Ce citesc - sintopicon @cecitesc-blog - Tumblr Blog

Delictul facial. Ei bine, da, există și așa ceva.

Spune Zinoviev:

nu-mi venea sa cred ca persoane intregi la minte pot lua in serios comedia aia; tremuram de manie greu stapanita; ma intrebam: oare ei nu vad figurile alea de batracieni posaci? Ei nu vad incompetenta slugarnica stampilată pe feţele de lachei si irozi? Cum poti sa zici pe un ton serios: „ministrul cutare“ fara sa te îneci in chicote isterice? Ce lume-i asta unde esti mintit prin conventie si maniere? De ce nu sînt aratate cu degetul delictele faciale?

Dan Alexe, în Delictul facial în politică…, martie 2013

Imprecis formulat, dar puternic, iar Dan Alexe dezvoltă în același stil!

Mai ales la oamenii trecuți de prima tinerețe, chipul spune multe despre caracterul și temperamentul persoanei respective, adică despre personalitatea omului. Fără să trimitem neapărat la Lombroso, e suficient să acceptăm că stările de spirit se reflectă în mimică, iar stările de spirit predominante modelează chipul, așa cum un artist modeleză lutul. Devin ușor descifrabile abuzurile, excesele, spiritul ușor sau renunțarea existențială.

#înfățișare #Individ

Despre imagine de sine și poziționare în lume. 5 fragmente din Noica.

omul schimbă lumea sau e făcut de lume?

În cazul omului și al cugetului se întâmplă ca la nici o altă existență individuală: influența pe care o exercită asupra individului natura generală atârnă de individ el însuși. El era dinainte ceea ce avea să devină. Omul poartă în el o galerie a propriilor lui imagini, care sunt reflexul celor din afară, dar în același timp se și reflectă în cele din afară. Căci omul este propriul său destin.

***

să ne facem buni ca să-i facem și pe ceilalți buni. și apoi?

Ordinea morală trebuie scoasă din chiar ordinea existentă - aceasta e lucrarea virtuții și strădania ei.

E ca și cum o mână de oameni și-ar zice: să ne facem buni spre a face și pe ceilalți buni. Prima parte reușește; dar cum să faci să reușească și a doua? Cum să zgâlțâi pe oameni? Cum să-i convingi? Sau cu ce arme să-i ataci, dacă sunt răi?

Îi ataci cu propriile lor arme: cu acele "daruri, capacități, forțe", spune Hegel, care sunt în oameni și nu așteaptă decât să fie înnobilate. Oamenii au ordinea, binele și universalul în ei. Ei nu le pot ănfăptui decât prin realizarea acestora în indivizi, firește; dar toată problema este ca individul să fie în slujba lor, nu ele în slujba individului. Și de aceea când virtutea luptă împotriva Cursului lumii, ea luptă spre a trezi ceva în el mai degrabă decât a stinge.

***

cum arată lumea reală?

Dar atunci te întrebi: ce fel de lume e aceasta în care binele nu e bine și răul nu e rău, trebuie să admiți că e tocmai lumea reală, în care nu te poți lăsa paralizat nici de prea multă încredere în principii, nici de prea puțină încredere în oameni și fapte.

***

totul este ca în viață: poți trișa!

Am căutat să povestim limpede gândul lui Hegel. Nu e întotdeauna limpede? Dar mergeți mai departe. Aci nu se întâmplă ca în științele acelea unde nu poți face al doilea pas decât dacă întâiul e sigur. Cu Hegel totul este ca în viață: poți trișa. N-ai înțeles bine, ai mers mai departe - și pe urmă înțelegi. Lucrul n-a avut sens, ai trecut la altceva, dar acesta ți-a lămurit primul lucru. Întregul e mai adevărat decât partea, mișcarea decât starea, adâncimea orizontului, decât siguranța locului.

***

n-avem un singur nume, ba chiar riscăm să le avem pe toate

În ceasul acesta, exact, al primei lupte și al primei înrobiri, se naște istoria. Povestea unui om ca toți oamenii va deveni, de acum înainte, povestea nenumăratelor măști pe care le va lua în istorie omul, iar omul nostru ca toți oamenii începe să aibă nume. Un singur nume? Buletin de identitate? Nu, dacă identitatea omului vrea să fie și fixitatea lui. Identitatea această stabilă e doar o inscripție prin care ne recunoaștem unii pe alții în cimitirul vieții; de identitatea mai adâncă a curgerii e vorba. Noi n-avem un singur nume, cum scrie pe buletine, iar când suntem oameni adevărați riscăm să le avem pe toate.

Constantin Noica, în Povestiri despre om (După o carte a lui Hegel) [1980, Cartea Românească]

Notații grăbite, scrise parcă în goana unei emoții inspirate - și nevizitate apoi. Rămân, de aceea, ușor obscure. Sau poate numai așa pot fi surprinse aceste nuanțe, numai așa pot fi exprimate succint asemenea intuiții...

