Coincidente
Credeti in coincidente?
Ceea ce am scris aseara, ceea ce am simtit si continui sa simt a fost oare starea mea determinata de minunatul roman al lui Mircea Eliade?
Nu imi pot explica in alt mod felul meu de a fi care se identifica atat de bine cu Stefan Viziru. Am fost influentata de Eliade? Am trait in unul din romanele sale? Oare chiar este adevarata acea idee, pe care cateodata am considerat-o absurda, conform careia traim in ultima carte citita? Oare Destinul se joaca cu noi?
Este curios cum m-am lasat purtata de misterul romanului. De asemenea, ceea ce mi s-a parut foarte interesant a fost ca a durat foarte mult timp sa termin aceasta carte, chiar daca am fost fascinata de fiecare detaliu si de fiecare personaj, lucru care nu mi s-a mai intamplat pana acum. In trecut, daca imi placea o carte mult mai putin decat mi-a placut aceasta, timpul in care as fi citit-o ar fi fost cuprins intre o zi si 4 zile, in functie de numarul paginilor. Aici intervine misterul. Chiar daca “Noaptea de Sanziene” are in jur de 900 de pagini in volumele pe care le detin, mi-a luat in jur de o luna sa ispravesc lectura. “Rosu si negru”, de Stendhal, avand 1000 de pagini, am citit-o intr-o saptamana, in conditiile in care in fiecare zi mergeam la liceu. Ceva s-a intamplat cu aceasta carte. M-am indragostit de ea. Am amanat cat de mult am putut lectura ca sa pot reusi sa nu ma despart de ea. Am fost prinsa intr-o vraja la fel cum a patit Stefan, dupa ce a cunoscut-o pe domnisoara Zissu.
Iubesc coincidentele literare, chiar daca aceasta este prima la care iau parte. Ma simt ca intr-un vis. Turnul meu de fildes imi este din nou deschis. L-am regasit dupa o lunga perioada in care m-am simtit pierduta, fara sa gasesc vreo posibilitate de refugiu.
Ma simt fericita. Traiesc in iluzii. Timpul este necrutator, iar Destinul la fel, insa nici macar ei nu imi pot opri fericirea. Eternitatea nu mai pare atat de cruda si indepartata.
M-am indragostit de eternitate si de absolut.
Pupici,
Calypso Aimée ♍️
