"Comedie de moda veche" de Alexei Arbuzov
Trupa Nottara
Spectacolul reflectă neputința oamenilor de vârstă mijlocie şi nu numai, de a mai face încă un pas spre dragoste și fericire, după un eșec care a lăsat urme adânci în sufletele lor. Spectacolul, după piesa lui Alexei Arbuzov, este o comedie de bună calitate, în care firescul actorilor și savoarea timpurilor de altădată se împletesc cu o muzică divină, pe care interpreţii o cântă live şi cu dansuri hazoase, ce ne fac să ne gândim la o vrajă, apusă pentru vremurile în care trăim, vrajă ce captivează spectatorul într-un mod cu totul neobișnuit şi îl transpune într-un tărâm de vis. Este un spectacol ce nu trebuie sub nici o formă ratat. Veți pleca de la acest spectacol mult mai bogați sufletește; mergeți să-l vedeți și veți avea numai de câștigat.
Autorul ( dramaturgul ) iniţial Alexei Arbuzov Regizorul artistic Vasile Toma Coregrafia Violeta Captari Scenografia Valeriu Panait Consultant muzical Constanța Câmpeanu Actori Personajul Lidia Vasilievna interpretat de Ada Navrot Personajul Rodion Nicolaevici interpretat de Vasile Toma Personajul Timpul interpretat de Dan Clucinschi Durată spectacol – de la ridicarea până la lăsarea cortinei – 1 oră 30 minute. Număr de acte : spectacolul nu are pauză









