Dar dacă

Costurile personale şi sociale ale tulburărilor de anxietate. Un proiect jurnalistic de Cristian Lupşa şi Andrei Pungovschi.

[dardaca]

Primul pas este acceptarea

Notă: Un text personal primit de la Cristina Ionică. Îl publicăm integral și ne-editat, așa cum l-am primit. Cristina lucrează la o carte despre anxietate. O variantă extinsă a acestui text e aici: http://cuvinte-nespuse.blogspot.nl/2012/10/trei-pasi-inainte-unul-inapoi.html

------

Vreau sa incep prin a spune ca anxietatea nu este ceva atat de simplu precum pare. De exemplu:este anxietate daca ne e frica sa vorbim in public. Anxietatea este mult mai mult decat un simplu diagnostic. Daca nu te-ai confruntat cu asa ceva este foarte greu sa intelegi ce se intampla. Sotului meu ii explic din ce in ce mai multe despre ce se intampla cu mine. Merg pana la "miezul pamantului" ca sa-l pot face sa inteleaga. Folosesc analogii, lucruri intamplate chiar lui, ma folosesc de emotiile lui avute in anumite momente ca sa inteleaga ceea ce simt. Pot afirma ca dupa atata timp,  incepe sa inteleaga si  astfel  devine si mai rabdator chiar daca nu e 100% totul conturat in mintea lui. Si am invatat sa accept si chestia asta deoarece inainte eram foarte suparata ca nu vede lucrurile exact cum le vad eu. Dar am spus, stai un pic, nu pot pune atata povara pe umerii lui.

E normal sa nu inteleaga si cel mai important este ca are rabdare. Fara aceasta rabdare si fara acest efort din partea lui sunt sigura ca ne-ar fi afectat pana si relatia.Si iata cum eforturile persoanelor apropiate pot fi adaugate reusitei noastre in a merge mai departe. In orice intervenitie, fie ca esti alcoolic, fie ca esti obez, fie ca esti dependent de droguri  avem nevoie de un anturaj care sa ne sustina chiar daca e format dintr-o singura persoana: in cazul meu, sotul!

Pentru mine este uimitor unde si-a avut radacinile (anxietatea). Daca nu faci pasi marunti in a face o introspectie de la inceputurile asa zisei "crize" nu vei descoperi mari lucru. Vei incerca sa ameliorezi situatia fortandu-te sa accepti niste situatii doar pornind de la premiza ca asa e normal, ca asa se face, asa e firesc, asta-s regulile societatii in care traim. Pentru mine anxietate nu este doar o probleme psihica. Face parte din mine si am invatat ca trebuie sa o accept asa cum este ea. Prin acceptare pot realiza ca este ok ceea ce simt, este ok sa reactionez intr-un anumit fel si dupa ce ma linistesc incep sa umblu si la lucrurile ce au declansat aceasta stare. E foarte greu de exprimat in cuvinte ce simte un om anxios deoarece fiecare vede altfel ceea ce se petrece cu el si interpretarea este de asa natura incat sa-l ajute in primul rand pe el. Nu ne incalzeste cu absolut nimic sa stim ca in Anglia mai mult de 20% se confrunta cu asa ceva. Sau ca nu suntem singuri. Sau ca nu e nimic rusinos. Trebuie umblat mult mai adanc in mintea noastra si sa fim in stare sa aducem la suprafata niste chestii atat de minore dar atat de importante pentru progresul nostru.

La anul fac 3 ani de psihoterapie. Am inceput sa fac aceste sedinte din pura intamplare. In primul rand, trebuie sa ai si un anume intelect si sa realizezi ca mai mult de atat nu poti duce. Sa realizezi ca ai nevoie de un ajutor profesional si nu este absolut nimic rau in asta. Am avut la un moment o cunostinta, prietena acestuia avea poate niste probleme si cand i-am sugerat un specialist a spus ca nu se poate asa ceva, ca doar nu este nebuna. In Romania, anxietatea si problemele psihice in general este un subiect tabu si nici nu exista specialisti foarte bine formati in domeniul asta. Din pacate, cateodata nimeresti si pe mana cui nu trebuie. Pentru majoritatea habar nu au ce inseamna anxietate. Eu cel putin inainte stiam ca in anumite doze chiar face bine. Instinctul nostru, din punct de vedere antropologic, este sa ne putem apara cand suntem in primejdie. Este o chestie mostenita de la stramosii nostri. Si anxietatea nu este singurul exemplu.

