Untitled

[radicaldinromania]

mai întâi

mai întâi Adrian Păpăruz lumea și-a tras draperiile a stins apoi tot trecutul puțin mai târziu viitorul și a adormit legănată de propria resemnare în frică doar tu ai rămas neclintită santinelă pe piscuri numărând amintirile cu mine pe abac până la infinit ar fi trebuit să mor mai încet să înșel în vreun fel eternitatea cu câteva veșnicii dar n-a fost să fie iubito aprinde-mă candelă în inima ta ori de câte ori vrei și iartă-te de mine de fiecare dată într-un alt univers de-abia renaștem într-un altul din îmbrățișarea noastră s-a născut o stea... numai dorul e peste tot la fel adică cumplit... Read the full article

[radicaldinromania]

am tremurat de frig și te-am urât

Irina Lazăr el trăia într-un alb deocheat narcisist într-o lume strategică îmi măsura gleznele cu promisiuni underground cu crini de pădure ofiliți cu luare de prizonieri îmi aducea aminte de crima de la metrou și de regele moare ce candoare să mă inviți în casa ta unde îmi spui că e o dezordine desăvârșită și o curăție a paharelor habar n-ai ai impresia că sunt pictoriță mi-e dor de tine ca de o artă pe cale de dispariție ca de o cerbicie unde-ți sunt mâinile, unde sunt pânzele În desenul trainic al dimineții am tremurat de frig și te-am urât. Read the full article

[radicaldinromania]

mă numesc anca şi n-am făcut nicio faptă memorabilă

mă numesc anca și n-am făcut nicio faptă memorabilă Anca Goja

Anca Goja Păpuși mă numesc anca și n-am făcut nicio faptă memorabilă n-am lăsat viitorului nimic n-am modelat nicio păpușă 42 și mintea mea e un carnețel în care scriu mereu aceeași frază viața curge pe lângă mine dacă aș fi avut alt nume așş fi fost ca voi sertarele minții mi s-ar fi închis perfect aș fi născut o fetiță cu părul de păpușă m-aș fi plimbat seara la braț cu soțul meu aș fi alergat bezmetică între bucătărie și job și aș fi comentat pe grupurile mămicilor aș fi plătit fondul clasei și fondul școlii şi tot felul de taxe aș fi ținut speech-uri despre mâncarea sănătoasă în fața vecinelor mele aș fi dispreţuit beţivii şi oamenii singuri. anca e marioneta unui păpușar sarcastic și foarte puternic. greutatea inimii mele nu-i stânjenește mișcările joc aceeași piesă mereu doar spectatorii sunt alții. lemnul meu putrezește e vremea să mă retrag. cu ultimele puteri rup firele care mă leagă de lume eu și casa mea plutim în derivă execut dansul libertății picioarele mele joacă frenetic ridicate de sfori. mă numesc anca și n-am făcut nicio faptă memorabilă Din volumul „Păpuși”, apărut la Editura Mantaua lui Gogol Marele Premiu la Concursul Național „Mantaua lui Gogol” Read the full article

[radicaldinromania]

Smile, prietene!

Smile, prietene! Petre Ion Stoica Plâng Cu o mască de om vesel trasă pe față. Lacrimile Sapă adânc precum un stahanovist înrăit Până Ajung să lovească cu piciorușele lor Cristaline In abdomenul moale și vulnerabil. Se va naște Pruncul durerii curând, inevitabil! Smile, prietene! Smile. Read the full article

[radicaldinromania]

M-am despărțit de timpul meu

M-am despărțit de timpul meu Roxana Sperlea Ocolul ploii Trup viscolit Înfășurat visul M-am despărțit De timpul meu șirag Îndepărtat Vorbesc cu noaptea Să spună slugilor viclene iubirii Viforul iscoadelor Doar un timp rămas Pe vârful degetelor marine Să pot umbla în sufletul Rămas Read the full article

