#dranita

[trinethramnews]

NHM : డి.ఎం.అండ్.హెచ్.ఓ. డాక్టర్.అనిత కు వినతి పత్రం ఇచ్చిన ఎన్ హెచ్ ఎం ఉద్యోగులు

NHM : డి.ఎం.అండ్.హెచ్.ఓ. డాక్టర్.అనిత కు వినతి పత్రం ఇచ్చిన ఎన్ హెచ్ ఎం ఉద్యోగులు

మంచిర్యాల జిల్లా త్రినేత్రం న్యూస్ ప్రతినిధి. జాతీయ ఆరోగ్య

[stejarmasiv]

Despre sindrila taiata folosind utilaje, comparativ cu cea despicata manual am aflat niște adevăruri relative, pe care nu le-am putut contrazice fiind argumentate. În timp, am aflat și alte variante despre această formă de a produce șindrilă și se pare că totul este stabilit, însă mai trebuie să vorbim. Nu contrazic nicidecum meșterii tradiționali maramureșeni, care spintecă șindrila cu mezdrea sau Froe cum o numesc englezii. Explicația că lemnul de rășinoase crăpat pe fibră rezistă mai mult în timp decât sindrila taiata cu utilaje, care întrerup fibra lemnului are un sâmbure de adevăr, desigur. Este argumentul forte pe care doar deceniile care urmează îl pot proba și poate că încetățenirea unui crez, într-o zonă geografică, duce la absolutizarea adevărului.

Când vrei să faci o treabă pe care toți spun că e imposibil de făcut, aduci un om care nu știe asta și el va găsi soluții nefiind convins că munca e de la bun început sortită eșecului.

Am fost în Ungaria, așa cum v-am povestit în articolul –Atelierul de cherestea de salcam din Ungaria– și am văzut sindrila taiata de salcâm, pregătită pentru țări din nordul Europei. S-a comandat același tip de sindrilă și de către Qual Construction Bois, unde meșterii au mai lucrat cu acest tip de material și nu a putut nimeni pretinde că nu e bun, deși se acceptă afirmația că cea crăpată este ”mai de calitate”. Sigur că prețul dictează multe în această industrie, iar valoarea unei șindrile uzinate fața de una produsă manual ar trebui să fie net mai scăzută. În acest moment, în cunoștință de cauză, cu materialu văzut și pipăit de mine vă pot spune că la metru pătrat, socoteala nu este chiar atât de diferită.

sindrila taiata din salcam

sindrila taiata din salcam

sindrila taiata din salcam

Sindrila taiata – uzinată – din salcâm

lungime 500 mm

grosime 20 mm la un capăt și 4-5 mm la celalalt

lățimi de 75, 100 si 125 mm

straturi de montaj – 2

nr de bucăți / mp – 55 ( în medie )

Șindrila românească maramureșeană – crăpata manual

lungime 600 mm

lățimi incerte – maxim 100 mm

grosimi – 0-2 mm la capătul subțire – 5-8 mm la capătul gros

straturi de montaj – 3

nr de bucăți / mp – 96 ( în medie )

La valorile actuale de prețuri, diferența este de 25-35 % mai mult pentru cea uzinată din salcâm față de cea din rășinoase românească. Montajul românesc aproape dublează prețul materialului, rezultând un cost total de 2 x valoarea lemnului folosit. Montajul celei de șindrilă din salcâm, cu dimensiuni repetabile – 3 variante, cca 25 % din valoarea materialului, la prețurile pe care le știu eu. Trag concluzie că cea din brad costă ca rezultat final mai mult.

Șindrila din salcâm montată pe acoperiș și pereți:

Dacă cineva poate să-mi justifice că la caracteristicile prezentate mai sus sindrila taiata din salcâm folosind utilaje pare și poate fi mai slabă calitativ sau ca durabilitate fața de cea din brad, aștept opinii cu argumente clare. Vă rog nu aduceți pe cântar justificări privitoare la tradiționalism, preferințe estetice și că așa se face. În Maramureș avem dranița și ca urmare, draniță am și eu pe casă.

Sper să țină atât cât au afirmat meșterii că va ține, că de plătit am plătit-o și pot afirma că este cea mai scumpă soluție pentru învelitoarea de acoperiș, dintre toate disponibile pe piața, aici incluzând țiglele metalice, tabla fălțuită sau țigla ceramică.

Pe întreg mapamondul acesta, în Germania sau Marea Britanie ori SUA se fabrica sindrila taiata, sunt mașini specializate pentru această operațiune, mașini vechi, nu utilaje noi, deci se folosește această practică. Cum sunt convins că oamenii nu fac asta de pomană, ori pentru că n-ar fi bun sau bine, am ajuns la concluzia că se poate și altfel și că poate, în anumite condiții, și această variantă este funcțională. Dacă vorbim de cedru, de salcâm, de o altă metodă de montaj, de alte condiții climaterice, de panta acoperișului … sunt multe cele care pot schimba eșecul în reușită.

