JOHN ARKADAȘ
© Cosmin Bumbuț
John a lucrat ca restaurator și constructor de vase, însă din cauza toxicității substanțelor cu care se vopsesc și se izolează bărcile nu se mai poate ocupa de asta. „Epoxy, big problem“, spune. Vasul de pescuit e al unor prieteni – „arkadaș“ – și, uneori, stă acolo. De obicei, doarme pe plajă, într-o mașină abandonată, căreia îi spune „my hotel“. Are 60 de ani, nu a fost căsătorit niciodată, nu are copii, dar a iubit, 10 ani, o femeie. De 25 de ani, de când s-au despărțit, nu a mai iubit pe nimeni: „Many ladies, no love“. S-au despărțit din cauză că el era mereu plecat pe mare, iar ea nu putea trăi pe vapor. „No money, douche problem, food problem, essen problem“. După fiecare cuvânt sau propoziție, John rostește, obsesiv, „programme“ – pare a fi un fel de cuvânt de legătură. De când lucrează pe vapoare, a vizitat mai toate țările din Europa – Germania, Finlanda, Anglia, Franța, Spania, România –, a fost în Africa, în Kenya și Liberia, și în Rusia, în Siberia. „Siberia, cold, no problem, hot lady“. Cred că încearcă să-mi spună că în toate țările ăstea s-a iubit cu câte o femeie. Și că dacă vreau să merg în Africa, se rezolvă: „boat, no problem“. În tinerețe a studiat actoria, ne spune. A avut câteva roluri minore în niște filme germane. „John. John Wayne“, ne arată spre ochii lui albaștri. Poate că semăna cu el. Sau poate că doar îi plăcea John Wayne. La 26 de ani, s-a lăsat de actorie: „Concentration problem“. Mama lui se îmbolnăvise, iar el trebuia să muncească și atunci a început să restaureze bărci. Își scoate bandana încropită dintr-un tricou mai vechi, tăiat, și și-o aranjează mai bine. Pentru câteva secunde, îi vedem scalpul bătrân, chel, cu riduri ondulate. …
Dimineața, John ne duce să vizităm Marina, locul în care bărcile stau iarna, pe uscat, sau unde vasele sunt construite și renovate. Pornim într-o plimbare – Marina e la doi kilometri depărtare de Bozburun –, dar în scurt timp, o mașină oprește lângă noi. „Arkadaș“, spune John, ceea ce în turcă înseamnă prieten. Urcăm în mașina bărbatului, care ne lasă în apropiere de șantier.
© Cosmin Bumbuț
Economia micului oraș Bozburun, care nu are mai mult de 2.000 de locuitori, se bazează pe turism și pe construcția bărcilor tradiționale turcești, numite „gulet“: veliere din lemn, cu două sau cu trei catarge. Englezii, americanii sau norvegienii preferă să-și cumpere aceste iahturi ieftine, construite în Turcia, cu care să se plimbe vara pe Marea Egee, iar iarna să le lase în portul de aici. Taner, pe care John ni-l prezintă „arkadaș“, este viitorul proprietar al unui vas cu mai multe încăperi, care tocmai se construiește. Când va fi gata, se va numi C. Taner 2, pentru că mai are un vapor cu același nume. Taner lucrează cot la cot cu muncitorii din Bozburun. Vara, face sejururi pentru turiști pe Marea Egee și din asta își permite să trăiască și să plătească construcția celui de-al doilea vas, care valorează în jur de 500.000 de euro. Șifa ne spune că, deși velierul său nu are nevoie de reparații, preferă să-l scoată iarna din apă, ca să nu se degradeze. La fel ca Taner, el face vara croaziere pentru turiști și din asta trăiește tot anul. O săptămână de plimbat cu un „gulet“ costă în jur de 3.000 de euro, iar pe velier încap trei familii: are dormitoare separate, cu băi proprii. În banii aceștia sunt incluse trei mese pe zi – echipajul e format din Șifa, căpitan și bucătar, și un marinar.
© Cosmin Bumbuț
Marina e o pădure deasă de catarge, în care se aude un cor constant de ciocăneli, bormașini și strigăte. Vasele poartă nume precum Excellance, Memories 1, Double Happiness 3, True Love, Ișik 8, Divers Delight 2 sau Koray 1. John ne-o arată pe Miriam Sophie, un velier vopsit în întregime de el. La marginea șantierului se ridică o construcție enormă, un fel de depozit cenușiu. John ne șușotește că acolo se construiește un vapor pentru miliardarul Roman Abramovich. „Big mafia“, spune Șifa dând din mână. Intrăm în depozit, însă nu avem voie să facem poze. Cele 93 de coaste ale bărcii sunt acoperite de schele; ne plimbăm prin încăperile vaporului care va avea 150 de metri atunci când va fi gata – se lucrează deja de cinci ani la el și probabil că va mai dura încă doi. Un bărbat se agită când ne vede înăuntru. Ieșim și picioarele ni se afundă în mocirlă. Toți cei pe care John îi numește „arkadaș“ își iau la revedere de la noi. Începe să plouă des și rece. John oprește o mașină. „Arkadaș“, ne spune. Un bărbat ne zâmbește și ne face semn să urcăm. De Elena Stancu Coordonatele portului din Bozburun în care am dormit: N 36.6915792° E 28.0418677°
© Cosmin Bumbuț