[radicaldinromania]

Traian Chiricuță - Mormintele

Mormintele (citat) Traian Chiricuță Mormintele sunt niște amintiri În care merg prietenii să scrie. Traian Chiricuță (citat) Read the full article

[radicaldinromania]

emoția

emoția Ruben Bucoiu emoțional vorbind sunt o rană m-a rănit nașterea chiar la-nceput și dau cu tot felul d creme peste pojghița ce stă să se usuce și vine dimineața cu autobuzul unei noi zile sau uneori desculță cu zgomotul zorilor la su`braț și rupe rana de parcă-i hristosul timpului ce-mparte cina cea de taină cu mine emoțional vorbind nu cred k mă voi vindeca vreodată și parcă văd că p când o să ajung de nu se mai vede din mine decât cicatricea vine învierea și-o iau d la capăt iar gândul ăsta mă emoționează până la sânge și-i aud bătăile până la rană Ruben Bucoiu - emoția Read the full article

[radicaldinromania]

Apostila iubirii...

Apostila iubirii... Gabriel Rudaru Cascada unui vis nebun... Să ne venim în șipot de cascade, În pârg șuvoaie de iubiri trecute Sunt primenite azi pentru un mâine, De un fior de timp și-o mângâiere de-o secundă... Să ne venim în stropi de fericiri pierdute, Dintr-un amor crestat de un sărut nebun, frugal, Pierdut în buzunarul de la piept de un ascet Ce ți-a văzut doar sânul cum tresaltă în dorință Și ți-au murit apoi în umbre Atâtea cioburi din imagini sparte... Să ne venim, tu mie-mi Și eu ție-ți în cascade, Acum, Nu te uita plecată-n în umbre... Și lasă-te iarăși purtată-n brațe, Pe-o frunză amorțită-n vreme, O plută-mi va fi palma ce coapsa îți atinge, Doar să îmi vii! Nu mai privi în jos, spre ei, S-or face alții lac să muște pietre din amorul tău sălbatic... Noi ne trăim doar clipa-n trecere pe lacrima de fericire, Într-o cascadă!... Să nu o cauți mai târziu în lacul dezmierdărilor pierdute... Acolo vor fi orbii, Ce-și spală ochii și obrajii, Să vadă și să simtă, într-un surogat din marea noastră clipă, Fiorii și curajul ...de a fi... Iubit...iubire sau iubită!...

Apostila iubirii

Bătrânul și marea... Duios, Te-ai alintat pe un crepuscul calin cu pletele-ți de foc Și mi-ai dăruit un colț de mare... L-am agățat cu buzele de-o stea Pescuită cu privirea-ți blândă până-n adâncurile Misterului tău feminin, Iar eu ți-am dăruit o insulă... Un sâmbure de-amor... Mi-am pus toate mângâierile din vârful degetelor În scorburi de vise, Iar noaptea ți-a târât darul meu lângă fereastră... Cu zâmbete și râsete-n cascade, tu le-ai deschis pe toate, larg, Ca soarele și luna, să fie numai una, În casa ta... Și m-ai iubit într-o visare de sirenă, În gândul tău ...inima ta... Apoi, M-ai luat în palmă și m-ai ținut strâns, Ca...pe un gând ascuns, Să mă iubesti și mâine, O altă zi, o altă noapte, Lângă un alt crepuscul, Când îți voi dărui o altă insulă de fericire, De nimeni văzuți, Să ne iubim întregi, Printre mistere... o regină din mare cu visul unui muritor!...