3 variante de filme de pe Youtube care arată procesul mecanizat de producere a șindrilei tăiată – uzinată:

Eu trag concluzie că n-aș lua de bune toate câte se spun și fac, că e nevoie de minte destupată și deschisă, că se poate în multe alte feluri, același lucru. Că nu e corect de afirmat că sindrila taiata comparată cu cea crăpată nu e bună. Mai vedeți și voi, poate ne extindem cunoștințele. Exista chiar un curent de arhitectura denumit Shingle Style Architecture.

Cu drag, de lucru bine făcut.

Sindrila taiata cu utilaje, nu crăpată manual Despre sindrila taiata folosind utilaje, comparativ cu cea despicata manual am aflat niște adevăruri relative, pe care nu le-am putut contrazice fiind argumentate.

[stejarmasiv]

Când am primit pe Whatsapp imaginile cu această invelitoare de pe o cabana din vârf de pârtie din Bukovel, primul lucru pe care l-am făcut a fost să deschd site-ul ukrainienilor și să verific starea pârtiilor. Apoi am recitit articolul din 2012 –Bukovel | Paradisul schiorilor … cel mai apropiat de Baia Mare– și am oftat. Cum se poate să ai așa o țară frumoasă, cu atâta bogăție naturală și să nu te bucuri de ea, să nu faci valoare, să nu sfințești locul? La noi, la România mă refer. Că ukrainienii la Bukovel, după investiția făcută de mai bine de 10 ani cred, primesc din cer zăpadă și de pe pământ turiști.

Suntem cam aceeași zonă geografică, dacă pornești din Baia Mare, exceptând traversarea frontierei, nu-i mai mult de 3 ore până la Bukovel. Au avut ei minte sau cineva i-a sfătuit bine, totul e făcut pe pârtii ca la carte. Instalații de mare capacitate, pârtii bătute cu sfințenie, prețuri reduse la ski-pass, cabane cu invelitoare din lemn, din bușteni, cu mâncare și băuturi calde la discreție, în fiecare vârf de deal.

N-am mai fost de atunci la schi în Ukraina, acum oblojesc un genunchi reparat de curând, însă fiecare aducere aminte mă răscolește și mă revoltă gândindu-mă la potențialul irosit la noi.

Revenind la subiectul discuției, despre forma elementelor de invelitoare, sunt diferite de ale noastre, într-un singur strat și mult mai groase. Când am fost eu, exact la aceeași construcție din lemn, doar programul era cu 30 de minute mai lung și zăpada pe învelitoare mai mare, pesemne din cauza asta n-am remarcat diferența. Ori poate că eram preocupat de ski la Bukovel, ori nu parcursesem încă etapa de construcție a căsuței de la livadă.

Învățăm, comparăm și avansăm cu fiecare an scurs, fiecare etapă parcursă și timpul este singurul care tace, și trece.

Dați valoare timpului vostru, este singura resursă ce nu trebuie irosită! Sufletul este izvor nesecat, așa că SĂ FIM, nu SĂ AVEM!

Invelitoare din lemn la Bukovel – nu-i nici șindrilă nici draniță Când am primit pe Whatsapp imaginile cu această invelitoare de pe o cabana din vârf de pârtie din Bukovel, primul lucru pe care l-am făcut a fost să deschd…

[stejarmasiv]

Nu neapărat despre meșteșugul lemnului, sau despre invelitori din lemn am auzit o remarcă destul de fantasmagorică, cu povestea despre japonezii care au venit în Maramureșul istoric, pe vremuri, au copiat tehnicile de prelucrare a lemnului și le-au dus apoi în Țara Soarelui Răsare. Este subiect de discutat pentru cei care nu au ce face cu timpul lor.  Promovarea originilor de basm și grandoare este apanajul multor oameni care susțin ca și Iosif Constantin Dragan curentul protocronist. Nu îi contrazic, pentru că aș intra în polemică, fără început și fără sfârșit. E dreptul fiecăruia să creadă în ceva și să își ghideze viața după convingeri mai mult sau mai puțin argumentate. Istoria este suma faptelor știute sau neștiute, interpretate după bunul plac și înclinația fiecăruia. Distingerea adevărului istoric este o pricepere subiectivă, se poate și se discută despre asta la nesfârșit. Doar despre nazism se scriu anual zeci de mii de articole pe întreg mapamondul, ceea ce pentru mine este inseamnă doar mirare pentru cât de mult pot oamenii să se implice când găsesc ceva care explică sau se potrivește cu convingerile lor actuale.

Prelucrarea lemnului, cu tehnici diferite, cred că într-un final este similară cu mersul la doctor. Cel mai bun doctor este cel care te face bine. Cel mai bun meșter în lemn și tehnica lui este cel care îți face ție o lucrare și ești mulțumit de ea. Despre draniță, șiță sau șindrilă, denumiri cunoscute în România pentru ceea ce definește categoria generală de invelitori din lemn, fiecare zonă are particularitățile sale, cu rețeta ce se recomandă ca fiind cea autentică, tradițională și drept urmare rețeta de succes ca aplicare.

