dezlegare
Pe cei care-au murit – iertaţi pe toţi
Cu precădere cei apropiaţi
Iertaţi, eliberaţi, despovăraţi
Să-şi caute de-al lor specific zbor
Iertaţii pe toţi cei care-au murit
Eliberîndu-i, vă eliberaţi,
Despovărîndu-i, vă despovăraţi
De negrul ce altfel v-ar fi urzit
Pe cei care-au murit – iertaţi pe toţi,
A seminţiei aripi liberaţi,
Desfaceţi nodul, zborul dezlegaţi
S’avînte-al vost’ şi-al neamului noroc
Pe toţi pe cei care-au murit – iertaţi,
Iertaţi şi pe toţi cei care trăiesc
Şi lesne-atunci spre viaţă vă-aplecaţi
Binecuvîntă, Doamne, neamul meu !
=
Pe cei care-au murit – îi iert pe toţi
Cu precădere cei apropiaţi
Îi iert, eliberez, despovărez
Să-şi caute de-al lor specific zbor
Îi iert pe toţi pe cei care-au murit
Eliberîndu-i, mă eliberez,
Despovărîndu-i, mă despovărez
De negrul ce altfel m-ar fi urzit
Pe cei care-au murit – îi iert pe toţi,
A seminţiei aripi liberez,
Desfac eu nodul, zborul îl dezleg
S’avînte-al meu şi-al neamului noroc
Pe toţi pe cei care-au murit – îi iert,
Îi iert şi pe toţi cei care trăiesc
Şi lesne-atunci spre viaţă mă aplec
Binecuvîntă, Doamne, neamul meu !
Andrei Onea
18 Octombrie 2012