Apostila iubirii

Pentru voi... Voi ce aprindeți neîncetat sărutul Cu miresme de mărgăritare purtate în priviri, Voi ce mângâiați cu buzele iubirea unde nectarul are gustul, Cuvintele îmbrățișând în gesturi și foșnăitoarele-n inimi simțiri, Voi ce mișcați suflete și munți din netrăite zbateri de-amor, Cum doar petalele de nuferi și fluturi își dau la întâlniri, De fericire fiți binecuvântați și-n fericire să vă adapați Din magice-n cleștarul făuritele fântâni... Cu trupul tânăr ținut de veșnice-întrebări înlănțuit, Să vă-nalțați pe creste-atinse doar de flori de colț și să strigați, Iubirea-i veșnică în numele de prinți și de prințese, Ce în altarul dragostei și voi găsit-ați în menire cununați. Ea vă rămâne pe aripi ca de îngeri, Acolo unde duhul bun vă țese Pecetea nemuririi ce-n candoare o primiți... Învolburate fie-vă și șoaptele ce vi le spuneți la ureche, Acolo unde numai boarea răsuflării Prea plină este de dorință, Se-ascultă în extazul de amor, fără pereche, Iar degetul pe buze a tăcere arată ca o dulce biruință. Unde păcatul nu-și mai are locul Și nici un dram din temerea cea veche, Acolo unde două trupuri ce devin iar unul, Idele zeilor, cu a zeiței încuviințate pleoape, Se pleacă a supunere și fapte... Să dăruiești și să primești în dragoste e veșnic scris Și-n ore de iubire strânse-n razele-ascunse lumii, Iar viețile odată sterpe desenate într-un singur vis, Să vă-mpărțiți ospețele de simțuri Crepusculul la oaza sorții și-a minunii... Voi doar să vă iubiți...

Apostila iubirii

Un ultim gând... Dacă se întorc munții, Lasă-le cuvinte să vorbească...! Dacă se frâng copacii, Lasă-i să plângă...! Dacă apele vin să te sărute, Lasă-te pierdut în adâncuri...! Undeva vei găsi fărâma de iubire Care te-a adus pe lume, Iar viața...viața va continua prin viață, Prin munte, Din copacii frânți Și în apa... Cea care iartă tot, Șterge tot, Învie tot... Dacă un gând de bine se naște, Nu-l rupe...! Așază-l într-o lacrimă, Spălat de un izvor Cu apă lină, Între doi munți, La o frântură de copaci... Acolo e lumea Nouă, Trăindă, Într-un gând...!

Apostila iubirii...nespuse

În dar de la Icar... Răpune-mă cu zâmbetul pierdut pe gânduri, Omoară-mă-n fiori priviri diamantine, Să mă sfârșesc din umbre-n mângâiere Pe sânu-ți dalb în lacrimi să mă picuri... Ți-am alergat nebun în dimineți toride Să-ți prind din raza soarelui un fir de păpădie ce-mi suflai, Mă-mpiedicam în râsetele chicotite între clipe, Ce printre macii candizi dulce-mi presărai... Și te priveam în fericiri imaginate-n soartă, Certându-mi serile destinul ce-mi lăsam pe-o bancă-nsingurat, Și mă sfârșeam ca o cascadă-n ropotit de cavalcade În urma pașilor prin iarba de mătase-mi desenai... Odată, Am crezut că-ți țin în palma-mi, strâns, o rază, Din soarele ce molcom ți-aștepta trezirea, Dar degete de foc și de dorinți îți mângâiau și ochii, Ce-atâta dragoste-n luciri neîntâlnite mi-aruncai... Iar eu, erou și cavaler pe caii albi te preumblam, Prin vise strânse-n snopi de spice-n aur roșu, Ce-n plete prinse la un loc cu stele-ți închinam... Și mă înalț spre nori cu aripi mari de dragoste pălite, Ca să-ți culeg din fire de mărgean O salbă, Smulsă din mantii de comete, Privindu-te de-acolo, însă, De prin văzduhul prea prieten, Pe cât ești de frumoasă tu, măiastră, Iubirea ta mi se topește-n aripi, Ce un Icar rebel mi le-a lăsat în dar, Lângă fereastră... Și-așa mă pierd cu-un vis nespus pe buze Ce dulce în sărut tu le mușcai...