Vila Rosarum – realizare de invelitori din lemn

Vila Rosarum

Vila Rosarum

Internetul este mare și plin de articole care descriu în termeni de multe ori contradictorii acest subiect. Din Revista Arhitectura 1906 am aflat că metoda actuală de fixare cu cuie din inox sau zincate este o degradare a tehnicii originale, care prindea aceste invelitori din lemn cu cui din lemn, ca și țigla cu nas. Suprapunerea laterala este considerată la fel o involuție.

Căutând imagini și filme pe Youtube descriptive, am găsit un maghiar care produce sindrila din brad, cu îmbinare într-un șanț lateral, ca pe vremuri, mod în care am văzut realizate invelitori din lemn din zona Bran. Sunt prelucrate manual, cu grosimi mai mari decât dranița din Maramureș, cu un alt concept de montaj. Cred că grosimea mai mare duce la o durabilitate mai ridicată., însă depinde și de numărul de straturi suprapuse. Ventilația și panta sunt aspecte foarte importante care nu trebuie neglijate.

În Maramureș, dranița este crăpată manual, subțire de 8-10 mm și se montează în 4 straturi suprapuse, lăsând vizibil doar 1/4 din fiecare bucată. Se face de 60 de cm lungime și de cca 10-12 cm lățime. Am prezentat într-un articol acest fel de lucrare, când am scris – Dranita – Acoperis de sindrila pentru casuta de vacanta– lucrare din Viseu, Maramureș.

dranita din Viseu

Casuta mea din Baia Sprie

Tehnicile germane de prelucrare sunt diferite, denumirea de șindrilă derivă din Schindel-ul nemțesc. Și aici vorbim tot de rășinoase ca și materie primă, iar acest fapt este dictat doar de disponibilitatea pe regiuni pentru fiecare specie de copac. Shingle este denumirea cea mai generală, în engleză, dar tot de la nemți se trage, daca știm că pe la 1900 erau comunități foarte mari în SUA.

Ca materiale disponibile, orice lemn se poate să constituie baza unor invelitori din lemn. Sunt două aspecte principale care pot influența construcția acestor acoperișuri. Numărul de straturi, care este mult mai mare pentru forme sau elemente subțiri și esența de lemn folosită, care duce în cazul lemnului cu duritate mare și foarte mare la straturi singulare, însă montate și îmbinate diferit. Laricele este o opțiune bună, o dovedește și alegerea elvețienilor care au Chesa Futura din St. Moritz.

Chesa Futura St Moritz Elvetia

  Sunt zone unde se fabrică șindrilă din castan, stejar sau salcâm. Tehnicile diferă, deși sculele folosite sunt relativ similare. Alegerea variantei celei mai potrivite este o dilemă nesfârșită, cu argumente pro și contra. Este greu de combătut ideea că sindrila din stejar sau salcâm nu va ține mai mult decât cea din brad, dacă doar materialul este luat în discuție.

Cei mai mari producâtori de pe planetă sunt canadieni și ei fac aceste elemente pentru invelitori din lemn din cedru. Adică rășinoase, insă net superioare bradului și molidului. Tehnica debitarii mecanizate versus prelucrare manuală completă este nedisputată și fără concluzie. Tradiționaliștii vor spune că fibra tăiată cu circularul va duce la o deteriorare rapidă a lemnului, însă aplicarea acestei metode la scară foarte largă contrazice glasul meșterilor individuali. Nu s-ar face dacă nu ar fi bune, cerute, cumpărate și utilizate.

Tehnica manuală pentru același tip de lemn :

Am cerut pe un grup de Facebook opinii și recomandări pentru șindrilă din salcâm, din zona Ungariei, unde acest lemn foarte dur se găsește din abundență și singurele răspunsuri au fost că cea debinată cu utilaje nu e bună. Ce să zic despre invelitori din lemn arse, cred că pare o blasfemie în ochii celor care lucrează în România lemnul pentru acoperișuri. Numele Terunobu Fujimori însă este sacru pentru cunoscători.

Invelitori din lemn arse

Casa de ceai Takasugi – realizare Terunobu Fujimori

sindrila arsa Finlanda

Kärsämäki Church – Finlanda

Kärsämäki Church – Finlanda

Kärsämäki Church – Finlanda

sindrila arsa Finlanda

  Invelitori din lemn de stejar

Concluzie: Fiecare zonă geografică, în funcție de lemnul disponibil, de tehnica folosită și de perpetuarea tradiției locale va promova un tip diferit de prelucrare și montare. Nu cred că vreunul este greșit, toate sunt adaptate zonei de unde provin și diversitatea este un fapt frumos care merită apreciat.

