Fragmente...
O trecut și postu Sfintei Mării și minteni îs gata și prunile bistrițe de copt și a-ncepe lumea a culege pântu dulceață, că nu tare cred că există dulceață mai bună decât asta de prune bistrițe țânută-n oale de lut și legate la gură cu folie și nu să răsufle. Oare câți dintre voi vă mai aduceți aminte de dulceața din prune bistrițe făcută-n căldare? Cui nu-i e dor acel „pleosc” care se auzea de fiecare dată când dejdeocai câte-o prună și de poveștile spuse lângă căldare sau de acea mireasmă a dulceții când era aproape gata, acel miros siropos pe care-l împrăștia vântul prin tot ocolu până se risipea. Îmi aduc aminte cu drag de orele pierdute-n fața căldării, de acel moment în care adormeam la maică-mea-n brațe de la căldura și lumina jăratecului înfocat sau de poveștile bătrânilor despre strigoi sau amintiri din tinerețe, acele povești care te țineau treaz și pe care le ascultam cu mare drag. Așteptam cu nerăbdare să gust din dulceața proaspătă, de fiecare dată când scotea câte un pic din căldare cu o lingură de lemn să vadă cât mai are până se termină...
Mi-a tresărit această amintire într-o seară în care veneam acasă după ce-am vânat un apus și era o mireasmă-n aer cu un gust de dulceață.