comunitățile online chiar mi-a dat boală la cap pe mama dracu
am un obicei să mă adaptez la atmosferă. am înțeles că sunt capabilă de ce am făcut și mă bat în cap in fiecare zi dar un alt fapt e că împrejurimile mele au fost de căcat (și tot sunt frate în fiecare data când ma loghez văd numai cacaturi mă cum se trăiește mă așa) (clarific: nu vorbesc de o persoană specifică doar de împrejurime adica comunitatea, conversațiile în aceasta și la mine acasă; dacă este o persoana care a fost de căcat sunt eu frate sincer) și nu ai ce să-i faci tot ce ai face. eu nu am sprijin acasă și când netul a fost mai ok, eu de comunitățile astea m-am sprijinit. am încercat să nu mă bag in aceste situații dar tot le-am văzut și m-au otrăvit. nici un om nu ar trebui să vadă așa de multă răutate, persecuție, nedreptate și ură într-o singură zi. nu este normal. nu este sustenabil.
câțiva online au încercat să mă ajute, dar problema era cu mult mai gravă de cât ei ȘI EU am anticipat. îmi pare rău cum i-am tratat, și nu cred că va fii vreodată un revenit pentru tot ce-am ruinat. nimeni nu-mi datorează iertare. vreau sa clarific că nu dau vina complet comunităților, e a mea. tot ce am spus a fost cu gura mea. spun doar că existența online cu toate răutățile astea ma influențat drastic într-o direcție negativă. eu nu am fost așa până am început să-mi tratez blogurile si comunitățile mai personal. când din sprijin a devenit viața. când postam în fiecare zi, încercând să-mi întrețin blogurile/profilurile si prezența online mai strict decât corpul meu. *corpul meu*. de aia am întrat in paralizie. nu ieșeam afară. nu mă spălam. nu mâncam, nu beam. camera mizerabilă. am făcut o boală la piele. decât desenam și scriam, stăteam la call. și dacă cumva nu, mă jucam jocuri online si mă căcasem in educația și viitorul meu. sună crazy dar nu am realizat că îmi bat joc de viață mea până nu am făcut pierderea asta recentă. dar chiar a fost necesare toate pierderile. mi-am bătut joc de viața, mi-am bătut joc mai ales de niște oameni, de tot ce-am putut să-mi bat joc mi-am făcut.
și chiar acum îmi e dor de chestia asta. după tot ce v-am spus aici, tot îmi e dor de timpurile bune. este adevărat că m-am distrat așa de mult cu toată lumea, si că am făcut niște prietenii foarte valuabile și am petrecut niște timpuri foarte bune. o să le țin în suflet tot cât o să-mi amintesc, chiar și pe care le-am pierdut in certuri și lacrimi. la începutul drumului ăsta îmi a fost foarte greu să mă despart de conturile mele personale și publice, si este adevărat că încă nu m-am despărțit complet de ele, cum ma vedeți acum, dar nu mai sunt așa prezentă. e, de aia e. in aceste luni am înțeles că asta nu e viața, asta e mizerabil. e mizerabil să te trezești și să iei telefonul in mâna și să te loghezi online înainte să ieși măcar din pat. nu am o relație bună cu rețelele sociale. tu care citești poate ai. eu nu. încerc să mă îndepărtez pentru binele meu; nu vreau sa dispar complet, tot am chestii care le prețuiesc și vreau să le împart. dacă postez, dacă întru în vreo comunitate, o să-mi țin distanța și o să fac așa în moderație
îmi am făcut prietene noi la universitate, m-am forțat să socializez și am găsit niște fete foarte drăguțe, lângă ce am început să petrec mai mult timp cu persoanele care îmi au stat alături prin timpul ăsta greu. în august o să plec cu iele in praga în prima noastră vacanța petrecută împreuna ca adulți. lumea nu este așa de rea cât am crezuto eu din camera mea întunecată, și fetele astea noi mă acceptă și sunt chiar drăguțe. tot am o baterie sociala de rahat dar oricum; acum câteva luni nici nu le-aș fi dat o șansă. îmi place persoana asta care devin