Truth Seeker Romanian

Truth Seeker Romanian

[truthseekerro]

Parintele opticii

http://ro.truth-seeker.info/nestemate-ale-islamului/parintele-opticii/

Parintele opticii

  Parintele opticii

  Ibn Al-Haytham, născut în anul 965, a fost primul care a explicat faptul că vederea este posibilă datorită refracției razelor de lumină.

Opera lui Ibn Al-Haytham a fost reluată și dezvoltată de matematicianul persan Kamal Al-Din Al-Farisi care a observat traiectoria razelor de lumină în interiorul unei sfere de sticlă pentru a examina refracția luminii solare în picăturile de ploaie. Acest fapt i-a oferit o explicație a formării curcubeielor primare și secundare.

Din anul 800 până în 1300, lumea Islamului a produs nu mai puțin de 60 de specialiști în oftalmologie sau oculiști, autorii cărților și monografiilor în oftalmologie. Însă, în Europa înainte de secolul XII termenul de oculist era necunoscut. De abia în secolul XVIII, metoda de îndepărtare a cataractei cu ajutorul acului scobit s-a folosit în Europa.

Parintele opticii

Musulmanii au produs multe lucrări originale pe anatomia ochiului. Studiile lor erau însă limitate, deoarece ei își făceau constatările doar pe ochiul animal. Disecția vreunei părți a corpului uman era considerată necuviincioasă, în principiu. Aceste lucrări ne oferă ilustrația cea mai veche a anatomiei ochiului.

Lucrarea originală a arabilor include introducerea termenilor ca glob ocular, conjunctiva, corneea, uvee și retină. Musulmanii au mai efectuat operații și pe afecțiunile pleoapei ca Trahomul (o întărire a interiorului pleoapei), Glaucomul (o creștere a presiunii intra-oculare) a fost descris prima dată de un arab. Însă, cea mai măreață contribuție în oftalmologie a arabilor a fost în domeniul cataractelor.

Parintele opticii

În secolul XII, Gerard de Cremona, faimosul traducător în limba latină a lucrărilor științifice și medicale din limba arabă, și-a petrecut 40 de ani din viață în Toledo (Spania) traducând lucrările muuslmanilor, inclusiv a lui Ar-Razi și Ibn Sina.

Medicii arabi au fost în prima linie în efortul de a preveni orbirea din anul 1000 e.n., când Ar-Razi a devenit primul doctor care a descris acțiunea reflexă a pupilei. Cam în același timp, Ammar Bin Ali Al-Mosuli a inventat tehnica de îndepărtare prin aspirație a cataractelor prin folosirea acului scobit.[1]

    [1] Optometria azi, publicația Asociației Optometriștilor, Anglia, 1987.

[truthseekerro]

3 mari savanti in oftalmologie

http://ro.truth-seeker.info/nestemate-ale-islamului/3-mari-savanti-in-oftalmologie/

3 mari savanti in oftalmologie

3 mari savanti in oftalmologie

  Al-Ghafiqi

Muhammad Ibn Qassoum Ibn Aslam Al-Ghafiqi, fiind cunoscut ca Al-Ghafiqi (decedat în 1165 e.n.), din Spania, a scris o carte în secolul XII cu titlul „Al-Murshid fi’l-Kuhl” (Ghidul Corect al Oftalmologiei). Cartea nu este dedicată doar ochiului, ci oferă și detalii ale capului și afecțiunilor creierului. Al-Ghafiqi a folosit tratatul lui Ammar ca referință pentru opera sa. În Cordoba, este în prezent bustul comemorativ al lui Muhammad Al-Ghafiqi, un omagiu al oamenilor din Cordoba pentru un specialist oftalmolog musulman.

3 mari savanti in oftalmologie

Kalifah din Alep

Kalifah Ibn Al-Mahasin din Alep (Siria), care a înflorit în jurul anului 1260 e.n., a scris o carte de 564 de pagini în care descrie și oferă ilustrații a diferitelor instrumente chirurgicale incluzând 36 de instrumente pentru chirurgia ochiului. El, de asemenea, discută căile vizuale dintre ochi și creier. El a mai scris și despre 12 feluri de operație de cataractă. Termenul pentru cataractă în limba arabă este „Al-Ma’ Nazul’ Ayn”. Ma’ înseamnă apă sau apă coborând în ochi, î.e. apa se acumulează în lentilă și devine „umedă” astfel devenind tulbure. Această tulburare este aspirată prin folosirea acului scobit , astfel cataracta este îndepărtată și pacientul poate să vadă din nou.

3 mari savanti in oftalmologie

Salahuddin

Salahuddin Ibn Yusuf din Hammah (Syria) a scris în anul 1290, o carte intitulată „Lumina ochilor” în care a discutat o nouă operă referitoare la teoria opticală a viziunii. El a lucrat la ochi dintr-un punct de vedere mai medical, la fel ca și alți doctori remarcabili ca Az-Zahrawi, Ibn Zuhr și Ibn Rushd.

[truthseekerro]

Zarrindast

http://ro.truth-seeker.info/nestemate-ale-islamului/zarrindast/

Zarrindast

  Zarrindast

  Abu Ruh Muhammad Ibn Mansur Bin Abdullah, altfel cunoscut ca Al-Jurjani, un chirurg excelent din Persia care a înflorit în jurul anului 1088 e.n., a scris o carte, numită „Nur-ul-’Uyun” (Lumina Ochiilor).

Cartea, o mare parte fiind originală, a fost scrisă în timpul regatului Sultanului Malikshah și conține zece capitole. În capitolul 7 el descrie 30 de operații oftalmologice incluzând 3 tipuri de operație de cataractă. El mai tratează anatomia, fiziologia ochiului și afecțiunile acestuia.

Un capitol este dedicat afecțiunilor ochiului care sunt vizibile, ca și cataracta, trahom, scleroză și afecțiunile corneei și problemele pleoapelor.

Alt capitol tratează afecțiunile care sunt ascunse (semnele pot fi vizibile în ochi și vedere dar cauza poate fi altundeva), î.e. paralizia nervului 3, tulburările sangvine, toxicitatea…etc.

