#geneză

[nicolaeion]

Diferența dintre genotip și fenotip la Facere

Astăzi am fost întrebat de un prieten dacă bărbatul, conform relatării biblice, are o coastă în minus față de femeie. Și mi-am dat seama că mulți fac o eroare în această privință, desigur nevinovată, de vreme ce doar cineva care a studiat biologia știe diferența între genotip și fenotip. Pe aceasta o voi explica aici pe scurt. 

Știut este că Dumnezeu, în a șasea zi a Creației, făcându-l pe Adam, a spus că nu este bine ca Adam să fie singur. Așa că a adus somn greu asupra lui Adam (și anestezia generală este tot un fel de somn greu), și i-a scos o coastă acestuia (coastele fiind printre cele mai importante locuri de unde se generează și maturează celulele stem, fără de care viața nu ar fi posibilă). Această relatare se găsește în Facere 2, 18-25. 

Genotipul este reprezentat de informația genetică a fiecărui om. Această informație genetică este codificată. Prin niște procese fiziologice, această informație ajunge decodificată, manifestându-se practic în organism: fenotipul. Deci genotipul este informația, iar fenotipul este manifestarea acestei informații. Este important de menționat că nu toată informația se manifestă (local sau general). 

Când Dumnezeu a luat o coastă din Adam, fenotipul lui Adam s-a schimbat. Adică el avea cu o coastă mai puțin. Dar genotipul, adică informația genetică care ulterior generează fenotipul, a rămas la fel. Aceasta este cea care se transmite direct urmașilor, nu fenotipul care este doar o consecință. De aceea, urmașii lui Adam au numărul integral de coaste, pentru că Dumnezeu nu a schimbat și codul genetic a lui Adam. O paralelă ar fi următoarea: un bărbat are un accident rutier în urma căruia își pierde un picior. Fenotipul lui s-a schimbat, dar urmașii lui nu o să se nască ciungi, ci normali.

[doxdennis-blog]

Războiul născut din nimic

     Trăiești acea clipă și tot nu te bucuri, tot simți că ești spart în nenumărate bucăți, nici tu nu știi ce e cu tine, ce trebuie să faci și unde trebuie să mergi. Ești precum un papagal într-o colivie, deși știe că nu are unde să meargă tot avansează și speră că o să dea de ceva diferit, de altceva decât ceea ce vede de zile, săptămâni, luni, ani buni mereu și mereu, același drum, aceeași priveliște.

     Are poate ce tu n-ai avut în viața ta, o pace sumbră, o pace ce nu trebuie făcută. Mai bine o pace într-un război și cu oameni decât o pace sumbră și singuratică, de care nu te poți bucura. Poți să treci și să dobori tot ce-ți stă în cale, cu cine te mai bucuri de tot? Am ajuns să preferăm aceste căi decât să găsim altele noi și mult mai ingenioase. Preferăm să avem totul și să fim singuri decât să avem puțini și să fim împreună.

     Automat ce ești în război, orice cale de întoarcere se anulează, trebuie să mergi până la capat și să înduri orice greutate, totul pică, totul dispare și se distruge în astfel de condiții, iar cu greu se reface, în unele cazuri chiar deloc.

     Toată această luptă, acest război, se petrece fie doar în interiorul tău ori în exterior, tu alegi câmpul de bătălie, singurul responsabil de ceea ce se întâmplă ești tu, nimeni altcineva. Ceea ce urmează după depinde tot de tine, de cum ai trecut prin luptă, deși ajungem să începem un nou război, o nou luptă, mult mai crâcenă, toată această luptă fiind născută din nimic pentru nimic.  

‘’Totul devine frumos când la final scoți frumosul din nimic.’’

                                                 *Crăciun Denis Casian*