Prolegomene
http://ro.truth-seeker.info/nestemate-ale-islamului/prolegomene/
Prolegomene
„Prolegomene” (Al-Muqadimma, în limba arabă) reprezintă principala sa lucrare. Este o introducere la „Cartea consideraţiilor asupra istoriei arabilor, perşilor şi berberilor” . Oferă o viziune modernă pentru epoca sa, obiectul istoriei fiind să instruiască asupra stării sociale a omului, asupra civilizaţiilor lumii. Este de opinie că istoricul trebuie să-şi sprijine pe o bază solidă subiectele pe care le tratează, în vederea stabilirii cauzelor şi a concluziilor şi învăţămintelor pentru viitor. Planul general al lucrării sale se înscrie într-o tradiţie bine cunoscută, cea a istoriei universale. Ibn Khaldun a avut geniul să sistematizeze reflecţia asupra progresului societăţii oamenilor şi a evoluţiei sale, să desprindă un ansamblu de legi determinând, după el, avântul şi moartea imperiilor. Modelul său de a extrage din exemple concrete de viaţă şi istorie legi generale ale devenirii omeneşti i-au adus lui Ibn Khaldun interesul tuturor şcolilor istorice, recomandându-l ca un maestru al psihologiei popoarelor.
Prima sa carte, Lubābu l-Muhassal, este un comentariu la teologia islamică a lui Fakr-al-Din al-Razi şi a fost scrisă la vârsta de 19 ani, sub îndrumarea profesorului său din Tunis. O altă lucrare bazată pe sufism, Sifā’u l-Sā’il a fost concepută la Fez, în Maroc, în jurul anului 1373. De asemenea, a scris şi o lucrare despre logică, Kallaqa li-l-Sultān, pe când se afla la curtea suveranului Mohammed V, sultan al Granadei.
Lucrarea sa fundamentală, Kitābu l-ʻkibār (Kitābu l-ʻkibar wa Diwānu al-Mubtada’ wa l-Ħabar fī tarikhi l-ʻarab wa l-Barbar wa man ʻĀsarahum min Đawī Ash-Sha’n l-Akbār „Cartea consideraţiilor asupra istoriei arabilor, perşilor şi berberilor”) a fost iniţial concepută ca o istorie a berberilor, extinsă apoi într-o istorie universală. Este compusă de 7 părţi, prima parte fiind considerată ea însăsi o carte (Al-Muqadimma). Cărţile 2-5 conţin istoria omenirii până în timpul său, iar cărţile 6-7 istoria berberilor, prin prisma percepţiilor personale în viaţa reală a autorului.
În ce priveşte domeniul sociologic, a creat o dihotomie între conceptele de viaţă nomadă şi viaţa sedentară, conceptul de generaţie, precum şi conflictul social şi de putere existente atunci când, spre exemplu, un oraş este cucerit de luptătorii nomazi ai deşertului.
Conceptul central al operei lui Ibn Khaldun este acela de asabiyyah, adică de coeziune socială, solidaritate de grup. Această coeziune socială se naşte spontan în micile triburi arabe şi poate fi crescută exponenţial cu ajutorul ideologiei religioase. Autorul mai analizează cum această coeziune intensificată, mărită, ajunge să fie motorul dinastiei conducătoare de la un moment dat. Opinia autorului este aceea că, de fiecare dată când o anumită civilizaţie atinge un punct maxim de dezvoltare, urmează cu consecvenţă o perioadă de decădere, aşadar grupul următor celui dinastic care a asigurat perioada de înflorire, este unul barbar. În acelaşi timp, barbarii cuceritori vor prelua moştenirea civilizaţională anterioară, fiind atraşi îndeosebi de partea sa culturală, literară. Autorul analizează aceste cicluri de putere prin prisma tuturor factorilor pe care i-a considerat de importanţă în acest proces, precum sociologic, economic, politic, psihologic etc.
Ibn Khaldun realizează în acelaşi timp şi o analiză de economie politică, considerând economia o adunare de procese care aduc valoare adăugată. Noile produse economice, lucrate cu ştiinţă şi îndemânare vor fi vândute la un preţ superior.
Recommend on Facebook
Share via MySpace
Share with Stumblers
Tweet about it
Subscribe to the comments on this post
Print for later
Bookmark in Browser
Tell a friend
