Oamenii trec, tăcerea rămâne. Golul nu se umple prin alții, ci prin tine.
A devenit din nou singuratică. Fără notificări, fără explicații, fără scuze, fără cuvinte. Era bine - nimic nou. Totuși, existau câteva persoane cărora îi era greu să nu le spună nimic, sau să nu primească niciun cuvânt. Era în regulă; nu știa dacă e chiar bine, dar măcar de data asta nu era pe jumătate îngropată în depresie. Își căuta sprijin nu în oameni, ci în muzică, în desen, în culoare și în scris. Nu conta forma, ci doar nevoia de a umple golul fără a-l încredința nimănui. Oamenii trec și sunt volatili. Arta și tăcerea rămân. 🪻