Zarrindast

Cartea menționează afecțiunile curabile și incurabile și oferă metode de tratament. O secțiune largă este dedicată chirurgiei ochiului. Există și o secțiune referitoare la medicamente folosite de oftalmologi.

Alt nume renumit este Abu Muttarif din Sevilla, care a înflorit în jurul secolului XI. Pe lângă faptul că era un specialist de ochi, el a mai fost și ministru. Din păcate, întreaga lui operă este pierdută.

Asadar, Abu Ruh Muhammad Ibn Mansur Bin Abdullah, altfel cunoscut ca Al-Jurjani, un chirurg excelent din Persia care a înflorit în jurul anului 1088 e.n.

[truthseekerro]

Ammar Ibn Ali Al-Mosuli

http://ro.truth-seeker.info/nestemate-ale-islamului/ammar-ibn-ali-al-mosuli/

Ammar Ibn Ali Al-Mosuli

  Ammar Ibn Ali Al-Mosuli

Ammar, din Mosul (Irak) a prosperat în jurul anului 1010 e.n. El a scris o carte numită „Kitab al-Muntakhab fi ’ilaj al-’ayn” (Cartea Alegerilor în Tratamentul Afecțiunilor Ochiului) și a practicat mai mult în Egipt. Cartea lui tratează subiecte ca anatomia, patologia și descrie șase cazuri istorice pentru operația de cataractă și un caz de nevrită optică. Hirschber scrie că Ammar a fost „cel mai deștept chirurg oftalmolog din întreaga literatură arabă.”

Ammar a discutat 48 de afecțiuni oftalmologice într-o scurtă lucrare de aproximativ 1500 de cuvinte (una dintre cele mai scurte lucrări de acest gen). Acest manuscris poate fi găsit în Biblioteca din Escorial de lângă

Madrid, Spania. Deși este mai scurtă decât cartea lui Ali Ibn Isa, conține mult mai multe remarci originale și observații. Până în secolul XX, opera lui Ammar era disponibilă în limba arabă și o traducere în ebraică a fost realizată de Nathan Evreul în secolul XIII.

Această operă a fost tradusă în limba germană de profesorul Julius Hirschberg în 1905. Ammar a fost cel care a inventat operația de cataractă prin aspirație, folosind un ac fin scobit introdus prin limbul[1] ochiului (unde corneea se unește cu conjunctiva[2]). Aceasta a fost operația cea mai bine efectuată a acelui timp. Acest tip de operație de cataractă este încă practicat în prezent.

Ammar Ibn Ali Al-Mosuli

Ammar, de-a lungul activității lui de chirurg și cercetător, niciodată nu a uitat că în primul rând era musulman și apoi om de știință. Acest lucru este observat prin atitudinea sa plină de compasiune față de pacienți. În călătoriile sale, el și-a îndeplinit obligațiile religioase, vizitând Medina și împlinind Pelerinajul la Mekka.

  [1] Creastă marginală a unei formații anatomice circulare.

[2]  Membrană mucoasă care acoperă suprafața internă a pleoapelor și suprafața anterioară a globului ocular.

[truthseekerro]

Abulcasis

http://ro.truth-seeker.info/nestemate-ale-islamului/abulcasis/

Abulcasis

Abulcasis

  Abulcasis (936-1013) al cărui nume întreg este Abol-Kasem al-Zahrawi, a fost un chirurg renumit al secolului XII, care este considerat tatăl chirurgiei arabe și europene. Cartea sa medicală „Al-Tasreef”, este prima referință clasică a vremii lui. Volumul său cu numărul 30 este dedicat chirurgiei generale în care chirurgia urechii, nasului și gâtului este descrisă în detaliu.

Superioritatea sa ca și chirurg i-a făcut pe istorici să îl considere egal în reputație și nivel, ba chiar întrecându-l pe Hipocrate. Tehnicile sale chirurgicale au înflorit în toată lumea până în secolul XVIII și s-au menținut într-o formă modificată în chirurgia prezentă. El a inventat aproximativ 200 de instrumente chirurgicale noi, cum sunt cuțitele, chiurete, retractoare, linguri, histerometre, cârlige, tije și specule.[1]

În practica sa chirurgicală el a adoptat unele inovații de origine arabă cum ar fi folosirea buretelui anestezic pentru anestezia inhalatorie, folosirea locală a gheții pentru anestezia locală, sterilizarea instrumentelor în soluție proaspătă de bilă. Așa cum au procedat Avicenna și Ali Ibn Abbas, el obișnuia să închidă vasele de sînge la operații, ceea ce era o adăugire nouă de la arabi.

Abulcasis a revoluționat cauterizarea prin inventarea multor unelte de cauterizare pentru diferite scopuri și le-a folosit în tratamentul multor afecțiuni. Această folosire rațională și precaută a cauterizării i-a convins pe istorici să îl considere adevăratul inventator al cauterizării.[2]

Istoria islamică medicală cuprinde multe alte exemple de medici renumiți, care au adăugat noutăți importante și descoperiri la domeniul urechii, nasului și gâtului. Aceia care pot fi menționați cu respect sunt: Ali Ibn Abbas Al-Magoussy (…-994) și cartea sa „Al-Kitab Al–Malaky”, Ibn Al-Gazzar (899-979) și cartea sa „Zad Al-Mosafer”, Abdel-Lateef al-Baghdady (1161-…) și „Compendiul de Medicină” și Ibn Al-Nafis (1210-1288) și cartea sa „Al-Shamel Fi Sinn-aat Al-Tibb”.

Medicina islamică este caracterizată de un nivel înalt de experiență personală și observare clinică critică, lăsând la o parte mitologiile și legendele. Urechea, nasul și gâtul exemplifică participarea medicinii islamice și contribuția marilor medici arabi la studiul anatomiei, fiziologiei și afecțiunilor acestor organe. Adăugirile arabe, descoperirile și invențiile au fost vitale în progresul medicinii. Acestea au fost toate preluate de medicii europeni și au ajutat în apariția rapidă a Renașterii Europene.