#imagine personală #identitate #nume #misiune #poveste personală

Posteritatea - palierul ultim al imaginii personale

These efforts were not exclusively commercial or self-interested. People want to build new things. They want to earn accolades as pioneers and game-changers. They want to leave a legacy. In a basic way, the most successful people in tennis also hope to move the game forward.

Peter Bodo, în The Fitfth Major

#posteritate #imagine personală

Cine sunt - tabuul dominant al epocii noastre

We need a new experience — a new feeling of what it is to be "I." The lowdown (which is, of course, the secret and profound view) on life is that our normal sensation of self is a hoax or, at best, a temporary role that we are playing, or have been conned into playing — with our own tacit consent, just as every hypnotized person is basically willing to be hypnotized. The most strongly enforced of all known taboos is the taboo against knowing who or what you really are behind the mask of your apparently separate, independent, and isolated ego.

Alan Watts, în The Book – On the Taboo Against Knowing Who You Are, [1966]

Sunt fraze dintr-o carte publicată în 1966!

Zilele trecute formulam un sentiment asemănător, într-un dialog despre branding personal, cu Claudius Dociu. Mă refeream, fără să-i rostesc numele, la psihologul Jonathan Haidt și la un discurs faimos al său despre valorile dominante ale principalelor partide politice americane.

#imagine publică #imagine personală

Înger și demon. Natural.

Când vrei să controlezi, alege dorința. Ține mai mult.

Nevoile nu sunt atât de obsedante precum dorinţele. Şi spre deosebire de dorinţe, saţietatea le stinge.

Pascal Quignard, în Sexul și spaima, 2000, Editura Univers

Una dintre numeroasele sugestii nedezvoltate în cartea lui Quignard, care rămâne doar un inventar de observații ordonate tematic. Reușește să scoată în evidență cât de diferiți suntem - cultural vorbind - de romani sau de grecii antici, provocându-te să reanalizezi relevanța citatelor și modelelor clasice.

Două povești despre motivație

- What Ied you to Iaw schooI?

- I can`t remember.

- Sure you can, counseIIor.

- I was a deIivery boy for a pizza parIour. One day the owner got a notice from the IRS. He didn`t know much EngIish, even Iess about withhoIding tax. He went bankrupt, Iost his store. That was when I thought of being a Iawyer.

- In other words, you`re an ideaIist.

- No tax Iawyer`s an ideaIist. I Iost my job. It scared me.

- Being out of work?

- No. What the government can do to anybody.

- What about you? What Ied you to Iaw schooI?

- It`s so far back, I don`t think I can remember.

- Sure you can, counseIIor.

- I used to caddie for young Iawyers off from work on weekdays... and their wives. I`d Iook at those Iong tan Iegs and knew I had to be a Iawyer. The wives had Iong tan Iegs, too.

- EIIis, another martini, pIease.

- So we`re not a coupIe of ideaIists?

- Heaven forbid.

The Firm, 1993, regizat de Sydney Pollack

#poveste personală #motivație

Unde mergi, când totul se schimbă în jur?

Vremurile turbulente cer stabilitate personală, iar stabilitatea solicită un sentiment de destin - un scop care să ne împingă înainte, o stea polară care să ne direcționeze când totul se schimbă în jurul nostru. În lipsa unei istorii personale generatoare de dramă și sens, vom pluti în derivă, nepăsători la ceea ce ne înconjoară.

Gary Hamel și Bill Breen, în Viitorul managementului, [ediția 2012, Publica]

Undeva spre finalul cărții, apar aceste considerații aproape patetice despre sens și poveste personală, în contextul explicării necesității formulării și respectării unei misiuni de companie. Mi-a plăcut concizia diagnosticului.

#poveste personală #valori

De ce trebuie să-ţi pese cum te văd ceilalţi

Society is organized on the principle that any individual who possesses certain social characteristics has a moral right to expect that others will value and treat him in a correspondingly appropriate way. Connected with this principle is a second, namely that an individual who implicitly or explicitly signifies that he has certain social characteristics ought to have this claim honoured by others and ought in fact to be what he claims he is. In consequence, when an individual projects a definition of the situation and thereby makes an implicit or explicit claim to be a person of a particular kind, he automatically exerts a moral demand upon the others, obliging them to value and treat him in the manner that persons of his kind have a right to expect. He also implicitly forgoes all claims to be things he does not appear to be and hence forgoes the treatment that would be appropriate for such individuals. The others find, then, that the individual has informed them as to what is and as to what they ought to see as the 'is'.

