eu sunt, tu ești
Uneori mă comport ca o fetiță, alteori ca o femeie, uneori iubesc, alteori vreau să urăsc, mi-e milă, plâng, râd, zâmbesc și te iubesc. Sunt ca un râu, acea parte din râu care nu privește în jos, spre vale, cum se scurge, cum se pierde, sunt acea parte care se gândește la apa din deal, care vine spre mine.
Oare ce urmează să se întâmple cu mine?
Sunt ca o statuie, dar nu din piatră, ci mi-ar plăcea să fiu o statuie făcută din sentimentele oamenilor, dacă aș fi tot de piatră, prefer să-mi puneți o altă inimă. Sunt lacrima ta, pot fi acea lacrimă care se naște din îmbrățișarea de adio, dar pot fi și „la revedere”. Mă lași să îți mângâi obrajii?
Sunt un om simplu sau omul din viața ta căci înclin spre a doua variantă, iubirea mă scoate din monotonie, din lumea alb-negru. Te rog, nu fi un mim în lumea asta. Nu te las.