Medicul european De Boer a zis: „Medicina a fost inexistentă până ce Hipocrate a creat-o, moartă până ce Galen a reînviat-o, împrăștiată până ce Rhazes a adunat-o și incompletă până ce Avicenna a completat-o.”

Una dintre cele mai remarcabile opere clasice „Memoriul Oftalmologiei” scrisă de Ali Ibn Isa (1000 E.N.) a fost compilată din surse grecești, în special din „Cele zece tratate ale ochiului” de Galen, la care el a adăugat mai multe informații. În limba arabă, un oftalmolog este cunoscut sub numele de „al-kahhal” format din cuvântul „kuhl”.

Munca lui a fost considerată a fi una la fel de importantă ca și contribuția musulmanilor la Moscheea din Cordoba. În anul 1260 E.N. au fost listate 18 lucrări de oftalmologie.

În doar 250 de ani, musulmanii au realizat 18 lucrări scrise pe subiectul oftalmologiei pe când tradiția greacă, de la Hipocrate la Paul, acoperind 1000 de ani, au realizat doar 5 lucrări pe acest subiect. În toate, există aproximativ 30 de texte de oftalmologie ale musulmanilor. Cele mai importante dintre acestea au fost scrise de specialiști și 14 încă mai există și in zilele noastre.

[1] Khaled al-Hadidi, „Rolul învățaților musulmani în Oto-Rino-Laringologie “, Jurnalul Egiptean O.R.L., Vol. 4, No. 1, 1978, pp. 1-15.

[2] Abulcasis A.K.Z., El-Tassrif, El-Nami Press, El-Kinoue, Vol. 30, Biblioteca publică egipteană, Nr. 1035 Medicină, 1908.

[truthseekerro]

3 savanti musulmani

http://ro.truth-seeker.info/nestemate-ale-islamului/3-savanti-musulmani/

3 savanti musulmani

3 savanti musulmani

  Ibn Al-Baladi (…-971) a fost un pediatru eminent de-a lungul secolului XX, care a scris capitole întregi referitoare la afecțiunile urechii, nasului și gâtului în cartea sa medicală „Îngrijirea Femeilor Însărcinate, a Sugarilor și a Copiilor”. El a detaliat afecțiunile congenitale, traumatice, inflamatoare și neoplastice ale acestor organe.[1]

Avinzoar (1092-1162), un mare doctor din Andaluzia, care a locuit în Sevilla în timpul secolului XII, a scris o carte medicală „Al-Tayseer”, în care a discutat pe larg afecțiunile urechii, nasului și gâtului. El a fost primul medic arab care a contestat teoria umorală a lui Hipocrate; el a negat cele patru umori ale corpului și a confirmat prezența unui singur lichid în corp, adică sângele. El a fost primul care a oferit o etiologie științifică reală a afecțiunilor inflamatoare ale urechii, a expus cauzele stridorului și a oferit o descriere corectă a operației de traheostomie pentru pacienții care se sufocă.[2]

  Ali Ibn Isa

Cel mai faimos oculist al Islamului a fost născut în Bagdad (Irak). Opera sa „Tashkiratul-Kahhalin” (Agenda Oculiștilor), cea mai bună și mai completă carte pentru afecțiunile ochiului, a fost tradusă și comentată în limba germană de Hirschberg și Lipert (1904) și în limba engleză de Casey Wood (1936). Cartea lui Ibn Isa a fost luată ca referință cel mai mult de oftalmologii ulteriori. A fost prima dată tradusă în persană, apoi în latină și printată în Veneția în 1497 E.N. Contemporanii faimoși ai lui Ibn Isa au fost Ammar Ibn Ali Al-Mosuli și Abul Hasan Ahmed Ibn Muhammad Al-Tabari, care în opera sa „Kitab-ul Mu’alaja l-Buqratiyya” (Cartea Tratamentului hipocratic) afirmă că a scris un tratat lung pe tema afecțiunilor ochiului. Din păcate, acest tratat nu mai există.

3 savanti musulmani

    [1] Ibn al-Baladi,„ Îngrijirea femeilor însărcinate, ale sugarilor și copiilor” (în lb. arabă), tradusă de Dr. Mahmoud Kassem, Ministerul Culturii, Iraq, 1980, pag. 262.

[2] Avinzoar, Abd al-Malek Ibn Zohr, Al-Tayseer Fil Modawat Wal-Tadbeer, Înaltul Consiliu al Științei, Damasc, Syria, 1972, pag. 148.

[truthseekerro]

Despre Avicenna

http://ro.truth-seeker.info/nestemate-ale-islamului/despre-avicenna/

Despre Avicenna

Despre Avicenna

  Avicenna (980-1036) a fost unul dintre medicii musulmani lideri. El a colectat și sintetizat o mare parte din munca anterioară făcând și multe adăugiri. Cartea lui medicală principală, „Canonul” a devenit una dintre lucrările de bază de referință în vremurile medievale.

Această lucrare este o contribuție prețioasă nu doar pentru medicina medievală dar și pentru istoria universală a medicinii tuturor timpurilor. A fost preferată lucrărilor medicale anterioare a lui Hipocrate, Galen și Rhazes în predarea la universitățile din Est și Occident.

Studiul său asupra bolilor și controlarea lor a fost împrumutat parțial din antichitate și parțial dezvoltat prin observarea sa empirică și practicile care încă mai sunt folosite în prezent în medicina tradițională în țările din Orientul Îndepărtat.

În enciclopedia sa medicală, „Al-Canon”, el a dedicat capitole întregi anatomiei, fiziologiei și afecțiunilor urechii, nasului și gâtului.[1]

Despre Avicenna

Pentru diagnosticarea bolilor urechii, nasului și gîtului el folosea oglinzi reflectante, specule speciale și palparea cu degetele pentru a face diferența între umflături. Abilitatea sa dezvoltată în palpare i-a permis să diagnostice bolile orale, faringiene și laringiene cu o precizie exactă. El putea face diferența între leziunile benigne și maligne și era capabil să diagnostice paralizia corzilor vocale fără nici o vizualizare.

