă iubește, O iubesc și eu pe ea, Ne iubim așa de mult, O seară minunată, de refăcut. 

[poeziipunct01-blog]

o secundă

Pentru o secundă m-am pierdut. Tot ce era în înjurul meu s-a oprit, m-am oprit şi eu. În acea secundă nimic nu avea viaţă, Tot universul a luat o pauză. În acea secundă parfumul visurilor noastre a fost pulverizat peste tot. În acea secundă nici o amintire, din nici o casă nu trăia. În acea secundă, nici măcar o daltă nu mai cioplea. În acea secundă, nici un salcâm nu a mai făcut umbră pământului. În acea secundă nici măcar un cavou tăcut nu a mai dat viaţă mormântului.

În acea secundă, sufletele noastre s-au eliberat, au alergat, au plâns şi au strigat. În timp ce noi muream, am revenit la viaţă ne-am continuat amintirile cu un gol provocat de o secundă.

[poeziipunct01-blog]

Parcul

Pare așa de frumos colorat, Când intrii-n el e dezolant, Totul imediat s-a schimbat, Totul imediat s-a întunecat Stare ți-o schimbă imediat, Și nu știi ce s-a-ntâmplat, Uragane, ploi, furtuni, Nu știi pe unde să fugi, Tre’ repede să te ascunzi, Multe sunt în el, multe lighioane, Toate rupte de foame, Dar sunt transcrie pe foaie, Sunt scrise până adoarme, Totul s-a liniștit... A văzut-o și a icnit, O vrea lângă el mereu, Se apropie, e în relanteu, O ia în brațe și o pupă pe frunte, Este în vârf, pe un munte, Toată lumea din jurul lui este dată pe mute, Vrea numai cu ea să stea, să se mute, S-a trezit, totul a fost un vis... Dar nu este de neatins, O v-a vedea într-o zi, și-a promis. Acum în parc este iar dezordine, Toate lucrurile frumoase au antonime, Nu mai vrea să vorbească cu nimeni... Doar cu ea, s-o vadă și s-o îmbrațiseze, S-o simtă, nu să mimeze, Parcul e plin, vrea s-o vadă, Din toate 1000 ea e singura fată, Care se uită-n ochii lui, Și-l face să nu se mai simtă al nimănui, Acuma ce dracu se întâmplă? A fost lovit iar în tâmplă... Așa-și revine și continua saga, Va scrie despre ea, nu despre alta, Răsare bila roșie, furioasă, Și-l arde intrând în casă, Lighioanele se ascund, Parcul s-a închis de curând... Trece rapid fusul oral, Se întunecă afară, iar, Lighioanele vin calm și rar, Parcul este mortuar... La intrare dai de un portar, Cu 3 ochi, unul în gură, Prin el se vede toară ura, Îți arată ce nu știi, Adevărul colorat în negru și gri, Ce te face să-ți scoți ochii, Nu ai cum să intrii în acest parc, Pentru că o să ieși un handicapat, Lighioanele evadează pe rând, Și te lovesc adânc...În suflet Pune-te și imaginează-ți Ce orori poți să suporți, Înăuntru, acolo este 2012, Ai grijă, nimeni nu te păzește, Ascunde-te, fă-ți tranșee, Că nu ești pe Câmpiile Elizee, E război cu săgeți și obuze, Hai, plangeți cu lacrimi pe buze!

[poeziipunct01-blog]

Noapte

Se înnoptează ușor, Unii pe afară, alți-n dormior, Eu mă apuc să mâzgâlesc, Cu ajutorul pixului meșteresc, Lumina neonului strălucește, De teama nopții nu înflorește, Ideile ies din substanța cenușie, Și le arunc direct pe hârtie, Este ora doisprezece, Ce se-ntâmplă nu se povestește, În albastrul frumos întunecat, Totul cu ușurință s-a scufundat, Eu stau cu becul aprins, Și nu mă opresc din scris, Despre această fată întunecată, Când apare, totul se schimbă deodată, Cu albastrul închis de metil, Mă face să intru în delir, Voi fi al tău compozitor, Hai, vino în dormitor.

[poeziipunct01-blog]

Aripile mele nu sunt perfecte

Aripile mele nu sunt perfecte, sunt de pterodactil trecut în vizită prin Cernobîl. Cu o dorinţă fadă de a zbura lin, mă simt ţintuit de pământ cu două lanţuri ce sunt strâns legate de un caiet. Obosit, m-am aşezat pe iarbă, lângă o cioată de plop tăiat cu nesimţire, mi-am pus capul pe cioată şi am închis ochii. Foarte încet auzeam cum natura urla după mine s-o ascult.

[poeziipunct01-blog]

Sunt Kaneki

Torn lin, în spirale cafeaua cu Yoshimura, sunt Kaneki. Cu grijă ceaşca se umple, iar eu zâmbesc de după mască.

Mă găseşti singur, ţinându-mi respiraţia pe o pagină deformată.

Te rog, nu mă uita.

[poeziipunct01-blog]

Vid

Spaţiul liber acaparat de existenţa mea este un vid, ce mă atrage. Mă atrage spre centrul său, unde fiecare fiinţă se complace, de ce să nu stau singur, şi să fiu liniştit? De ce să aud claxoanele maşinilor turbate? Care sunt conduse de idioţi.

Spaţiul liber, o infinitate de nul, nicăieri un soare sau o lună. Stelele îmi lipsesc… Spaţiu plin doar de solzi de peşte, Spaţiu liber cu o închidere ce-ţi arde pielea.