Erving Goffman, în The Presentation Of Self In Everyday Life [1959]

Clarificările lui Goffman din finalul paragrafului citat indică faptul că responsabilitatea principală rămâne în sarcina celui care se prezintă; odată ce s-a definit pentru ceilalţi într-un anume fel, a renunţat - implicit - la opţiunile pe care înainte le avea la dispoziţie. Cu atât mai importantă devine, astfel, proiecţia iniţială.

#imagine publică #prima impresie

Biserica Ortodoxă rusă a recunoscut difuzarea unor imagini editate pentru acoperirea unui ceas de lux pe care îl purta Patriarhul Kirill. (aici)

#imagine publică

Spune-mi ce-ți dorești...

Odată, când lucram cu un grup de cinci pacienţi necăsătoriţi, toţi dependenţi pasiv, le-am cerut să vorbească despre scopurile lor, spunând ce situaţii de viaţă ar vrea să trăiască în următorii cinci ani. Într-un fel sau altul, fiecare dintre ei mi-a răspuns: „Aş vrea să mă căsătoresc cu cineva căruia să-i pese de mine." Nici unul nu a menţionat faptul de a avea o slujbă incitantă, de a face o operă de artă, de a face ceva pentru comunitate, de a iubi pe cineva sau de a avea copii. Noţiunea de efort nu era invocată în visurile lor; ei îşi imaginau doar o stare lipsită de efort din partea lor, în care altcineva să aibă grijă de ei. Le-am spus aşa cum le-am spus-o multor altora: „Dacă scopul tău este să fii iubit, vei eşua să-l împlineşti. Singurul fel in care te poţi asigura că eşti iubit este să fii o persoană care merită iubirea; şi nu poţi fi o persoană care să merite iubirea dacă scopul tău principal in viaţă este să fii iubit, iar tu să fii pasiv."

Scott Peck, în Drumul către tine însuți Tot astfel, dacă obiectivul tău principal este să devii cunoscut, să fii influent sau mai convingător apare riscul major de a nu reuși niciodată. Parafrazând, singurul fel in care te poţi asigura că eşti cunoscut și apreciat de mulți oameni este să fii o persoană care merită aprecierea și respectul celorlalți. Pentru aceasta trebuie să faci acele tipuri de lucruri care stârnesc admirația și respectul pentru că sunt percepute de ceilalți drept utile sau valoroase.

#brand #Branding

Identitate prin branding personal

Din ceea ce putem deduce din probe indirecte, se pare că nou-născutul nu distinge în primele luni de viaţă între sine şi restul universului. Când îşi mişcă mâinile şi picioarele, lumea este cea care se mişcă. Când îi e foame, lumii îi este foame. Când vede mişcările mamei sale e ca şi cum s-ar mişca el însuşi. Când mama îi cântă, copilul nu ştie că el însuşi nu scoate nici un sunet. Nu poate distinge între sine, leagăn, cameră şi părinţii lui. Ceea ce e animat şi ceea ce e inanimat e unul şi acelaşi lucru. Nu există nici măcar distincţia între eu şi tu. El şi lumea sunt unul şi acelaşi lucru. Nu există graniţe sau separări. Nu există identitate. Dar acumulând experienţe, copilul începe să aibă experienţa de sine — ca entitate separată de restul lumii. Când îi este foame, mama nu apare întotdeauna ca să-l hrănească. Când e jucăuş, mama nu vrea întotdeauna să se joace cu el. Copilul are atunci experienţa că dorinţele sale nu sunt comenzi adresate mamei. Ele vor fi experimentate ca fiind ceva separat de comportamentul mamei. Începe să se dezvolte un sentiment al „eului". Interacţiunea dintre copilul sugar şi mamă se crede că reprezintă fundamentul pe care începe să se dezvolte sentimentul identităţii copilului. S-a observat că atunci când interacţiunea dintre copil şi mamă este grav perturbată — de exemplu, atunci când nu mai există mamă sau un substitut satisfăcător de mamă sau când din cauza unei boli psihice mamei nu îi pasă sau nu este interesată de copil — sugarul creşte ajungând un copil sau un adult al cărui sentiment de identitate este grav deteriorat în multe aspecte fundamentale. Pe măsură ce sugarul îşi dă seama că voinţa sa este a sa proprie şi nu a universului, începe să facă alte distincţii între sine şi lume. Când doreşte mişcare, braţele sale sunt cele care se mişcă, nu leagănul, nu tavanul. Astfel, copilul învaţă că braţele sale şi voinţa sa sunt legate între ele şi, prin urmare, braţele lui sunt ale lui şi nu ale altcuiva. În acest fel, în timpul primului an de viaţă, învăţăm lucruri fundamentale despre cine suntem şi cine nu suntem, ce suntem şi ce nu suntem. La sfârşitul primului an, ştim că acesta este braţul meu, piciorul meu, capul meu, limba mea, ochii mei şi chiar că aceasta este perspectiva din care văd eu, vocea mea, gândurile mele, durerea mea de stomac, sentimentul meu. Ne cunoaştem mărimea şi limitele fizice. Aceste limite sunt graniţele noastre. Cunoaşterea acestor limite în mintea noastră este ceea ce numim graniţele eului. Dezvoltarea graniţelor eului este un proces care continuă de-a lungul copilăriei, adolescenţei şi chiar la maturitate, dar graniţele ce se stabilesc mai târziu sunt de natură mai mult psihică decât fizică.