El a oferit informații detaliate despre simptomele surzeniei, acufeniei[2], amețelii, rinoreei, răgușelii, disfagiei[3] și stridorului. El a enumerat cauzele cunoscute ale surzeniei și acufeniei și a numit cel puțin cinci tipuri de acufenie, și a făcut referire pentru prima dată la surzenia și acufenia toxică.[4]

El a inventat instrumente și unelte pentru examinarea și diagnosticarea bolilor și a descris o nouă cale de evaluare a nivelului de auz printr-un test simplu de voce. El a recomandat pentru prima dată un tub curbat făcut din argint sau aur, care să fie introdus în laringe pentru a salva pacienții care se sufocă. Însă, unii istorici au atribuit eronat performanța printei intubări endotraheale lui MacEwan și Einsenmenger în 1847.[5]

      [1] Avicenna A.H.A., “Al-Canon in Medicine“, Vol. 1, 2 & 3, Dar Sader Press, Beirut, Lebanon, 1980, pp. 55, 148, 161, 1988.

[2] Senzație auditivă patologică, prin zgomote, vâjâituri în urechi, fără un stimul extern.

[3] Dificultate în înghițirea alimentelor.

[4] Stephens S.D.G., Tratamentul acufeniei o perspectivă istorică , Jurnalul de laringologie și otologie, Octombrie 1984, Vol. 98, pag. 963.

[5] Sercer A., “Traheostomia de-a lungul a 2000 de ani de istorie”, Ciba Symposium Journal, Vol. 10, No. 2, 1965, pag. 78.

[truthseekerro]

Ar-Razi despre bolile ORL

http://ro.truth-seeker.info/nestemate-ale-islamului/ar-razi-despre-bolile-orl/

Ar-Razi despre bolile ORL

Ar-Razi despre bolile ORL

  Rhazes (850-923) a dedicat o carte de medicină tratării bolilor de dinți, ureche, nas și gât, pe lângă numeroase capitole în cartea sa „Al-Hawi”. Ei obișnuia să examineze pacienții în lumina directă a soarelui sau prin folosirea oglinzilor reflectante, folosind o speculă specială pentru ureche și nas și spatule pentru gură și gât.

El a descris afecțiunile inflamatoare ale urechii medii și externe și a enumerat complicațiile lor, pe lângă alte afecțiuni ale nasului, gurii, faringelui și laringelui. El a fost primul care a descris rinoreea sezonieră și a oferit cauzele ei, pe lângă studiul diferitelor forme de răceală. El a fost primul care a diferențiat pojarul de variolă și a corectat ideea greșită că erau aceeași boală. El a identificat alcoolul și a fost primul doctor care l-a folosit ca antiseptic.

Ar-Razi despre bolile ORL

În chirurgie el a adăugat noi descoperiri, fiind primul medic care a folosit anestezia generală prin inhalare în forma buretelui anestezic. Un burete înmuiat într-o soluție de opiu, extract din semințe de Hyoscamus niger, mătrăgună și Azalee Alpină era folosit la inhalare înainte de orice operație chirurgicală. El a folosit catgutul[1] în chirurgia practică pentru prima dată și obișnuia să își sterilizeze instrumentele în lichid proaspăt de bilă. De asemenea, a inventat instrumente chirurgicale noi pe care le folosea în practica sa chirurgicală.

Cea mai admirabilă invenție a fost aceea a cablului înnodat folosit pentru îndepărtarea umflăturilor nazale și nazofaringiene. Este un cablu subțire cu multiple noduri, care se trece prin nas până la gură și mișcat înainte și înapoi, având aceeași acțiune ca fierăstrăul Gigli.[2]

  [1] Fir resorbabil preparat din intestinul unor animale (pisică, oaie) și întrebuințat în chirurgie, la cusături, drenaj etc.

[2]  Faisal Dipsy, “The Ear, Nose and Throat in Rhazes’s Medicine“.

[truthseekerro]

Anatomia și fiziologia ORL

http://ro.truth-seeker.info/coranul-si-stiinta/anatomia-si-fiziologia-orl/

Anatomia și fiziologia ORL

Anatomia și fiziologia ORL

  Cunoașterea anterioară a anatomiei și fiziologiei urechii, nasului și gâtului era limitată și modul de auzire și producerea vocii erau necunoscute.

Aprecierea este a lui Rhazes (850-923), Avicenna (980-1036), Ali Ibn Abbas (…-994), Abdol Latif Al-Baghdady (1161-1242), Ibn Al-Baladi (…-971), Avinzoar (1092-1162), Abulcasis (936-1013) și Ibn Al-Nafis (1210-1288) pentru descrierea detaliată a anatomiei și fiziologiei urechii, nasului și gâtului. Ei au consacrat capitole complete în cărțile lor medicale pe acest subiect. Cărțile sunt: „Al-Hawy” de Rhazes, „Canonul” de Avicenna, „Al Kitab El-Malaky” de Ali Ibn Abbas, „Compendiul în Medicină” de Al-Baghdady, „Îngrijirea Femeilor Însărcinate, a Sugarilor și a Copiilor” de Ibn Al-Balady, „Al-Tayseer” de Avinzoar, „Al-Tassrif” de Abulcasis și „Al-Shamel Fi Sinaat Al-Tibb” de Ibn Al-Nafis.

Anatomia urechii a fost bine descrisă de Avicenna. Pavilionul urechii are o formă de pâlnie care colectează undele sunetului, canalul auditoriu extern are un pasaj îngust și curbat pentru a proteja timpanul și de a menține urechea externă caldă. Acest fapt dovedește importanța de a folosi picături de urechi călduțe în terapie. Timpanul este o membrană subțire care răspunde la vibrațiile sunetului. Ali Ibn Abbas Al-Baghdady și Ibn Al-Nafis au fost pionerii care au corectat opinia greșită a existenței unui singur nerv comun pentru ureche și față și au dovedit că există doi nervi cranieni separați pentru ele. Avicenna a fost primul care a explicat auzul ca fiind recepția undelor sonore în timpanul urechii. Anatomia faringelui și a laringelui a fost descrisă  în detaliu de Avicenna. El a descris cartilajele, ligamentele, articulațiile și mușchii mici ai laringelui, indentificând rolul acestora în îndeplinirea diferitelor funcții laringiene.