Apostila iubirii

Nu doar pe tine... În sufletul meu când s-a făcut lumină, în sufletul meu ai venit tu..Te învălui în pulbere diamantină și te ascunzi aici de negru și de răul ca un plumb..Un scut... În sufletul meu te regăsești în liniștea ce lacrima o șterge de pe obraz, candid...În sufletul meu te îmbăiezi, tu, cu iubire și din sufletul meu, tu, în măreție să te primenești! Îți mângâi chipul pe cariatide, sculptat de obsesive gesturi...alintat..Un fior.. Și tot în sufletul meu ai regăsit o clipă în iubire, păcătuind, uitată lângă un salcâm bătrân.. cu un sarut, înmiresmat..Un gând.. De-un veac aștepți o umbră de pe buzele, ce-n vis, o dată, doar eu ți le-am gustat.. Cum oare sufletul meu, printr-o magie și ce ciudată alchimie, sub glasul tău, ți s-a predat? Așa și gândul, inima și trupul pe care ai lăcrimat cu stropi de malachit, la tine se întorc într-un umil, prea-sclavul și plecatul tău smerit...Un suspin.. Iubindu-te, tu mă iubesti pe mine, în bucurii de vise, gânduri și-n jocuri de copii! Și tu tresari, mirându-te ce bine-i să ne fim alături, iar, doar Unul, o clipă de cleștar ! Dar, Sfinte, cât de tristă ți-e privirea când vezi ocheada zorilor de zi! ..Ai oftat... În sufletul meu te-ai reîntors, și după o vreme cu zâmbetul mirific ce-un pictor ți l-a amintit, surâsul tău doar Alteța Sa Regina îl mângâie de-ascunsele, neobositele priviri. Tu le arunci râzând în hohote de drag și de atâtea doruri în splendide teribile zvâcniri, că te desfeți luminii, precum un nufăr tot presarat de rouă strânsă-n nostalgii! ...O boare.. Te căutam în vise pe lângă steaua ce Luna Noua a uitat să mai sărute, și a lăsat-o să-mi aștearnă la picioare cuvântul tău ca pe dorinți jertfite, mult înainte de-a muri...Nu doar pe tine preaiubita zînă te-am scrijelit în suflet, dar și demult uitata tinerețe și mult, preamult juratul meu din suflet..."voi iubi"...o speranță...un gând...un oftat și un suspin, vin toate ca o boare, doar azi, în sufletul meu!