Scott Peck, în Drumul către tine însuți O descriere fenomenologică a constituirii identității personale, pornind de la naștere și încheind cu sugestia - nedezvoltată - că procesul se întinde pe parcursul întregii vieți. Ceea ce descriem cu sintagma branding personal poate acoperi procesul de stabilire a granițelor eului, la maturitate, la niveluri psihice. Tot astfel cum, în copilăria mică devenim indivizi prin aceea că ne descoperim trupul, membrele corpului, vocea, sentimentele, voința etc, la maturitate continuăm să ne definim ca indivizi prin descoperirea de noi "membre", funcționale la nivel psihic și social: trăsături de temperament și caracter, atribute unice, motivații și obiective. Și tot astfel cum, din copilărie începem să ne satisfacem nevoile proprii prin eforturi proprii, cu ajutorul instrumentelor propriului corp, la maturitate putem să ne rezolvăm tot mai multe nevoi cu ajutorul instrumentelor din așa-numitul toolbox pentru imaginea personală. Interesul pentru imagine personală, prin personal branding, nu este neapărat și doar un moft. Sau doar nici o falsă nevoie inventată de diverși guru în căutare de clienți. Sau doar o nouă grilă mentală dezvoltată în capitalismul târziu pentru a controla cu lanțuri mai subtile proletariatul de toate tipurile. Interesul pentru imagine personală poate fi susținerea plină de grijă pentru dezvoltarea plenară a individului, într-o lume mai competitivă, mai aspră și mai promițătoare decât oricând.

#branding personal

Mesaj de lider

România are azi un uriaş deficit de conştiinţă. La nivel concret, acesta se transpune în nivelul extrem de precar, la limita imploziei, al statului de drept. Mecanismul e simplu: cît din energia fiecăruia dintre noi se duce către sprijinirea statului de drept? În ansamblu, extrem de puţin. O generaţie se îmbuibă după o generaţie care a răbdat de foame. Nu există decît două modalităţi de sprijinire a statului de drept: presiune la adoptarea legii (a deciziei politice în general – naţionale şi locale) şi respectarea legii. Prima se realizează prin manifestaţii publice, a doua – prin sesizarea încălcării legii la instituţia de control şi, în cazul nefuncţionării acesteia, prin acţionarea în instanţă a autorităţii şi a funcţionarului responsabil. O spun tranşant. Cine nu face nici una dintre aceste acţiuni este co-responsabil la dezastrul social în care ne găsim.

Nicuşor Dan, în Cum poţi fi o persoană onorabilă

Pe lângă aceea că face lucruri extraordinare, liderul are şi forţa de a impune celorlalţi să se comporte meritoriu. Nu doar prin puterea exemplului, ci printr-un îndemn explicit, articulat şi logic, printr-un apel la resorturile morale ale individului.

Schimbarea societăţii prin intermediul unui lider (nou) poate veni numai în urma şi cu ajutorul mobilizării membrilor societăţii.

#lider #reputaţie

Așa sîntem toți. Așa ne place tuturor să credem. Că sîntem doar picioare înfipte în solul tare. Că sîntem materie, adică minut, improvizație și noroc, sau nimic. Dar nu e așa. Despre asta povestește fotografia lui Raed Krishan, în care tălpile blurate ale tenismanului sînt continuate cu silueta stabilă a trupului lui, ștanțat pe roșul zgurei. De regulă, materia este fermă și spiritul tremură precum aburul. Aici, în imaginea de la București, lucrurile stau exact invers, ca un avertisment delicat că ceea ce ne însoțește trupurile tot mai greoaie pe măsură ce anii trec este adevărata noastră esență, surprinsă în acest contur roșcat, fără vîrstă. photo by Raed Krishan text by Cătălin Tolontan

#imagine publică

Omul se defineşte ca expert în managementul carierei şi o dovedeşte în fiecare filmuleţ. Profesionist filmate şi împachetate - cu generice bine construite - filmele devin relativ uşor de realizat odată cu pasul unu.

De urmărit şi abilităţile de vorbire în public!

#videoblog

Ce este marketingul

Să ai ceva important de spus

Să o spui bine

Să o spui des.

Un tweet de la Simon Vetter

Trending Blogs

Recently Viewed Blogs

Ce citesc - sintopicon