Biblioteca Centrală a Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu” vă invită la prezentarea ediției în limba rusă a cărții „Inedit. Dialog cu actorul, regizorul și interpretul Mihai Volontir” de Valerie Volontir. Tradusă recent de Maria Organ, cartea este însoțită de fotografii inedite și povestea captivantă despre viața și destinul actorului. Jurnalistul israelian Eduard Doks este autorul ideii de a traduce cartea și finanțatorul publicației. Invitații vor discuta despre istoria cărții, vor recita poezii și vor răspunde la întrebări. Evenimentul va avea loc miercuri, 8 mai, ora 16:00.