Recomandarea mea, pentru soluția cea mai bună este să mergeți pe mâna meșterilor locului. Ca și ceaiurile cele mai bune, pentru fiecare dintre noi, care se fac din plantele zonei unde trăim și cu care organismul nostru este acordat. Natura dă banane unora și mere altora, cu siguranță ca metabolismul oamenilor nu este identic.

Alegeți după ce vedeți lucrări realizate, vorbiți direct cu meșterii sau firma și cântăriți prețul bine de tot. Acest tip de invelitori din lemn sunt cele mai scumpe opțiuni de pe piața, depășind tigla ceramica, tigla metalica sau cea de carton bituminat. Orientarea clădirii, expunerea la soare, ventilația din spatele învelitorii, panta acoperisului, priceperea meșterilor, protecția lemnului sunt doar o parte dintre aspectele care trebuie abordate inainte de a ne decide asupra tipului de lemn folosit sau a tehnicii de montaj. Transportul sau achiziția de la distanța mare poate fi compensată local fie ca reducere a costurilor, fie ca investiție într-o soluție mai durabilă.

Tradiția costă, dar este foarte admirată.

Invelitori din lemn – Dranita – Sindrila – Sita – Schindel – Zsindely Nu neapărat despre meșteșugul lemnului, sau despre invelitori din lemn am auzit o remarcă destul de fantasmagorică, cu povestea despre japonezii care au venit în…

[stejarmasiv]

Sunt eu personal în situatia de a monta o folie anticondens la un acoperis din șindrila, pentru că am omis acest aspect înainte de montarea învelitorii. Poate este o greseală copilărească, am văzut că inclusiv la Casa cu clai, unde s-a restaurat o locuință vernaculară s-a acordat atenție acestui aspect și s-a montat o folie anticondens înainte de a bate șindrila pe acoperiș. Uite, eu am uitat, deși avusesem înainte, în perspectivă, acest detaliu în minte. Era minor ca manoperă și costuri, dacă aș fi făcut-o la faza potrivită, însă se dovedește o bătaie de cap enormă în acest moment.

Am învățat că o folie anticondens are rolul de a proteja izolația montată sub ea de infiltrațiile ocazionale de apă, protejând și permițând izolarea termică cu vată minerală sau bazaltică. Meșterii care au montat șindrila mi-au garantat impermeabilitatea lui, fapt demonstrat până acum, însă vreau să mă asigur că nici pe viitor, în cazul unor condiții meteo mai nefavorabile nu voi avea surprize. Cazul în care apar infiltrații ocazionale poate duce la deteriorarea în timp a izolației și desprind dintr-un email prin care anterior acestei lucrări m-am informat, recomandarea făcută de cei de la Masterplast.

”Acoperis:

Necunoscand materialul sindrilei din lemn, eu va spun acum o stratificatie ceea ce recomandam noi la sindrila bituminoasa. Ca si la pereti si aici se monteaza vata minerala de sticla intre capriori, dupa ce pe partea exterioara a vatei se mai pune o folie de difuzie (Mastermax 3 ECO) cu suprapuneri de 10 cm, pe care vin contrasipcii(in directie orizontala, inaltime min. 5 cm) pentru a fixa folia si pentru a crea stratul de aer intre folie si astereala.

De-a lungul liniei de streasina trebuie asigurata o sectiune a spatiului de ventilare minim 200 cm2/ml, iar la coama una de minim 50 cm2/ml. Pentru a opri intrarea pasarilor si insectelor la linia streasinii va recomand produsul Roofbond AC – banda aerisire perforata, iar la coama puteti sa folositi Roofbond AC Air vent sau Luftomat tot din acelasi motiv si inca pentru protejarea contra umezelii.

In interior este obligatoriu folosirea foliei de bariera de vapori, Isoflex Alu, lipite cu Isoflex tape intre ele, fixate pe caprior sau pe scheletul de profile pentru gipscarton cu Masterfol Tape 2.

Inca odata mentionez faptul ca stratificatia de mai sus recomandam pentru sindrila bituminoasa, va rog sa consultati cu distribuitorul sau fabricantul sindrilei din lemn ca sa va asigurati de corectitudinea stratificatiei.”

Sunt de formație inginer și consider informarea ca fiind esențială pentru un parcurs corect tehnic la lucrările de construcții. Dacă nu sunt de competența mea, caut să aflu de la cei care au cunoștințele necesare tot ceea ce se poate ști înainte de a parcurge o fază constructivă. De această dată, chiar dacă am știut că e nevoie de montat folia respectivă, în graba aparută ca urmare a sosirii meșterilor de pe o zi pe alta, cu aprovizionarea ce ținea strict de lemn, am uitat și omis să aduc și folia și am realizat doar după ce acoperișul era gata că nu se mai poate face nimic.