Avem foarte multe ramasite in noi (gene mostenite) care ne fac sa ne intelegem mai bine comportamentul si reactiile. De multe ori am incercat sa-mi fac o oarecare baza pentru a ma intelege mai bine. M-am documentat, cumparat carti, citit povesti, devorez absolut totul despre subiect. Am citit pana si cum functioneaza creierul nostru. Tot acest material este in mintea mea si il folosesc strict pentru a combate anxietatea. 

Povestea mea? Pfff... as scrie o carte despre povestea mea si poate ca intr-o zi am sa si-o fac. Interesant este ca nu am de povestit momente terifiante sau socante sau momente care sa-l faca pe cititor sa zica "Wow, Uite ca se poate si mai rau". De obicei si din pacate, groaznicul unor situatii inca mai atrage publicul. Daca nu vezi in poveste adevarate momente disperate din viata unui om parca nici nu te atrage sa citesti mai departe. Eu pot spune ca nu ma ajuta astfel de clisee. Nu stiu de ce, noi, pacientii cautam cu ardoare fel de fel de chei care sa ne deschida toate usile si ferestrele; sa ne arate drumul catre solutia finala. Nu exista asa ceva.

Daca nu te duci la psiholog si sa sfarai ca untul in tigaie nu vei aduce cine stie ce la suprafata. Se spune ca la sedinte, tu iti sufleci manecile si te avanti in marea tumultoasa nu psihologul. El doar te indruma, te impinge asa discret dar adevarata munca tu o faci. Nici articolele de specialitate nu te prea ajuta, unde te invaluie in fel de fel de termeni si iti explica la un nivel destul de avansat niste chestii importante, relevante la care creierul nostru nu e in stare sa absoarba mai nimic. Ma simt ca un burete suprasaturat de atata "informatie" (informatie=apa) Daca storc buretele nu raman cu nimic. Un pic umed si atat. Adevaratii stropi dusi au fost. 

Cred ca primul pas este acceptarea. Dupa asta, e doar o chestiune de timp. Trei  pasi inainte si unul inapoi, asta e mersul evenimentelor. Chiar daca ti s-au impleticit picioarele pe parcursul drumului, cumva tot faci sa te apropii de "mai bine" cu fiecare zi ce trece. 

[dardaca]

Dar dacă (What if) - un prim clip

Un prim video din acest proiect. Conține patru interviuri cu oameni care s-au luptat cu anxietatea în diverse momente ale vieții lor.

Muzica a fost compusă de Alex Băla, iar grafica îi aparține Ramonei Todoca.

O altă parte a acestui proiect, un colecție de povești personale și alte texte despre anxietate a apărut săptămâna asta în Dilema Veche.

[dardaca]

Dosarul din Dilema Veche care apare mâine (joi, 27 septembrie) e co-coordonat de autorii acestui proiect şi conţine pe lângă poveşti personale ale unor oameni care s-au luptat şi se luptă cu anxietate şi câteva materiale provocatoare scrise de sociologi, psihiatri şi psihoterapeuţi. Sperăm să vă placă.

[dardaca]

Despre stres

Dan Ghenea şi-a colectat postările despre stres într-o singură categorie. Toate includ şi nişte ilustraţii. Le găsiţi aici.

[dardaca]

Testează-ţi anxietatea socială

Pentru "Dar dacă..." lucrăm şi la un material despre intervenţii online în tratarea anxietăţii sociale. (E un program în desfăşurare chiar în România).

