02.10.2015 - Jurnal
Am pășit în liftul cu pereți de sticlă. Priveam tot ce se află în exterior. Oamenii care se plimbă sau care se odihnesc pe canapele. Alții care intră în magazine ca să își facă cumpărăturile. Vânzătoare plictisite care așteaptă să treacă mai repede timpul și să plece acasă.
Un peisaj plictisitor și fără nimic interesant.
M-am întors cu spatele la tot ce se află în afară și mi-am fixat privirea pe ușile liftului, care se închideau cu încetinitorul. Mi-am sprijinit corpul de perete, mi-am lăsat capul pe spate, iar apoi l-am întors spre dreapta și l-am zărit pe el. Era singur la o masă și mânca. Se uita în gol și părea atât de pierdut în gânduri. Era atât de liniștit și.. frumos.
Am închis ochii și mi-am zis în minte “Sunt aici, în lift! întoarceți privirea spre mine, te rog..”. și speram ca atunci când o să deschid ochii, el să mă privească deja și să îmi zâmbească.
I-am deschis, dar el nu mă privea. Continua să se uite în gol și să fie pierdut în gânduri.
Liftul a început să coboare, iar el a dispărut din raza mea vizuală.