Apostila iubirii

Un fals tratat cu dragoste de seară... Lihniți de-amor între oglinzi venețiene, Acolo ne-am urcat, În vise și mistere, Noi ne-am sorbit livide gândurile în teluric, Osmozele sangvine-n patimi fără cer și fără margini, Granițe-am rupt în dinți de foc și pasiuni, Golind momentele de clipe efemere... Și ne-am iubit pe nebuloase suflete-n edenic, Trecutul meu l-am împărțit cu tine, Iar amintirile mi le-am schimbat frivol, Să-mi fii în ele, Trecutul din prezent l-am tot privit în viitor, Un cap culcat timid pe sânii tăi, Iubind nebun, Tot devorând și clipe din etern, Un gust de ciocolată levantin, Lăsa miresme să plutească-n ele... Dar, Când misterul l-am secat, Am devenit atât de simplu, muritor și sec, Pasibil, pașnic, ca și un boschet prea-vizitat de câini... Nici suflet nu mai am, Nici chip trecut de Adonis, Să pun firav pe o emblemă, Iar piedestalul unde m-ai urcat, S-a sfărâmat, Sfidând candid o anatemă... Am devenit uman și mic, fără speranță, Patetic, trist, un melancolic deșănțat, Ce-și vinde din cuvinte-n gol de piață, Pe un surâs venit de nicăieri, Știrbe impresii și un trup famat... Mai vin să mă cunoască doar bătrânii Și nepoții, Mai trec umil, cu ochi curioși Doi cerșetori la poarta fără duh a sărăciei lucii, Ei mă privesc ca pe un exponat, în cușcă, "Un visător ce singur aripile și-a tăiat"... Tu, Ai rămas în lumea mea de vise, Ce am închis demult Și-am pus în gaj la un zaraf bogat, De teamă c-or să vină portăreii, Să-mi pună preț pe ele Și poate, chiar pe sufletu-mi damnat... E tot ce mi-a rămas din dragostea de altădată, Figura ta întoarsă Și chipul tău, Atunci când mi-ai plecat, În diminețile divine și stinghere, După o noapte lungă în albastru și păcat... Te văd și-acum, Cu spatele-mi arunci un zâmbet trist, Atât de-amar și realist, Strivind speranța de odinioară, Tu nu mai vii pe-aici!... În lumea ta, Sunt doar un negustor de vise Și nu însemn mai mult, Decât un regretabil incident... Un fals tratat cu dragoste de seară... Apostila iubirii Cântec mut... Oare, tu femeie, Vom mai fi ce-am fost să fim!?! Crini, doi singuri în lumini, Dorul strâns în fir suspin Chinul, dus pe un alin, Mângâieri gustate-n vin Roșu, greu și din mătase... Pat de nori cu baldachin, Gânduri și păcate-ntoarse Toate le-mpletesc șuvițe Un sărut, pe buze moi, Stele porți printre cosițe, Sâni pietroși pe gură-mi pui... Velerim și veler Doamne, Din povești mi te cobori, Să mă iei de subțiori, De-o privire să m-agăți, Zâmbetul să-mi dai la hoți! Draga mea, și-aș vrea să-ți cânt Dintr-un val de mare blând, Mută-i marea sub pământ... Vom mai fi ce-am fost să fim!? De iubire ne golim, Sufletul ni s-amărăște, Iar tu pleci din nou, în iarăși, Să-mi sădești pe nou mormânt, Tot ce-am fost, am fost și sunt, Crin plecat pân'la pământ!...

Apostila iubirii

Am frânt o clipă... Dacă aș fi să fiu ființă, M-aș rostogoli cu viața în praful timpului Și din sudoare de iubire și oftat, Cu suflul și privirea de la tine, O inimă ți-aș pune-n palmă... Dacă aș fi să fiu lacrimă, Venită-n lungul drum pe o petală, M-aș strecura în râuri pământene de speranță, Suavă ca un nu-mă-uita Și n-ar fi dimineți și nici o noapte Care să mă-nchine-n așchie de cedru, Colț de fereastră să mă-ncânte, O pleoapă lângă umbra ta... Dacă aș fi să fiu neliniște, Purtată în priviri și căutări nebune, Tot m-aș ascunde sub un secol, mai departe, Iar gândurile mi le-aș pune printre file, Într-o carte, Atât de veche, încât vremea să mă uite Și-oricui ochii, Doar tu să mă mai vezi, când tu vei vrea, Să mă citești în șoapte... Dacă aș fi să fiu sunet, Aș fi aruncat în văzduh din copite de cai liberi, Ce-și scutură coamele-n stele și îmi nechează nori, M-aș agăța de cer cu un țipăt de mirare Și m-aș plimba pe două emisfere să-ți Cânt cu ploaia frumusețea-n zori... Dar eu sunt un nimic din toate astea și toate Vor fi fost în vis să fie, Eu sunt doar o frântură de idee, Ce vei avea doar tu, acea când va să fie... De-aici din colb sau de mai sus, Tot alungat în praf de stele, Dintr-un grăunte sfărâmat, în geana vremilor ce-au fost, Sunt fericit c-am fost și-mi ești Tu singura, Ce-am frânt o clipă în femeie...