Ca să ia măsura gradului de anxietate socială (sau fobie socială), psihologii din proiectul de mai sus folosesc Liebowitz Social Anxiety Scale (LSAS) un chestionar de 24 de întrebări care măsoară doi parametri: gradul de anxietate/disconfort pe care ţi-l stârneşte o anumită situaţie socială şi gradul de evitare.

Testul nu ia locul unei discuţii cu un psiholog şi unui diagnostic oficial, dar e un indicator folosit adesea.

Faceţi testul aici: http://asp.cumc.columbia.edu/SAD/

[dardaca]

Privind soarele în faţă

 O recenzie de Oana Damian a unei cărţi extraordinare despre anxietatea în faţa morţii.

"Le soleil ni la mort ne se peuvent regarder en face"

Irvin Yalom este eficace ca terapeut chiar şi atunci când comunică minţii şi sufletului prin cuvântul scris. La 77 de ani, aflat el însuşi aproape de propriul final, psihoterapeutul american de origine rusă publica Staring at the sun, carte în care analizează cea mai profundă dintre angoasele existenţei, aceea a confruntării cu propria mortalitate, supunându-se pe sine cercetării, dar folosindu-şi şi bogata experienţă de terapie. A privi în interiorul tău către propria finalitate este la fel de dureros ca a încerca să priveşti soarele în faţă. Yalom ajută prin discursul său, în mod nemijlocit, chiar această durere fundamentală a existenţei.

Am citit Privind soarele în faţă din perspectiva pacientului anxios care se regăseşte în cele mai profunde temeri în faţa morţii. Dincolo de meditaţia asupra acesteia, Yalom oferă, din perspectiva experienţei terapeutice un set de argumente pe care eu, ca individ singur în faţa propriului meu final, să le pot folosi şi asuma intim.

A-ţi privi propria moarte nu vine simplu. E de cele mai multe ori consecinţa unei experienţe revelatoare, zguduitoare şi strâns legată de Sens. Poate fi moartea cuiva apropiat, iminenta morţii proprii sau a unei rude, poate fi plecarea copiilor de acasă, sau doar un vis cu semnificaţie puternică. Sau poate fi introspecţia la care m-au provocat, dur şi direct, primele două capitole ale cărţii. (Jos pălăria în faţa excelenţei prin care discursul terapeutului mă conduce către cele mai neprietenoase locuri ale propriei mele conştiinţe).

Deşi e un argument spre împăcare, a mă linişti că „acolo unde sunt eu, moartea nu este;  acolo unde este moartea, nu  sunt eu”, e dificil după un periplu în care mă confrunt cu imageria completă a ceea ce înseamnă nefiinţă, uitare, dizolvare întru eternitate.

Dar acesta şi alte argumente împrumutate din reflecţiile multor gânditori asupra morţii, sunt setul personal de convingeri al autorului însuşi. Idei pe care, preluându-le pentru sine, le foloseşte în terapia pacienţilor cu anxietate. Citindu-i cărţile, am putut urmări în descrierea cazurilor atât drumul acestor idei, cât şi credinţa puternică în influenţa autenticităţii relaţiei stabilite cu pacientul.

În Privind soarele în faţă, privirea către moarte provoacă durere prin reflecţia asupra neîmplinirii. Durerea aparţine nu atât perspectivei finalului, cât potenţialului „netrăit”. Aici am găsit eu maxima concentraţie de forţă a ideilor exprimate de Yalom. Aici am parcurs cel mai profund demers de autoreflecţie.

Dar cred că el lasă suficient spaţiu pentru multiple interpretări, conform propriei credinţe despre demersul terapeutic. Iar interpretarea cea mai valoaroasă este cea a „pacientului”, acum în ipostaza de cititor.

După ce am citit Privind soarele în faţă mi-am supus propria existenţă exerciţiului Nietzsche-an la care Yalom şi-a supus pacienţii de-a lungul timpului: „Ce-ar fi dacă aţi trăi aceeaşi viaţă din nou şi din nou pentru eternitate, cum v-ar schimba acest lucru?”. Şi mi-am consolidat propria schimbare de direcţie dinspre propria mea „viaţă netrăită” către una retrăibilă, sper, la infinit.