Așadar am început să caut soluții tehnice pentru a monta folia ulterior și realizez că ceva care dura doar câteva ore pentru întregul acoperiș se transformă într-o mare bătaie de cap, cu zile de muncă și cu o manoperă chinuitoare. Am inserat mai sus, textul primit de la un consultant tehnic de la Masterplast ca semn de mulțumire pentru răspunsul complet și rapid primit de la ei. Am solicitat informații si altor firme din domeniu, tot online, prin email sau formulare de contact, însă se pare că prezențele online frumoase nu coincid cu disponibilitatea acelor companii de a și răspunde cererilor primite din acest canal.

Am găsit, tot online, doar la cei de la URSA, care oferă soluții de izolare o schemă de montare a izolație, implicit și pentru o folie anticondens, pe acoperișuri cu învelitoarea montată. Cred că voi aplica prima schemă de montaj, adică aplicarea foliei pe dosul cornilor, fixarea cu șipci similare ca dimensiuni cu cele ale cornilor si apoi izolatia termica, între acele șipci. Voi pierde din spațiul interior pe o grosime de 10-15 cm la toată suprafața interioară a acoperișului, însă cred că este cea mai ușoară variantă ca manoperă, în situația mea. Am căutat mult, pe spațiul românesc sau de limba engleză și am găsit foarte puține informații cu scheme de montaj ușor digerabile. Toată lumea oferă sfaturi la montajul în faza normala, înainte de montarea învelitorii.

montaj folie anticondens – URSA

Căsuța mea de la livadă, un proiect care înaintează încet, pe măsura forței și a timpului nostru real de lucru de care dispunem este un proiect de suflet. Consider sfatul de mai sus, ca fiind util și altora care se vor găsi în situația mea, de aceea referințele făcute sunt gratuite, în semn de mulțumire pentru soluțiile și promptitudinea răspunsurilor.

S-aveți spor și atenție la tot ce meșteriți.

Folie anticondens pentru acoperișurile cu învelitoarea montată Sunt eu personal în situatia de a monta o folie anticondens la un acoperis din șindrila, pentru că am omis acest aspect înainte de montarea învelitorii.

[mesagerulneamt]

Nu se consideră un artist. N-a crezut asta despre sine niciodată, deși nu e la îndemâna oricui să facă flori în lemn, folosind doar unelte manuale și modele decupate în carton. E un om simplu și mulțumit de ceea ce lasă în urmă: zeci de case în tot satul, grajduri, bucătării de vară, garduri, alei, până și grilaje la mormintele din cimitir. A lucrat la școală, a lucrat la biserică, a făcut cabane pentru IFET (dar acum nu mai sunt) și a furat meserie toată viața lui.

Acum are 81 de ani, nu mai lucrează, pentru că a suferit un accident, cu ani în urmă. Și, apoi, meseria lui ”nu se mai întreabă”. Acoperișurile din draniță, pe care el le făcea cu mare pricepere, mai sunt, însă, în multe curți din satul Magazia, comuna Crăcăoani. Astăzi, lumea face acoperișuri din tablă. Și, dacă a murit cererea, nici drănițari nu mai sunt. Nea Culiță spune, cert, că el este ultimul drănițar în viață din toată zona, dacă nu din tot județul.

”Aici la noi, la pădure, erau brazi buni de draniță, cu lemn rezistent, putrezea mai greu. Îi tăiam la lungime, făceam curmătura și, apoi, era numai bună de bătut. Cu cât dranița e mai verde, cu atât se bate mai bine și, pe urmă, se usucă ea, în legea ei, pe casă. Dacă o dai cu păcură, ține mai mult, până la 60-70 de ani. Dar eu nu numai draniță făceam, făceam casa cu totul. Înainte, omul aducea grinzi și piatră de pe apă, pentru temelie. Grinzile se ciopleau și se încheiau și, în două săptămâni, casa era ridicată până la căpriori. Stâlpii și florile le făceam pe loc, la om în curte. Atunci n-aveam abric, lucram cu gealău, cu roban (robanc, de fapt, tot un fel de gealău, dar de alte dimensiuni – n.red.), numai cu unelte manuale. La ceardac, foloseam model de carton, dădeam contur pe scândură și apoi tăiam până ieșea modelul. Era mai migălos, dar mulți nu făceau tot odată, că era lumea săracă și mai lăsa restul și, peste câtva timp, iar mă chema. Eu zic că-s bune construcțiile de acum, dar casa de lemn e mai călduroasă. Pe-a mea am făcut-o în ’58, când am venit din armată. Acuma se lucrează cu cărămidă, cu beton. M-am învățat și eu. Am turnat beton pe la școli, am făcut fel de fel. Aveam niște ingineri care erau cu lucrările și le dădeam indicații – ce materiale trebuie să aducă, mai procuram și eu – și ei stabileau când și ce lucrăm”.

