În viziunea mea toate drumurile duceau undeva. Chiar şi cărările abandonate. Şi nu e vorba de faptul că logic, la începutul unui drum ai să-i afli în cele din urmă finalul. E vorba de ceea ce ai să găseşti la capătul asfaltului rece, al ierbii acoperite cu noroi sau a pietrelor ce îți fac bătături în talpă - o lume. Un tărâm pe care poți sau nu să îl înterpretezi după bunul tău plac. Să îl reconstruieşti cu puterea imaginației tale. Sau să îl dărâmi. Să nu mai şti ce-a fost, să şti doar ce a ajuns. Drumurile sunt periculoase. Şi sunt pe alese. Drumuri care dețin probe, drumuri care conțin învățături, drumuri separate, drumuri fără de întoarcere, drumuri greşite şi drumuri fără rost. Cam aşa sunt şi alegerile pe care tu, eu şi toți oamenii le facem. Dar alegerile le facem în timp ce păşim pe drumul ales, nu când corpul nostru se odihneşte sub pământ. Alegerile şi drumurile pe care le urmăm sunt de neschimbat, de nereparat. Putem doar să ne continuăm misiunea, ridicându-ne sufletul din genunchi în zilele mai grele. Privind cerul nopții împânzit de stele când ne pregătim spiritual pentru toate săgețile care ne vor găuri spatele şi toate florile care ne vor mângâia obrajii.