[poeziipunct01-blog]

Departe

Am auzit un tunet surd şi m-am speriat, de chipul ei albastru. Am vrut să-l strâng la piept înflăcărat, dar nu l-am prins. Am luat în palme praful de ea lăsat, şi-am adormit. Am visat curcubeul, dintr-un loc îndepărtat, şi-am dececat.

[poeziipunct01-blog]

Imagini străine

Dereglat, într-o reglare de conturi amoroasă, nu mă bag, întorcându-mă acasă. Am privit scandalul cu o oarecare emoţie, neemoţionat fiind, am închis ochii, apărându-mi printre gânduri imagini străine, cunoscându-le, nu  mi-am dat seama că seamănă cu mine.

[poeziipunct01-blog]

Simplu

Dintr-o cameră a ieşit o suflare rece sau un suflet de copil ce plecase la plimbare, pe înserate.    Pe cer, stelele dansau foarte înflăcărate şi cu ardoare pentru că era o seară liniştită specifică unui sat românesc. Dar, ce să vezi… una dintre ele fiind îmbătată sau ameţită de praful lor stelar s-a lăsat să cadă lin în mâinile neantului, formând o linie uşor curbată şi strălucitoare pe bolta cerească.    Acest copil firav văzând frumuseţea morţii unei stele a rămas nemişcat 15 poate 20 de minute cu privirea aţintită la cer. De ce? La ce se gândea?    „Ce frumos… ce strălucitor, ce delicat şi ce lin a zburat acea stea.” Frumuseţea l-a captivat pe băieţel? Poate da, poate nu… Deseori observăm stelele doar atunci când sunt în cădere şi ne punem o dorinţă pentru că aşa se face. Nu?     Dorinţe, cu toţi avem aşa ceva, să avem bani, maşini, case, lucruri materile valorificate în bani foarte mulţi. Majoritatea oamenilor asta îşi doresc, dar liniştea sufletească cine o caută? Acea persoană care este pe patul de moarte, sperând ca preotul să-i ierte păcatele? Sau mai bine zis, Dumnezeu să-L primească în Împărăţia cerurilor, împreună cu toţi sfinţii, etc, etc. În fiecare clipă ne dorim câte ceva, când nu avem un calculator ni-l dorim, când apare un smartphone nou ni-l dorim pentru că cel pe care în avem s-a învechit şi lista continuă.      Liniştea sufletească, am auzit de ea dar cum o simţim, când o simţim? Dar, când o pierdem? O pierdem atunci când uităm de suflet şi ne axăm mai mult, 99,99% din timp pe lucruri materiale şi carnale. Ce să facem să o obţinem? Nu am un răspuns concis nici pentru  mine, tot ceea ce ştiu este că eu sunt liniştit sufletesc când sunt cu părinţii mei la masă, când îi am alături, şi ştiu că nu-i dezamăgesc, atunci când mă trezesc şi-mi fac o cafea şi citesc o carte bună, şi atunci sunt liniştit sufleteşte, atuni când citesc rugăciuni sau acatiste şi atunci sunt, şi în puţinele momente când merg  la biserică. Vrem liniştea sufletească dar este foarte greu s-o obţinem, esenţialul este să facem ce ne place nouă dar nu să consumăm alcool, ţigări, să apelăm la droguri sau la alte chestii ce ne-ar putea distruge fizic. Ar fi bine să mai citim o carte, să stăm împreună cu cei dragi, cu familia, cu prietenii să discutăm, dar nu pe internet, discuţii faţă în faţă fără să avem telefonul în mână. Să ascultăm muzică bună, cu ochii închişi şi să visăm dar nu prea departe ca să nu ne dezamăgim. 

[poeziipunct01-blog]

Se lasă ceaţa uşor peste noi

Se lasă ceaţa uşor peste noi, peste asfaltul murdar şi peste oameni.

Trebuie sa ies la plimbare s-o cunosc şi s-o simt.

Încet mă ascund de umanitate în timp ce te caut şi încerc să-mi dau seama dacă ne mai iubim…

De ce ne complicăm aşa uşor? ne-am căutat atâtea zile, ne-am aşteptat atâtea zile ca să ne pierdem iar?

Să ne căutăm iar? Asta vrei? Să fim iarăşi nişte amintiri dureroase şi doar uneori frumoase…

Lacrimi se vor deslănţui peste această lume, şi vor fi acide, vor fi dureroase şi vor fi dulci.

[poeziipunct01-blog]

Aştept

Aştept o nouă ploaie să-mi spele sângele de pe foi. O aştept de ceva vreme, dar ea nu mai apare. Stă ascunsă după nori, după tunete şi fulgere.

Aştept să-mi cureţe gândirea, aştept să nu mă schimbe. O aştept, dar nu mor de nerăbdare, O aştept, dar parcă nu mai apare.

O aştept să-mi arate ceva nou, să-mi spună vorbe noi.

Aştept ca stropii ei să mă cuprindă într-o tornadă, să fiu în mijlocul ei, să-i absorb toată liniştea şi să-i dăruiesc iubirea.

[poeziipunct01-blog]

Dacă...sau nu

Dacă m-ar face ceva fericit ar fi vântul care se plimbă domol printre cuvintele poeziei mele. Dacă m-ar face ceva fericit ar fi dezordinea din capul meu atunci când scriu o poezie. Dacă m-ar face ceva fericit ar fi oboseala ochilor după ce citesc rândurile unei cărţi negre. Dacă m-ar face ceva fericit ar fi urletul unui lup dintr-o pădure atunci când sufletul arde sub pământ. Dacă m-ar face ceva fericit ar fi glasul tău, spunându-mi dorinţele tale ascunse, pline de minuni şi amoruri interzise ce s-ar putea legaliza în mintea noastră.