* ”Sunt case de brad, care au suta de ani și stau în picioare”

Neculai Bobric a început să învețe meserie de la 15 ani. Tatăl lui l-a dat la liceu, dar s-a lăsat de școală și s-a dus ucenic la un maistru, care nu prea îl punea la ”treburile principale”. Însă abia aștepta să plece pe undeva, chemat cu vreo treabă, ca să se furișeze și să lucreze în locul lui. Omul știa și lăsa semne, exact la rândul de draniță la care rămăsese. Dacă găsea treabă bună când se întorcea, se prefăcea că nu observă lucrul în plus. Era felul lui de a-și instrui ucenicii.

”Școala” de lemnar, care includea și drănițitul, a durat aproape un an. Prima lucrare pe care a făcut-o nea Culiță, cu maistrul lui alături, a fost grajdul din curtea părinților lui. A fost un fel de probă de ”absolvire” și imediat a început munca pe cont propriu. Deși era un copil, i s-a dus vestea că e priceput și lucrările au început să vină. Numai că să ridici o casă din temelii și s-o acoperi nu e chiar treabă de un singur om. Problemele au început când și-a dat seama că nu are cu cine face echipă.

”Mulți erau buni de gură și răi de treabă și, atunci, unde mă tocmeam, vorbeam să-mi dea pe cineva să mă ajute. De multe ori, mă ajuta chiar omul de casă, că-i convenea și lui. Am lucrat cam toată viața numai lemn, dar, la un timp, m-am mai schimbat și am mai făcut și altceva, cum mi s-a cerut. Am mai făcut și cu cărămidă sau cu chirpici, am lucrat și cu ciment, și cu azbest, și cu fier. Uite, gardul de la drum e făcut de mine. Și nu era aparat de sudură atunci, tot e făcut în nituri. Dar cel mai mult am lucrat lemn. Brad, că stejar rar avea cineva. Și sunt case de brad care au suta de ani și stau în picioare”.

Nea Culiță n-a fost, însă, doar un meșter priceput, pe care toată lumea îl chema la treabă. A muncit și la sonde, inclusiv la Pipirig, vreo 3 ani, și se urca unde era ”turnul” mai înalt. Tot ce trebuia făcut la înălțime, făcea el. Și, ca o culme a ironiei, n-a căzut de pe sondă, n-a căzut de pe biserică, nici de pe școala din sat, care are etaj, ci de pe o schelă, de-un metru și jumătate, de la el din curte, unde drănițea grajdul. Începuse o furtună, el s-a grăbit și n-a vrut să lase treaba, iar o pală de vânt l-a ”zburat” de pe schelă. A căzut rău, a avut fractură craniană, a stat prin spital pe la Iași, a fost operat și i s-a pus o placă dintr-un material plastic special. După accident, n-a mai putut lucra niciodată ca înainte. Amețea și avea dureri de cap, nu mai suporta așa bine înălțimea și a lăsat-o mai moale, până a renunțat cu totul. Dar nu e nicidecum genul care să-și plângă de milă sau să se revolte că tocmai lui i s-a întâmplat un accident așa stupid. Dimpotrivă, îi mulțumește lui Dumnezeu că nu i-a fost ”atins” creierul și se bucură că acum doarme destul. Timp de 23 de ani, în paralel cu meseriile de lemnar și drănițar, a fost paznic de noapte în sat. ”Fura” câte o oră de somn când apuca, iar dimineața pleca la treabă, dar n-a simțit oboseala niciodată. Abia după ce n-a mai lucrat, a început să se simtă obosit și socotește că i-a venit vremea să se odihnească și el.

Nea Culiță a avut patru copii, doi din prima căsnicie, doi din actuala, care durează de 48 de ani. Echilibru pe toate planurile: doi băieți și două fete. Cea din prima căsnicie, însă, a murit acum doi ani, de o boală incurabilă. Ceilalți sunt toți bine și au, la rândul lor, copii. Singurul care l-a urmat, oarecum, e băiatul cu care locuiește. Îl cheamă tot Neculai Bobric și se ocupă cu tâmplărie PVC. E bine văzut, că face lucru de calitate, la fel ca tatăl lui.

”L-am învățat să țină la cuvânt și niciodată să nu promită ceva ce nu poate respecta. Exact așa am fost și eu. Am ținut să nu fac altuia ce mie nu mi-ar conveni să pățesc. Și, tot timpul, am căutat să nu-mi bat joc. Dacă omul avea un material, îl puneam la locul potrivit și cumpăneam să nu fac nici risipă, dar nici lucru trainic din nimic, că așa nu se poate. Nu trebuie să faci nici economie, ci să pui cât trebuie, unde trebuie. Și să nu fii încăpățânat și bățos, că nimeni nu le știe pe toate. Eu, de multe ori, am învățat și de la oameni, care-mi mai dădeau câte o idee, că se gândeau, și câte doi ani, cum să-și ridice casa și cum să arate. Și ce luam bun de la unul, mai făceam și la altul și era mulțumit”.

