Tensiune, emotie, suspans – o lectura care te lasă fara aer
Recunosc, am început Furtună de onix cu o oarecare reticență. După volumul anterior – care m-a epuizat cu prea multe fire narative și explicații întinse la nesfârșit – nu eram deloc convinsă că următoarea parte va reuși să mă recâștige. Dar spre surprinderea mea, cartea mi-a depășit toate așteptările. A adus exact combinația de acțiune, emoție și profunzime de care aveam nevoie ca să-mi amintească de ce m-am aventurat în acest univers. Nu pot spune că sunt o fană înrăită a seriei A patra aripă, dar decizia de a asculta Furtună de onix în format audiobook s-a dovedit a fi una dintre cele mai inspirate decizii. Vocea naratorului a dat viață poveștii într-un mod natural, fluid, iar ritmul a fost perfect — am ascultat ore în șir fără să simt nevoia de pauze.
Furtună de onix de Rebecca Yarros
An apariție: 2025
Autor: Rebecca Yarros
Editura: Storia Books
Titlu original: Onyx Storm
Traducători: Bogdan Voiculescu
Rating: ⭐⭐⭐⭐⭐
Sumar: După aproape optsprezece luni la Colegiul de Război Basgiath, Violet Sorrengail știe că nu mai este timp pentru cursuri. Nu mai este timp pentru incertitudine.
Bătălia a început cu adevărat, inamicii se apropie treptat de zidurile lor și nu știe în cine ar trebui să aibă încredere.
Acum, Violet trebuie să călătorească dincolo de scuturile aretiene de protecție, din ce în ce mai vulnerabile, pentru a căuta aliați din ținuturi necunoscute care să lupte de partea Navarrei. Misiunea îi va pune la încercare inteligența, norocul și puterea, dar, în numele iubirii, va face orice pentru a-și apăra dragonii, familia, casa – și pentru a-l salva pe el.
Chiar și cu prețul păstrării unui secret atât de mare, încât ar putea distruge totul.
Au nevoie de o armată. Au nevoie de putere. Au nevoie de magie. Și au nevoie de singurul lucru pe care numai Violet îl poate găsi – adevărul.
„Rebecca Yarros a creat niște dragoni uimitori.” — Christopher Paolini
Părerea mea: Unul dintre cele mai mari câștiguri față de volumul anterior este, fără îndoială, ritmul. Dacă Flacăra de fier se pierdea adesea în detalii inutile și scene care păreau să nu ducă nicăieri, Furtună de onix schimbă complet dinamica. Avem parte de tensiune, lupte spectaculoase, revelații neașteptate și o intrigă care se desfășoară rapid, fără să piardă din profunzime. Romantismul rămâne, totuși, o zonă sensibilă. Relația dintre Violet și Xaden continuă să ocupe un loc central în poveste, dar pe alocuri devine prea intensă, repetitivă și parcă e blocată într-un tipar care nu mai aduce nimic nou. Descrierile copleșitoare ale atracției dintre ei pot obosi, mai ales când ajung să eclipseze conflictele politice și dilemele morale ce ar fi putut adăuga profunzime universului. Cu toate acestea, legătura lor rămâne puternică, iar tensiunea constantă dintre pasiune și orgoliu reușește să țină cititorul aproape.
Adevărații protagoniști ai acestei cărți sunt, fără îndoială, dragonii. Impunători, ironici și loiali, ei aduc cele mai memorabile momente și cele mai bine construite emoții din întreaga poveste. Relațiile dintre dragoni și călăreții lor sunt pline de căldură și complexitate, oferind un echilibru perfect între acțiune și trăire autentică.
Un punct de cotitură important este transformarea lui Xaden în veninos, un gest de sacrificiu care complică relația lui cu Violet și deschide teme fascinante despre putere, control și loialitate. În plus, părăsirea Colegiului de Război aduce o gură de aer proaspăt universului, oferind o privire mai amplă asupra lumii din afara zidurilor.
Finalul ridică tensiunea la maximum și livrează un cliffhanger excelent, exact genul de încheiere care te face să numeri zilele până la următorul volum. Scenele de luptă sunt spectaculoase, sacrificiile au o bază reală, iar dezvăluirile de la final lasă cititorul prins între uimire și nerăbdare.
În ansamblu, Furtună de onix reușește să readucă farmecul și energia din A patra aripă, corectând o bună parte din greșelile făcute în volum al doilea. Cu o intrigă mai echilibrată, personaje mai bine conturate și momente de acțiune care îți rămân în minte, cartea merită cu siguranță atenția fanilor genului. Dacă îți plac dragonii, fantezia plină de riscuri și poveștile de dragoste intense, acest volum e o lectură pe care n-ar trebui s-o ratezi.Le mulțumesc prietenilor de la editura Storia Books pentru exemplarul oferit!












