[pffmimi]

E ciudat

cum unele lucruri

ne deranjeaza asa mult

si ne strica atatea momente care ar fi trebuit sa fie frumoase

si acum nici nu ne mai amintim

~•~

[pffmimi]

te urăsc atât de mult încât mă simt vinovată pentru că o fac

nu meriți să te urăsc

mi e teamă că dacă te urăsc așa mult, o să ți se întâmple lucruri rele și eu o să îmi asum vină pentru că ți s au întâmplat din cauza mea

pentru că eu te am urât

te urăsc atât de mult pentru că nu știu să te iubesc, nici tu nu m ai învățat

nu poți să mă vezi așa cum sunt si te deranjeze să auzi că sunt altfel decât mă vrei

într-o zi o să regret că nu ți-am dat mai mult pentru că timpul nostru e limitat

au fost momente când am crezut că îți dau totul, însă știu că au fost oameni care mi au luat mai mult

nu pot să îți fiu recunoscătoare cum nici nu pot să te fac fericită

nu sunt suficient de bună și am știut o amândouă de atunci de când încă nu eram

așa că nu pot să te urăsc așa de mult

[pffmimi]

ne vedem vara viitoare

~pf~

[pffmimi]

tresăream la fiecare notificare

speram ca prima, ultima, oricare

să îți poarte numele, erau doar lucruri la întâmplare

[pffmimi]

-sunt distrusă în toate bucățile, am nevoie să fiu ținută în brațe

-te iau eu

-care eu? ca tu nu contezi azi

[pffmimi]

Era ceva cu mine de mult timp și am încercat ca împing asta cât mai în spatele mintii mele, dar am știut o mereu.

Vreau mai mult și nimeni nu poate sa îmi ofere mai mult decât pot eu sa îmi ofer asa ca împing totul cât mai departe.

Nu e vina lor ca sunt oameni simplii și îmi vor binele, însă eu

nu sun

și nu caut

și doar când îmi bați obrazul redevin temporar normala.

Mereu am simțit lipsurile din viata mea prea puternic, asta pentru că înafară de momentele în care nu simt nimic, simt totul prea puternic.

Inafara de zilele în care manipulez orice îmi sta în cale, sunt nopțile în care ma las prada gândurilor de vinovăție.

Totuși vinovăția mea nu e suficient de puternică încât sa ma facă sa renunț la mica mea fericire temporară pentru binele tău, de aici ma urăsc și mai mult.

Am renunțat prea ușor să mă explic și am dat vina pe imposibilitatea lor de a ma înțelege, acum e prea târziu să o iau de la început.

Sa încep cu momentul prezent care nu mai înseamnă nimic de ieri sau sa încep cu ziua în care îmi doream sa simt suferință văzând suferința lor?

~pf~

[pffmimi]

nu am știut niciodată în ce cadru să intru și cum să spun adevărul

pentru că adevărata "eu" nu e plăcută tuturor.

pentru că fac greșeli conștiente așteptând să nu contez atât de mult pentru cineva.

citisem că ochii tăi sunt prea frumoși ca să te uiți la toate fraierele

nimic nu m a făcut să vreau mai mult decât să fiu fraiera ta preferată.

tac pentru că mă ascundeam în secret de emoțiile pe care mi le dădeai în timp ce le cerșeam în același mod.

nu voiam să simt,

nu voiam

să

simt.

nu am știut niciodată în ce cadru să intru așa că plasează-mă tu

undeva

chiar și departe de tine.

trăiam acea frică mai conștientă decât mine că o să dau doar de oameni în fața cărora trebuie mereu să mă explic, iar tu înțelegeai până și asta.

îmi era dor de gândurile tale așa că am ezitat să ajung devreme acasă azi.

am evitat tot ce mă făcea curioasă doar ca să nu mă întreb tu ce părere ai avea despre.

oriunde mă uitam în mintea mea era plin de tine și nu am înțeles de ce de la început mi ai intrat atât de adânc sub piele.

nu am înțeles că mai am inima

mai am încă

la mine

inima?

~pf~

[pffmimi]

erai tristă ieri și te-am iubit puțin mai mult

azi ești fericită și uiți orice gest mărunt.

~pf~

[pffmimi]

pot să spun că ești "ploaia mea" de fiecare dacă când plouă de acum înainte?

~pf~

[pffmimi]

Doamna din tablou se uită la mine

dar ce sa i spun eu?

Avea ochii plânși, pictați vicleni

ca să ne facă să o credem rea, așa i a cerut pictorului, puțin albastru, verzi ca de buruieni.