* ”Mâna învățată să se întindă după bani nu mai muncește”

Într-o permanentă adaptare, nea Culiță și-a dus viața în armonie, cu el însuși mai întâi, apoi cu ceilalți. A înțeles întotdeauna nevoile satului și a făcut în așa fel încât să le mulțumească, atât cât i-a stat în putință. Când nu era grădiniță, a golit el o odaie, gândind că 20 de copii, câte doi la măsuțe mici, ar putea încăpea. Și, până s-a ridicat școala nouă, iar cea veche a fost transformată în grădiniță, casa lui a fost plină de copii. Printre timp, iarna, când nu avea lucrări, dar continua să lucreze ca paznic de noapte, dădea fuga la școală, unde nevasta era femeie de serviciu, și crăpa lemne, și le căra în clase, că avea săraca zece focuri de făcut în fiecare zi și tot atâtea cărări prin zăpadă.

”În viață, trebuie să fii bun și acolo unde e treaba ta cap-coadă, și acolo unde poți să ajuți. Eu îi foarte mulțumesc lui Dumnezeu pentru viața mea! Am fost credincios, dar la bătrânețe m-am mai stricat, că nu mai sunt așa iertător și nu mai sufăr oamenii care vorbesc de credință, dar n-o respectă. Și de la necredință vin toate. Că mă uit și la meseriașii din ziua de azi. Sunt de toate gradele, dar puțini mai au cuvânt și respect. Omului, când îi dai bani degeaba, îl înveți să nu mai muncească. Sunt ajutoare sociale, sunt ajutoare de încălzire, sunt pensii de handicapați și pentru unii care n-au drept nimic și-s sănătoși tun. Asta nu e bine pentru societate! Mâna învățată să se întindă după bani, nu mai muncește!”.

Cristina MIRCEA

GALERIE FOTO

This slideshow requires JavaScript.

Nea Culiță – ultimul drănițar Nu se consideră un artist. N-a crezut asta despre sine niciodată, deși nu e la îndemâna oricui să facă flori în lemn, folosind doar unelte manuale și modele decupate în carton.

[stejarmasiv]

Pentru căsuța de vacanță la care rânduiesc treburile de o vreme am ales dranita pentru învelitoarea de acoperiș. E o poveste lungă, cum am ajuns să mă întorc de unde am plecat în alegerea acoperișului și am parcurs toate materialele posibile și disponibile pe piață. Dacă ajungeți să citiți și despre Tesla la sfârșitul articolului înseamnă că aveți interesul de a vă documeta temeinic.

DEXonline definește astfel – DRÁNIȚĂ, dranițe, s. f. Fiecare dintre scândurelele subțiri de lemn de brad, mai mari decât șindrila, cu care se acoperă unele case țărănești. – Din rus. dranița, ucr. dranyc’a.

Am 80 de mp de învelitoare unde se vor folosi peste 7000 de bucăți de dranita lungă de 60 de cm, cuprapusă câte 3. Ar fi trebuit câte 4, însă căsuța de vacanță nu e casă de locuit permanent, deci am considerat această opțiune la comun cu meșterul Vasile Hotico. E dranita de brad/molid, spintecată, care se va monta pe un acoperiș in 3 ape, înalt ca o pălărie codrenească, cu peste 100% înclinație a pantei. Deja e realizată structura de lemn cu căpriori de susținere și protejată provizoriu până se va înveli casa. Mi s-a recomandat să-i fac o baie de ulei de in în fiecare vară din următori 3-4 ani, când soarele dogorește mai multe zile și sper să mă țină vreo 30 de ani. E suficient, să mai rămână de muncă și altora, altfel li s-a urî cu statul la soare, lenevind.

Am considerat și utilizarea unui tratament special pentru lemn, care-l transformă în lemn fosilizat incipient, prin aplicarea de Bios Wood Total. Încă nu m-am edificat dacă sumele necesare pentru achiziție sunt justificate, și nu mă lasă inima să fac teste pe buzunarul meu. Ceea ce îmi place la acest produs este că e concept și fabricație românească, iar d-l Iancu, de la casaiancu.ro mi-a vorbit ca un inginer, nu ca un comerciant. Faptul că a făcut referire la recomandări din partea clienților mulțumiți mă face să îmi crească încrederea, însă mai caut argumente favorabile.

Apreciez orice comentariu din partea celor care l-au folosit.

Am fost la toate firmele locale care montează învelitori și am scris online cereri către toate mărcile care au o prezență online românească agreabilă. Spun agreabilă pentru că de multe ori am găsit site-uri aparținând unor nume sonore într-o degringolada care nu facilitează potențialului client găsirea de informații relevante și un contact cu cineva competent. Învelitori din tablă, fălțuită sau țigla metalică, țigla ceramică ori șindrila bituminoasă, le-am analizat pe rând.

