#tiff2016

[callmecharmie]

Armie Hammer // Toronto International Film Festival 2016

[callmecharmie]

Armie Hammer /// Toronto International Film Festival 2016

[iamnotgivingthemyou]

iamsarahgrafferty Flashing back one year ago when I took this friend out to the Sadie Hawkins dance to celebrate #TIFF. Excited to be heading back to our second home #TO. photo cred: @shradercomms gussy up cred: @georginestudio @fabiolamakeup@tonymasciangelo

[andreinicolaescu]

Retrospectiva Sion Sono, eveniment TIFF 2016

Festivalul International de Film Transilvania (TIFF) a ajuns anul acesta la editia cu numarul 15. Dintre toate filmele prezentate la aceasta editie a TIFF, ce m-a interesat cel mai mult a fost sa nu ratez niciunul din cele 10 filme prezentate in cadrul Retrospectivei dedicate regizorului japonez Sion Sono.

Pe Sion Sono l-am descoperit in 2012 tot datorita TIFF-ului. Atunci, in sectiunea FARA LIMITA a fost prezentat filmul “Himizu” (2011), un film tulburator, dar cu un mesaj puternic care se potrivea perfect dupa cutremurul si tsunami-ul din Japonia din primavara lui 2011. 

Am vazut apoi pe Cinemax TV “Why Don’t You Play in Hell” (2013) o comedie neagra cu mafioti yakuza, poveste scrisa de Sion Sono in anii ‘80, dar filmata cand deja era celebru si banii pentru productie nu mai erau pentru el o problema.

De la primul film vazut mi-a ramas in minte Sion Sono, iar programarea Retrospectivei dedicate la TIFF 2016 m-a facut sa descoper intreaga lume pe care este capabil s-o prezinte in film regizorul japonez.

Retrospectiva Sion Sono prezentata la TIFF 2016 a cuprins titlurile: “Suicide Club” (2001), “Noriko’s Dinner Table” (2005), “Love Exposure” (2008), “Be Sure to Share” (2009), “Guilty of Romance” (2011), “The Land of Hope” (2012), “Love & Peace” (2015), “Shinjuku Swan” (2015), “Tag” (2015) si “The Virgin Psychics” (2015).

Sion Sono a devenit cunoscut iubitorilor de film din Japonia cu “Bicycle Sighs” (1990), dar recunoasterea internationala a venit dupa “Suicide Club” (2001). Filmul duce la extrem ideea societatii moderne in deriva si pleaca de la o intamplare adevarata petrecuta in 2001 in Japonia: 54 de eleve de liceu se sinucid in masa, aruncandu-se in fata metroului in statia Shinjuku. Aceasta scena cu o memorabila baie de sange este cea care deschide filmul, devenind celebra si cred eu irepetabila in orice viitor film.  

“Noriko’s Dinner Table” (2005), un alt film reper al genului horror japonez nu se departeaza prea mult de tema centrala din “Suicide Club”: alienarea sociala. In era internetului, Noriko fuge de acasa si se angajeaza in Tokyo pe post de “familie de imprumut”. Filmul merge mai departe decat povestea din “Suicide Club”, punand intrebari si cautand raspunsuri la problemele tinerilor care nu isi mai gasesc locul nici in propriile familii si nici in societate.

Cel mai premiat film al lui Sion Sono este “Love Exposure” (2008). Calatorie epica de aproape 4 ore, filmul este o satira religioasa centrata in jurul fiului razvratit al unui preot fanatic, care hotaraste sa comita cat mai multe pacate capitale pentru a atrage atentia tatalui sau rece si absent. Filmul a fost recompensat printre altele cu Premiul FIPRESCI la Berlin 2008.

O alta capodopera marca Sion Sono este “Guilty of Romance” (2011), prezentat in premiera la Festivalul de Film de la Cannes. O tanara este maritata cu un scriitor celebru pentru romanele sale de dragoste, dar din viata lor lipseste cu desavarsire romantismul. Negasind satisfactie in casnicie, ea decide sa-si asculta dorintele si din aproape in aproape ajunge sa lucreze ca si prostituata. Dupa “Cold Fish” (2010), “Guilty of Romance” este a doua colaborare intre Sion Sono si sotia sa, actrita Megumi Kagurazaka.

Sunt si cateva exceptii in filmografia lui Sion Sono. Una dintre acestea este “The Land of Hope” (2012), film inspirat de urmarile exploziei de la centrala nucleara Fukushima. Un film extraordinar de emotionant, in care 2 familii ajung sa se separe in urma efectelor dezastrului nuclear. Tot un film care nu are nicio legatura cu horror-ul, sexul si violenta este “Be Sure to Share” (2009). Este abordata tema relatiei fragile dintre un fiu si tatal sau, umbrita de descoperirea unei boli terminale.

Exista si cateva comedii suprarealiste in filmografia lui Sion Sono care merita amintite. In primul rand, “Tag” (2015), o calatorie in cele mai adanci substraturi ale imaginatiei, un fantasy pentru adulti in care eleve de liceu sunt urmarite si macelarite de forte supranaturale. “Love & Peace” (2015) este o induiosatoare comedie muzicala suprarealista care parodiaza filmele clasice de familie, aducand un omagiu genului kaiju, cu monstri.  “The Virgin Psychics” (2015), o adaptare dupa benzi desenate manga, este o comedie trasnita care abunda in aluzii sexuale si in care adolescentii detin puteri telepatice.

TIFF 2016 a fost printre altele, o imensa bucurie pentru intalnirea cu filmele lui Sion Sono. Acesta a fost si invitat pe parcursul festivalului de organizatori, petrecandu-si cu sotia aproximativ 10 zile in Cluj. Pe langa filme, un bonus pentru mine au fost si pozele cu Sion Sono si Megumi Kagurazaka.

iunie 2016

[ewansbeard]

[jakechessumblog]

Andre Holland photographed at TIFF2016 for Variety on a Mamiya RZ67 using Kodak Tri-X film. Andre plays Kevin in Moonlight, and is currently on Broadway in August Wilson’s Jitney.

[iris-claire]

@Regrann from @sheridavani - 3am Chinese food. I won't say it was the best part of the night but it came close. #badbatch #thebadbatch #tiff #tiff2016 - #regrann #jasonmomoa

[jakechessumblog]

Trevante Rhodes and Alex Hibbert stars of Moonlight. Shot on Kodak Tri-X film at the TIFF2016. This is an outtake from my shoot for Variety.