Ea nu era așa, doamnă mea avea mâinile blânde

avea obrazul fin

buzele ruj roșu divin.

Doamna mea mă imita perfect chiar de ne vedeam doar în razele lunii

era dulce și îmi venea să o salvez ca un erou

însă ochii ei imi spuneau de ce a vrut să fie închisă în tablou.

Nu clipeam nici eu, parcă nu mai era nevoie de așa ceva pe pământ

nu mai era aer, nevoie sau gând

erau doar bătăile inimii pe care mi le ascultam plângând.

~pf~

[pffmimi]

vorbești așa frumos despre niște oameni pe care i ai făcut atât de triști

~pf~

[pffmimi]

am ales ca mă creez un om incomplet

multă lume m a învățat să plec în căutarea mea, să mă regăsesc, să mă reconectez cu mine

încă de atunci știam că nu am ce bucăți din mine să mai găsesc în alte părți decât știam că am deja

căutasem în toate pasiunile, în toate peisajele si-n tot ce știam că pot să fiu eu, îmi alesesem detaliile.

m am cautat un timp în oameni, crezând că ei mă pot face sa ma simt un om

greșind am crezut că așa cum mă găsesc gândind și trăind, o să fiu toată viața

pana am dat de zilele în care tot ce mă "reprezinta", nu mai sunt eu

nu mai mâncam bueno la prima ora de dimineață și nu mai dansam prin toată casa

acum stau întinsă când ascult muzică și servesc cubulețe de fructe congelate

luni mi a plăcut cafeaua amară și să mă cert

joi nu am întârziat și mi am schimbat vreo 2-3 principii

in alta zi nu am fost nimic din toate astea

asa că mi am ales să rămân incompletă,

să las puțin spațiu pentru ziua de mâine

când o să fiu altcineva

~pf~

[pffmimi]

n am să știu să ți zic ce e în lumina lunii din seara asta

tot cerul este atât de fermecător încât trebuie să îi spun:

'îmi pare rău, Lună

mii de scuze, Stele

și de prindeți puțin din Soare la răsărit să îi spuneți să mă ierte

dar ochii Lui sunt sigurul univers în care mai pot să mă pierd'

~pf~

[pffmimi]

m-a lovit din nou.

tot ce speram acum mulți ani să se întâmple,

nu este nici macar prezent.

nu am ajuns "acolo", nu îți poți da seama dacă sunt

și aici

și acum.

mă îndrept cu un tren accelerat spre acel "nimic" de care mi a fost întotdeauna o dulce frică.

nu știu dacă anul ăsta, inevitabil, am făcut mai multe greșeli decât anul trecut,

dar ma simt ca într-o competiție, anost, chiar de am depășit limita, anul încă nu e terminat.

m a lovit din nou.

acea eu care nu poate să mai iasă la suprafață,

acea eu speriată care acum îmi șoptește

să fug

să fug

să fug.

eu care nu sunt cum am vrea

noi.

cea care îți spune știrile zilei fără să știe ce zi e,

acea eu nu e nimic azi și nu mai ține minte de câte ori a fost de toate pentru toți mai puțin pentru ea, un clișeu.

trăiesc în haosul din mintea mea pentru ca realitatea mă face inevitabil atât de greșit

să nu fug

să nu fug

să

nu

fug.

~pf~

[pffmimi]

aș vrea să înțeleg ce se întâmplă în ochii tăi

~pf~

[pffmimi]

îmi pare rău că te iubesc și nu pot să îți arăt asta, să te fac să o simți, să fiu lângă tine

dar nu îmi pare rău că te iubesc

~pf~

[pffmimi]

se aude un ecou, al unui vieții mele erou.

e aici cu mine sau poate e doar umbra lui ce încearcă să-mi alunge din suspine?

e din paginile rupte ale unei cărți, oricum pierdute,

el e pentru ei "nume uitate", nerostite ca blestemate.

se simte viu azi în sufletul lui pustiu,

trec pe acolo și mă închin, la altare las mărăcini.

ei nu se usucă, la noi e totul în simțire,

bolovan din stâncă, dragoste din iubire.

e singur pe lume, nu îmi știe a spune decât azi pe nume

îl iubesc chiar dacă mâine nu mai există,

căci nu prezența lui mă face să îl iubesc, ci a lui lipsă.

mi a venit de multe ori să i spun "pleacă"

doar ca să știu că nu o să se întoarcă,

la un tablou ce avea culori acum odată.

gol în gol ne privit.

ce-i în suflet?

e doar venin,

dar de unde eu vin,

asta îmi spune doar că ne iubim.

~pf~