Învelitoare metalică

Cele mai rezonabile ca și ofertă comercială sunt învelitorile metalice, însă gama uriașă și diferențierea ambiguă m-au făcut să renunț să le mai compar. Am apreciat ideea celor de la Gerard, cu tabla acoperită cu piatră naturală, însă diferența de preț este considerabilă. Nu le-am găsit cusur, însă la nivel de preț de 3/4 din valoarea lui Gerard se grupează tot eșalonul de soluții alternative demne de luat în considerare și greu de apreciat care merită. Am ascultat mai mulți montatori de astfel de învelitori și nu s-au suprapus părerile niciunuia dintre ei. Vânzătorii sunt în general diferiți față de montatori, iar producătorii pun pe tapet calitatea produselor premium iar prețul la care se face reclamă e cel pentru produsele entry-level.

Țigla Ceramică

Sunt extrem de dezamăgit de țigla ceramică, la segmentul calitate și ofertă comercială. Nu e omenește logic să-ți construiești oferta în jurul țiglei de câmp, iar accesoriile să valoreze 110% din valoarea totală a țiglei de câmp. Dacă fac pe nebunul și pun coame de tablă, care ar arăta urât, neîndoielnic, ies cu costurile la 45 % din oferta finală? Discuțiile despre sonorizare, izolare termică, alte detalii sunt terne și neavenite.

Cândva am auzit o vorbă de la un agent de vânzări care convingea achiziția produselor lui cu remarca – ”Altfel te vede lumea …”. Cam așa e și oferta comercială a celor care vând țiglă ceramică și știu foarte mulți care cumpără țiglă ceramică veche, pentru că ”nu se exfoliază ca și asta nouă”. Povestea cu conținutul de var și tehnologia de îndepărtare a varului din argilă are ca rezultat de cele mai multe ori recomandarea șoptită – Ia-ți din Ungaria sau Germania, la noi nu se fabrică calitate. Nu-s curios să aflu dacă e drept pe buzunarul meu, adică să creditez cu încredere o marcă și pe montatorii oficiali, iar ulterior, cu toată garanția să zic ca și crescătorul de păsări de curte la inundație – Pfui … la naiba, rațe trebuia să cresc, nu găini.

Dranita din lemn – alegerea mea

Așa că am decis că pun dranita, prețul e complet justificat. 1 leu bucata, 50 de bani dacă e neprelucrată. Montajul are la bază priceperea unor oameni în cuvântul căruia mă încred, ca urmare știu clar de la început ce e și ce mă așteaptă. Nu e nici o mirare că sufletește am pornit de la draniță pentru că din lemn e cu totul altă treabă.

Chiar pot spune, că … altfel mă vede lumea … dacă e să mă iau după ce vorbește gura lumii.

dranita montata pe structura de capriori din lemn

dranita

dranita

dranita

La grindină nu se sparge, la soare și umezează tratez cu materiale naturale, ulei de in, la aspect e imbatabilă, la izolare fonică la fel, la izolare termică apare oricum ideea de folie anti-condens, vata bazaltică ori hartie și lambriu de lemn sub corni.

Deci … draniță să fie și sănătoși să fim sub ea, și noi și copii.

Completare cu tradiția japoneză, dacă ați ajuns cu cititul până aici aveți timp și de un film absolut minunat.

Solarcity și Tesla

Ceea ce Elon Musk și Tesla vor să facă este un vuiet care se aude neplăcut pentru economia globală. Recent, a fost prezentată ideea de Solar City care includ bateriile de stocare Powerwall 2 plus țigla din sticlă cu panou solar încorporat. Dacă aș fi șeic arab sau multinațională petrolieră cred că n-aș dormi tare bine, cu gândul că cineva poate oferi soluții la costuri rezonabile, care rezolvă probleme de energie, autonomie, deplasare și eliberează consumatorul de chingile dependenței.

Soarele, apa, aerul sunt libere în natură pentru toată lumea, iar dacă facem un exercițiu de imaginație putem renunța la serviciile publice și să câștigăm autonomie, inclusiv pentru automobile. Sună greu de digerat pentru toți, pentru companii dar și pentru stat, care nu mai pupă taxe din serviciile de energie – curent sau combustibili petrolieri. Eu am urmărit tot filmulețul de mai jos foarte atent, Elon Musk e pe cale să pornească o răsturnare a conceptului economic globalizat.

După dranită aș vrea să trăiesc vremurile când pot instala acoperișul cu panouri solare și cumpăr o Tesla. Fără rate la bancă, cu fântână în curte și curent de la Soare … grădină de legume, pomi fructiferi … ajungem să discutăm despre politică și ajutoare sociale din altă perspectivă.

S-aveți parte de gândul cel bun, pentru voi și pentru natură.

Dranita – Acoperis de sindrila pentru casuta de vacanta Pentru căsuța de vacanță la care rânduiesc treburile de o vreme am ales dranita pentru învelitoarea de acoperiș.