Printr-un clinchet și încă vreo două-trei piruete, moneda zbură din mâna aruncătorului.
Zgomotul muzicii din cazinou era de nesuportat. Vocile, chipurile oamenilor, imposibil pentru a putea fi distinse.
Un sunet asemeni unui clopoțel. Moneda a atins suprafața podelei.
Printre acele chipuri euforice, concentrate, înfuriate, acel val de strigăte și râsete, atenția cade asupra lui Costel Fănescu. La fel de neîngrijit și dezordonat. Slab din fire, barbă nerasă, cămașă încheiată strâmb, pantaloni măcar cu un număr mai mare ce făcură ca purtătorul să se pricopsească cu un obicei neadecvat de-a-și agăța mâinile de curea.
Moneda a atins suprafața podelei. Era cap. Cineva, în acea seară, avea să câștige.
Cu guleru-i pătat și privirea-i pierdută, Costel oftă grav și trase maneta.
Moneda a atins podeaua. Era cap. Cineva, în acea seară, avea să câștige.
Imaginile se reflectară în ochii săi holbați și înrorișiți. Imagini alandala, colorate, schimbându-se constant. Trebuia să fie, trebuia să fie, trebuia să fie. Broboanele de transpirație îi învăluiau fața. Costeș tremura așa cum nu o mai făcuse vreodată. Vocile de dinainte se înfundară, fiecare acțiune din încăpere se opri brusc.
Umbra unui pantof fu cât pe-aci să acopere moneda cu totul.
Șapte, șapte, șapte, șapte, șa...
Moneda a făcut cu ochiul trecătorilor.
Costel lovi, dezamăgit și nervos, aparatul.
Cineva trebuia să câștige, mai puțin Costel.
Umbra se întoarse. Privi curioasă, zâmbi șmecherește într-un colț al gurii. Moneda se află depărtându-se cu rapiditate de sol.
Privind în gol în direcția aparatului, oftă răvășit. Căzu învins, scoase la iveală pânza, găurită pe-a locuri, a buzunarelor. Goale. Goale, complet goale.
Cineva trebuia să câștige, mai puțin Costel.
Gândurile sale o luaseră razna. Ce avea să spună Elenei? Cum avea să se arate copiilor săi?
Moneda zbură pe o suprafață lucioasă, de culoare verde, printre multe alte jetoane de plastic colorate. Printre multe alte priviri concentrate și ascunse în spatele cărților de joc.
Fane Costescu, cel care puse la bătaie mai tot ce avea prin portofel și buzunare, plus o monedă ruginită culeasă de pe jos, rânji adânc. Întinse ambele mâini, dând impresia că și-ar fi dorit să își îmbrățișeze câștigul, își târî jetoanele înspre sine.
Compania reflecta, cu indiscreție, disconfort. În maxim o oră s-ar fi alăturat câștigătorului într-un bar de-alături – cinste cu ocazia unei partide de poker de neuitat.
Moneda, protejată într-un portofel de piele, va fi părăsit luminile orbitoare, aurii. Candelabrele elegante, vocile răstite, muzica de cancan. După maxim o oră, va fi aruncată și învârtită în aer. Într-un clinchet cunoscut, dansa pe tejgheaua barmanului.
În urma unei alte ore, începeau să i se alăture din ce în ce mai multe monede străine.
Fane, dus de val, ceru un alt pahar. Banii, rând pe rând, s-au evaporat. La fel și amicii săi. Câștigul s-a dus. Confuz, încercând să ignore căldura bruscă ce invada încăperea, căută să plătească nota de plată.
Moneda căzu pe jos înainte să fie așezată înăuntrul casei de marcat. Sclipi spontan.
Cineva, în acea seară, avea să câștige.
Fane, acum cu unul dintre ochi vineți, se clătină în afara barului. Se lăsă pe bordura trotuarului. Nările îi erau îmbibate cu aerul rece. Vântul bătea cu putere, umilindu-l cu lovituri ca de bici. Lângă el, Costel plângea în hohote.
Cineva avea să câștige. Cineva, acolo, pe undeva, oriunde, avea să câștige.