Anatomia și fiziologia ORL

Ibn Sidah, omul de știință eminent și lingvistul secolului XX, a scris o carte „Al-Mokhassus”, referitor la vorbire și cântat. El a descris însușirile, gradele și tipurile vocii umane. El a adăugat noi termeni științifici pentru a descrie intonația vocii, ritmul, fredonarea, repetiția și rezonanța. El a făcut diferențele între tonul plăcut al vocii, cel răgușit și cel melancolic. Studii complementare ale foneticii au fost descrise de Al-Faraby (878-950), marele filosof arab al secolului XX în cărțile sale valoroase „Marele muzician”. Alte adăugiri semnificative au fost găsite în scrierile grupului de filosofi arabi, Frații Safa, care a scris o largă colecție de tratate pe vorbire și alte subiecte. Ei au explicat sunetul, vorbirea și limba. Studiile lor sunt considerate vârful științei pure și formează bazele științei fonetice prezente.

[truthseekerro]

Afecțiunile otorinolaringologice

http://ro.truth-seeker.info/nestemate-ale-islamului/afectiunile-otorinolaringologice/

Afecțiunile otorinolaringologice

Afecțiunile otorinolaringologice

  Este bine să deschidem paginile trecutului pentru a descoperi pașii succesivi prin care s-a ajuns la această stare a lucrurilor. Această afirmație este confirmată de Charles Cumston (1926) care a spus că „niciodată nu putem poseda o știință până ce nu îi știm istoria dezvoltării.”[1]

Civilizația islamică a început în secolul VII și a progresat rapid într-un timp relativ scurt. Coranul a menționat urechile și sensul de a auzi de multe ori și i-a evidențiat importanța sa în legătură cu învățarea, înțelegerea și dezvoltarea abilităților mentale.[2] A mai menționat și laringele și tulburările respiratorii care pot fi fatale în cazuri de epuizare severă. Nasul, gura, fața și urechile primesc o bună îngrijire igienică, deoarece el trebuie să fie spălate de câteva ori în procesul de abluțiune înainte de rugăciuni.

Afecțiunile otorinolaringologice

Există câteva spuse ale Profetului Muhammed despre îngrijirea urechilor, nas și gât și să folosească medicamente pentru problemele lor. În această privință, el a încurajat folosirea antisepticelor locale, cataplasmele fierbinți și reci și folosirea ocazională a ventuzelor și a cauterizării termice.[3]

În timpul secolelor târzii pe timpul dinastiilor Omeiade și Abbaside, mai mult decât o mie de medici eminenți au luat parte la progresul medicinii în principalele capitale ale lumii islamice: Bagdad, Damasc, Cairo, Alexandria, Qairuan, Cordoba, Seville și Valencia. Afecțiunile urechii, a nasului și a gâtului și tratamentele  lor erau în grija medicilor generali, chirurgi și pediatri. Prin gândirea lor originală și practica medicală foarte abilă, ei au adăugat noi descoperiri, invenții și informații la cunoașterea existentă a anatomiei și fiziologiei urechii, nasului și gâtului. Ei au descoperit noi afecțiuni și noi metode de tratament medical și chirurgical. Toate acestea au fost susținute în volume de cărți care descriau munca lor, rămânând opera esențială de referință timp de multe secole în lume.[4]

    [1] Cumston C.G., An Introduction to the History of Medicine, Kegan Paul, Trench, Trubner și Co. Ltd, Londra, 1926, pag. 78.

[2] Coran

[3] Ibn El-Goziah, Prophetic Medicine (în arabă),  Arab Books Revival Press, Cairo, 1957, pp. 38, 66 and 74.

[4] Guerrier Y. și Kuhn P.M., Histoire des Maladies De l’Oreille, du Nez et de la Gorge, le Editions Roger Dacoste, Paris, 1980, pp. 18, 157.

[truthseekerro]

Echilibrul corpului și al spiritului

http://ro.truth-seeker.info/atei-calauziti/echilibrul-corpului-si-al-spiritului/

Echilibrul corpului și al spiritului

Echilibrul corpului și al spiritului

  Echilibrul unei ființe umane este dependent de echilibrul mediului înconjurător, și armonia din corpul și sufletul său (ca microcosmos) reflectează armoniile universului ca un întreg (macrocosmos) indiferent dacă este perceput în termeni de mișcări regulate ale corpurilor cerești, sau în termeni de legi ale armoniei muzicale. Este destul de potrivit în acest caz, ca unul dintre principalii traducători ale textelor din limba arabă la mijlocul secolului XII, Hermann de Carinthia, să își încheie lucrarea sa pe cosmologie (De essentiis) cu o descriere a omului în următorii termeni:

„Dumnezeu l-a creat pe om după un model clar în miniatură, prin intermediul corurilor de muze, urmând exemplul armoniei cerești, ale cărei mișcări de conducere, prin ghidarea lor perpetuă, ar tempera tonurile acestei muzici în corpul și sufletul omului.”

Al-Majuzi descria spiritul din om (entitatea care este afectată de muzică)[1] ca un întreg. „Spiritul” este o substanță materială care este împărțită în 3 părți. Primul este „spiritul natural”: apare în ficat și facilitează procesul natural al creșterii, digestiei…etc.

Al doilea este „spiritul vital”: apare în inimă și facilitează mișcările naturale ale respirației și simțirii. Acest „spirit vital” urcă din inimă prin vena carotidă a gâtului la cap, devenind mai pur cu cât progresează și este „cernut” de un grilaj de nervi la baza creierului. Impuritățile sale sunt eliminate prin mucusul din nas. Până ajunge la creier, se transformă într-un corp extrem de subtil, dar rămânând corporal. Are diferite funcții în diferite părți ale creierului. În partea frontală adună toate senzațiile și formează imagini din ele. Apoi le trimite la partea centrală a creierului, unde aduce dovezi pentru a susține aceste imagini. Apoi, fie produce acțiuni ca rezultat al acestei aplicări de motive sau salvează aceste imagini în partea din spate a creierului ca amintiri.

