Cum am votat la Londra. Două tururi de scrutin într-unul și alte ciudățenii
Mai întâi primești acasă o hârtie în care ți se spune că poți să te înregistrezi ca votant la locale. Dacă nu te înregistrezi, nu poți să votezi. Ca să participi la alegerile pentru primarul Londrei și cei 25 de membri ai Consiliului Londrei nu trebuie să fii cetățean britanic. Locuință la Londra și cetățenia oricărei țări din UE sunt de ajuns.
M-am înscris online — a durat trei minute și am avut nevoie de numărul de asigurare națională.
Cu două săptămâni înainte de alegeri am primit prin poștă o carte de alegător — un carton A5 îndoit la mijloc pentru a forma patru pagini. Cuprindea numele meu și adresa, numărul de înregistrare atribuit, detalii despre secția de votare (inclusiv o hartă), precum și despre ziua votului, orele între care poți vota (între 7 dimineața și 10 seara), un număr de telefon pentru asistență, email și site-uri utile. Cartea de alegător conținea și o secțiune care explica ce anume constituie încălcări ale legii în ziua votului: să votezi mai mult de o singură dată, afară de cazul în care ești împuternicit să votezi pentru o altă persoană, să votezi ca împuternicit pentru mai mult de două persoane, în afară de cazul în care ești soț/soție, partener civil, părinte, bunic, frate, soră, copil sau nepot și să votezi ca împuternicit pentru cineva despre care știi că nu are drept de vot prin lege.
Tot în cartea de alegător ți se explică faptul că poți cere ca cineva să voteze în locul tău și că de acum e prea târziu să te înregistrezi să votezi prin poștă. Deadline-ul fusese 19 aprilie, în condițiile în care ziua votului a fost 5 mai (cei ce se înregistrează pentru votul prin poștă primesc buletinele cu o săptămână înainte de ziua alegerilor). Totuși, mai scria acolo, dacă se întâmplă să nu poți vota în persoană din cauza unei urgențe medicale sau din motive ce țin de serviciu, poți cere să votezi prin împuternicit în regim de urgență — e ok dacă cererea ajunge la autorități până la ora 5 pm în ziua votului.
În sfârșit, era scris că nu e nevoie să ai la tine respectiva carte electorală în ziua votului.
Cu vreo săptămână înainte de alegeri am primit prin poștă o broșură A5 cu coperți roz, cuprinzând informații despre cum se votează și cine sunt candidații. Legea spune că broșura trebuie trimisă fiecărui alegător înregistrat. Au fost 12 candidați pentru funcția de primar, toți înșirați în broșură. Fiecare dintre ei a avut ocazia să plaseze un mini-manifest în broșură — câte două pagini în care să se prezinte alegătorilor — în schimbul a 10.000 de lire, sumă stabilită prin lege. Doi dintre candidați au ales să nu plătească, așa că n-au primit spațiu de prezentare. Ordinea în care apar mini-manifestele a fost trasă la sorți.
Trei dintre candidați au reprezentat partide anti-imigrație și anti-EU (British National Party, Britain First și UKIP). Unul, Lee Haris, este fondatorul primei reviste despre marijuana din Europa și candidează din partea partidului Cannabis Is Safer Than Alcohol (Canabisul Este Mai Sigur Decât Alcoolul). Dar candidații cu șanse reale știam că sunt doi: laburistul Sadiq Khan (care a și câștigat), fiul unui imigrant pakistanez a cărui religie nu a reprezentat un mare subiect de campanie la Londra, în ciuda titlurilor din presa europeană și americană de după alegeri, care au bătut monedă pe faptul că e musulman; și conservatorul Zac Goldsmith, fiul unui miliardar.
În ziua votului, noi ne-am luat, totuși, cărțile de alegător cu noi, pentru că auziserăm că anumite secții electorale din Londra primiseră liste de votanți incomplete. Aveam cu noi și cărțile de identitate și pașapoartele, dar nu a fost cazul. Când am ajuns la secție, erau vreo patru sau cinci persoane la coadă. Fiecăruia i se cerea să-și spună numele și adresa, apoi i se înmânau trei coli de hârtie de culori diferite: una pentru primar și două pentru consiliul local (14 membri ai consiliului reprezintă cele 14 circumscripții electorale din Londra, deci un buletin de vot este pentru alegerea reprezentantului circumscripției în care votezi, iar ceilalți 11 membri reprezintă întreaga Londră și candidează pe liste de partid, așa că celălalt buletin de vot este pentru alegerea partidului ai cărui oameni vrei să-i trimiți în consiliu).
Nicio ștampilă. Nicio cabină de vot, cel puțin nu dintre cele cu care suntem obișnuiți în România. Doar patru măsuțe dispuse în jurul unui punct central și despărțite una de alta printr-un paravan. Pe fiecare masă, un creion. Se votează marcând un X în căsuța din dreptul candidatului preferat. În formularul pentru primar sunt două căsuțe în dreptul fiecărui candidat, pentru că alegătorii au posibilitatea să-și exprime și a doua opțiune. Cu alte cuvinte, poți să-ți desemnezi și candidatul pentru turul doi, care are loc în cazul în care niciun candidat nu ia mai mult de jumătate din voturi, iar preferatul tău nu se numără între primii doi clasați. Turul doi se întâmplă, astfel, imediat: dacă omul tău nu s-a clasat în primii doi, comisia electorală se uită la candidatul pe care l-ai desemnat pentru a doua opțiune. Dacă acesta se află între cei doi candidați rămași în cursă, votul tău se adună în dreptul său.
Un exemplu: să zicem că preferatul tău este candidatul partidului verzilor, însă bănuiești că e foarte posibil ca acesta să nu ocupe una dintre cele două poziții fruntașe. În acest caz poți să apelezi la a doua opțiune și să marchezi un X în a doua coloană de pe formular, în dreptul unuia dintre favoriții sondajelor pre-electorale, adică reprezentantul laburiștilor sau al conservatorilor. În acest fel, dacă bătălia finală se va da între aceștia doi, a doua ta opțiune va conta în desemnarea învingătorului. (Un explainer din Guardian aici.)
Se elimină astfel toată tevatura și costurile legate reluarea campaniei electorale și rechemarea oamenilor la urne la o dată ulterioară.
Apropo de campanie electorală: nu am văzut bannere electorale, mașini care urlă sloganuri la megafon, broșuri care să umple cutiile poștale sau alte manifestări de promovare a unui candidat sau altul, așa cum n-am prea văzut astfel de lucruri nici înainte de alegerile parlamentare de anul trecut. Oamenii se informează în general din presă, de pe internet și în întâlnirile electorale, cele care or fi fost.