Apostila iubirii

Călător prin Hotelul Inimilor Zdrobite... Neonul sălbatic își aruncă raza crudă în lentoarea serii, Pășesc ca o umbră prin vestibulul unei vieți... Astenia de toamnă mi-o strecor hoțește în buzunarul de la piept, Trei capricii primite de la doamna întinsă pe canapeaua în catifea, Le pliez meticulos, de scrupule ros, sub șosete... Câteva tristeți molipsitoare le bag în sertare, un cufăr e gata și plec... Șoferul de taxi doarme cu capul în direcția unui sud rebel, Nu mă cert cu el, e blând, îl trezesc, e bătrân și e chel, Bancnota mototolită dată înainte, ca la curve, o aruncă într-un coș de plastic, bombastic, cu o reclamă ștearsă, la rimel, Efemeră speranță, frumusețe pe o pleoapă plânsă... "Unde fugi, de cine alergi?", întrebări cu răspuns abscons în whiskey la sticlă, de frică, dau din umeri tâmp, Replica de film alb-negru sau roșu-aprins, Tarantino constrâns, Whatever, "Unde vrei!", trombă de formă, asfaltul pârâie, grimasă de vomă, amar și roșu-stop, în ceață... Un pod, totdeauna unul, Golden Gate, iluminat artificial, o poartă aurită, alte neoane, mici, mai mici, reci, clipocit de vise bete... Here we are, "uite și locul, e blocul, nu!...e hotelul!", Un singur etaj, o singură scară, fără lift care te-omoară, trepte alunecoase, Culoare strâmte, săruturi slinoase, păcătoase, puerile așteptări, visători cu chitare albastre, Un Elvis surd ce-și cântă Heartbreak Hotel a uitat doua versuri printre fumuri de cocaine, putori flamande, blonde și reci, ca o bere amară, artizanală... Un etaj singur, sus, zgârie un nor, acolo cu lacrimi de-amor, troc de sentimente, decadente, Mărgeanul râde grobian ca un african, burtos, Lucy cu ochii albaștri ca și cerul, diamante în lobii lăsați de extaz și plictis, are haz, teanc de pudră pe-obraz... Și aici se zbrobesc inimi, ori vin gata la pachet, în țiplă își țipă, suflete dau "huo" Cu gurile umflate botoxificate, sprâncene ridicate pe cocoașa unui dromader Picasso, dement, Un mofluz Villon se întreabă "unde, unde, d'antan" robotic, Secolul twenty-one haotic, Scorojit ca un zid habotnic, iubit de un cocker spaniel, tembel cățel... La mezanin un cârpaci fără vârstă, coase cu fir de mătase inimi zdrobite lăsate pe palier, Lângă condurii Channel și pantofi cu bombeu, în curcubeu, încovoiat e doar el... Cearșafurile ard de nerăbdare să se strecoare între pulpele pline, Singur, le arunc în budă și se udă de latrinic sentiment... Jack zâmbește printre cuburi de gheață puse cu greață la somn chihlimbariu, De-un vizitiu generos cu anii, zgârcit cu banii, avar, în vestă ecosez... "Nu multumesc! Nu dansez, mă eschivez, de-aceeași întrebare, iscoditoare, are o scobitoare între incisivii negri, pute a mahorcă, Cubaneză zveltă, ingenuă și androgină, fostă model, actual efeb, galanton...Go, men, please...du-te!!! Aer condiționat, camera single pat, om single, balcon pentru doi, Balustradă rece, tălpi fierbinți, aer cald, liber zbor deausupra, cucii au plecat, n-au cuib, Lasă să trăiască pasăre măiastră, crăiasă! Singură și ea, altă cameră, altă single, alt pat single, mă privește, mă agață, ca o fiară, de aseară... "Unde te duci? Intri în oglindă...vino lângă mine și ține, mi-ai lăsat, n-am uitat! inima ta...n-o coase, pune-o așa lângă a mea. Două inimi rămase, poate...De uitare roase...