[dardaca]

Profesionistul Lăzărescu

Merită să vedeţi acest interviu de la Profesioniştii cu profesorul şi terapeutul Mircea Lăzărescu. Nu vorbeşte decât puţin despre griji şi anxietate, dar povesteşte frumos despre o mulţime de lucruri.

Despre anxietate spune aşa:

"Dacă tratăm toată anxietatea, omului îi scade rezistenţa şi când vine lupul nu-i mai sare nimeni în ajutor."

[anxietycat]

[dardaca]

Şi social media te poate face anxios, se pare. Un infografic produs de TimeRazor.

[dardaca]

Sunt bolnav, dar mă tratez

Un articol din 2003 despre ipohondrie, publicat în The New Yorker. Concluziile medicilor sunt că ipohondria e dificil de tratat, probabil imposibil de oprit, dar că pacienți pot deveni conștienți de tendințele lor de a se autodiagnostica cu cele mai grave boli sau de a refuza să accepte ca o dovadă de sănătate o serie de diagnostice succesive.

[dardaca]

Credinţa şi tratamente

Poate credinţa să te ajute să învingi depresia sau anxietatea? Citeşte aici.

[dardaca]

Fearing - The Amygdaloids (by theamygdaloids)

O formaţie de medici şi cercetători care cântă despre minte şi creier.

[dardaca]

Veşti din insulă

Numărul pacienţilor diagnosticaţi cu tulburări de anxietate şi atacuri de panică a crescut în Anglia de la aproximativ 4.000 în 2006/2006 la peste 17,000 în 2010/2011.

Cauza principală ar fi recensiunea, iar întrebarea pe care şi-o pun unii specialişti dacă nu e un diagostic normal în această perioadă şi dacă nu cumva această creştere e datorată şi unor consultaţii superficiale (datorate tot lipsei de resurse cauzate de criză).

[dardaca]

O întrebare şi-un răspuns de pe blogul lui Dan Ghenea.

[dardaca]

Un proiect video superb din NY Times, Lives Restored.

A series profiling people who are functioning normally despite severe mental illness and have chosen to speak out about their struggles.

[dardaca]

Panici de vacanță

Când frica că vei avea un atac de panică devine atât de paralizantă încât nici nu ieși din casă -- nici măcar când ești în luna de miere în Maui:

Panic attacks are little deaths. A panic attack is not getting worked up about a meeting or antsy before a blind date. A panic attack offers the kind of slow-motion inevitability that I imagine a heart attack might, or drowning. Your heart pounds, your chest tightens, you sweat and gasp as dread sets in. It’s like looking at the world from inside an aquarium: Everyone is moving so languidly, so infuriatingly unaware — while you’re rattling around inside yourself on speed wondering where your next breath might come from, or if it will come at all.

[dardaca]

Anxietăţi în diverse culturi

Un psiholog american scrie că deşi anxietatea e un fenomen universal, existent în fiecare cultură, varianta diagnosticabilă - care ajunge să dăuneze minţii şi corpului - e mai predominantă în societăţile vestice, în special în America. (Mai multe studii estimează costurile societăţii datorate anxietăţii ca fiind la 42 miliarde de dolari anual).

Două motive posibile, scrie Kevin Chapman, sunt prejudecata că trebuie să trăim într-un anume fel ca să fim consideraţi "normali" (să ne permitem şi să avem ce au şi vecinii) şi pericolul de a echivala succesul lucrurilor de care îţi pasă (cum ar fi soarta echipei preferate) cu reuşita individuală.

A lifetime of high achievement motivation coupled with trying to "keep up with the Joneses" is a recipe for disaster. Winning is awesome, success is great, and having things is nice; however, I refuse to be a part of the $42 billion dollar problem due to cultural expectations to be better than others.