Echilibrul corpului și al spiritului

Al-Majusi merge mai departe spunând că acolo este o mică deschizătură în peretele despărțitor dintre partea centrală și cea din spate a creierului, care este acoperită de un obiect ca un vierme. Când cineva dorește să își amintească ceva, își coboară capul pentru ca această acoperitoare să se deschidă și să lase memoria înăuntru. La acest punct Al-Majusi întreabă dacă spiritul din creier este sufletul, așa cum mulți spun.

Dacă este așa (cum este el înclinat să creadă), atunci din moment ce spiritul este corporal și sufletul este corporal. Sufletul și corpul formează ceva continuu, iar sufletul/spiritul este la cel mai rafinat final. Această opinie referitoare la suflet a cauzat multe probleme când medicina arabă a fost introdusă în Occidentul creștin. Creștinii credeau că sufletul era o entitate separată de corp: putea să supraviețuiască fără trup și era capabil de a simți pedeapsa sau răsplata.

Multe texte au fost scrise din secolul XII într-o încercare de reconciliere a acestor două poziții, și în final, cel puțin în opinia cea mai populară, ideea de o entitate separată a unui suflet etern a prevalat.

  [1] Constantine the African and ‘Ali ibn al-‘Abbas al-Magusi: The Pantegni and Related Texts, editori C. Burnett și D. Jacquart, Leiden, 1994, pp. 99-120.

[truthseekerro]

Tratarea bolilor psihice

http://ro.truth-seeker.info/nestemate-ale-islamului/tratarea-bolilor-psihice/

Tratarea bolilor psihice

Tratarea bolilor psihice

În anumite texte, „afecțiunile spirituale” au fost separate de „afecțiunile fizice”.[1] Astfel, Al-Razi a adăugat la cartea de medicină pe care a alcătuit-o pentru stăpânul său, Abu Salih Al-Mansur, guvernatorul din Rayy, altă carte referitoare la „medicina spirituală”, care începe după cum urmează:

„Acum că am terminat să descriu remediile fizice, le voi menționa acum pe cele spirituale. Știu că afecțiunile mentale cedează la tratament. Dar tratamentul lor este îndeplinit cu ajutorul instrumentelor muzicale care transmit sufletului prin auz, sunetele armonioase create prin mișcări și contacte cu sferele cerești în mișcarea lor naturală, care influențează percepțiile corecte…”

Doctorul grec, Rufus din Efes,  a dedicat un text întreg tratamentelor pentru melancolie, ale cărui fragmente au supraviețuit în lucrările medicale arabe.

Tratarea bolilor psihice

În lumea arabă, efectele muzicii au fost incluse într-o știință a terapiei muzicale. Tonurile variate (numite maqamat) în care erau compuse melodiile, care difereau prin modelele ritmice și melodice, erau aduse în linie cu cuaternarele umorale descrise mai sus. La cel mai simplu nivel, maqamat-urile „reci” puteau fi folosite să reîmprospăteze pacienții de-a lungul zilei, pe când cele „calde” erau potrivite pentru seară și timpul nopții.

Un scriitor din secolul X, Ibn Hindu descrie cum aceste teorii pot fi puse în practică:

„Există un maqam care trezește tristețe, altul care aduce bucurie, unul care relaxează și altul care dezleagă limba și incită, unul care ține persoana trează și unul care induce somnul. Oricând le prescriem celor care suferă de melancolie să se trateze cu tonurile respective, îi ajută. Nu este nevoie ca medicul să fie un interpret de tobă, flaut sau dansator, așa cum nu trebuie să fie un farmacist sau un expert în flebotomie, ci mai degrabă îi angajează pe acești oameni să îl ajute în terapia lui.”

La mijlocul secolului XVII, sultanul turc Baiazid angajase zece muzicieni pentru tratarea bolnavilor, pentru întărirea spiritului celor bolnavi și pentru reducerea bilei negre. Trei dintre ei erau cântăreți, restul erau interpreți care cântau la flaut, violină, țambal, harpă și lăută. Ei veneau de trei ori pe săptămână și interpretau o piesă pentru cei bolnavi, iar mulți se simțeau ușurați înțelegând majoritatea melodiilor. Când cele Rast, Busalik și Zankula erau cântate, ele insuflau viață pacienților. El termină spunând că „toate instrumentele și toate maqamat-urile oferă hrană sufletului”.

Ca și în clasificarea gusturilor, indienii oferă și în cazul maqamat-urilor o paralelă apropiată în doctrina lor de raga.

    [1] Pentru mai multe detalii referitor la terapia muzicală vezi C. Burnett, Medicina Spirituală: Muzica și vindecarea în Islam și influența în Medicina Occidentală în Musical Healing in Cultural Contexts, ed. P. Gouk, Aldershot, 2000, pp. 85–91, și J. Christoph Bürgel, The Feather of Simurgh: The “Licit Magic” of the Arts in Medieval Islam, New York: New York University Press, 1988.

[truthseekerro]

Omar si furnicile

http://ro.truth-seeker.info/coranul-si-stiinta/omar-si-furnicile/

Omar si furnicile

În drumul lui spre şcoală în fiecare zi, Omar, companionul Profetului Muhammad, trece pe lângă grădina casei de peste drum şi asteaptă acolo pentru un timp. Un prieten special de-al lui trăieşte în această grădină. Nimeni nu-i cunoaşte prietenul, dar el îl iubeşte foarte mult. Omar, niciodată nu uită să-şi viziteze prietenul  şi se bucură foarte mult de prietenia lor. In cele din urma, el are un prieten care este mai inteligent decât oricine altcineva.

  În ciuda faptului că are dimensiuni foarte mici, prietenul lui poate face multe lucruri interesante. El este deasemenea foarte harnic. Işi face toată munca foarte bine şi la timp, la fel ca şi cum ar fi fost soldat într-o armată. Deşi, nu merge la şcoală ca şi Omar, el îndeplineşte cu succes multe sarcini de care are nevoie in viaţa de zi cu zi.

    Vă întrebaţi cine este acest mic prieten, nu-i aşa?

Prietenul secret a lui Omar este o mică furnică, care poate face multe lucruri minunate.

