Copacul din pădurea moartă
Alerg desculț prin ape, pe colțuroase pietre
Mă tai în tălpi şi-alunec, şi cad, şi mă ridic.
Te mai găsesc în viață într-o pădure moartă?
Căci ceasul meu se scurge şi pleoapele se-nchid.
Ating copaci de gheață, cu scoarţe putrezite,
Mă arde-n suflet gândul că n-am să te găsesc.
Simt oboseală-n suflet, ar vrea să plece-ndată,
Să rătăcească-n ceruri, iar eu să putrezesc.
Să putrezesc acum când eşti atât de-aproape?
Te simt, bătaia ultimă din piept ce mi s-a stins,
Te văd, sfârşit de lacrimi, iar genele-s lipite
Şi termin prin a-ți spune că trupu-mi este nins.
Trecut în neființă, lăsat de timp în urmă,
Doar liniştea copacilor cei morți a mai rămas.
Privind cu ochii-nchişi, prin ramuri, către cer
Aştept să vină viermii, aştept să mă renasc.
Dar corpul mi-e străpuns de-o forță nevăzută,
Pătrunse-n mine, viață, căci sufletul se-ntoarse.
Cadavru-mi răscoli şi mă târî orbeşte
Aproape-n zori de zi, tărâmuri prea cețoase.
Deodată mă opresc, mi-e fața de noroi,
Cu ochii vineții prin lacrimi te zăresc,
Cu vocea-mi tremurândă, c-o răguşeală-ți spun:
“Nu mai credeam vreodată că am să te găsesc.”
Îmbrățişez copacul cu pieptul plin de sânge,
Cu mâinile zdrelite de aşchii îl cuprind.
Apăs sărutul umed ce îmi răneşte gura
De innegrita-i scoarță cu care-s otrăvit.
Mă prăbuşesc uşor ținându-te în brațe,
Cu frunze tu m-acoperi şi nu-mi mai este dor.
Ating eterna viaţă, aşa cum mi-am dorit,
Sufletul meu şi trupul alăturea îți mor.
germansingergirl
vaporwave
2087