Apostila iubirii

Pastelul serafic Albastrul din tine Citește un vals dintre mine Și-o creangă de măr înflorit Lângă inima ta!... Ce verde ți-e lumea și sufletul curge, Un gând violet te îmbracă în spuma ce marea Îți mângâie viața, Sirenă pierdută, În munți de opal rătăcită, Tu strigi într-un clopot de-argint Să îți vin pe un nor purpuriu, Asfințit și amurg să-ți mai fiu Efemer, Vulnerabil în lacrimi turcoaz... Read the full article

[radicaldinromania]

Domnişoara Nimeni

Domnişoara Nimeni Florentina Loredana DALIAN Când şi când bărbaţii mă mai iubesc, aşa, pe la vreun colţ de stradă prăfuită. Când şi când poeţii îmi mai dedică nu versuri, nici vorbă!  - poezia s-a cam demodat –, îmi mai dedică, spun, câte o partidă de amor. În cinstea ta – îmi zic... Eu – după toate convenţiile, după toate abeceurile comportării civilizate şi altefandoseli politicoase ce s-au mai inventat pe la oraş - ce-ar trebui să răspund? La noi la ţară – când eram copil – când lumea n-avea chef să-ţi asculte tâmpeniile, ţi-o reteza scurt – hai sictir!

Eu am crescut jumătate la ţară, jumătate la oraş, n-am învăţat fandoseli dar nici să zic hai sictir cu toată gura nu ştiu, îmi iese un hai sictir mai anemic din care ei înţeleg doar hai. Când şi când romanticii îmi mai oferă câte o orhidee sălbatică, aşa ca mine când dau să muşte fiarele... Odată, un sculptor mi-a dedicat o domnişoară – nu râde! – o domnişoară care se numea Nimeni, pentru că nevastă-sa, geloasă, l-a întrebat: cine mai e şi fâţa asta el, săracu’, a vrut doar s-o imite pe domnişoara Pogany, dar fiindcă nevastă-sa ar fi zis: tot o fâţă şi asta i-a explicat: aceasta se numeşte domnişoara Nimeni şi-aşa a rămas. Când şi când mă întreabă oglinda – tu cine eşti? În faţa ei am curaj, îi răspund hai sictir! Eu sunt femeia pe care bărbaţii o mai iubesc când şi când, căreia poeţii îi mai dedică nu versuri, nici vorbă, şi sculptorii domnişoare. Și căreia romanticii uneori îi mai oferă orhidee. Ce nu-nţelegi? Eu – după toate probabilităţile statisticii matematice sunt femeia tuturor timpurilor şi a tuturor verbelor conjugate doar la prezent. Adică nimeni - rosteşte oglinda neîntrebată şi dând să plesnească nu de invidie, nici vorbă. Read the full article

[radicaldinromania]

Primăvară întârziată

Primăvară întârziată Cristian Ovidiu Dinică între pat și singurul geam al camerei singurătatea își face de cap, monotonia încurajată de frigul din calorifer mă zdrobește pe nesimțite, primăvara întârziată cu muguri înghețați doboară recordul la răceală sezonul rece își prelungește existența, imaginea familiilor fericite locatari ai apartamentelor strânse ca într-o nucă cu compartimente distincte ale urii din care alungată este intimitatea se fărâmițează straniu, poți să-ți tai tălpile cu fiecare pas făcut în afara ființei de parcă te-ai rătăci într-o pădure de beton, nopți de veghe clădite cu nesomn devin monumente urbane ale spiritului rătăcit, stelele se prăbușesc în noi. Read the full article