    S-ar putea ca voi să nu fi auzit cât de abile şi inteligente sunt furnicile. Unii dintre voi se gândesc la ele ca la simple insecte care rătăcesc împrejur toată ziua fără să facă nimic. Dar cei dintre voi care gândesc aşa greşesc, deoarece, furnicile, ca şi alte fiinţe, au deasemenea propria lor viaţă.

      Omar are şansa de a învăţa despre detaliile acestei vieţi de la prietenul său. Acesta este unul dintre motivele pentru care el nu omite niciodată să-şi viziteze prietenul şi să se bucure de discuţiile cu el.

  Omar este foarte uimit de lucrurile pe care le învaţă de la prietenul său despre lumea furnicilor. El vrea să împărtăsească si altora, tot ceea ce a învăţat despre talentele micului său prieten, inteligenţa şi toate celelante caracteristici uimitoare.

Ce îl face atunci pe Omar să fie atât de entuziasmat? De ce, este el atât de fascinat de lumea furnicilor? Probabil, vă întrebaţi de ce. Deci să continuăm să citim…

    Furnicile sunt mai numeroase decăt toate creaturile vii. La fiecare 700 milioane de furnici care vin în această lume, există doar 40 de copii nou-născuţi. Cu alte cuvinte, numărul furnicilor care vin în aceasta lume este cu mult mai mare decât cel al fiinţelor umane.

Familiile de furnici sunt deasemenea foarte mari. De exemplu, probabil, voi aveţi o familie formată din 4–5 membri, pe când într-o familie de furnici există, milioane de membrii. Acum gândiţi-vă pentru un minut: dacă a-ţi avea milioane de fraţi şi surori, a–ţi putea locui într-o singură casă? Desigur că nu!

[truthseekerro]

Libertatea religioasa

http://ro.truth-seeker.info/nestemate-ale-islamului/libertatea-religioasa/

Libertatea religioasa

  Trăim vremuri în care suntem inundați de știri care fac referire nu doar la anumite fapte abominabile comise de unii musulmani, dar si expun ca fiind autentice referiri la dogma islamică sau la textele sacre.

Astfel, se propagă în mass-media ideea conform căreia musulmanii nu ar avea dreptul de a isi alege religia, nu ar fi intru totul liberi. Aceasta idee este una falsă, întrucât nu contravine principiului pe care se bazează de fapt Islamul, si anume ca nu exista silire si constrângere în ceea ce priveste credinta fiecaruia.

Coranul, cea mai importantă sursă a dogmei islamice, pune în vedere și subliniază libertatea constiintei oamenilor. Aceasta este stipulată în versetul 256 din cea de a doua sură a Cărții Sfinte, cel mai lung capitol coranic.

Exegeții menționează despre modul în care este transpus în fraza, despre topică acesteia, dar si despre terminologia folosita in cadrul ei, ca toate subliniază o interzicere categorică a constrângerii cuiva, atunci când vine vorba de religie.

Fiecare este liber sa isi aleaga religia, modul prin care sa isi manifeste spiritualitatea. Unii pot alege Islamul, iar alții pot alege alte canoane de adorare a Creatorului lor.

Deși fiecare se naște într-un context social care ii determina pentru o perioada orientarea religioasă, la un moment dat fiecare este liber si independent sa isi aleaga propria cale. Abia atunci putem vorbi despre un act de credință conjugat de libertatea de alegere si constiinta. Iar acesta este spiritul coranic al Islamului, prea puțin evident sub lumina reflectoarelor si blitzurilor mass-media.

[truthseekerro]

Calauzirea omului

http://ro.truth-seeker.info/coranul-si-stiinta/calauzirea-omului/

Calauzirea omului

Calauzirea omului

Este      un       lucru      cunoscut          faptul   ca   Sfanta   Carte   Coranul   reprezinta   un miracol   nemuritor   al   Islamului.   Coranul   este   o   carte de calauzire de sine-statatoare,

iar tot ceea ce ea cuprinde are ca scop indrumarea omului.

                  In Cartea Sfanta  a lui Allah exista multe versete care cheama oamenii si indruma credinciosii la reflectia in legatura cu legile si organizarea universului, ii invita sa studieze efectele acestor sisteme, impactul si modul lor de functionare,

cerandu-le sa   foloseasca intreaga   ratiune pentru   a putea   descoperi secretele fiintelor care reprezinta creatia lui Allah. Cel Atotputernic spunea: « Oare nu

vad ei cerul cum a fost acesta creat si inaltat deasupra lor, cum a fost el impodobit de catre mine, fara cusur, fara falii. De asemenea, pamantul

l-am extins, lasand in el muntii care le asigura stabilitatea si cum am scos din el cate doua perechi atragatoare din fiecare planta. Totul a

fost facut   in scopul indrumarii catre stiinta si   drept amintire   pentru fiecare rob revenitor ». Citam din sura Quaf 6-8:  « Oare ei nu privesc

camilele, cum au fost ele create, si cerul cum a fost inaltat, si muntii cum   s-au solidificat, si   catre   pamantul care   s-a   extins ». In   sura Al-

Ankabut gasim urmatorul verset: « Calatoriti pe pamant si priviti cu ochii mintii voastre cum s-a facut geneza », apoi Allah a creat viata de apoi,

deoarece   El   este   Cel   Atotputernic.   De   asemenea,   se   mai   spune   in   sura   Al- Dyariyat: « Si pe pamant se afla indicii pentru cei ce cu siguranta sunt

credinciosi, si in trupul vostru oare nu le vedeti? »

  Dupa cum se observa in acele versete prezentate anterior, toate indiciile existente in univers marturisesc maretia Creatoarului si toate conduc  la credinta

neindoielnica in Creatorul si arhitectul acestui univers. Studierea acestor versete este considerata una dintre cele mai importante modalitati pentru cunoasterea lui

Allah   si marturisirea   credintei in   El si   in puterea Sa. Prin intermediul   acestei metode

au deschis marii profeti calea pe care au strabatut-o. Pentru a fi urmati de credinciosi in scopul slujirii lui Allah.

