#roaga-te

[3a-phimophobia]

Mănâncă, roagă-te, iubeşte - Elizabeth Gilbert

[medbooky]

MĂNÂNCĂ, ROAGĂ-TE, IUBESTE-ELIZABETH GILBERT

                  Într-un final am ajuns să citesc și cartea asta. De obicei nu mă entuziasmez împreună cu ceilalți cumpărători ai celor zece milioane de exemplare vândute, las să treacă și momentul în care se face un film cu Julia Roberts sau mai știu eu cine și îmi scapă claaar exaltarea generală în urma căreia New York Times decretează apariția unui nou bestseller. Bineînțeles n-am știut că Oprah și-a pogorât atenția asupra ei și nici că a fost tradusă în 30 de limbi.  În concluzie, nici de data asta nu am făcut excepție, am așteptat până în ultimul moment să o citesc și rău am făcut, m-ar fi scos din depresie.

                Trăiam cu senzația că ar fi o carte în genul chick-lit curat în care sunt prescrise, la modul drăguț-amuzant, tot soiul de norme „feminizatoare” și despre cum să ai o viață de păpușică prostuță fără creieri, frustrată în fața infinității de produse pentru îngrijire coroprală. Hmmm, cartea de amuzantă e extrem de amuzantă dar în stilul ăla ironic, autoironic, fără ipocrizie. Acum am să spun un clișeu de cititor “groupie” (căci între timp am devenit unul) …mă regăsesc în fiecare rând scris de ea și am întâmpinat aceleași probleme, mai puțin un divorț iar dilema cu copiii am depășit-o făcându-i.

                Am regăsit aici o teorie la care am aderat în urmă cu mult timp și în stilul meu characteristic aș vrea să o bag pe gât tuturor prietenilor mei. “Oamenii au tendința să considere fericirea un noroc care dă peste ei, ceva ce te va învălui, ca vremea frumoasă, dacă soarta îți surâde. Doar că fericirea nu funcționează așa. Fericirea este consecința propriului efort. Te lupți pentru ea, muncești pentru ea, insiști, uneori mergi până la capătul pământului în cătuarea ei.” Daaa așa e, așa e, așa e, mi-aș pune un tatuaj cu chestia asta fix pe frunte, să-l vadă toții leneșii și invidioșii (asta sună cam manelist, ceva în genu să moară dușmanii mei). Mi-au ieșit bube și continuă să-mi iasă de la alergia pe care o fac de fiecare dată când aud “pai, da, tu ai soartă bună, ți-a dat Dumnezeu bărbat, copil, bani, facultate, sănătate”. Well, nope, chiar am muncit pentru fiecare în parte. Daaaa, beau apă cu lămâie dimineața și prăjesc cu ulei de palmier pentru sănătate J. Glumesc. Ideea e că vreau să transmit următorul mesaj (e cu țintă pentru două prietene), fericirea și liniștea sufletească se dobândesc prin muncă. Dacă vreți un super soț, căutați-l, nu vă dați bătute și nu pierdeți timpul cu oameni nepotriviți, nu investiți energie în cauze pierdute, fiți sincere cu voi. NIMENI nu a obținut ceea ce are fără muncă, fără o turmă de eșecuri în fața cărora nu s-a dat bătut.

                Mă rog, nu mă pricep să mobilizez oamenii deși mi-aș dori extrem, sunt conștientă ca ceea ce iese din gura mea (sau tasta mea) sună cam dulceag, eu nu m-aș asculta pe mine decât poate dacă aș fi copilul meu și atunci aș fi puțin obligată să mă ascult (cel puțin până la pubertate) ...așa că citiți-o pe Liz, citiți cartea asta superbă pentru că fiecare nenorocit de rând e amuzant și util. Nu e nevoie să trecem cu toții prin aceleași experiențe ca să ne facem viața mai ușoară, nu avem toți aceleași posibilități financiare și nici timpul să mergem în Italia, India sau Indonezia timp de un an, dar putem măcar să beneficiem de pe urma concluziilor altora. Atât. Dacă vreți cartea, vă trimit exemplarul meu.