[radicaldinromania]

volumul de poezii

volumul de poezii Adrian Păpăruz cuvintele ţi se scurg neamestecate pe buze pe sâni pe buric tot mai multe tot mai fierbinţi pe sub rochie îți curg mai jos tot mai jos înălțându-te... mâna îţi tremură pagină după pagină arzi dar nu te opreşti respiri poemele mele din ce în ce mai repede sângerând amintiri... pe mine m-ai uitat pe celălalt scaun din viața ta fără să ştii că între timp moartea m-a cerut în căsătorie... citești...citești...citești... cuvintele mele fac dragoste numai cu tine Read the full article

[radicaldinromania]

cu buzele mele de ceară

Irina Lazăr cu buzele mele de ceară și de miere te desfid să faci ceva în lungii ani în care am iubit un fel de zâmbet în care am umblat cu poza ta de tânăr ca un stindard am zis, ce e sufletul, doar trupul el e acolo, trebuie să-l caut în lungii ani în care înghețurile ne-au ținut de cald în care m-am târât la tine pe coate și ți-am vorbit în nu știu câte limbi (nu ai putut să o înveți pe niciuna) acum umblu cu bluza albă, mă predau alunecoasă ca un șarpe, niciodată nu voi fi a ta. Read the full article

[radicaldinromania]

Prins de frumos

Prins de frumos Petre Ion Stoica Sunt Cel de afară de care vă mai loviți prin tramvaie, Pe străzi Și el ca și voi alergat de lucruri banale, în general. Uneori Iși permite să asculte și ploaia cum îi mușcă Din pervazul ferestrei, Ba când este îndrăgostit, și din inimă un pic. Își face timp Să scrie pentru că nu mai are unde așeza atâția Cărbuni încinși. Se lasă prins În propriile capcane de peste zi. El și fluturii. De frumos. Și moare De fiecare dată când nu mai este liber, Ca o pasăre oprită să zboare. Read the full article

[radicaldinromania]

Rol nescris

Rol nescris Roxana Sperlea Locuința timpului Ascuns, palmele cerului Cutreieră trupul Secundele vorbesc Între ele Focul timpului de mai Duce pe spatele lui Lipsa ta Golesc partituri prea grele Foile nopții Cutreieră visele Secretul îl știu numai ele Podul zdrențuit pavat stelelor Ascunde frigul, toiag sufletului. Roxana Sperlea Read the full article

[radicaldinromania]

Țăranii

Țăranii Traian Chiricuță O, ce botez de nație-aleasă Ai rânduit aici în Bărăgan, Țăranii vin și cerul îi apasă Și-i bagă în pământ ca în Iordan. Din poartă-n poartă doar pustiu-i bate, E cel mai sfânt de liniște alai, Că au plecat țăranii mei din moarte Cu biblia și pita lor în rai. S-au strâns mereu în straiul Tău cel viu Și i-a dansat grădina din treime În văzul părăsirii lor se știu Și-Ți mulțumesc cu viața care vine. Și în țărâna țării lor curată Țărâna lor se pârguie-ndeajuns Încât s-o tragă roadele pe roată Cu plugurile zilei date-n plâns. Azi cere drumul câmpurilor pâine, Sub pustiul său s-a aplecat, E bătrân și poate moare mâine, Să nu moară drumul nemâncat. Își smulg țăranii câmpul dintre mâini, Îl poartă-n pieptul lor pe îndelete, Țăranii credincioși ca niște câini Se fac în fața câmpului buchete. Văd crângurile-n cufere cum strâng Mireasma lor de cântec roditoare Și viețile țăranilor se frâng Pe câmpurile vieții viitoare. Azi îi așază Domnu-n sat de rouă, Le tolănește-n praguri câte-un râu Și-n casele de cântec rupte-n două Începe vântul să le-mpartă grâu. Traian Chiricuță Read the full article

[radicaldinromania]

Iubirea

„Iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca să urce până la El.” Michelangelo Read the full article

[radicaldinromania]

Vântul ca iubirea

Vântul are menirea de a purta semințele spre bucuria zilei de mâine. Vântul pentru flori este ca iubirea pentru specia noastră. Read the full article