[truthseekerro]

Ingerii Mortii - partea a 2-a

http://ro.truth-seeker.info/exista-dumnezeu/ingerii-mortii-partea-a-2-a/

Ingerii Mortii - partea a 2-a

Ingerii Mortii – partea a 2-a

  Şi Allah spune:

  „El este stăpânul suprem [Al-Qahir] peste robii Săi. Şi El trimite asupra voastră păzitori. Iar când moartea ajunge la unul dintre voi, pe acela nu îl iau la şi ne trimişii Noştri fără să se neglijeze ceea ce li se porunceşte.”

(Coran 6: 61)

  În altă parte Allah ne spune:

  „Dar nu! Când [sufletul] va ajunge la clavicule şi se va zice: “Cine este tămăduitor?” Şi el va crede că aceasta este despărţirea [de viaţă], şi piciorul se va încolăci cu piciorul, în Ziua aceea la Domnul tău va fi condus!”

Coran 75: 26-30

Ceea ce ajunge la clavicula este sufletul.

Hadis-ul spune clar ca Îngerul Morţii îi da credinciosului veşti referitoare la iertarea şi mulţumirea  lui Allah şi ii spune făcătorului de rău despre supărarea şi furia lui Allah. Aceasta este, de asemenea, clar specificata în mai multe texte din Coran, Allah zice:

  Însă aceia care zic: “Domnul nostru este Allah!” şi apoi urmează calea cea dreaptă, asupra lor se vor coborî îngerii, [zicându-le]: “Nu vă temeţi şi nu fiţi mâhniţi şi primiţi bunavestire despre Raiul ce vi s-a făgăduit! Noi suntem ocrotitorii voştri în viaţa din această lume şi din Viaţa de Apoi; voi veţi avea în ea ceea ce doresc sufletele voastre şi veţi avea în ea ceea ce veţi cere, Ospeţie de la un Iertător şi Îndurător.”

Coran 41: 30-32

Aceasta coborârea a îngerilor – conform unora dintre exegeti – se petrece la timpul mortii. Fără îndoiala ca la momentul morţii omul este intr-o stare dificila deoarece se teme de ce va urma dar ii este frica şi pentru cei care rămân în urma lui. şi atunci îngerii vin sa ii calmeze temerile şi îl liniştească. Ei ii spun sa nu se îngrijoreze despre viitorul său în Al-Barzakh şi despre Judecâta de Apoi, sa nu fie mâhnit pentru cei pe care ii lasă în urma, familia, copiii sau datoriile. Sa se bucure la auzirea celor mai bune vesti,

  „…Nu vă temeţi şi nu fiţi mâhniţi şi primiţi bunavestire despre Raiul ce vi s-a făgăduit!”

Coran 41: 30

„Voi veţi avea în ea ceea ce doresc sufletele voastre şi veţi avea în ea ceea ce veţi cere, Ospeţie de la un Iertător şi Îndurător.”

Coran 41: 31

  „Noi suntem ocrotitorii voştri în viaţa din această lume şi din Viaţa de Apoi…”

Coran 41: 31

[truthseekerro]

Îngerii Morţii

http://ro.truth-seeker.info/uncategorized/ingerii-mortii/

Îngerii Morţii

Îngerii Morţii

  Când data stabilita vine şi viata unei persoane se apropie de sfârşit Allah îşi trimite îngerii morţii să ii aducă sufletul care controlează şi face corpul să se mişte.

  „El este Stăpân Suprem peste robii Săi. şi El trimite asupra voastră păzitori. Iar când moartea ajunge la unul dintre voi, pe acela îl iau la şi ne trimişii Noştri, fără ca ei să se arate far grija.”

Coran 6: 61

  Îngerii morţii iau o forma plăcuta în fata credincioşilor şi o forma înspăimântătoare în fata necredincioşilor. Conform hadis-ului lui Al-Baraa’ ibn ‘Aazib, Mesagerul lui Allah (pacea şi binecuvântarea asupra sa)  a spus:

  „Când sclavul credincios este pe punctul de a parasi lumea aceasta şi de a se îndrepta spre Viata de Apoi îngeri, cu feţele albe ca soarele, coboara din ceruri, la el. Aduc cu ei cu giulgiu şi arome (pentru imbalsamare) din Paradis, asezandu-se în fata lui în asa fel încât acoperă tot orizontul. Apoi Ingerul Mortii vine şi se aseaza pe capul celui mort, spunând : „O, suflet bun (conform unei relatări, „O, suflet impacat”), arata-te ca să primeşti iertarea şi mulţumirea lui Allah.”

  Atunci el iese ca o picatura care din gura unui urcior şi el  îl iau…

  Dar atunci când sclavul necredincios (conform unei relatări, sclavul imoral), este pe punctul de a părăsi lumea asta şi de a se indrepta spre Viata de Apoi, îngerii, asprii şi răi, coboară la el din ceruri cu fetele negre şi aducând cu ei o pânza de sac1 din Iad. Se aseaza în fata lui în aşa fel încât acoperă tot orizontul. . Apoi Îngerul Morţii vine şi se aseaza pe capul celui mort, spunând : „O, suflet rău, arata-te în fata supărării şi furiei lui Allah” şi se ascunde ca un las în propriul corp dar este tarat afara ca o ţeapa cu mai multe cârlige care trece prin lâna uda, astfel tăindu-i venele şi nervii.2

  Noi nu puteam vedea ce se întâmpla cu cei care mor, în momentul morţii. Allah ne-a spus despre starea persoanei care moare:

  „Şi cum va fi când [sufletul] va ajunge la gât? Şi voi veţi privi în vremea aceea, Fiind Noi mai aproape de el decât voi, însă nu Ne veţi zări.”

Coran 56: 83-85

  Aici se face referire la momentul când sufletul ajunge în gât, în timp ce persoana moare iar oamenii care sunt prezenţi pot vedea cum acel om este cuprins de înmărmurirea morţii, deşi ei nu pot vedea îngerii Celui Milostiv care îi scot sufletul afară. „Fiind Noi mai aproape de el decât voi, însă nu Ne veţi zări.” (Coran 56:85)